Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Iosif Trifa

Pr. Iosif Trifa

Preot Iosif TRIFA – Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului

Iisus Mântuitorul  e alungat cu pietre din patria Lui

„În vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost prins, S-a dus în Galileea; şi lăsând Nazaretul a venit şi a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele Zabulonului şi ale Neftalimului. Ca să se plinească ceea ce s-a zis prin Isaia, proorocul, care zice: Pământul Zabulonului şi pământul Neftalimului, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; norodul cel ce şedea întru întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină a răsărit lor. De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (Matei 4, 12-17)

Evanghelia de duminică, de după Botez, e puţin cunoscută şi ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.

Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieşit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce şi cum a ieşit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă e­van­­ghelie, de la Luca; (citiţi această evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să înveţe şi în ţara Lui şi „toţi Îl mărturiseau pe El şi se mirau de cuvintele darului care ieşeau din gura Lui”, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toţi de mânie şi, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate”. (mai mult…)

Ferice de cei care îşi mântuiesc sufletul în aceste vremi

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

„Şi propovăduia Iisus zicând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 4, 14).

Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul şi Înaintevesti­torul Mântuitorului şi al mântuirii neamu­lui omenesc. El şi-a început pre­dica cu vestirea Împărăţiei lui Dum­nezeu. Şi-a început predica cu vestirea că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi a început Ioan a propovădui, zicând: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproa­pe” (Mt 3, 1-2).

Despre Domnul Iisus Hristos, Evanghelia de duminică ne spune aşijderea, că şi El Şi-a început propovăduirea cu vestirea Împără­ţiei lui Dumnezeu. „De-atunci încolo, Iisus a început să propovăduiască şi să zică: «Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (Mt 4, 17).

„Pocăiţi-vă, căci se apropie îm­părăţia lui Dumnezeu!” …Cu acea­stă strigare a început vestirea Evangheliei în lume. Oamenilor de pe atunci li se vestea vestea cea bună că se apropie mântuirea nea­mului omenesc. Că se apropie Îm­părăţia lui Dumnezeu şi pe pământ, după ce 4000 de ani stăpânise îm­părăţia celui care îl înşelase pe Adam în grădina Edenului. Oameni­lor li se cerea să se pregătească sufleteşte pentru această împărăţie. Să se pocăiască, adică să se lepede de păcate şi fărădelegi, ca să poată deveni cetăţeni ai noii Împărăţii. (mai mult…)

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI

Părintele Iosif Trifa

E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.

Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.

Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.

Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor. (mai mult…)

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

Proorocul Ilie, când s-a suit pe munte să descopere pe preoţii cei mincinoşi ai lui Baal, a turnat peste jertfă de trei ori apă şi apoi s-a rugat pentru focul din cer, care s-a pogorât şi a aprins jertfa. Această jertfă a închipuit şi închipuie Taina cea mare a Sfântului Botez. Apa şi focul fac şi astăzi Botezul cel adevărat: apa îl spală pe om, şi focul Duhului Sfânt îl aprinde pentru Hristos.

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător.

Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. (mai mult…)

Aduceri aminte: 6 ianuarie 1935 a apărut foaia «Isus Biruitorul».

 ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL

Fraţi ostaşi, porniţi la luptă
cu nădejde-n Cel din cer,
înaintea noastră merge
Cel ce vina lumii şterge,
deci priviţi cu toţii Sus!
Calea lui Satan e ruptă,
înainte, fraţi, la luptă,
înainte, cu Iisus!…
Trecem azi prin grele clipe,
vom avea de suferit;
dar ostaşul e să lupte
şi să meargă înainte,
cu privirea la Iisus.
Moartea cade, iadul plânge,
Satan mâinile îşi frânge,
dar nainte cu Iisus!

Nu ne înspăimântă moartea,
frica a pierit din noi.
Înainte tot poporul
cu Iisus Biruitorul,
înainte cu Iisus!
Cine vrea să lupte: vie!
Iar fricoşii să rămâie;
noi, nainte cu Iisus!

Lipsa nu ne înspăimântă,
suferinţa, nici atât.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi luptăm pentru Iisus!
Ţelul nostru şi tot dorul
e Iisus Biruitorul –
înainte cu Iisus!…

Lupta noastră grea-i de-acuma,
vom avea de dus nevoi;
însă cât trăi-va unul
nu ne-om da nicicând napoi,
ci vom merge cu Iisus.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi, nainte cu Iisus!

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 2.

 

În situaţia în care se afla Părintele Trifa, rămas singur, fără gazetă şi fiind lipsit de legătura cu fraţii de la fronturile Oastei Domnului, a scos o nouă foaie, cu numele «Isus Biruitorul».

Primul număr din această gazetă a apărut la data de 6. I. 1935, scris în 8 pagini, cu frumoase şi bogate tâlcuiri biblice.

În prima pagină, părintele scrie articolul „Înainte cu Iisus Biruitorul”, depănând duios şi dulce Drumul Crucii Lui, cerând de la Domnul lumină şi călăuzire de Sus, spre a se face numai voia Domnului.

Nu spune nimic fraţilor despre necazurile sale, despre izbucnirea conflictului de la Sibiu, lăsând toate în grija Domnului, zicând doar: „Tu, Doam­ne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta”.

Dăm în continuare două articole care ni se par mai importante.

ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL!

Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor! Sunt 12 ani de când foloseşti în lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori, eu credeam că Tu, Doamne, ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni, îmi aşteptam intrarea în pământ. Dar Tu, Doamne – printr-o minune – m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei. Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea parcă îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva cu mine, altcum m-ai fi lăsat să intru în pământ.

Tu ai strigat din nou pe robul Tău. Şi robul Tău răspunde: Aicea sunt, Doamne… „Iată-mă, Doamne” (Fapte 9, 10)… stau gata la orice îmi vei comanda Tu… stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă. Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, arată-mi porunca Ta, mie şi fraţilor mei, pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi nu ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altul decât drumul Crucii, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor.

Tu, Doamne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta. Acum Îţi mulţumim că ne-ai cercetat din nou cu furtuna Ta, ca să ne aduci la acest «Isus Biruitorul»… la foaia aceasta care spune şi ea răspicat că tot ce s-a făcut la Oaste a fost, este şi va fi biruinţa Domnului. Noi am luptat şi El a biruit.

Fraţii mei! Plecăm din nou la luptă cu acest «Isus Biruitorul». Plecăm din nou la luptă, gata de orice jertfă. Pentru Tine, Doamne, suntem gata să jertfim totul, până şi preţul cel mic al vieţii noastre. Plecăm din nou la luptă şi nu ne înfricoşăm de nimic. Până când Iisus Biruitorul Se află în fruntea noastră, de cine ne vom teme?

Aicea suntem, Doamne, la picioarele Crucii Tale şi aşteptăm voia Ta şi porunca Ta. Stăm gata şi pentru plug, şi pentru jertfă. Du-ne la biruinţă prin foc, prin furtuni, prin lupte şi jertfe. În orice noapte am ajunge, arată-ne cu litere de foc porunca Ta că „noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29).

La luptă, fraţi ostaşi, la luptă! Cu Iisus Biruitorul înainte!

Iisuse Doamne, suntem în drum spre Canaan… prin „pustie”… prin ţara luptelor. Dă-ne neîncetat apă din stâncă, „mană din cer” şi biruinţă asupra lui „Amalec” (firea cea veche). Condu-ne cu „stâlp de foc” şi „nor luminos”, ca să păşim înainte cântând, luptând şi biruind – până vom trece Iordanul şi vom intra în „Canaanul” ce ni l-ai pregătit, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Preotul Iosif Trifa

(«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 1

şi «Ostaşul Domnului» nr. 1-2 / 1-15 ianuarie 1935, pag. 1-2)

SĂ ÎNAINTĂM MAI DEPARTE ŞI CU CĂLĂTORIA SPRE CANAAN, SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI

„Şi au zis: «Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4).

 

(…) O viaţă întreagă de călătorie prin pustie, de lupte, de frământări, de suferinţă – acesta e şi azi drumul spre Canaan, spre Ţara Făgăduinţei. Drumul spre Canaan e drumul Crucii, e drumul luptelor şi jertfelor.

(…) Ceea ce trece ca un fir roşu prin călătoria israelitenilor spre Canaan e ispita întoarcerii înapoi, în Egipt.

În frământările israelitenilor de a se întoarce în Egipt, Biblia a pus marile frământări ale mântuirii sufle­teşti. A pus marea luptă ce se dă între firea cea nouă şi cea veche, omul cel lumesc şi cel duhovnicesc.

Când pleci la drumul mântuirii se dă o luptă înverşunată între a­ceste două lumi. Firea cea veche te îndeamnă să rămâi lângă oalele lui Faraon – firea cea nouă te cheamă să pleci spre Canaan.

Ai învins? Ai plecat la drumul mântuirii? Nu uita, vei avea, negreşit, de furcă şi pe mai departe cu firea cea veche. Ea se va „răscula” din nou. Ea îţi va spune mereu că „era mai bine în Egipt”. Şi te va chema mereu să te întorci în Egipt.

(…) S-alungi ispita, fugind din calea ei, acolo unde nu te mai poate a­junge: la picioarele crucii.

Scumpii mei fraţi ostaşi!

Aţi plecat din Egipt, sunteţi departe prin pustie? Privegheaţi, vă zic vouă, şi iar privegheaţi. Căci diavolul Faraon e pe urmele noastre. „Faraon” acesta nu s-a înecat în Marea Roşie, ci se ţine pe urmele noastre. Se ţine cu oalele lui, cu carnea lui, cu ispitele lui.

Fraţii mei, luaţi aminte, aici se dă lupta mântuirii. Aici se dă şi lupta Oastei: a merge înainte sau a te întoarce înapoi. Aici cade sau biruie un ostaş al Domnului.

Cea mai mare primejdie pentru călătoria mântuirii noastre este che­marea să ne întoarcem înapoi în Egipt. Şi această chemare vine în două feluri. Ea vine mai întâi din lăuntrul nostru. Ne cheamă înapoi firea noastră cea veche, omul no­stru cel vechi.

Fraţii mei, luaţi aminte, mai curând ori mai târziu şi Oastea va trece, va trebui să treacă, prin locul de la Numeri 14, 4. Mai curând ori mai târziu, veţi auzi glasuri care vor striga răspicat: „Oastea asta şi-a făcut de cap… ne-a spart liniştea satelor… ne-a stricat obiceiurile… a făcut împerecheri… trebuie neapărat luate măsuri de îndreptare contra ei şi contra ostaşilor.

Şi atunci se vor ridica şi din tabăra Oastei cei care n-au ieşit su­fleteşte din Egipt şi vor striga şi ei cu tărie: „În felul acesta nu mai merge cu Oastea… noi credeam să avem linişte şi, când colo, iată, acum suntem în război cu toată lumea… Să ne alegem o altă că­petenie… Ne trebuie o conducere nouă, care să ne aducă iar liniştea şi pacea pe care o aveam înainte… că noi vrem să trăim în pace cu toţi şi cu toate”.

Şi atunci se vor alege cele două tabere. Unii îşi vor alege o altă căpetenie şi vor pleca înapoi în Egipt, ca să scape de „pustie” şi să aibă linişte şi pace cu toţi şi cu toate.

Iar de cealaltă parte va rămâne „turma cea mică”.

Vor rămânea cei tari în Dom­nul, să păşească înainte pe drumul Crucii, prin pustia necazurilor, pri­goanelor, luptelor şi jertfelor.

Fraţii mei, suntem la o răspân­tie. Oastea se apropie de locul de la Ieşire 32, 26. Cine vrea să rămână cu Domnul să se dea la o parte şi să plece înainte. Cine vrea să rămână cu lumea să plece înapoi în Egipt.

Fraţii mei! „V-am spus de mai înainte că vom avea de suferit, ceea ce s-a şi întâmplat” (I Tes 3, 4). Şi se va mai întâmpla. „Pustia” cea mare abia de acum începe. Abia de acum intrăm în ea. „Fiţi tari în Domnul!” (I Cor 15, 58). Păşiţi cu curaj înainte, pe drumul Crucii.

Mai curând ori mai târziu, zdro­bit de greutatea luptei, eu, iubiţii mei, voi rămânea pe un Nebo. Dar voi să mergeţi înainte, în numele Domnului. Să luptaţi înainte, în nu­mele Domnului. Pentru ca, pe urmă, să ne întâlnim cu toţii în Canaanul cel făgăduit, în Ierusalimul cel ceresc.

O, ce bucurie sfântă vom avea atunci! Ne vom spune toate câte am suferit şi Domnul ne va mân­gâia ca pe copilaşii Lui. Şi vom auzi atunci scumpa Lui făgăduinţă: „Fiilor, ştiu faptele voastre, oste­neala voastră, răbdarea voastră” (Apoc 2, 2)… Intraţi acum în bucuria şi odihna Mea…

Deci, la luptă, fraţi ostaşi, la luptă!!

(«Isus Biruitorul»  nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 5)

 

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 4.

„ŞI VĂZÂND IOAN PE IISUS, A ZIS: «IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CEL CE RIDICĂ PĂCATUL LU-MII»”

„Şi predica Ioan, zicând: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor»… Şi văzând pe mulţi dintre farisei şi din saduchei venind către el, a zis: «Pui de năpârci, unde veţi fugi de mânia cea viitoare?»… Iată, securea la rădăcina pomilor zace; faceţi dar roade vrednice de pocăinţă»” (Mt 3).

Şi noroadele, înspăimântate, îl întrebau pe Ioan: „Ce trebuie sa facem?” (Lc 3, 10).

Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: „Învăţăto­rule, ce trebuie să facem?” (Lc 3, 12).

Şi îl întrebau şi ostaşii: „Ce trebuie să facem?” (Lc 3, 14).

„Şi văzând Ioan pe Iisus venind către dânsul, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii»” (In 1, 29).

Aspră era predica lui Ioan Botezătorul. Era o predică aspră şi nouă. Predica lui Ioan era o predică nouă, ce nu plăcea fariseilor şi saducheilor. Îl urau pe Ioan pentru că nu predica „zeciuiala” şi „datinile” lăsate de Moise. Fariseilor le-ar fi plăcut de Ioan dacă în predicile lui ar fi grăit cam aşa: „Oameni buni, plătiţi-vă zeciuiala… aduceţi jertfe la templu şi ţineţi datinile lăsate de Moise”. Dar Ioan predica o viată nouă… predica ruperea cu lumea şi cu păcatele. Predica lui Ioan răscolea în suflete marile întrebări ale mântuirii sufleteşti. Ioan predica adevărul – şi oare când a plăcut adevărul? (mai mult…)

PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS..

Diavolul şi azi tot aşa ispiteşte pe oameni

Este cunoscută istoria că­derii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie la cartea Facerii cap 3. Însă puţini sunt acei cari cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură – pe care o cunoaştem din cărţile de religie – e fru­moasă şi e adevărată numai cât pentru mine şi pentru tine cititorule, n-are nici o însem­nătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate pati­mile, fărădelegile şi ticăloşiile. Nici Naşterea Domnului, nici Botezul, nici moartea şi În­vierea Domnului nici mântui­rea lui Adam şi ştergerea pă­catului strămoşesc n-au nici o însemnătate pentru mine şi tine câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viaţă în­cărcată cu toate urmările pă­catului strămoşesc, cu toate patimile şi fărădelegile. (mai mult…)

LA BOTEZUL DOMNULUI

Părintele Iosif Trifa

Prin darul Botezului din râul Iordan, Mântuitorul Hristos a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi naşterii din nou prin apa şi Duhul Botezului a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul Botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Trei lucruri ne spune Evanghelia că s-au arătat la Botezul Domnului în Iordan. (mai mult…)

Aduceri aminte: 2 ianuarie 1922

Anul nou, 1922, când trebuia să apară primul număr din noua gazetă, se apropia grabnic.

În strada Mitropoliei, care pe atunci se chema strada Măcelarilor, la nr. 45, sediul Consistoriului şi al Tipografiei Arhidiecezane, se goliră camere, se amenajară mese, dulapuri, scaune – pentru noua redacţie şi administraţie. La poartă apăru inscripţia: „«Lumina Satelor» – foaie săptămânală pentru popor”.

Numărul 1, anul I, apăru, aşa cum se plănuise, la data de duminică, 2 ianuarie 1922, dar fără colaborarea multora dintre cei prezenţi la consfătuirea de la început.

Sub titlul foii, era tipărit: Redactor responsabil – preotul Iosif Trifa.

Pe prima pagină era o „Binecuvântare arhierească”, un fel de recomandare pe care redactorul responsabil o punea în fruntea noii gazete, pentru a-i deschide drumul spre cititorii la care se ducea. În primul rând, la preoţii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe din Ardeal. Iată-i cuprinsul:

…Înalt Prea Sfinţitul nostru Mitropolit Nicolae, cu a cărui încurajare scoatem gazeta aceasta, ne trimite, la rugămintea noastră, următoarele cuvinte: (mai mult…)

Aduceri aminte: 2 ianuarie 1935

Ce grele şi apăsătoare au fost pentru noi acele luni de ianuarie şi februarie ale anului 1935!…

 În acest răstimp, avusese loc între Părintele Iosif şi mitropolitul Bălan următorul schimb de scrisori. Le redăm mai jos, spre a se vedea cum au izbucnit dintr-o dată, la suprafaţă, cele ce se pregătiseră în ascuns şi cum se deformează faptele, spre a-l scoate vinovat tot pe cel lovit pe nedrept:

 Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Faţă de felul cum s-a desfăşurat consfătuirea noastră de ieri, 30 dec. (unde i se comunicaseră măsurile de constrângere), cu regret Vă aduc la cunoştinţă că – pentru moment – am încetat redactarea şi tipărirea foii «Oastea Domnului» a cărei proprietate îmi aparţine, fiind fondatorul şi creatorul ei.

O dată cu aceasta, Vă rog a dispune să nu mai figurez pe frontispiciul foii «Lumina Satelor» ca redactor.

Mi-am înaintat şi demisia din postul ce l-am avut, după ce, din cauza bolii, nu mai sunt capabil de serviciu… (mai mult…)

WhatsApp chat