Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Iosif Trifa

Pr. Iosif Trifa

CEI TREI PRIETENI

Era odată un om care avea mulţi prieteni, şi chiar se şi lăuda de multe ori cu ei şi cu prieteniile lui.
– Cheltuiesc mult cu prietenii mei, zicea omul, dar nu-mi pare rău căci, la vreme de necaz, prietenii ar sări şi în foc pentru mine.
O dată, se întâmplă că îi veni o aspră citaţie de la o judecătorie. Era învinuit cu lucruri atât de grele, încât putea să primească temniţă pe viaţă sau chiar şi moarte. Omul se înfioră şi, alergând la cel mai bun prieten ce-l avea, îl rugă să meargă cu el să-l ajute să scape.
– Aş merge cu drag, răspunse prietenul, dar nicidecum nu pot să mă depărtez de acasă.
Omul plecă suspinând la un alt prieten şi îi ceru ajutorul.
– Cum să nu merg pentru tine? zise prietenul, şi pleacă şi el.
Dar, când ajunse la uşa judecătoriei, i se făcu frică şi se întoarse înapoi, lăsându-l pe om singur.
– Săracul de mine, zise omul, şi plecă să intre singur.

Însă, în clipa asta, iacă soseşte un alt prieten pe care nu-l prea băgase în seamă şi nu cheltuise aproape nimic pentru el. Acest prieten intră cu el în judecătorie şi, căzând în genunchi în faţa judecătorului, zise:
– Preaînălţate domnule judecător! Omul acesta e învinuit cu mari lucruri şi călcări de lege… Eu am venit să mă rog pentru iertarea lui… Eu îl cunosc pe omul acesta; va fi având el multe greşeli, dar mila şi iubirea ta sunt mai mari decât greşeala lui…
Judecătorul primi apărarea şi cel acuzat scăpă de osândă…

*

Aceasta e povestea, dar să băgăm de seamă că în această poveste este pusă şi   viaţa noastră. Moartea este o citaţie ce ne cheamă înaintea Dreptului Judecător să ne dăm seama de viaţa şi faptele noastre. Prietenul nostru cel mai bun – lumea, averile şi plăcerile – ne lasă mai întâi când murim. Prietenii şi rudeniile merg cu noi până la uşa mormântului şi apoi se întorc acasă. Dincolo de mormânt merge cu noi numai un Prieten pe Care foarte puţin Îl preţuim în această lume. Acest Prieten e Iisus Mântuitorul şi  viaţa cea sufletească trăită cu El şi cu Evanghelia Lui. Pentru acest Prieten „cheltuieşte“ omul mai puţin în această viaţă. Ferice de cine va avea de Apărător şi Mijlocitor pe acest „Prieten“ în Ziua Judecăţii. Ca şi în povestea aceasta. Aşa va mijloci Mântuitorul pentru el, zicând:

– Eu cunosc pe omul acesta; mari călcări de lege a făcut; dar mila şi dragostea Ta, Dreptule Judecător, sunt mai mari decât greşeala lui… Te rog, iartă-l…
Vei avea tu, cititorule, pe acest Mijlocitor şi Apărător în Ziua Judecăţii?

Preot Iosif TRIFA, POVESTIRI RELIGIOASE

(mai mult…)

Despre făţarnicii cari Îl mustrau pe Domnul pentru TĂMĂDUIREA FEMEII CE SUFEREA DE 18 ANI

Acum duminică avem la rând evanghelia cu tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani şi „nu putea să se ridice în sus nicicum”. Domnul Iisus a vindecat-o. Fariseii făţarnici Îl mustrau însă pe Domnul, căci făcuse această tămăduire sâmbăta, când „nu se cade cineva a se vin­deca”. Iisus le-a răspuns: „Făţarni­cilor! Fiecare dintre voi îşi dezleagă boul sâmbăta şi-l adapă, iar această femeie pe care de 18 ani a legat-o sa­tana nu se cădea a fi dezlegată?”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 13, 10-17)

Două învăţături de căpetenie ne arată evanghelia de duminică. În­văţătura cea dintâi e cea care trece ca un fir roş prin toată ţesătura Evangheliilor: păcatul şi mântuirea. (mai mult…)

,,Femee te-ai slobozit de boala ta,

Părintele Iosif Trifa

Evanghelia de Duminecă cuprinde minunea tamăduirii unei femei ce purta o boală cumplită de 18 ani. Boala și tămădulrea acestei femei este cu multă învățătură pentru noi și de aceea vom cerceta cu deamăruntul să vedem cum s-a întâmplat minunea.

Prin 3 stări a trecut boala și tămăduirea femeii. Întâia dată ne spune evanghelia că ,,avea duhul neputinții de 18 ani,, și ,,nu putea să se ridice sus nici cum,,. A doua oară ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o și s-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere și întâlnire a femeii cu Iisus a urmat a  treia stare: scăparea și tămăduirea femeii din cunplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste 3 stări trebuie să treacă și mântuirea noastră sufletească Întiadată trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătosă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din evanghelie. (mai mult…)

Sabia Duhului

Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie.
Între acestea este şi asemănarea cu sabia.
Dumnezeiescul Apostol Pavel, voind să arate puterea cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie ascuţită.
„Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.”
Minunată asemănare!
Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuţită foarte, iar sabia aceasta are două tăişuri.
Întâi, ea taie fără cruţare în păcate.
Sabia cuvântului biblic nu cruţă pe nimeni.
Ea n-a cruţat nici pe aleşii Domnului.
Ea a tăiat fără cruţare şi în păcatele lor.
Cu ce sabie ascuţită a tăiat, spre pildă, proorocul Natan în păcatul lui David!

Dar sabia cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia şi a răni.
Ea are şi celălalt tăiş: puterea de a tămădui.
A tăia în păcate este uşor.
Şi omul are această putere.
Orice om poate lua o „sabie” de mustrare cu care să taie fără cruţare în păcatele de-aproapelui.
Taie şi „sabia” aceasta, dar nu vindecă.
Dimpotrivă, măreşte rana.
Taie rana şi o lasă deschisă. (mai mult…)

Candela (Făclia) Cuvântului Biblic

O altă asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din psalmul 118: „Făclie (can­delă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele“.

Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candelă şi lumină este pentru viaţa noastră.

În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină. (mai mult…)

Lumina cuvântului biblic nu suferă întunericul păcatelor

Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta. „Tu nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa“.

Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbin­du-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la viaţă nouă.

Candela cuvântului biblic este o lumină scumpă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să-ţi stingă această lumină. (mai mult…)

ŢI-AU PLĂCUT ÎNVĂŢĂTURILE DIN CARTEA ACEASTA?

Dragă cititorule! Eu ştiu că ţi-au plăcut învăţă­turile din cartea aceasta. Pe unele locuri, te-ai înfi­orat cu sufletul, citindu-le.

Mă grăbesc însă, acum la încheiere, să spun că singură numai plăcerea acestor învăţături nu fo­loseşte nimic, n-ajută cu nimic lucrarea mântuirii sufleteşti.

Diavolul râ-de de plăcerea sufletească cu care cineva citeşte Biblia şi alte cărţi religioase, câtă vre-­me cititorul se tăvăleşte mai departe în păcate, şi de răutăţi nu se lasă. Din această plăcere, omul nu câştigă nimic, şi diavolul, aşijderea, nu pierde ni­mic. Ba încă diavolul câştigă din acest lucru.În chipul de mai jos, se vede un om citind cu interes şi plăcere învăţăturile despre corabia lui Noe. Nu e de ajuns însă numai plăcerea de a citi cărţi religioase. Această plăcere trebuie să treacă la o hotărâre contra păcatelor. (mai mult…)

BABILONUL RISIPEŞTE PE URMAŞII LUI NOE – GOLGOTA ÎI STRÂNGE DIN NOU ÎN „CORABIE

Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a petrecut mai departe, după ce Noe a blestemat pe fiul său Ham.

Un lucru însă e sigur. Cei trei fraţi n-au mai trăit laolaltă. Blestemul lui Noe făcuse în casa lor „slugă” şi „stăpâni”. Ei s-au despărţit, s-au înmulţit, şi din urmaşii lor au ieşit trei spiţe de oameni din care se trag toate neamurile pământului. „Din fa­miliile fiilor lui Noe au ieşit neamurile care s-au răs­pândit peste tot pământul” (Facere 9, 32).

Biblia nu ne spune mai amănunţit nici despre ce purtări au avut urmaşii fiilor lui Noe. Desigur, fiii lui Noe vor fi păstrat încă cu recunoştinţă amin­tirea despre potop şi despre corabia mântuirii. Vor fi spus şi nepoţilor lor despre cum i-a scăpat Dum­nezeu din prăpădul potopului. Dar pe urmă, încetul cu încetul, amintirea despre urgia potopului şi des­pre darul lui Dumnezeu s-a stins.

Aşa e omul. Îndată ce se depărtează de darul şi ajutorul lui Dumnezeu, uită binefacerea, uită pe Dumnezeu. (mai mult…)

Cel care n-are sabie să-şi cumpere!

„Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creştin adevărat, luptător şi biruitor. Cu atât mai mult un ostaş al Domnului trebuie să fie încins cu această „sabie”.
Apostolul Pavel a folosit asemănarea cu sabia pentru că atunci nu erau puşti. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaş al Domnului (cititor de carte) fără sabia cuvântului biblic este un soldat fără puşcă. Ce biruinţă ar putea avea un astfel de soldat?
Când eram în şcoala suferinţelor de la Geoa­giu, m-a cercetat un frate ostaş care venea de departe, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin ţară să-şi cerceteze fraţii şi să vestească Oastea Domnului. Ce bucurie pe mine!
Dar ce întristare, pe urmă, când am aflat ce fel de „arme” avea. (mai mult…)

NOE BLESTEMĂ PE FIUL SĂU HAM – DIN ISPITA BEŢIEI RĂUTĂŢILE AU ÎNCEPUT A CURGE CA DINTR-UN IZVOR

Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.

Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat… Ham a râs de goliciunea tatălui său… Şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui fe­ciorul cel mai tânăr şi a zis: «Blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»” (Fa­c. 9, 20-28).

Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia a­supra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toa­tă lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic de rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat, dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică… Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în fap­tul că „s-a îmbătat Noe”; că de nu se îmbăta Noe nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema. (mai mult…)

WhatsApp chat