Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Prof. Vasile Mihoc

Pr. Prof. Vasile Mihoc

Boala slavei deşarte

Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii

(a Vameşului şi a Fariseului)

Evanghelia de la Luca 18,10-14

 

10 Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11 Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. 13 Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. 14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

 1. „Doi oameni”. Înseşi cuvintele prin care evanghelistul introduce această pildă ne arată că ea a fost adresată „către unii care se credeau drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi” (v. 9).

Se ştie, într-adevăr, că fariseii se considerau „drepţi” şi-i dispreţuiau pe ceilalţi tocmai pentru că-i socoteau inferiori din punctul de vedere al „dreptăţii”. Însăşi denumirea de „farisei” (în ebraică: perişim) înseamnă „separaţi”. Fariseii nu se amestecau cu ceilalţi, pe care-i considerau cu mult mai prejos decât ei în ce priveşte îndeplinirea îndatoririlor religioase. „Mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată!” – exclamă unii ca aceştia când constată popularitatea de care se bucură Iisus printre „ceilalţi” (In 7,49). (mai mult…)

Credinţa care face minuni

Duminica a XVII-a după Rusalii  (a Cananeencei)

Evanghelia de la Matei 15,21-28

21 Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 22 Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 23 El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. 24 Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 26 El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28 Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

 1. „Și ieșind de acolo…” (v. 21). După Mt 15,1, Iisus era la Ierusalim atunci când „cărturarii și fariseii” s-au legat de El cu acuza că ucenicii Săi „calcă datina bătrânilor”. Domnul constată atunci că se împlinește cu acești adevrsari ai Săi, încă o dată, cuvântul rostit de Isaia (29,13): „Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine…” (Mt 15,8). În această situație, Iisus alege să plece de acolo (din Ierusalim, adică, și din sânul poporului Său) și să meargă în părțile Tirului și ale Sidonului, adică între păgânii care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și cărora nu le fusese făgăduită mântuirea mesianică. (mai mult…)

Astăzi – Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zacheu)

Evanghelia de la Luca 19,1-10

1 Şi intrând, trecea prin Ierihon. 2 Şi iată un bărbat, cu numele Zacheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. 3 Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. 4 Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. 5 Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zachee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. 6 Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. 7 Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. 8 Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. 9 Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. 10 Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Minunată şi pilduitoare este pocăinţa lui Zacheu! Ea arată peste veacuri – și ne arată și nouă, acum – ce poate face Iisus Hristos Mântuitorul dintr-un suflet pierdut, atunci când acesta Îl află pe El și Îl primește în inima și „în casa” lui.

1. Un „fiu al lui Avraam” cu un nume frumos.

Zacheu era un „fiu al lui Avraam” (v. 9), adică din neamul lui Israel. Ar fi trebuit, deci, să fie un credincios al Legii mozaice, care sancţiona asuprirea – şi mai ales asuprirea conaţionalului iudeu – ca un grav păcat. Tertulian (Adversus Marcionem, IV, 37,1) zice că Zacheu ar fi fost, probabil, de „alt neam” (allophylus), dar chiar așa fiind, datorită legăturilor sale cu iudeii, ar fi avut o anumită cunoaștere a Scripturilor și de aceea, prin întoarcerea sa, se va hotărî să-și împartă pâinea sa cu cel flămând, după cuvântul lui Isaia (58,6). Această opinie este însă contrazisă de faptul că Iisus zice despre Zacheu că „și acesta este fiu al lui Avraam”. Iudeii murmură împotriva lui Iisus nu deoarece ar fi intrat în casa unui păgân, ci pentru „că a intrat să găzduiască la un om păcătos”. (mai mult…)

„Doamne, să Te văd!”

Duminica a XXXI-a după Rusalii
(a Orbului din Ierihon)

Evanghelia de la Luca 18,35-43

35 Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind. 36 Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta. 37 Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. 38 Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine! 39 Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! 40 Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: 41 Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! 42 Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. 43 Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.

1. Bartimeu. Mântuitorul Se află pe ultimul Său drum spre Ierusalim, înainte de sfintele Sale patimi. Un drum ocolit, deoarece samarinenii n-au vrut să-L primească în teritoriul lor (Lc 9,53). Din Galileea, a luat-o pe valea Iordanului, până la Ierihon, de unde se va sui la Ierusalim. (mai mult…)

Să mulţumiţi lui Dumnezeu!

   Oastea Domnului se vrea a fi lucrarea minunată a lui Hristos prin care ajungem să ne vedem, în lumina Evangheliei, „lepra” în toată îngrozitoarea-i desfășurare și urâciune și să aflăm calea spre Doctorul Cel mare și adevărat. Iar primind vindecarea, să nu ne mai întoarcem la vechile păcate, ci să venim și să rămânem, împreună și smeriți, la picioarele Domnului și Mântuitorului nostru Hristos. Ea există prin voința Domnului de a face pe creștini să-și merite și să-și onoreze numele; ea există pentru ca credincioșii parohiilor noastre să nu mai fie din cei pentru care păcatul, ba chiar păcatul de moarte, a devenit o stare „normală”.

Duminica a XXIX-a după Rusalii

(a celor zece leproşi)

Evanghelia de la Luca 17,12-19

12 Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, 13 şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! 14 Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. 15 Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. 16 Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. 17 Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? 18 Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? 19 Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

      Lecția principală a acestei pericope evanghelice are în vedere datoria de a mulțumi Domnului pentru toate marile și negrăitele Sale daruri și binefaceri. Dar și alte câteva aspecte, legate de acesta și tot atât de importante, se cuvin a fi subliniate (mai mult…)

CALEA MANTUIRII ESTE CALEA LUPTEI, A SERIOZITATII SI A DISCIPLINEI

Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC

„Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.” (I Sf. Ap. Ioan, 5,13)

Biruinţa presupune luptă. Nu există biruinţă fără luptă. Trăim într-o lume în care ai impresia că se vrea ca oamenii, iar în special tinerii și copiii, să fie nişte înfrânți de la bun început, niște predați de bună voie în mâna vrăjmașului.

Dacă sunteţi atenți la lucrarea demonică care se petrece în jurul nostru, vedem lucrarea de înșelare prin care vrea să se lase impresia că, de fapt, nu există luptă și că nu este necesară o luptă. Patimile sunt proclamate normalitate și nici nu se pune problema ca cineva să lupte împotriva patimilor! În patimi e ascuns cel viclean. „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.”, spune Ioan, Apostolul iubirii. E viclean vrăjmaşul, pentru că, iată, lasă impresia – şi are multe mijloace s-o facă – că nu e nevoie de luptă. (mai mult…)

Împărăţia cerurilor – Duminica după Botezul Domnului

Evanghelia de la Matei 4,12-17

12 Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. 13 Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, 14 ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: 15 „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; 16 poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. 17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor.

1.   Nazaret și Capernaum. Hristos, Lumină în „Galileea neamurilor”. Cu Botezul în Iordan începe activitatea publică a Mântuitorului Hristos. Până atunci, El a trăit viaţa modestă a locuitorilor din Galileea. Dar din momentul în care Sfântul Ioan Botezătorul Îl face „arătat lui Israel” (In 1,31), Iisus apare ca Lumina mult aşteptată de omenirea care zăcea în întunericul păcatului şi al necunoaşterii lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Matei, prezentând începutul activităţii Domnului în „Galileea neamurilor”, adică acolo unde s-ar fi aşteptat mai puţin cei care dispreţuiau pe locuitorii acestei regiuni cu populaţie amestecată, vede în această alegere împlinirea unei profeţii a lui Isaia (8,23 – 9,1) despre lumina promisă „poporului care zăcea în întuneric” (Mt 4,15-16). (mai mult…)

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime. (mai mult…)

Credința este din auzire

Sfânta Scriptură ne spune în repetate rânduri ca Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască si la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim 2, 4; cf. Ps 145, 9-Iez 18, 32; 33, 11; II Pet 3, 9). Dovada supremă a voinţei universale de mântuire a lui Dumnezeu o constituie jertfa lui Hristos, Care „S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi” (I Tim 2, 6). Mântuirea este un dar gratuit al lui Dumnezeu: „El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru îndreptare săvârşite de noi, ci după a lui îndurare…” (Tit 3, 5); „Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (Tit 2, 11). Ca răspuns la acest har, i se cere omului pentru mântuire credinţa lucrătoare: „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi, este darul lui Dumnezeu” (Ef 2, 8). Insăşi credinţa este un dar al jertfei lui Hristos: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi întru El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Fii 1, 29).

Aceasta nu înseamnă însă că omul beneficiază în mod pasiv de roadele jertfei mântuitoare. Se mântuieşte numai cel care răspunde harului oferit în mod gratuit de Dumnezeu, prin adeziunea integrală a credinţei sale. Acest răspuns al omului nu este însă posibil decât în Biserică. Harul este în Biserică şi chemarea omului la conlucrarea cu acest har se realizează în Biserică. Pentru ca cineva să creadă, trebuie să existe Biserica, spre a propovădui acest cuvânt. (mai mult…)

Genealogia Mântuitorului

Duminica dinaintea Naşterii Domnului

(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Matei 1,1-25

 1. O mărturisire de credință. Evanghelia de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului, pe care am auzit-o ca prima parte a Evangheliei acestei Duminici (Mt 1,1-17). O altă genealogie ne-o dă Sfântul Luca (3,23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El? (mai mult…)

WhatsApp chat