Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Predici

Predici

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Paști

Hristos cheamă la mântuire pe toți oamenii

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)

Ioan 4, 5-42

Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înțelesuri duhovnicești, care arată de ce această Evanghelie se citește acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălțării Domnului la cer, și mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită și a Penticostarului.

Iisus Hristos este izvorul harului

Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orașul Sihar că: ‘Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie’ (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este și Izvorul harului și al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numește har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creștinii din Corint cu această binecuvântare: ‘harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi’ (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie. (mai mult…)

O vorbire între Dumnezeu, care are credinţă, şi sufletul care este fără credinţă

„În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Psalm 41:1-2)

Acesta nu este strigătul omului sărac şi simplu, care nu are nici o cale ca să-şi curăţească sufletul cu înţelepciunea omenească, cunoaşterea şi îndemânările lumeşti, filozofia şi arta lumii: cunoaşterea firelor frumoase din care se ţes vieţile şi firea oamenilor. Nu este aşa; ci este strigătul trist şi curat al împăratului, bogat în bogăţii pământeşti, isteţ la minte, nobil în mişcările inimii şi puternic în tăria şi lucrările voii sale. Curăţind sufletul cu toate astea, pe care le râvneşte sufletul care nu este liber în această lume, Împăratul David a simţit îndată că setea sa duhovnicească nu era doar de nepotolit, ci sporise la asemenea măsură, că toată această lume materialnică nu era în stare cu nici un chip să pună stăpânire pe el. Atunci El S-a simţit în această lume, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă (Psalm 62:3), şi a strigat către Dumnezeu ca spre singurul Izvor de băutură nemuritoare, după care tânjeşte sufletul care are judecată şi s-a trezit. „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (mai mult…)

Închinarea în Duh şi în adevăr – Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Evanghelia de la Ioan 4,5-42

1. Evanghelia mărturiilor despre Hristos. Evanghelia de astăzi ne dezvăluie taine adânci şi ne conduce în însuşi miezul vieţii duhovniceşti. Se ştie că Evanghelia de la Ioan îşi propune să ne ofere mărturii despre Hristos – de la cea din Prolog (1,1-18) și de la cea a Sf. Ioan Botezătorul (1,26-36; 3,27-30), la cea a lui Pilat, prin „titlul” pus pe Cruce (19,19-22) şi până la cea a evanghelistului însuşi (20,35; 21,24) – cu scopul, zice Sf. Evanghelist Ioan, „ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (20,31). În Evanghelia de astăzi ni se oferă noi astfel de mărturii: mai întâi femeia samarineancă (In 4,29) şi apoi „mulţi samarineni” (v. 39 şi 41) din acel oraş au crezut în Iisus şi au mărturisit că „Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (v. 42).

Pericopa însă are valenţe multiple. Ca mai peste tot în Evanghelia de la Ioan, şi în această pericopă ideile se desfăşoară pe planuri suprapuse, completându-se şi clarificându-se reciproc. Iisus, Care rămâne mereu personajul central, determină reacţiile celorlalte personaje sau grupuri de personaje – femeia samarineancă, ucenicii, locuitorii cetăţii –, astfel încât, atât prin faptele istorisite cât şi prin succesiunea ideilor enunţate, cititorul este condus la înţelegerea aspectelor celor mai importante ale credinţei şi ale vieţii creştine. (mai mult…)

Pr. Claudiu Melean – Cuvânt la Sărbătoarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena

Troparul Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena:

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l, şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale a pus-o. Pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Cuvânt la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

În ziua de pomenire şi de sărbătorire a Sfântului Împărat Constantin şi a maicii sale Elena, cuvântul pe care îl so­cotesc cel mai potrivit pentru această prăznuire, având în vedere că de numele Sfântului Constantin se leagă libertatea creştinilor, cred că este cuvântul acesta pe care l‑am pus în fruntea cuvântării mele, şi anume: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi„. Este vorba de libertatea morală. Este vorba de libertatea pe care o poate avea cineva când nu mai este rob păcatului. (mai mult…)

Mărturia recunoştinţei slăbănogului de la Vitezda

Să lăsăm gândurile să se ducă spre slăbănogul, a cărui tămăduire minunată este istorisită în Sfânta Evanghelie de astăzi: un om, peste care suferinţa apăsa greu, de 38 de ani, dar care nădăjduise mereu, an după an, că se va afla vreun semen al său, un om sănătos, ca să-l arunce la vreme potrivită în apa tămăduitoare a lacului Vitezda. Dar timp de 38 de ani nu se găsise nimeni care să împlinească dorinţa fierbinte a slăbănogului. Nu ne purtăm oare şi noi asemenea celor ce trecuseră de atâtea ori nepăsători pe lângă sărmanul bolnav? Când suntem sănătoşi când nicio mâhnire nu împovărează inimile noastre, nu uităm oare şi noi pe atâţia alţii, – semeni ai noştri, care ar putea scăpa de suferinţe, cu sprijinul nostru?

An după an, slăbănogul văzuse şi se încredinţase că nădejdea lui în ajutorul semenilor se dovedeşte deşartă. Dar el nu se mânie, nu blesteamă, nu osândeşte pe nimeni. În sufletul său se aprinde flacăra vie a unei nădejdi mai luminoase: nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Şi izbăvirea de la Domnul nu întârzie să vină. Iisus se apropie de el şi după ce cunoaşte dorinţa lui puternică de a se tămădui. Îi spune: „Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi slăbănogul dobândeşte îndată sănătatea după care năzuise fără încetare vreme de 38 de ani. Nu este aceasta o dovadă că niciodată nu se cuvine a pierde nădejdea în îndurarea lui Dumnezeu? (mai mult…)

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda sau Arătarea lucrării îngerești. A patra duminică după Sfintele Paști (Ioan 5, 1-15)

Dacă primele trei duminici după Paști se concentrează asupra Învierii lui Hristos, după cum e firesc, ultimele trei se concentrează asupra apei (1), pentru că Biserica ne pregătește pentru Cincizecime, apa fiind unul dintre marile simboluri ale Duhului Sfânt. Minunea de astăzi este istorisită doar de Sf. Ioan.

Domnul se află la începutul vieții sale publice și „urcă la Ierusalim” pentru o sărbătoare evreiască, probabil cea a Paștelui. Când se intră în Ierusalim pe la miazănoapte, venind dinspre Galileea, calea care duce la Templu trece pe lângă o scăldătoare numită „scăldătoarea oilor” (2), care se găsește chiar la nord față de Templu, în locul numit „Vitezda” (3). (mai mult…)

PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ PAŞTI (A MIRONOSIŢELOR)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţilor, Hristos a Înviat!

Ne aflăm în Duminica a III-a după Paşti, zisă şi a Mironosiţelor, şi veţi vedea, recitind împreună Evanghelia de la Marcu 15, 43-47 şi 16, 1-8, că este bine spusă Duminica Mironosiţelor. Iată ce spune textul Evangheliei:

 „În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumne-zeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit demult. Şi, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul mort.

Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. (mai mult…)

Sf. Ignatie Briancianinov – Predică La Duminica Tomii

“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29).

Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.

“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.

Cămara era zăvorâtă bine de frica urii iudeilor, ce de-abia săvârşiseră uciderea de Dumnezeu şi luaseră toate măsurile împotriva învierii care fusese prevestită. (mai mult…)

Despre credinţa lui Toma şi puţina noastră credinţă

Într-o carte de curând apărută, «Riscul de a fi ortodox» (interviuri realizate de Costin Nicolescu cu o serie de „curajoşi“ ai ortodoxiei, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003, 335 p), un text reţine atenţia măcar prin titlu. Părintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citându-l pe prof. Simion Mehedinţi: „Un popor şi un individ atâta preţuiesc: cât au înţeles din Evanghelie“ (p. 67-94). Citindu-l, mi-am adus aminte cât de aspru este poporul cu Apostolul Toma atunci când, după înţelepciunea gândului omenesc, îl numesc Toma necredinciosul.

Parte din Evanghelia zilei de acum (Ioan 20, 19-25) s-a constituit în argumentul celei dintâi Evanghelii citite după Înviere, la slujba numită şi „a Doua Înviere“. Atunci, în câte limbi poate sluji soborul sau cunoaşte preotul, cât mai multe aşadar, s-au citit versetele care-l nedumereau pe Toma, căci, nefiind de faţă, nu crede, zicând: „Dacă nu voi vedea în palmele Sale semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“ (Ioan 20, 25). (mai mult…)