Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Prof. Gh. Precupescu

Prof. Gh. Precupescu

Actualitatea Părintelui Iosif Trifa

Timp de mai bine de patruzeci de ani, Oastea Domnului a fost marginalizată, persecutată şi considerată de regimul necredinţei, şi nu numai de acesta, secta cea mai periculoasă, una din piedicile de necontestat „în formarea conştiinţei comuniste a maselor“, sau… o „primejdie“ pentru Biserica Neamului. Astăzi, în climatul de libertate şi democraţie, Oastei Domnului i se recunoaşte dreptul la viaţă, fiind legalizată de către Stat şi Biserica-mamă.

Totuşi mai există destui dintre aceia – mireni sau clerici – care, rămânând tributari unor complexe emotive negative formate în trecut, mai consideră şi azi această Mişcare autentic ortodoxă drept o sectă, manifestând rezerve şi suspiciuni faţă de ea. Unii îi recunosc meritele pozitive dintre cele două războiaie mondiale în asanarea morală şi spirituală a societăţii noastre; dar, azi, – cred dumnealor – iese din actualitate. Programul ei misionar nu mai satisface pe omul modern, căci, vezi, Doamne, din nou ar trebui să facem un „salt“, pentru a ne sincroniza cu viaţa culturală şi spirituală a Occidentului şi a celor de peste Ocean. (mai mult…)

Lecţia Înaintaşilor

„… Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa“ (Evr 13, 7)

În fiecare an, luna februarie oferă pentru noi, ostaşii Domnului, un prilej de adâncă şi rodnică meditaţie. Ea ne readuce în conştiinţă viaţa de luptă şi trecere la Domnul a trei mari personalităţi spirituale: Pr. Iosif Trifa (12 februarie 1938), Pr. Vasile Ouatu (17 februarie 1937) şi fratele învăţător Ioan Marini (2 februarie 1947).

Ceea ce impresionează cel mai puternic în scurta lor trecere prin această lume este puterea cu care s-au dăruit în slujirea deplină a idealurilor mântuirii, renunţând la tot ce mai putea să-i lege de felul de viaţă considerat normal de către omul obişnuit. Unuia, Dumnezeu i-a „spart“ într-o vară „cuibul de acasă“; altul şi-a încredinţat cu totul în mâna Domnului soţia şi copiii aruncându-se în clocotul luptei duhovniceşti cu tot ce i-a mai rămas; un altul a renunţat la cariera didactică şi la întemeierea unei familii, lucrarea Oastei Domnului devenind întreaga lui familie. (mai mult…)

Mereu cu privirile numai la Iisus Hristos cel Răstignit!

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit!“ (I Cor 2, 2)

În vastul Imperiu Roman existau multe feluri de pedepse pentru cei ce călcau legea, dar moartea pe cruce era cea mai degradantă şi îngrozitoare dintre toate acestea. Toţi acei care erau osândiţi la o astfel de pedeapsă ispăşeau săvârşirea celor mai grele păcate si fărădelegi. Era insă propria lor vină, nu a altora, aşa că era considerată dreaptă o asemenea condamnare. Nu se spunea doar în Vechiul Testament: „Sufletul care va păcătui, acela va muri“? (Iez 18, 4)

Dar iată, deodată, se întâmplă ceva cu totul extraordinar, ceva împotriva raţiunii şi a legilor celor mai elementare ale dreptăţii omeneşti: o Fiinţă dreaptă, plină de bunătate si iubire, blândă si miloasă, ia asupra sa, cu smerenie si umilinţă, păcatele si fărădelegile nu numai ale unui om ci ale întregii omeniri.

Pedeapsa care trebuia sa cadă asupra noastră, începând cu păcatele primului om, şi continuând cu păcatele tuturor oamenilor din toate timpurile, până la împlinirea vremurilor a căzut asupra Lui (Is 53, 4-5). Şi Acesta nu era un om oarecare, nici nu vreunul din drepţii lumii vechi, ci Însuşi Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu! (mai mult…)

Propovăduirea lui Hristos

La 2 februarie s-au împlinit 46 de ani ( a se citi 72 de ani, a.c. ) de la trecerea în veşnicie a fratelui învăţător IOAN MARINI, neînfricatul apostol al lui Hristos.

Acest om înfrăţit cu durerea, dar şi cu pacea lui Hristos care întrece orice pricepere omenească (Filip 4, 7), a înţeles ca nimeni altul să unească meditaţia cu acţiunea. Stăruia în rugăciune ceasuri îndelungate, dar ştia în acelaşi timp că nu-şi putea face o colibă pe taborul rugăciunii şi al meditaţiei. Încărcat de putere duhovnicească, el cobora, în Ierusalimul luptelor şi neliniştelor de tot felul, şi, lepădându-se de sine, îşi lua crucea urmându-L cu credinţă şi răbdare pe Mântuitorul său.

Ioan Marini nu făcea parte din categoria acelor păstori scrobiţi şi în ţinută şi în idei, care, după ce şi-au ţinut „predica“, improvizată sau solid organizată după toate legile oratoriei, coborau de la amvon, considerând că şi-au îndeplinit îndatoririle spirituale pentru o întreagă săptămână faţă de turma încredinţată spre păstorire. Pentru acest suflet de apostol, Cuvântul lui Dumnezeu nu era „predică“, ci trăire zilnică, luptă îndârjită cu păcatul, pentru a lărgi cu fiecare suflet adus la mântuire hotarele împărăţiei cerurilor încă de aici, de pe pământ. (mai mult…)

UN SUFLET DE APOSTOL

Sunt oameni la care amintirea trecerii lor prin lume e tot atât de vie, de nu chiar mai luminoasă, decât însăşi scurta lor existenţă pământească. Timpul consumă tot ceea ce era perisabil în fiinţa lor, dă la o parte toate micile mizerii legate de o mână de pământ, şterge rugina pre­judecăţilor contemporanilor, lăsând să apa­ră dincolo de ani, strălucitor şi biruitor, omul spiritual, model de vieţuire pentru generaţii de-a rândul.

Un astfel de om a fost blândul învăţător IOAN MARINI, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit anul acesta, la 2 februarie, 50 de ani.

Suferinţa, care l-a cercetat încă din anii tinereţii, i-a dat prilejul să-l întâlnească pe un alt mare înfrăţit cu durerea şi jertfa, pe Părintele Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al mişcării religioase «Oastea Domnului», din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Era în Sanatoriul Geoagiu, unde tânărul învăţător fusese adus de o boală nemiloasă. Sufletul îi era măcinat de deznădejde, căci orizontul vieţii i se părea prea de timpuriu cufundat în negură. Dar întâlnirea cu preotul de la Sibiu i-a marcat întreaga existenţă, dându-i o altă înţelegere a rosturilor omului în lume. (mai mult…)

IOAN MARINI, CONTEMPORANUL NOSTRU

Cititorul care a parcurs paginile biografiei „Învăţă­to­rul Ioan Marini – o viaţă de apostol“[1] îşi poate face o impresie destul de cuprinzătoare despre viaţa şi activitatea acestui adevărat om al lui Dumnezeu, care a lăsat o dâră luminoasă pe firmamentul creştinismului românesc.

Nu putem vorbi de prima jumătate a secolului al XX‑lea, pe tărâm religios, fără să avem în vedere rolul jucat de Ioan Marini între 1926 şi 1947 în Mişcarea Oastea Domnului, aflată în plină ascensiune spirituală. După acest an, el a trecut în veşnicie, iar România a intrat în conul de umbră al stăpânirii regimului antihristic instaurat de comunism.

Faptul că în timpul dictaturii atee Oastea a activat în ilegalitate, iar libertatea de expresie, atât orală, cât şi scrisă, a fost abolită, a determinat ca, treptat-treptat, imaginea fratelui Marini să ajungă în conştiinţa generaţiilor mai tinere învăluită într-o umbră de legendă. Din scris, nu putea fi cunoscut prea mult, căci, din biblioteci, cărţile şi publicaţiile religioase au fost retrase sau distruse, iar cele găsite la percheziţiile făcute fraţilor au fost confiscate şi arse sau livrate fabricilor de hârtie. Din ceea ce a mai supravieţuit celor patruzeci şi mai bine de ani trăiţi în catacombe şi prin închisori, precum şi din mărturiile celor mai vârstnici, personalitatea duhovnicească a fratelui Marini ne apare însă ca aceea a unui om deplin în Hristos, în ciuda curmării vieţii sale la jumătatea ei (29 ian. 1947). Din datele şi întâmplările menţionate în această biografie, ne dăm seama acum, la nivelul începutului mileniului trei, cât de contemporan este cu noi, în atitudini şi idei, acest neînfricat luptător pentru cauza lui Hristos! (mai mult…)

Rugăciunea Dimineţii

fr. Gheorghe Precupescu

 

Domane, la lumină ne-ai trezit,
Tu ce eşti Lumină din Lumină!
Înc-o zi, în dar, ne-ai rânduit,
Să-mplinim voinţa Ta divină.

O, ne-ajută, dă-ne Tu puteri,
Orice simţ să îl supunem Ţie,
Gândul nostru, azi, mai mult ca ieri
Rob de ascultarea Ta să fie.

Dă-ne Tu, prin Duhul Tău cel Sfânt,
Armele de luptă-ale iubirii,
Ca să fim în faptă şi-n cuvânt
Fii ai Tatălui Neprihănirii.

Ne învaţă Tu ştiinţa Ta,
Cei mai blânzi şi mai smeriţi ne face,
Crucea zilei să o ştim purta
Răbdători şi plini de sfânta-Ţi pace.

Iar, de cumva, azi va trebui
Să aducem marea mărturie
Să ne-ajuţi ca-n toate câte-or fi
Să Te-alegem pentru veşnicie!

Ziua noastră, astfel, începând,
Vrem să o trăim cum se cuvine;
Liberi, în Lumina Ta umblând
Şi sfârşitul să-l avem cu Tine.

fr. Gheorghe Precupescu
(Iisus Biruitorul nr. 1/1992)

Marele aport al Părintelui Iosif

Mulţi vorbesc de Părintele Iosif Trifa ca despre un sfânt, căci a dus o viaţă de sfânt. El n-a mai dat lutului nimic. El era numai pielea şi osul. Viermii nu s-au putut hrăni din trupul lui. El a dat lutului tot ce trebuia să-i dea, încă dinainte de a fi chemat la Domnul. Şi unii spun: «Ei, cum, îl consideraţi pe Părintele Iosif sfânt!? Dar n-a fost canonizat!» Aşa este. Credinţa noastră ortodoxă are bunul simţ, are dreapta măsură; n-o ia înainte. Într-o altă Biserică, imediat, chiar în timpul vieţii, cineva poate fi declarat sfânt… La noi, în Ortodoxie, aceasta merge mai greu. Se cer mai multe dovezi. Şi, printre acestea, se cere ca acolo, la locul unde se află cel îngropat, unde i se află trupul, unde i se află moaştele, să se facă minuni. Oare s-au făcut minuni aici, la mormântul Părintelui Iosif Trifa? Au fost, unele mărturisite, altele nemărturisite. Alţii nici n-au venit la mormânt şi au primit vindecare. (…)

Dar, când în adunări şi-au predat Domnului viaţa cei păcătoşi şi au luat o hotărâre şi, dintr-un beţiv, a devenit un om cu o viaţă curată; dintr-un fumător, a devenit o fiinţă care a înţeles să nu-şi mai bată joc de templul Duhului Sfânt, să-l mai „tămâieze“ cu ţigara spurcată; când, dintr-un desfrânat, a devenit un tată de familie ce şi-a crescut copiii în frică de Dumnezeu; când păcatele părăsesc pe oameni; când, dintr-un om mândru a devenit un suflet smerit… cred că acestea sunt minunile cele mai mari. Şi astfel de minuni au fost sute de mii. Şi, dacă la cuvântul Părintelui Iosif Trifa, la cuvântul lui Dumnezeu, rostit prin gura acestui Părinte, şi prin scrierile lui, atâţia s-au vindecat, eu consider că acestea sunt minunile cele mai mari. (…)

Acesta este marele aport pe care Părintele Iosif Trifa l-a adăugat Bisericii noastre, Bisericii Neamului nostru. El a făcut minunea aceea mare a reînvierii sufleteşti. El a reactivat conceptul acesta de «naştere din nou». Şi acesta este un lucru extraordinar: oameni născuţi din nou, oameni care s-au înnoit în duhul minţii lor, în duhul inimii lor, în duhul trăirii lor… Acolo unde în casă era ceartă, acum se cântă cântări de slavă lui Dumnezeu… Aceasta este minunea cea adevărată.

Prof. Gheorghe PRECUPESCU

(Cuvânt la adunarea Oastei Domnului, Sibiu; duminică, 14 febr. 1999, la mormântul Părintelui Iosif Trifa)

Motiunea din 12 septembrie 1937 – la 80 de ani (IV)

fr. prof. Gh. PRECUPESCU

„Trifismul” şi Oastea Domnului

E un eveniment important astăzi, Moţiunea din 12 Septembrie. O, cât a luptat Părintele Iosif Trifa! El a parcurs tot perimetrul Ortodoxiei, de la o margine la alta; dar ţin să spun şi astăzi, cu toată convingerea, din câte am citit, din câte am învăţat de la înaintaşii mei: Părintele Iosif n-a trecut de graniţele Ortodoxiei! Au trecut alţii, care nu lau ascultat, alţii, care au transformat învăţătura lui în trifism. Trifismul e una, şi Oastea Domnului e alta. Trifismul reprezintă pe acei ce au mers dincolo de graniţele Ortodoxiei; nu s-au oprit la graniţe. Părintele Iosif Trifa s-a oprit şi a făcut ceea ce se cheamă Moţiunea de la 12 Septembrie. Ea dă un răspuns pentru totdeauna la toate problemele Oastei Domnului şi ale Bisericii. (mai mult…)

Sergiu Grossu – poetul şi luptătorul creştin

Basarabia – ţinutul dintre „marile ape“ – nu este numai o vatră de istorie multiseculară, ci şi un loc binecuvântat de Dumnezeu întru cele ale spiritului. În secolul al XIX-lea, din acest sol fertil al sufletului românesc a ţâşnit spre bolta culturii naţionale şi a celei universale figura copleşitoare prin multilateralitatea domeniilor abordate a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. În secolul al XX-lea, ţara întemeiată de Basarabii – „dătători de legi şi datini“ – cum îi numea marele Eminescu, ne-a dăruit printre alte personalităţi de seamă, ca de exemplu a lingvistului de audienţă internaţională Eugen Coşeriu, şi pe aceea, de excepţie, a poetului, publicistului, a omului de cultură şi a înflăcăratului luptător creştin Sergiu Grossu. (mai mult…)

WhatsApp chat