Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Gheorghe Manole

Pr. Gheorghe Manole

E trebuință de „puțină fiertură”

Faptul că unitatea şi legătura frăţească din Oastea Domnului depind şi de modul în care fiecare dintre noi reuşim să ne purtăm sarcinile unii altora (cf. Galateni 6, 2), ni-l arată şi următoarea întâmplare relatată de unul din sfinţii bătrâni cei fără de nume:

„Doi fraţi au mers împreună la un târg, ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor şi, dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu meşteşugul şi îndemnarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul desfrânării. După aceea, aflându-l pe el fratele, i-a zis: Să mergem, frate, la locul şi chiliile noastre. Acesta a zis: Eu, frate, astăzi nu voi merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicând: Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine? El a oftat şi i-a spus, zicând: Eu, frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai depărtat de mine, am căzut cu o femeie în păcatul desfrânării şi de aceea nu voi merge acum cu tine la chilia mea. Fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, scârbit şi deznădăjduit şi vrând ca să-i scoată sufletul din pieirea deznădăjduirii, i-a zis: Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceea, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta greşeala şi păcatul nostru. Şi aşa, ascultând fratele, a mers la chilia sa şi, mergând la bătrânul, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul curviei. Iar bătrânul le-a dat canon de pocăinţă; şi amândoi cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele cel ce nu căzuse în păcat pentru dragostea şi mântuirea fratelui său, peste puţine zile i-a iertat păcatul. Şi l-a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul, că pentru multa dragoste a fratelui ce n-a greşit, s-a iertat păcatul celui ce a greşit. Iată, fraţilor, a zis bătrânul, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul său pentru mântuirea fratelui său” („Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume”, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p. 74-75). (mai mult…)

Oastea Domnului, copilul viu al Bisercii

O mamă adevărată este doar aceea care înţelege să pună, mai presus de drepturile sale, dreptul la viaţă al copilului său. Că uneori, pentru a salva integritatea copilului, e nevoită să şi-o sacrifice pe a sa. Aşa cum reiese şi din judecata pe care înţeleptul Solomon o face în cazul celor două femei venite să-şi revendice fiecare dreptul de mamă a unui prunc nou-născut: „Apoi a zis Solomon: Daţi-mi o sabie; şi i s-a adus regelui o sabie. Şi a zis regele: Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte! Şi a răspuns femeia, al cărei fiu era viu, regelui – căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi! Iar cealaltă a zis: Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l! Şi regele a zis: Daţi-i acesteia copilul cel viu, că aceasta este mama lui!” (III Regi 3, 24-27). (mai mult…)

Unul dintr-o sutã

La finalul celor două probe la care au fost supuşi cei treizeci şi două de mii de ostaşi ai lui Ghedeon, doar trei sute dintre ei s-au dovedit a fi şi ostaşi ai Domnului (cf. Judecători 7, 1-7). Dacă, după prima probă, cea în care s-a cerut poporului să-şi exprime, în mod voluntar, hotărârea şi curajul de a porni la luptă împotriva vrăjmaşului, dezertează douăzeci şi două de mii de ostaşi (cf. Judecători 7, 3), după cea de a doua nu mai rămân decât trei sute (cf. Judecători 7, 4-7). Dacă la prima probă a contat alegerea şi hotărârea omului, la cea de a doua, una la care ostaşii nici măcar nu ştiau că participă, a contat alegerea şi hotărârea Domnului. O alegere şi o hotărâre de care s-au putut bucura doar cei care au reuşit să-şi păstreze demnitatea de ostaş, întrucât, rămânând în picioare şi bând apă din căuşul palmelor (cf. Judecători 7, 6), n-au abandonat nici măcar o clipă vegherea şi scrutarea împejurimilor. Prin atitudinea lor, au dovedit că nimic nu-i poate îngenunchea şi robi, nici măcar nevoia firească şi legitimă de a-şi odihni trupul şi de a-şi ostoi setea. (mai mult…)

Sfințenie și vulnerabilitate

Sfântul nu este un supraom. Nici măcar Hristos n-a fost. Mai mult decât atât, Hristos S-a identificat nu doar cu echilibrul fiinţei noastre omeneşti, ci şi cu vulnerabilităţile şi nenorocirile ei. Încă din prima zi a vieţii Sale pământeşti, El a simţit ce înseamnă să fii obosit, flămând, părăsit, duşmănit şi dispreţuit, arătându-ne astfel că locul în care omul se naşte şi creşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu este asemănător unei „creşe” aşezate în mijlocul unui câmp de luptă. Deşi aici omul se va simţi ocrotit de Domnul şi de îngerii şi sfinţii Săi, va realiza şi faptul că pentru a putea supravieţui va trebui să ajungă cât mai repede la „sabie şi scut”, aşa cum ne îndeamnă şi fratele Traian Dorz în versurile sale: „Grăbiţi-vă să creşteţi, viteji ostaşi de mâne, / mai repede s-ajungeţi la sabie şi scut.”. Pe măsura creşterii sale el va realiza şi faptul că nu doar cei mici sunt vulnerabili, ci şi cei mari, şi că nu doar copiii au dreptul la pocăinţă, ci şi părinţii. (mai mult…)

Musafirii și casnicii Oastei

Exprimându-şi convingerea că „Dumnezeu va aduce vremea când în sânul ospitalier al Oastei Domnului să se adune cu drag toate sufletele cerului”, fratele Traian Dorz, pentru a nu se înţelege greşit ospitalitatea Oastei, nu uită să adauge: „În familia Oastei Domnului intră cine vrea şi rămâne cine poate” (cf. Traian Dorz, Istoria unei jertfe – vol. III). Cu alte cuvinte, fratele Traian Dorz ne spune că, în casa Oastei, eşti primit ca musafir al ei, dar pentru a putea rămâne trebuie să te converteşti în casnicul ei. Ca la mănăstire. Dacă vrei să rămâi mai mult de trei zile trebuie să intri în rânduiala ei. Nu de musafiri, pelerini sau turişti duce lipsă Oastea sau mănăstirea, ci de fraţi sau de monahi care să lucreze cu toată dăruirea şi responsabilitatea în ogorul adunării sau al obştii! (mai mult…)

ÎNGERAȘUL ȘI „URIAȘUL ADORMIT”

„Leul literei se lupta cu toată furia împotriva duhului Oastei. Peste tot în Biserică se statornicise o atitudine atât de dură şi de ostilă faţă de Oastea Domnului… Uriaşul adormit – lenea duhovnicească – era foarte supărat pe îngeraşul care îl trezise din somnul lui leneş şi comod. Cu tot maiul greu al pumnului său necruţător, uriaşul acesta lovea acum ca să-l zdrobească pe nevinovatul său trezitor… Noi, în timpul acesta, ne luptam cu ursul infiltraţiilor sectare” (Traian Dorz – „Istoria unei jertfe”, vol. 3). (mai mult…)

OASTEA DOMNULUI, ASCULTARE ȘI CREATIVITATE

Un părinte se bucură pentru copilul său atunci când acesta dă dovadă de ascultare, dar şi de creativitate, ambele calităţi constituind un semn al sănătăţii. Să nu uităm că Noe s-a bucurat de creativitatea lui Sem şi Iafet, care au avut inspiraţia să acopere goliciunea tatălui lor, şi nu de ascultarea pasivă şi cârtitoare a lui Ham (cf. Fc 9, 20-27). Adevărata ascultare este însoţită întotdeauna şi de creativitate. Totul e să respecţi dozajul. Atunci când se greşeşte măsura, căzându-se fie în extrema ascultării sterile, fie în cea a creativităţii dezlănţuite sau a „bătăii de câmpi” (cf. Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus”), apare boala.

Din nefericire, azi se „bat câmpii” nu doar în câmpul educaţional, ci şi în alte câmpuri sau ogoare. De câtă „bătaie de cap” nu are parte şi Oastea atunci când, pe ogorul ei, unii cred că îşi pot etala toate ingeniozităţile lor spirituale! (mai mult…)

„Adulescența” – cauzã a nerodirii și a dezbinãrii

45„Oastea Domnului este o floare răsărită în aerul tare de pădure, de câmp.
A lua această floare şi a o duce în cea mai aleasă seră, în tovărăşia minunată a oricăror flori, este a o ofili. Îi este dat să rămână în atmosfera în care a răsărit…”
(Preot Iosif Trifa – „Ce este Oastea Domnului”)

Un studiu recent al unor sociologi români arată faptul că, în ţara noastră, în ultima vreme, se poate vorbi de o nouă categorie de vârstă, situată între cea de „adolescenţă” şi cea de „adult”. Aceasta, spun sociologii, s-ar putea numi „adulescenţă”. În ea pot fi incluşi toţi acei oameni care, din neputinţă, lene sau teamă, refuzând să-şi asume resposabilităţile stării de adult şi prelungindu-şi cât pot de mult starea de adolescenţă, se complac în a rămâne în casa şi în îngrijirea părinţilor. Ceea ce e şi mai grav e faptul că aceştia, fiind incapabili de a simţi greutatea şi jertfelnicia vieţii părinţilor, ajung să-şi bată joc de ei, să-i chinuiască şi chiar să-şi aroge, într-un final, dreptul de proprietar pe viaţa şi bunurile lor. (mai mult…)

Mijlocul Bisericii – Locul misiunii, dar și al încercãrilor Oastei Domnului

cruciulitaodMulţi „binefăcători” – din afara, dar şi dinlăuntrul Oastei –, neputând să înţeleagă sau să accepte rostul acesteia în Neamul nostru, cu un „deosebit” zel misionar au încercat şi încă mai încearcă să-i găsească un loc „potrivit” în Biserică, dar mai ales pe lângă Biserică. Pe aceştia îi înştiinţăm că locul Oastei a fost fixat încă de la începuturile ei şi că ostaşii – căliţi în vremea unui regim care, fie prin vrăjmăşie, fie prin indiferenţă, de-atâtea ori i-a „împins” la o margine sau sub vreo streaşină a Biserici – au înţeles că trebuie să lupte pentru a-l păstra, aşa cum ne arată fratele Traian Dorz, în vol. III din «Istoria unei jertfe»: „Oastea Domnului n-a renunţat niciodată la rostul ei ceresc şi istoric, la rostul ei de a fi în centrul Bisericii noastre şi în mijlocul poporului nostru… şi de a lupta împotriva tuturor acelora care caută să smulgă Oastea din mijlocul Bisericii, de acolo de unde a aşezat-o Domnul, şi s-o anexeze, ca pe o remorcă la maşină, la vreun cult neoprotestant” (cf. Traian Dorz, op. cit.). (mai mult…)

„Caut loc cãlduț În bisericã”

39Deşi acest titlu e cel puţin tulburător, mărturisesc că n-am putut să-l evit, întrucât el exprimă, după părerea mea, foarte clar şi concis, principala dorinţă şi preocupare a celor mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Mă gândesc la acei creştini pe care Dumnezeu îi numeşte „căldicei” (cf. Apoc 3, 16), iar lumea „nepracticanţi”.

În întâmpinarea lor, ca într-o adevărată economie de piaţă, au venit deîndată firme specializate, bineînţeles contracost, pentru a le împlini cererea. Astfel, putem viziona „în direct”, acţiunea serviciilor specializate în căutarea şi întreţinerea locurilor „călduţe”, „sterile” şi „neutre” pentru toţi creştinii „sensibili” şi „alergici” la tot ce e „prea fierbinte” sau „prea rece” în Biserică. În aceste locuri nu se simte nimic, nu se participă cu nimic şi nu se dăruieşte sau nu se primeşte nimic, pentru că în ele sălăşluieşte, de fapt, „nimicul” sau, mai bine zis, „inamicul”. Aici sunt îndemnaţi să se adăposteasă şi să dormiteze liniştiţi toţi „căldiceii”, întrucât „agenţi calificaţi” lucrează pentru ei. Astfel, aceştia ajung să trăiască chiar şi cele mai importante momente din viaţa lor sau, mai bine zis, din moartea lor, prin delegaţi. Ei nu înţeleg faptul că nu se poate delega chiar orice din viaţă, fără riscul de a cădea în ridicol şi a friza absurdul. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat