Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Predici

Predici

Să unim fapta bună cu smerenia

Duminica a XXXIII-a după Rusalii

(a vameşului şi a fariseului)

Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus la templu ca să se roage – unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Duminica Vameşului şi a Fariseului“, denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul Triodului, o perioadă a anului bisericesc, ce cuprinde Postul Sfintelor Paşti şi cele trei duminici pregătitoare (duminica Vameşului şi a Fariseului, cea a Fiului Risipitor şi cea a Înfricoşătoarei Judecăţi). Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numită Triod şi folosită cu preponderenţă în acest interval, care conţine unele canoane alcătuite din trei cântări (ode), şi nu din nouă (opt), aşa cum sunt alcătuite canoanele obişnuite. (mai mult…)

Credinţa care face minuni

Duminica a XVII-a după Rusalii  (a Cananeencei)

Evanghelia de la Matei 15,21-28

21 Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 22 Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 23 El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. 24 Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 26 El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28 Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

 1. „Și ieșind de acolo…” (v. 21). După Mt 15,1, Iisus era la Ierusalim atunci când „cărturarii și fariseii” s-au legat de El cu acuza că ucenicii Săi „calcă datina bătrânilor”. Domnul constată atunci că se împlinește cu acești adevrsari ai Săi, încă o dată, cuvântul rostit de Isaia (29,13): „Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine…” (Mt 15,8). În această situație, Iisus alege să plece de acolo (din Ierusalim, adică, și din sânul poporului Său) și să meargă în părțile Tirului și ale Sidonului, adică între păgânii care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și cărora nu le fusese făgăduită mântuirea mesianică. (mai mult…)

Strigătul de mamă

Evanghelia despre femeia cananeancă ne readuce în memorie dragostea şi jertfa, lacrima şi suferinţa, dorul şi bucuria fiecărei mame, căci, într-un fel sau altul, se aseamănă cu personajul evanghelic îndrăgit şi apreciat de Mântuitorul Hristos Care, privind la credinţa şi stăruinţa ei, i-a tămăduit copila bolnavă. Şi, la drept vorbind, în strigătul zbuciumatei mame nu vedem noi oare strigătul, rugăciunea tuturor mamelor noastre? Văzându-şi ele copiii suferinzi de boli fizice şi sufleteşti, înalţă rugăciuni, stăruie, varsă lacrimi lângă icoane sau în biserici, implorând mila Domnului precum femeia cananeancă din arhicunoscuta pericopă evanghelică: „Miluieşte-mă, Doamne, fiica, fiul meu este bolnav, rătăcit, dezorientat, neîmplinit profesional sau familial. (mai mult…)

Femeia cananeancă

 Etapele teribilului examen căruia Domnul o supune pe femeia cananeancă din ținutul Tirului și al Sidonului se enumera precum urmează:

Prima: neluarea în seamă, ignorarea. Ea îi ține calea, topită de nefericire, strigă și-L imploră; El însă nu-i răspunde nici un cuvânt (Matei 15, 23). O nesocotește, o disprețuiește, ba se poate spune că o și batjocorește, căci ce jignire e mai cruntă decât a vorbi cuiva și a nu primi răspuns, nici măcar adresându-ți-se un cuvânt de supărare ori facându-ți-se o dojana? Tăcerea aceasta, de gheață e mai rea decât sudalma și ustură mai cumplit decât insulta. (mai mult…)

Zaheu a meritat interesul lui Hristos

„Şi când a sosit la locul acela, Iisus, ridicându-şi ochii, l-a văzut” (Luca 19, 5)

Un om, care nu are nicio idee despre cuvântul lui Dumnezeu şi judecă lucrurile lumeşte, când aude că Hristos S-a oprit pe cale, Şi-a înălţat ochii şi l-a văzut pe Zaheu în copac, va spune că aşa a fost sortit. Dar oare acest fapt a fost sortit?

Şi, în genere, se pune întrebarea: Există soartă?

Strămoşii noştri antici, care adorau idolii, aveau printre alte zeităţi şi pe zeiţa Τihi sau Soarta. Confecţionau statui, care o prezentau pe Tihi (Soarta), ca pe o femeie care deţine comori şi le împrăştie unde vrea. Toate le atribuiau Sorţii; şi cele plăcute şi cele neplăcute. – Aşa a vrut soarta, destinul!…

Hristos a nimicit idolii. Şi totuşi există oameni, care pe de o parte se numesc creştini, însă gândesc şi vorbesc ca nişte închinători la idoli. – Soarta, zic. A fost sortit!… Unul e norocos, altul e ghinionist… Şi este atât de înrădăcinată în inimile lor ideea de soartă, încât aceşti oameni L-au anulat pe Dumnezeu; toate le subordonează sorţii. Dar mai există şi unele femei, care profită de ignoranţa oamenilor şi zic – chipurile, că din câteva semne prevăd viitorul. – Să-ţi spun soarta!… Şi şterpelesc portofelele celor neghiobi. (mai mult…)

Zaheu sau armonizarea vieţii omului cu Evanghelia

Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

Duminica a 32‑a după Rusalii (a lui Zaheu)

Luca 19, 1‑10

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Toate pildele şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos au fost redate în Evanghelii cu un scop anume, sesizabil fără mare greutate. În „cazul Zaheu”, ca să ni se dea un exemplu concret şi fericit de convertire la Hristos. Mai adânc, să observăm comportamentul cuiva înainte de a‑L cunoaşte pe Hristos şi, mai ales, după ce L‑a cunoscut. Altfel spus, cum se manifestă viaţa omului fără Evanghelie şi – în contrast – viaţa armonizată cu Evanghelia.

Trei etape semnificative

Potrivit textului Sfintei Evanghelii de azi, se conturează trei etape sau faze în comportamentul lui Zaheu: prima, înainte de a‑L întâlni pe Hristos; a doua, în ziua întâlnirii; a treia, după întâlnirea cu El. (mai mult…)

Redescoperirea lui Hristos in vremea noastra

Luca 19, 1-10

Pericopa evanghelica citita azi, dupa Sfantul Evanghelist Luca (19, 1-10), ne prezinta o intalnire impresionanta a Mantuitorului Iisus Hristos cu un vames, Zaheu, in orasul Ierihon. Inainte de a infatisa aceasta intalnire si, mai cu seama, urmarile ei pozitive, este necesar sa facem doua precizari, una cu privire la vamesii din timpul Mantuitorului, alta cu privire la locul in care s-a petrecut intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. Este cunoscut faptul ca in timpul Lui vamesii erau un fel de „angajati“ sau „agenti“ fiscali, incredintati cu „vamuirea“ marfurilor sau a produselor care se vindeau in diferite orase din Tara Sfanta. In acelasi timp, vamesii erau indatorati si cu incasarea impozitelor sau a darilor pe care iudeii erau datori sa le plateasca statului roman, care detinea atunci controlul asupra Tarii Sfinte. Fara indoiala ca in munca lor acesti vamesi comiteau multe abuzuri, fie la „vamuirea“ marfurilor, fie la incasarea impozitelor datorate autoritatilor romane de ocupatie. Cu alte cuvinte, ei isi insuseau o parte din produse sau din bani, pe cai necinstite si in mod abuziv. Din aceasta pricina, vamesii erau desconsiderati, chiar urati de conationalii lor, dar mai ales pentru ca s-au pus in slujba unui stat asupritor, socotindu-i chiar „tradatori“ de neam. Cu toate acestea, Mantuitorul a ridicat la cinstea de apostol pe unul din vamesi, pe Matei (Levi), care Il va marturisi apoi si va scrie Evanghelia care ii poarta numele; iar apoi Mantuitorul il primeste si pe Zaheu, cel prezentat in pericopa evanghelica de azi. (mai mult…)

Semnificația teologică a Întâmpinării Domnului

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este de o deosebită importanță pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria .

Iisus adus la Templu pentru a fi îmbisericit arată continuitatea de sens a așezămintelor vetero-testamentare cu noul eon hristologic. Hristos integrează în sine toate rațiunile istoriei, iar așezământul religios iudaic își vădește inteligibilitatea, dar și limitele sale în realizarea planului divin de înomenire a lui Dumnezeu. Ascultarea lui Iisus ca prunc este o paradigmă a umanității ascultătoare de Dumnezeu ca răspuns și restaurare a răzvrătirii adamice. Hristos este Noul Adam care asumă în Sine toate căderile lumii și le transfigurează prin Cruce și Înviere.

O altă dimensiune a praznicului Întâmpinării Domnului este cea a îmbrățișării omului de către Dumnezeu și a lui Dumnezeu de către om. Privegherea dreptului Simeon în negura veacurilor este paradigma așteptării întregii istorii, iar îmbrățișarea Pruncului Iisus de către bătrân este momentul în care umanitatea devine primitoare de Dumnezeu. Sărbătoarea este așadar și o consacrare a umanității Fiului în iubirea lui Dumnezeu. (mai mult…)

Vindecarea orbului din Ierihon

Părintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Neîncetat să avem acest gând în sufletul nostru, atunci când ne rugăm, când citim, când ne împărtăşim: să simţim că trăim timpul lui Dumnezeu ca acum, ca un astăzi neîncetat.

Altfel spus, ascultând acum dumnezeiasca Evanghelie să simţim pe Mântuitorul, Care este izvorul ei, iar cuvintele Lui sunt rostite pentru noi, acum, în acest ceas, în acest loc.

Să simţim aşa cum simţeau cei care Îl ascultau cu adevărat; căci nu toţi cei care au fost în preajma Mântuitorului s-au curăţat; dar toţi cei care au fost cuprinşi în inimile lor de cuvintele Lui s-au curăţat de patimi. Pentru că este cu putinţă ca cineva să fie lângă tine dar cu sufletul în altă parte; deci puteau sta lângă Hristos fără să fie cu El. Noi aşa să ascultăm cu adevărat dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei, rostit pentru noi în ceasul acesta. Şi numai aşa noi îl simţim, îl trăim. Suntem cu Hristos şi în Hristos e viaţa noastră, şi altă viaţă mai scumpă nu există decât a lui Hristos în noi, cum simţea Sfântul Apostol Pavel: “Hristos în noi, nădejdea măririi”. (mai mult…)

Darul insistenţei duhovniceşti

(Duminica a XVII-a după Rusalii, Matei 15, 21-28)

 Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

 După orbul din Ierihon şi după Za­­heu, găzduitorul lui Dumnezeu, astăzi Evanghelia ne pune dinainte o altă întâlnire de forţă. Chiar dacă dinaintea lui Hristos şade, de astă dată, o femeie. Şi cananeeancă. Chiar întoarcerea aceasta a cadranului calendaristic pe care sunt fixate Evangheliile, vă amintiţi că Duminica trecută a fost a 32-a după Rusalii, acesteia (care-i a 17-a) urmându-i a 33-a, aceea a Vameşului şi fariseului – care consemnează şi începutul Triodului – adică a perioadei din anul bisericesc care pregăteşte Taina Postului Paştelui şi bucuria Învierii – ne obligă să luăm aminte, o dată-n plus, la femeia aceasta, ce-I iese în întâmpinare lui Hristos.

Că este o femeie credincioasă, înţelegem din adresarea către Hristos şi, mai mult, din diagnosticarea corectă a patimii fetei sale, căci zice femeia: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de demon“ (Matei 15, 22).

(mai mult…)