Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pe urmele Mântuitorului

Pe urmele Mântuitorului

Pe urmele Mântuitorului – Am ajuns la Lida

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Cea dintâi gară în care ne oprim e oraşul Lida, în care se află ruinele bisericii Sf. Gheorghe. In acest oraş a vindecat apostolul Petru pe slăbănogul Enea, care suferea de trei ani de zile (Faptele Apost.9,32-34).

Un lucru ciudat băgăm de seamă. Ceasurile noas­tre aduse din Europa, aici arată o întârziere de un ceas. Trebuie să le mutam înainte cu un ceas, pentru că pe aici, fiind locurile mai spre răsărit, vremea umblă mai iute cu un ceas ca pe la noi.

Trenul străbate mai departe câmpia, pământul îcepe-a fi tot mai slab. Se ivesc coaste sterpe. In zare se vede un deal de nisip călător. Sosim în a doua gară, în orăşelul Ramleh. Aici s-a aflat un cimitir cu 40 de cripte. Creştinii cinstesc acest loc ca mormintele celor 40 de mucenici.

Se spune că aici a fost şi vechiul sat Arimateea, de unde era şi losif cel din Arimateea. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – O hartă a Palestinei, a locurilor sfinte

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250In mersul spre Ierusalim mă voi opri puţin aici să spun ceva despre Palestina, despre ţara locurilor sfin­te. Pentru o mai bună orientare a cititorilor în legătură cu însemnările călătoriei, dăm pe pagina următoare o hartă a locurilor sfinte. In această hartă se vede Pales­tina, Ţara Sfântă, aşa cum era pe vremea Mântui­torului. Harta locurilor sfinte e şi azi tot aşa, numai înfăţişarea politică a ţării s-a schimbat.

Ţara locurilor sfinte nu e o ţară mare. E o ţară mică. Nu e mai mare ca trei-patru judeţe mai mari din Ardeal. Are cam 28 de mii kilometri pătraţi. E mai mult lungăreaţă decât lată. Lungimea ei este de 270 km., iar lăţimea între 127-187 km. In 1912 încă n-avea un mi­lion de locuitori. Azi însă – în urma colonizărilor – are un niilion şi jumătate de locuitori

În vremile vechi nu se folosea cuvântul „Palesti­na” pentru locurile sfinte; în Biblie se chema „Canaan”, „ţara sfântă”, „ţara făgăduinţei”, „ţara Domnu­lui”. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – Portul Iaffa!

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250In dimineaţa zilei de 26 septembrie, se iveşte în zare oraşul Iaffa, portul Ierusalimului. Toată lumea aşteaptă curioasă afară pe bord. Înainte de a ajunge în port, răsfoim Noul Testament de unde aflăm că Iaffa e un loc cu amintiri creştine din vremea apostolilor, în acele vremi Iaffa se numea Iope, şi în Faptele Apos­tolilor cap.9, vers. 36-43, aflăm că Apostolul Petru aici a înviat pe Tabita şi „a rămas mai multă vreme la unul, Simon Tăbăcarul”.

Locuinţa lui Simon Tăbăcarul se vede şi azi la ţărmul mării. Tot în oraşul Iope i s-a arătat Apostolului Petru vedenia cu vasul ce s-a pogorât din cer (citiţi Faptele Apostolilor cap.10, vers.9-16). în vremea asta vaporul se apropie de port. Portul Iaffa, nefiind încă adâncit şi întocmit pentru intrarea vapoarelor până la ţărm, ancorăm în mijlocul mării, unde se constată că marea are o adâncime de 14 metri. Trecerea pe uscat rămâne să o facem cu bărcile arabilor, care se şi por­nesc spre noi. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – Înainte, spre lerusalim…

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Plecaţi din Constantinopol, suntem în a doua zi de călătorie pe Marea Mediterană. În după-amiaza aces­tei zile ni se face o plăcută surpriză. Î.P.S. Sa, Mitro­politul Nicolae, ajutat de Prea Sfinţitul Episcop Teculescu şi de arhimandritul Dr. A. Magier, slujeşte o sfeş­tanie afară, pe bordul vaporului. Cântă frumos corul alcătuit şi condus de sârguinciosul preot D. Secărea.

Ce măreaţă şi înălţătoare de suflet este slujba, cântarea şi rugăciunea în largul mării! Cântăm cu toţii şi ne rugăm cu toţii, căci doar nicăieri nu se simte omul mai aproape de Dumnezeu şi mai mult legat de pute­rea lui Dumnezeu ca afară, în largul mării. Cât vezi cu ochii, în toate părţile, numai apa şi valuri. Măreţia şi puterea lui Dumnezeu le simţi aici în toată strălucirea lor. Te simţi cu totul în mâna Domnului şi în paza Lui cea sfântă. Din adâncul inimii noastre intonăm cânta­rea „ Doamne al Puterilor, fii cu noi, căci afară de Tine pe altul ajutor întru necazuri nu avem”. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – Spre Constanţa și Plecarea din Constanţa

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Spre Constanţa…

Ne suim în trenul spre Constanţa şi plecăm. Peste pusta Bărăganului trenul fuge ca fulgerul. Vagonul ce-l avem acum nu mai „hurducă”. Ne-am liniştit. Pentru cei mai multi dintre noi locurile acestea sunt o lume nouă. N-am mai fost pe aici. Iată bălţile Dunării. Turme întregi de vite, de porci şi de fel de fel de păsări se văd prin stufişurile şi bălţile ce nu se mai gata. Ceea ce sunt munţii pe la noi pentru vârâtul vitelor, aceea sunt pe aici bălţile Dunării. Iată şi vestitul pod de la Cernavodă peste care trecem Dunărea. E lung de 2,5 kilometri. E o adevărată minune şi mândrie a ţării. A fost făcut pe vremea regelui Carol. Ingineri străini vin să-l vadă şi să-l admire.

Ne apropiem de Constanţa. Iată marea! O, ce deo­sebire între marea din cărţile de geografie şi între cea pe care o vezi cu ochii!

Fiorul călătoriei ne străbate şi mai mult sufletul văzând marea şi vapoarele umblând pe ea. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – „Măicuţa” de la Răşinari

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Cei strânşi în vagonul special începem să facem cunoştinţă între noi. In curând suntem – cărturari şi popor – fraţi de drum, fraţi de suferinţele şi de bucuriile ce ne vor aştepta.

Printre noi e şi o femeie din popor, de la Răşinari. E Măria Muțiu, o femeie săracă care şi-a strâns toate puterile, ca să poată face această călătorie sfântă (în vreme ce atâţia bogătani nu s-au îndurat de bani). E o femeie bătrână, simpatică şi darnică la vorbă, înce­pem să-i zicem: „măicuţă”, „măicuţa de la Răşinari”. Istoriseşte femeilor despre stăruinţele ce le-a făcut să poată pleca în calea aceasta; începe a ne istorisi şi nouă despre una-alta… „Hei, dragii mei,- începe măicuţa – în mare călătorie plecăm noi acum. Să ne rugăm bunu­lui Dumnezeu să ne păzească de bântuielile vrăjma­şului”, îşi pune ochelarii pe nas şi începe a citi din Acatist şi din cartea Sfântului Antonie cel Mare. Feme­ile se strâng în jurul ei, ascultă şi se roagă împreună. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – Cuvânt înainte. Pregătirile şi plecarea

PE URMELE MANTUITORULUI-250x250Cuvânt înainte

In toamna anului 1925 s-a făcut cel dintâi pelerinaj românesc la Locurile Sfinte. Iniţiatorul şi conducătorul acestui pelerinaj a fost I.P.S. Sa, Mitropolitul Ardealului, Dr. Nicolae Bălan. Era şi acest pelerinaj- unul din planurile ce le are înaltul Ierarh pentru clădirea şi zidirea sufletească a turmei sale cuvântătoare.

160 de suflete am avut norocul şi fericirea să vedem Locurile Sfinte pe unde a umblat şi învăţat Mântuitorul. Intre aceştia am fost şi eu, subsemnatul. Am plâns pe locul unde Şi-a vărsat Scumpul Său Sânge pentru mine şi ier­tarea mea. Am plâns lângă Mormântul Lui de unde a ieşit învierea şi viaţa mea. Pentru mine şi viaţa mea, această călătorie a fost o răspântie de hotar. Sub braţele Crucii şi lângă lespedea Sfântului Mormant mi-am înnoit făgăduinţa şi hotărârea să-I slujesc Lui, să-mi pun toată viaţa în slujba Lui, să mă jertfesc pentru El şi lucrul Lui.

In slujba Lui am cercat să pun şi călătoria la Locurile Sfinte. Reîntors de la Ierusalim, m-am silit să spun şi altora ce am văzut şi ce am simţit pe acolo, ca prin aceasta să atrag sufleteşte şi pe alţii pe urmele Lui şi pe căile Lui, care duc spre Ierusalimul cel Ceresc. Din aceste însemnări a ieşit cartea aceasta. Ea s-a tipărit a doua oară; o mărturie că a pătruns în suflete.

Mulțumesc și din acest loc Scumpului meu Mântuitor pentru darul cel mare de care m-a învrednicit. Cartea aceasta iese ca o rugăciune de muțumire pentru acest dar.

Domnul să binecuvinteze cu dar de mântuire sufleteascî pe cei ce o vor citi.

Sibiu, la 1 noiembrie 1928

Preot Iosif Trifa, redactorul foii ”Lumina satelor”

Pregătirile şi plecarea

„Plecăm la Ierusalim!” – aceste dulci cuvinte mi-au înfiorat sufletul săptămâni de zile, cât au ţinut pregăti­rile plecării, în sfârşit, ziua mult dorită a sosit.

In ziua de 21 septembrie 1925 ne despărţim de cei re rămân acasă. E o despărţire duioasă.

Plecăm într-o călătorie lungă şi necunoscută. Insă viaţa şi inima noastră e cuprinsă şi aprinsă de dorul şi dorinţa nebiruită de a vedea Locurile Sfinte. Acest dor sfânt biruie fiorul fricii, biruie dragostea de copii, de casă, de viaţă chiar.

In după-amiaza zilei de 21 septembrie 1925, o parte din călătorii la Locurile Sfinte plecăm cu trenul din gara Sibiu, spre Ierusalim. Avem şi un vagon spe­cial de clasa a IlI-a. O parte din cărturari, împreună cu oameni din popor, ne suim în acest vagon. Pe feres­trele vagonului e lipită scrisoarea: „rezervat pentru pelerinii la Ierusalim”.

Toată lumea se uită lung la noi. Prin toate gările, vagonul nostru e obiect de privelişte. Toţi ne fericesc despre drumul în care am plecat. Pe drum însă am în­ţeles că foarte mulţi dintre cei înscrişi la pelerinaj au rămas acasă. Din 300 abia am plecat 160. Pe unii i-a is­pitit frica de o cale aşa lungă, pe altii – pe cei mai mulţj – greutăţile cu câştigarea paşapoartelor. Puţinii câti am rămas suntem cu adevărat ca cernuţi prin sita tuturor ispitelor şi greutăţilor. Am plecat cei dintâi într-o aşa călătorie lungă şi necunoscută. Dorinţa -noastră de a vedea Locurile Sfinte pe unde a umblat şi a învăţat Mântuitorul, a biruit toate piedicile şi greutăţile.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

Cu Domnul spre Ierusalim, în Duminica Floriilor

O, Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Mă alătur şi eu sufleteşte în această gloată ca un umil însoţitor al Tău. Învredniceşte-mă, Mântuitorule, şi pe mine să merg pe calea sfintelor Tale patimi, învredniceşte-mă, Doamne, şi-mi dă dar să pot atrage şi pe alţii în acest drum al mântuirii noastre sufleteşti.

Convoiul pleacă din Betania spre Ierusalim. În frunte merge Mântuitorul „călare pe mânzul asinei”. Merge ca o lumină pe care răutatea omenească n-o mai poate acoperi; merge ca o biruinţă pe care răutatea cărturarilor şi fariseilor n-o mai poate opri.

Apostolii păşesc în urmă tăcuţi, trişti şi îngânduraţi. De o săptămână încoace Mântuitorul le-a spus mereu tot lucruri grozave, prevestitoare de lucruri mari „pe care ei nu le înţeleg”.

Convoiul iată ajunge în dealul Măslinilor. Betania stă spre răsărit de la Ierusalim, după muntele numit al Măslinilor, la o depărtare cam de opt kilometri de Ierusalim. (mai mult…)

Să afli Crucea Domnului înseamnă să afli dragostea lui lisus, Fiul lui Dumnezeu

După învierea Mântuitorului, iudeii, în ura lor, au aruncat crucile răstignirii într-o adâncitură de lângă stânca Golgotei. Peste ele au cărat apoi gunoaie. Mai târziu veniră şi păgânii şi mai astupară şi ei locurile sfinte, clădind peste ele temple idoleşti. Venind la putere împăratul creştin Constantin cel Mare, la anul 326, împărăteasa Elena plecă din Constantinopol la Ierusalim să afle Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Numai cu mare greutate putu afla împărăteasa Elena locurile sfinte, căci muntele Golgota era clădit cu temple idoleşti care trebuiră dărâmate, împărăteasa însăşi stătea de faţă la lucrări şi arăta ostaşilor şi lucrătorilor unde să sape. După multă săpătură, în sfârşit, fu descoperită peştera Sfântului Mormânt, şi nu departe de acolo fura aflate şi cele trei cruci de lemn în care se păstrau încă piroanele răstignirii. Greutatea era însă acum să se afle care dintre cele trei cruci este Crucea Mântuitorului. (mai mult…)