Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Gheorghe Manole

Pr. Gheorghe Manole

Oastea Domnului, copilul viu al Bisercii

O mamă adevărată este doar aceea care înţelege să pună, mai presus de drepturile sale, dreptul la viaţă al copilului său. Că uneori, pentru a salva integritatea copilului, e nevoită să şi-o sacrifice pe a sa. Aşa cum reiese şi din judecata pe care înţeleptul Solomon o face în cazul celor două femei venite să-şi revendice fiecare dreptul de mamă a unui prunc nou-născut: „Apoi a zis Solomon: Daţi-mi o sabie; şi i s-a adus regelui o sabie. Şi a zis regele: Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte! Şi a răspuns femeia, al cărei fiu era viu, regelui – căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi! Iar cealaltă a zis: Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l! Şi regele a zis: Daţi-i acesteia copilul cel viu, că aceasta este mama lui!” (III Regi 3, 24-27). (mai mult…)

Unul dintr-o sutã

La finalul celor două probe la care au fost supuşi cei treizeci şi două de mii de ostaşi ai lui Ghedeon, doar trei sute dintre ei s-au dovedit a fi şi ostaşi ai Domnului (cf. Judecători 7, 1-7). Dacă, după prima probă, cea în care s-a cerut poporului să-şi exprime, în mod voluntar, hotărârea şi curajul de a porni la luptă împotriva vrăjmaşului, dezertează douăzeci şi două de mii de ostaşi (cf. Judecători 7, 3), după cea de a doua nu mai rămân decât trei sute (cf. Judecători 7, 4-7). Dacă la prima probă a contat alegerea şi hotărârea omului, la cea de a doua, una la care ostaşii nici măcar nu ştiau că participă, a contat alegerea şi hotărârea Domnului. O alegere şi o hotărâre de care s-au putut bucura doar cei care au reuşit să-şi păstreze demnitatea de ostaş, întrucât, rămânând în picioare şi bând apă din căuşul palmelor (cf. Judecători 7, 6), n-au abandonat nici măcar o clipă vegherea şi scrutarea împejurimilor. Prin atitudinea lor, au dovedit că nimic nu-i poate îngenunchea şi robi, nici măcar nevoia firească şi legitimă de a-şi odihni trupul şi de a-şi ostoi setea. (mai mult…)

Sfințenie și vulnerabilitate

Sfântul nu este un supraom. Nici măcar Hristos n-a fost. Mai mult decât atât, Hristos S-a identificat nu doar cu echilibrul fiinţei noastre omeneşti, ci şi cu vulnerabilităţile şi nenorocirile ei. Încă din prima zi a vieţii Sale pământeşti, El a simţit ce înseamnă să fii obosit, flămând, părăsit, duşmănit şi dispreţuit, arătându-ne astfel că locul în care omul se naşte şi creşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu este asemănător unei „creşe” aşezate în mijlocul unui câmp de luptă. Deşi aici omul se va simţi ocrotit de Domnul şi de îngerii şi sfinţii Săi, va realiza şi faptul că pentru a putea supravieţui va trebui să ajungă cât mai repede la „sabie şi scut”, aşa cum ne îndeamnă şi fratele Traian Dorz în versurile sale: „Grăbiţi-vă să creşteţi, viteji ostaşi de mâne, / mai repede s-ajungeţi la sabie şi scut.”. Pe măsura creşterii sale el va realiza şi faptul că nu doar cei mici sunt vulnerabili, ci şi cei mari, şi că nu doar copiii au dreptul la pocăinţă, ci şi părinţii. (mai mult…)

Musafirii și casnicii Oastei

Exprimându-şi convingerea că „Dumnezeu va aduce vremea când în sânul ospitalier al Oastei Domnului să se adune cu drag toate sufletele cerului”, fratele Traian Dorz, pentru a nu se înţelege greşit ospitalitatea Oastei, nu uită să adauge: „În familia Oastei Domnului intră cine vrea şi rămâne cine poate” (cf. Traian Dorz, Istoria unei jertfe – vol. III). Cu alte cuvinte, fratele Traian Dorz ne spune că, în casa Oastei, eşti primit ca musafir al ei, dar pentru a putea rămâne trebuie să te converteşti în casnicul ei. Ca la mănăstire. Dacă vrei să rămâi mai mult de trei zile trebuie să intri în rânduiala ei. Nu de musafiri, pelerini sau turişti duce lipsă Oastea sau mănăstirea, ci de fraţi sau de monahi care să lucreze cu toată dăruirea şi responsabilitatea în ogorul adunării sau al obştii! (mai mult…)

ÎNGERAȘUL ȘI „URIAȘUL ADORMIT”

„Leul literei se lupta cu toată furia împotriva duhului Oastei. Peste tot în Biserică se statornicise o atitudine atât de dură şi de ostilă faţă de Oastea Domnului… Uriaşul adormit – lenea duhovnicească – era foarte supărat pe îngeraşul care îl trezise din somnul lui leneş şi comod. Cu tot maiul greu al pumnului său necruţător, uriaşul acesta lovea acum ca să-l zdrobească pe nevinovatul său trezitor… Noi, în timpul acesta, ne luptam cu ursul infiltraţiilor sectare” (Traian Dorz – „Istoria unei jertfe”, vol. 3). (mai mult…)

OASTEA DOMNULUI, ASCULTARE ȘI CREATIVITATE

Un părinte se bucură pentru copilul său atunci când acesta dă dovadă de ascultare, dar şi de creativitate, ambele calităţi constituind un semn al sănătăţii. Să nu uităm că Noe s-a bucurat de creativitatea lui Sem şi Iafet, care au avut inspiraţia să acopere goliciunea tatălui lor, şi nu de ascultarea pasivă şi cârtitoare a lui Ham (cf. Fc 9, 20-27). Adevărata ascultare este însoţită întotdeauna şi de creativitate. Totul e să respecţi dozajul. Atunci când se greşeşte măsura, căzându-se fie în extrema ascultării sterile, fie în cea a creativităţii dezlănţuite sau a „bătăii de câmpi” (cf. Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus”), apare boala.

Din nefericire, azi se „bat câmpii” nu doar în câmpul educaţional, ci şi în alte câmpuri sau ogoare. De câtă „bătaie de cap” nu are parte şi Oastea atunci când, pe ogorul ei, unii cred că îşi pot etala toate ingeniozităţile lor spirituale! (mai mult…)

„Adulescența” – cauzã a nerodirii și a dezbinãrii

45„Oastea Domnului este o floare răsărită în aerul tare de pădure, de câmp.
A lua această floare şi a o duce în cea mai aleasă seră, în tovărăşia minunată a oricăror flori, este a o ofili. Îi este dat să rămână în atmosfera în care a răsărit…”
(Preot Iosif Trifa – „Ce este Oastea Domnului”)

Un studiu recent al unor sociologi români arată faptul că, în ţara noastră, în ultima vreme, se poate vorbi de o nouă categorie de vârstă, situată între cea de „adolescenţă” şi cea de „adult”. Aceasta, spun sociologii, s-ar putea numi „adulescenţă”. În ea pot fi incluşi toţi acei oameni care, din neputinţă, lene sau teamă, refuzând să-şi asume resposabilităţile stării de adult şi prelungindu-şi cât pot de mult starea de adolescenţă, se complac în a rămâne în casa şi în îngrijirea părinţilor. Ceea ce e şi mai grav e faptul că aceştia, fiind incapabili de a simţi greutatea şi jertfelnicia vieţii părinţilor, ajung să-şi bată joc de ei, să-i chinuiască şi chiar să-şi aroge, într-un final, dreptul de proprietar pe viaţa şi bunurile lor. (mai mult…)

Mijlocul Bisericii – Locul misiunii, dar și al încercãrilor Oastei Domnului

cruciulitaodMulţi „binefăcători” – din afara, dar şi dinlăuntrul Oastei –, neputând să înţeleagă sau să accepte rostul acesteia în Neamul nostru, cu un „deosebit” zel misionar au încercat şi încă mai încearcă să-i găsească un loc „potrivit” în Biserică, dar mai ales pe lângă Biserică. Pe aceştia îi înştiinţăm că locul Oastei a fost fixat încă de la începuturile ei şi că ostaşii – căliţi în vremea unui regim care, fie prin vrăjmăşie, fie prin indiferenţă, de-atâtea ori i-a „împins” la o margine sau sub vreo streaşină a Biserici – au înţeles că trebuie să lupte pentru a-l păstra, aşa cum ne arată fratele Traian Dorz, în vol. III din «Istoria unei jertfe»: „Oastea Domnului n-a renunţat niciodată la rostul ei ceresc şi istoric, la rostul ei de a fi în centrul Bisericii noastre şi în mijlocul poporului nostru… şi de a lupta împotriva tuturor acelora care caută să smulgă Oastea din mijlocul Bisericii, de acolo de unde a aşezat-o Domnul, şi s-o anexeze, ca pe o remorcă la maşină, la vreun cult neoprotestant” (cf. Traian Dorz, op. cit.). (mai mult…)

„Caut loc cãlduț În bisericã”

39Deşi acest titlu e cel puţin tulburător, mărturisesc că n-am putut să-l evit, întrucât el exprimă, după părerea mea, foarte clar şi concis, principala dorinţă şi preocupare a celor mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Mă gândesc la acei creştini pe care Dumnezeu îi numeşte „căldicei” (cf. Apoc 3, 16), iar lumea „nepracticanţi”.

În întâmpinarea lor, ca într-o adevărată economie de piaţă, au venit deîndată firme specializate, bineînţeles contracost, pentru a le împlini cererea. Astfel, putem viziona „în direct”, acţiunea serviciilor specializate în căutarea şi întreţinerea locurilor „călduţe”, „sterile” şi „neutre” pentru toţi creştinii „sensibili” şi „alergici” la tot ce e „prea fierbinte” sau „prea rece” în Biserică. În aceste locuri nu se simte nimic, nu se participă cu nimic şi nu se dăruieşte sau nu se primeşte nimic, pentru că în ele sălăşluieşte, de fapt, „nimicul” sau, mai bine zis, „inamicul”. Aici sunt îndemnaţi să se adăposteasă şi să dormiteze liniştiţi toţi „căldiceii”, întrucât „agenţi calificaţi” lucrează pentru ei. Astfel, aceştia ajung să trăiască chiar şi cele mai importante momente din viaţa lor sau, mai bine zis, din moartea lor, prin delegaţi. Ei nu înţeleg faptul că nu se poate delega chiar orice din viaţă, fără riscul de a cădea în ridicol şi a friza absurdul. (mai mult…)

Centenar Traian Dorz – Dumiriri peste timp

28„Nu-mi lepădaţi nicio fărâmă din tot ce spun acum şi scriu,
Că tot ce nu-nţelegeţi astăzi, o să-nţelegeţi mai târziu”
(Traian Dorz)

Prin cuvintele sale, fratele Traian Dorz ne încredinţează că fiecare om are vârsta sa spirituală. Că unul e mai aproape, iar altul mai departe de Dumnezeu şi de bucuria împlinirii poruncilor Lui. Că fiecăruia îi este dat un timp pentru înţelegerea adevărului cuvântului dumnezeiesc. Pentru aceasta ni se cere însă a fi asemenea Maicii Domnului sau Apostolilor, care au rămas în ascultare rugătoare, smerită şi răbdătoare, împreună cu Hristos, chiar şi atunci când se simţeau total neputincioşi în faţa adâncului învăţăturilor Sale (cf. Lc 2, 49-51 şi In 6, 47-69).

Pe de altă parte, istoria ne demonstrează că s-au înşelat întotdeauna aceia care au crezut că poate exista şi o altă cale de creştere duhovnicească, cea aleasă de mulţi dintre ucenicii lui Iisus, care, neputând accepta şi „digera” cuvântul Mântuitorului despre Sfânta Împărtăşanie, L-au părăsit şi au plecat înapoi în lume (cf. In 6, 53-66). (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat