Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Prietenul tinereţii mele

Prietenul tinereţii mele

PENTRU CLIPA ACEEA…

1. Preaiubitul tainelor mele, Tu m-ai învăţat să ascult graiul lucrurilor şi să înţeleg adâncul tăcerilor înţelepte.

2. Cu Tine am deprins plăcerea cea mare a singurătăţii pustiului şi dorul după rugăciunile pe munţi, noaptea.

3. De la Tine ştiu ce minunaţi mi-au fost înaintaşii necunoscuţi
şi ce mişcătoare pot fi semnificaţiile uitate ale locurilor prin care umblu ca un străin.

4. De la Tine am învăţat să preţuiesc nu numai oamenii sfinţi care lucrează pentru Tine, ci şi lucrurile sfinte cu care ei fac slujba Ta.

5. Să iubesc şi să privesc aceste lucruri întocmai ca pe nişte făpturi cu simţire şi cu viaţă, cu durere sau cu bucurie,
pentru lucrarea pe care o fac şi ele, ca şi noi, pentru Tine.

6. Înaintaşii mei necunoscuţi s-au dus de mult.

7. În nici o carte şi în nici o gură nu mi-au mai rămas povestirile marilor lor înfăptuiri.

8. Nu mai ştiu despre unii decât abia numele lor. Dar despre marea lor mulţime, nici măcar atât.

9. Dar şi numele acelora pe care li-l mai ştiu, abia răzbate până la mine prin lumina trecutului acoperit de măreţie.

10. Numele acestea au acoperit vieţi atât de mari, pline de o credinţă care a luptat în chip atât de viteaz pentru slava Ta şi viitorul meu!

11. Pline de o nădejde atât de tare, care a muncit şi a înfăptuit atât de mult!

12. Pline de o dragoste atât de înaltă, care s-a dăruit atât de frumos, până la sublima jertfă, spre a pregăti venirea Ta până la mine.

13. Şirul marilor mei înaintaşi necunoscuţi este scara de aur cu un capăt nevăzut sus, în lumina trecutului, şi cu altul adânc, în lumina viitorului de har.

14. Pe această scară Tu Te-ai coborât de acolo, de unde erai Tu, până aici la mine, unde eram eu.
15. Te-ai coborât într-un fel atât de obişnuit, încât păreai om.

16. Şi Te-ai suit într-un fel atât de neobişnuit, încât Te-am cunoscut că eşti Dumnezeu.

17. Ce departe, ce necunoscut îmi erai înainte de a Te coborî până la fântâna singuratică la care ne-am întâlnit!

18. Şi unde, strigându-mi numele, mi-ai cerut:
– Dă-Mi să beau!

19. O, cum Te-ai coborât atunci dintr-o dată, ca un soare,
până în adâncul inimii mele, închise până atunci oricărei iubiri,
şi ai desfăcut deodată toate şuvoaiele apei de lumină a dragostei!

20. Binecuvântaţi să fie norii necunoscuţi pe care mi-ai venit!

21. Binecuvântat să fie locul unde ai pus piciorul Tău prima dată lângă uşa mea!

22. Locul unde Ţi-am auzit prima dată lumina graiului Tău dulce. Unde Ţi-am văzut întâia oară Faţa Ta nemaiuitată.

23. Binecuvântată să fie clipa aceea care, de atunci, a devenit Sărbătoarea Învierii mele veşnice, Praznicul fericit al Paştelor mele,
24. Ziua Cununiei mele cereşti cu Tine, Prietenul dumnezeiesc al tinereţii mele eterne!

25. Pentru clipa aceea am binecuvântat tot ce a fost înainte de ea.
Şi voi binecuvânta necurmat tot ce a fost şi va fi după ea.
Până unde acum nu mai pot vedea nimic de lumină…

* * *

Rugăciunile rostite cu glas tainic şi mişcat
umplu sufletul de slavă şi aduc un har bogat.

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

MAI SMERIT ŞI MAI FRUMOS

1. Preaiubitul meu, adevărata mea slobozire de orice legătură grea şi de orice iubire străină eu am simţit-o numai în suferinţa cu Tine.

2. Numai când am fost aruncat în cuptorul încercării Tale, încălzit până la a şaptea stare.

3. Afară, mi-am avut pe fiecare mădular o legătură.
Uneori îmi erau legate mâinile, alteori picioarele.

4. Uneori îmi erau legaţi ochii şi buzele. Alteori, inima şi gândurile.

5. Numai în cuptorul cu Tine am scăpat de tirania cumplită a oricăror legături. Şi m-am bucurat de slobozenia dezlegării depline.

6. Numai acolo am putut umbla liber cu gândul, cu inima şi cu toate mădularele amintirilor mele fericite.
7. În Tine mi-au căzut toate legăturile, în foc mi-au ars toate.
Astfel am devenit total liber.

8. Îndată însă ce sunt ieşit din Tine şi scăpat din cuptor, mă pomenesc legat iarăşi.

9. Din aceasta ştiu că în suferinţă şi în Tine este ca dincolo de moarte. Acolo îngustimea şi înlănţuirile acestea de aici nu mai sunt.

10. Acolo nimic nu mai este ca dincoace şi ca acum. Acolo totul este altfel, mereu altfel, ca în veşnicie, ca în cer.

11. O, dacă de acolo n-aş fi privit, n-aş fi privit niciodată dincoace!

12. O, dacă n-aş mai fi ieşit niciodată pe uşa asta dinspre întuneric, dinspre robie, dinspre pustiu!

13. Fericiţi cei pe care i-ai scos Tu de acolo pe uşa cealaltă, de aur, nu pe aceasta de fier.

14. Dar iarăşi mă pomenesc faţă în faţă cu Tine. Şi ochii Tăi mă întreabă mustrători: – Tot nu înţelegi?

15. Şi iarăşi trebuie să văd ce mult mai am de învăţat! Ce mult mai trebuie să lepăd! Ce mult mai trebuie să urc!

16. Bănuiesc minunatele Tale gânduri cu mine, dar lenevia gândurilor mele nu le poate ieşi în întâmpinare cu voioşie.

17. Înţeleg fericitul plan al dragostei Tale pentru mine, dar moleşeala dragostei mele nu mă lasă să-Ţi zbor înainte.

18. Întrezăresc slava pe care mi-o vrei la capătul unei osteneli mai rodnice, al unei lupte mai biruitoare, al unei alergări mai frumoase, dar nevrednicia mea tot nu i în stare de acel avânt voios pe care doreşti să mi-l aprinzi Tu. Şi să mi-l vezi arzând cu voioşie.

19. Binecuvântată suflare a harului, vino din Sionul Preaiubitului meu şi adu-mi ecourile cântărilor care mă aşteaptă acolo mai biruitor de cum sunt!

20. Fericite făgăduinţe ale mângâierii Lui, ajutaţi-mă să-mi sufăr crucea, să-mi port jugul, să-mi vărs lacrimile mai liniştit şi mai darnic de cum fac acum!

21. Strălucită cunună a Vieţii, îmbărbătează-mă, să lupt mai îndrăzneţ, să alerg mai stăruitor, să muncesc mai harnic de cum pot azi!
22. Şi, nebănuită dragoste a inimii Lui dragi, fă-mă să-ţi pot arăta odată, în chip mai smerit şi mai frumos, urmele mai adânci şi mai multe ale rănilor pe care, pentru tine, le-am primit.
Amin.

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

SĂ NU TE UIŢI ’NAPOI PREA MULT

1. Preaiubitul duhului meu, Tu îmi cunoşti totdeauna gândurile cu care vin la Tine, dar, dincolo de gânduri, îmi cunoşti şi mai bine inima, din care îmi izvorăsc aceste gânduri.

2. Chiar atunci când a trebuit să zac o vreme departe de Tine – căci pentru dragoste este uneori nevoie de despărţiri, după cum, pentru curăţirea şi primenirea aerului, este uneori nevoie de furtună –

3. chiar şi atunci în tot timpul acela amar, (Tu ştii) n-am avut în adâncul inimii mele alt dor şi alt gând mai adânc şi mai statornic decât dorul şi gândul după Tine.

4. Slujeam lui Saul, dar tânjeam după David.
Mâncam la masă cu străinul, dar toată iubirea inimii mele se uita după Tine. Trupul meu era cu el, acolo, dar tot sufletul meu era aici, cu Tine.

5. O, ce mult am suferit departe de Tine şi cât de mult am aşteptat să scap, din orice legătură chinuitoare, pentru a alerga la Tine, să-mi înlănţui toată fiinţa mea numai cu dragostea Ta. Numai aşa o puteam avea atunci.

6. Toate lanţurile, afară de al Tău, sunt amare, dar eu trebuia să le port ca şi cum mi-ar fi fost dulci. Căci numai aşa puteam fi al Tău.

7. Orice apropiere de altă făptură decât de a Ta este chinuitoare, dar eu trebuia să o suport ca şi cum mi-ar fi fost plăcută, tocmai pentru Tine.

8. Sunt încă şi acum, într-o prea mare măsură, un rob. Dar pentru Tine voi robi numai până la un capăt. Legătura robiei mele se va nimici. Şi atunci voi fi veşnic şi veşnic numai al Tău. Numai al Tău.

9. O, iartă-mi nerăbdarea cu care mai doresc ca şi ultimul lanţ să mi se rupă

10. şi ca despărţirea să-şi prăbuşească dincolo de noi zidul ei, eliberându-mă total de tot ce a fost al străinului peste mine,

11. ca să nu mai fiu şi aici, şi acolo.
Să pot fi în întregime numai cu Tine, numai unde eşti Tu.

12. Este ceva nepotrivit înaintea Ta, oare, acest gând greu de nerăbdare, mai înainte de a-i veni vremea lui?

13. Aş fi vrut ca mâna Ta, şi nu a mea, să grăbească sfârşitul, dezlegarea, împlinirea…
14. Dar căile Tale nu sunt, uneori, şi ale mele.

15. Gândurile Tale liniştite nu sunt, uneori, ca gândurile mele frământate.

16. Aşteptarea înţelepciunii Tale nu este aşa ca graba nerăbdării mele.

17. Săgeţile Tale ţintesc departe şi nimeresc toa¬te bine.

18. Ale mele multe s-au frânt pe drum, căci mâna mea nepricepută tremură mereu de nerăbdarea ajungerii.

19. Azi Saul a murit. Desigur, nu din vina mea…
Dar mie, gândul că, odată, îi doream mai grabnic sfârşitul îmi este acum ca o povară grea pe inimă şi ca un gust amar pe cugetul meu.

20. De aceea, bucuria mea nu va mai putea fi senină nu ştiu câtă vreme. Nici mergerea mea spre Tine, bucuroasă, nu ştiu cât drum.

21. De ce oare, Preaiubitul meu, eu n-am avut până acum nici o eliberare pe deplin fericită, fiecare lăsând asupra amintirilor mele povara nerăbdării cu care am dorit-o?
22. – Pentru că încă te uiţi prea mult înapoi, la timp. Şi prea puţin înainte, la veşnicie.

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

FRUMOSUL CÂNTAR DREPT

1. Duhul Tău, Preaiubitul meu, îmi grăieşte şi îmi spune:
– Răutatea inimii îi întunecă omului care o are toate însuşirile bune ale fiinţei lui.

2. Mai întâi, judecata minţii,
apoi, vederea ochilor,

3. apoi, vorbirea gurii, urzeala mâinilor sale şi umbletul picioarelor.

4. Când sufletul rău este al unui om prost şi un mărginit, răutatea lui este bădărană şi redusă.

5. Când sufletul rău este însă al unui om „cult“ şi „puternic“, răutatea lui va fi calculată şi întinsă.

6. În cântărirea urmărilor păcatului, nu este nici o deosebire între răul „mic“ şi răul „mare“. Între răufăcătorul prost şi răufăcătorul cult.
7. Fiecare dintre ei a căutat să facă tot răul pe care îl putea face la nivelul lui şi cu mijloacele sale.

8. Astfel va fi şi pedeapsa: fiecare o va simţi cu toată fiinţa sa, la tot nivelul său şi cu toate însuşirile sale.

9. Cu bunătatea inimii este tot asemenea. Ea îi luminează omului care o are mai întâi judecata minţii, apoi coboară pe rând în lumina ochilor lui, în cuvintele gurii, în faptele mâinilor, în căile picioarelor sale.

10. Sunt şi în bunătate gradaţii, fiecare om bun putând-o împlini în măsura darurilor sale. A virtuţilor pe care le câştigă. Şi la nivelul pe care l-a atins.

11. Un binefăcător sărac, oricât ar vrea, desigur, nu poate face binele într-o atât de mare măsură cât un binefăcător bogat.

12. Dar poate face uneori mai-micul lui bine, într-un fel mult mai frumos şi mai iubitor decât al celuilalt.

13. Felul cum dai face adesea mai mult decât ceea ce dai.

14. Doar doi bănuţi a dat, din sărăcia ei, văduva sărmană – însă, în faţa lui Dumnezeu, aceşti doi bănuţi preţuiau mai mult decât toţi talerii aruncaţi de către ceilalţi.

15. Nu prin valoarea înscrisă pe ei, ci prin frumuseţea cu care au fost dăruiţi.
Căci bogatul aruncă, dar săracul dăruieşte.
16. Există tot atâtea gradaţii între răsplătiri, câte există între fapte şi făptaşi.
De aceea judecata celor ascunse va fi cea mai necruţătoare.
Şi cea mai minunată.

17. Şi în suferinţă există gradaţii.
Pe aceeaşi suferinţă, un suflet slab o îndură într-un fel, un suflet tare o îndură în alt fel.

18. Pe aceeaşi nedreptate, o inimă nesimţitoare o suportă uşor, o inimă gingaşă o suportă greu.

19. În aceeaşi încercare, în aceeaşi primejdie, în aceeaşi nenorocire, unul poate fi tăcut, pe când altul nu poate fără să se văicărească, fără să tremure, fără să cadă.

20. Fiecare îşi îndură încercarea şi îşi duce crucea potrivit gradului de sensibilitate şi de cunoaştere până la care a putut ajunge el.

21. Unuia nu-i pasă, chiar lovit cu un ciomag, pe când pe un altul îl doare şi sufere până la deznădejde chiar atins şi cu un cuvânt.

22. Nu-i la fel răbdarea pentru toţi, deci nu poate fi la fel nici răsplata răbdării celor care au biruit.

23. Iubirea nu poate judeca decât părtinitor.
Dreptatea însă nu!

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

CEEA CE ESTE MAI AL MEU…

1. Dacă pe Tine Te-au numit nebun, ce este oare de mirare că este numit aşa şi acela care umblă cu Tine?

2. Singurul lucru de pe lume care îmi mai aduce şi îmi mai lasă şi mie o bucurie adevărată este împărtăşirea ocării Tale. (mai mult…)

Aici, unde eşti Tu, Iisus

 

 

 

 

 

 

 

 

Aici, unde eşti Tu, Iisus,
am tot ce-i jos şi tot ce-i sus,
am casa mea şi ţara mea,
am tot ce-aş mai dori şi-aş vrea,
am tot ce-am spus şi ce n-am spus,
aici, numai aici, unde eşti Tu, Iisus.

Aici, când stau şi Te ascult,
am raiul tot şi mult mai mult,
am fraţi, şi mame, şi surori,
mai mult cât las, de mii de ori;
de nimeni nu mai pot fi smult
de-aici, numai de-aici, când stau şi Te ascult.

Aici, pierdut de fericit,
văd cerul larg şi strălucit,
aud acorduri îngereşti
şi simt îmbrăţişări cereşti,
cu Dumnezeu împărtăşit,
aici, numai aici, pierdut de fericit.

Iisus, Preadulce Dumnezeu,
Tu eşti întreg avutul meu,
Tu, dragostea şi viaţa mea,
Tu, slava mea şi tot ce-aş vrea.
Doar Tu mă fericeşti mereu
I i s u s, iubit Iisus, Preadulce Dumnezeu!

 

Traian Dorz, din „Prietenul tinereții mele”, Editura Oastea Domnului, Sibiu

Şi eu am tras cu Domnul

Şi eu am tras ades cu Domnul
la jugul Lui cel bun şi greu
– dar numai asudând aflat-am
ce minunat e Dumnezeu!

Şi eu m-am dus plângând adesea
pe brazda plugului ceresc
– dar numai semănând cu lacrimi
aflai că-s vrednic să trăiesc.

Şi eu am fost ades prin locul
chinuitor şi-ntunecos
– dar numa-n gropi cu lei aflat-am
ce har e-alături de Hristos.

Şi eu am spus uşor adesea
cuvântul cel mai nalt şi greu
– dar, de pe cruce, ştiu c-odată
dai tot ce-ai spus lui Dumnezeu.

Şi eu am stat pe rugul unde
se arde cel mai dureros
– dar numai astfel ştiu că nu e
alt loc mai vrednic de Hristos.

Şi eu am dus atâtea lupte,
de temeri şi-ndoieli cuprins
– dar numai când mi-am dat viaţa
n-am mai putut să fiu învins.

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

FRUMOSUL ECOU

1. Ce mult am plâns, de atunci şi până nu ştiu când, ceea ce am pierdut ieşind de acolo!

2. Tot ce am văzut, tot ce am gustat, tot ce am auzit şi trăit acolo cu Tine îmi este neuitat pe veci.

3. Inima mea va tânji mereu de dorul acelui loc şi acelor stări în care să mai poată gusta o dată ceea ce i-ai arătat abia acolo că poţi să-i dai.

4. Atunci am înţeles de ce doar acelora care ajung în foc Te descoperi astfel pe Tine şi harurile Tale. Şi doar acelora care nu merg, când intră acolo, cu privirile înapoi şi cu inima în afară.

5. Am înţeles şi de ce mulţi dintre aceştia, deşi intraţi acolo, totuşi nu văd nimic. Trecând pe acolo, totuşi nu învaţă nimic. Suferind acolo, totuşi nu se aleg cu nimic!
6. Am înţeles atunci că şi cel mai mare har poate fi pierdut, pierdut pe totdeauna, fără nici un folos, dacă sufletul căruia i se face acest har rămâne mic şi se arată nevrednic de el.

7. Mă abat mereu pe aproape de intrarea aceea, dar nimănui nu-i este dat să intre acolo sau să iasă după voia sa.

8. Câteodată sunt iarăşi foarte aproape şi, în timpul acela, parcă simt din nou ceva din cele trăite numai acolo.

9. Atunci duhul tresare, dar carnea se înfioară.
O, de-aş putea să fiu mai curând numai duh!

10. Preaiubitul meu îmi grăieşte şi îmi spune:
Orice credincios adevărat are în lumea asta două naşteri, şi anume: una trupească şi alta duhovnicească.

11. Orice om adevărat are în lumea aceasta două începuturi, şi anume: primul este acela prin care arată că s-a născut, iar al doilea este acela prin care arată pentru ce s-a născut.

12. Orice suflet vine pe pământ cu o misiune. El este chiar misiunea sa.

13. Sufletul proorocului – care era mai mare decât toţi cei ce se născuseră până la el – a fost întrebat:
– Eşti tu Ilie?
Şi el a zis:
– Nu sunt!
– Eşti tu proorocul?
El a zis:
– Nu!
14. – Dar cine eşti? Ce răspuns să dăm celor ce ne‑au trimis? Ce zici tu despre tine însuţi?
– Sunt un glas în pustiu! Un strigăt! O înştiinţare în pustiu!

15. Pustiul e locul fără ecou, unde glasul nu înseamnă nimic.
Aşa vorbeşte numai o conştiinţă dumnezeiască.

16. Dumnezeule al izbăvirilor,
Tu, Care Te-ai oprit odată lângă mine – una dintre cele mai încurcate creaturi ale mâinilor Tale sfinte,

17. Care ai pierdut atâta vreme şi atâta răbdare să mă poţi ridica din neputinţele mele şi să-mi poţi pune şi picioarele mele, drept, pe o cale,

18. Care Te-ai îndurat să-mi faci parte de cel mai mare har arătat unei stârpituri ca mine – acela de a-mi da o solie înaltă,

19. fă-mă ca, măcar prin sfârşitul misiunii mele,
să mă pot arăta vrednic
de al doilea început al meu.

20. Şi fă ca, la moartea mea, să se audă frumosul ecou
că viaţa mea a meritat totuşi să se nască!

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

ERA TULBURĂTOR DE FRUMOS

1. …Abia atunci am înţeles de ce afară, unde totul e obişnuit, Tu vorbeşti sufletului meu în chip obişnuit,
mă ţii cu o hrană obişnuită şi pe căi obişnuite,

2. iar în flăcările suferinţei pentru Tine,
în cuptorul celei de-a şaptea încercări din pricina dragostei Tale, Tu faci totul altfel.

3. În cuptorul celei de-a şaptea încălziri, în flacăra celei de-a şaptea arderi – unde totul e alb de aprins, unde totul este neobişnuit
– acolo Tu îmi eşti cu totul şi în totul neobişnuit.

4. Am simţit întotdeauna că Tu eşti frumos, mereu tot mai frumos.

5. Dar niciodată şi nicăieri nu aş fi bănuit că poţi fi într-atât de tulburător de frumos – cum mi Te-ai arătat doar acolo.
6. Am ştiut întotdeauna că Tu eşti strălucit, minunat, puternic, fericit. Dar abia acolo am descoperit că ceea ce ştiusem eu încă nu fusese nimic.

7. Că Tu eşti nespus mai mult decât putusem eu crede sau gândi vreodată până atunci.

8. Văzusem şi înainte, afară, nenumărate dovezi ale dragostei Tale şi am fost aşa de fericit primindu-le.

9. Gustasem şi înainte, afară, negrăitele împărtăşiri ale dragostei Tale: în rugăciune, în contemplare, în lupte, în cântări, în meditaţii, în lacrimi, în osteneli.

10. Şi am fost fericit când le-am dat, când le-am primit şi când le-am putut vorbi sau scrie.

11. Dar nimic din tot ce am trăit înainte nu se putea asemăna cu ceea ce a fost acolo, în cuptor.

12. Eu pot vorbi despre tot ceea ce a fost până atunci
sau după aceea,

13. dar despre ceea ce am aflat şi am lăsat acolo – nu, nu pot.

14. Atunci îmi erau toate uşoare, nimic nu avea nici o greutate, ca razele, ca miresmele, ca ecoul.

15. Înţelegerea îmi era limpede ca orice izvor,
16. intuirea îmi era mai clară şi mai repede decât un fulger

17. şi adevărul cel mai adânc îmi apărea de îndată, mult mai strălucit ca oricare faţă a soarelui.

18. O cheie de aur îmi ţineai la îndemână oriunde întâlneam vreo uşă şi nu era zăvor să nu-l pot deschide cu ea.

19. Un cântar de aur aveam la mine şi el îmi arăta, de îndată, adevăratul preţ al oricărui lucru, astfel că nu mă mai putea înşela nimic.

20. O carte de aur îmi dăruiseşi şi, din ea, citeam de fiecare dată ce este în fiecare inimă pe care o întâlneam.

21. Când am ieşit, m-ai petrecut până la uşă.

22. Iar la despărţire, arătând spre cheia de aur, spre cântarul de aur şi spre cartea de aur, mi-ai zis:
– Acestea rămân aici!

23. Şi, suspinând, a trebuit să ies fără ele. 

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

UN CÂNTAR MARE ŞI ALB

1. M-ai luat cu Tine şi… parcă treceam prin toate compartimentele veacurilor, iar Tu îmi arătai toate deşertăciunile avuţiilor lumii.

2. Pe cântarul Adevărului Tău, toate nu valorau nimic.

3. Treceam cu Tine dintr-un veac într-altul şi pragurile lor erau atât de aproape!

4. Îmi arătai ce preţ are Timpul şi eu înţelegeam cât este de nebun cel care îl pierde alergând după gunoaie şi după nimicuri.

5. Priveam cu Tine la cei nedrepţi şi la cei tirani – care calcă în picioare pe cei neprihăniţi şi pe cei mulţi, numai spre a ajunge mai degrabă şi mai vinovaţi la judecata cea mai cumplită şi la osânda cea mai de jos

6. – şi mă miram cât de mult se poate orbi omul!…
7. Ascultam cu Tine la zgomotul lăudăros al min­ciunii – pe care o aşteaptă peste o clipă focul nimicitor – şi îmi ziceam:
până când oare vor fi atât de mulţi nebuni şi proşti în toate veacurile?

8. Până când oare nu pot privi oamenii înainte, ci numai în jos?

9. Vedeam mulţimile adunând gunoaie şi nimicuri, în timp ce deasupra fiecăruia era un înger ţinând câte o cunună strălucitoare.

10. Dar gunoierul nu se uita în sus, până când cădea pe spate, cu mâinile goale peste gunoiul său.

11. Am văzut multe cântare. Şi toate cântăreau:
unul, sângele şi iubirea,
altul, slava şi iubirea,
altele, aurul şi iubirea,
altele, viaţa şi iubirea.

12. Şi pe toate acestea am văzut că mai scumpă decât sângele era iubirea;

13. şi mai înaltă decât slava;
şi mai de preţ decât aurul;
şi mai durabilă decât viaţa…

14. La urma tuturor am văzut un cântar mare şi alb. Pe una dintre părţile lui erau toate capetele încoronate cu aurul zadarnic al tuturor veacurilor.
15. Iar pe cealaltă parte, Capul încoronat cu spini al singurului Mântuitor.

16. Şi toate nenumăratele lor cununi de aur zadarnic nu puteau cântări cât cununa Lui de spini.

17. Atunci am înţeles că o mie de cântece ale veseliei nu preţuiesc cât o singură lacrimă a suferinţei.

18. Şi am văzut apoi pe alt cântar, asemenea lui, de o parte – toate iubirile lumii: iubirea aurului, iubirea slavei, iubirea vieţii, iubirea cuceririlor.

19. Iar de cealaltă parte – iubirea lui Dumnezeu.

20. Şi, mai grea, mai scumpă, mai strălucită, mai dulce decât toate acestea, am văzut că era – singură Ea!

21. Şi m-ai purtat mai departe, după sfârşitul tuturor acestora, şi m-ai făcut să văd lucruri pe care nu-i este îngăduit unui om să le vadă,

22. şi m-ai făcut să aud lucruri pe care nu-i este îngăduit să le spună,

23. şi mi-ai descoperit lucruri pe care nu-i este îngăduit nimănui să le afle, decât acolo.

24. Şi abia atunci am înţeles de ce…

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

WhatsApp chat