Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Revista Teologica

Revista Teologica

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Sectarismul religios. – Soluţiuni pentru combaterea lui din partea bisericii şi a statului. (text în original)

 I.

In vremea din urmă se vorbeşte tot mai stăruitor despre sectarismul religios ce a spart şi sparge în unele locuri credinţa poporului nostru. Cred că e de prisos să mai accentuez ce primejdie înseamnă acest sectarism pentru biserica noastră. Stând în faţa unei serioase pri­ mejdii, despre altceva nu poate fi vorba decât să căutăm a ne apăra cât mai îngrabă şi cât mai cu succes îm­ potriva ei. Voi spune unele mijloace de apărare şl com­ batere pe cari le scot eu a fi bune:

1. Nu mai încape îndoială că arma cea mai tare şi mai bună împotriva sectarilor e predica, vestirea, tăl­ măcirea cuvântului. Hotărât, acum cu vremile schimbate poporul nostru e mai pretensiv în toate celea. Par’că şi în biserică nu-l mai mulţumesc numai slujbele din Molitvelnic şi Liturgier, ci aşteaptă ceva mai mult: tălmăcirea Scripturilor prin cuvânt viu. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – O cerinţă a vremurilor – Casele culturale. (text în original)

Am înţeles la congres că le avem în foarte puţine locuri. Această constatare nu ne poate de loc îmbucură. Dimpotrivă, ne îndeamnă să’ spunem tuturora datoriile ce le, au de a le înfiinţa cât mai curând.

Subsemnatul am înfiinţat în parohia mea casa cul­ turală la 10 Februariei 1919. Acum, după ce o am de, 2 ani trecuţi, veiu spune unele constatări — de interes cred — în jurul înfiinţării şi chemărilor ce le au aceste case culturale.

Voiu spune despre casele culturale că sunt o cerinţă a vremurilor noastre, o întreită cerinţă: culturală, naţio­ nală şi morală.

Ca o cerinţă culturală, casa culturală va fi mai mult decât o «casină» cu gazete şi foi. In un înţeles mai larg folosit cuvântul «cultură», ea va îmbrăţişa şi se va interesă de toate laturile culturale, de tot ceeace poate presta ca cultură un sat, o parohie. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Cum am devenit eu predicator? (text în original)

Părintele, profesor universitar, Dr. I. Lupaş în aprecierea făcută predicelor mele «Spre Canaan» scrie despre subsemnatul că este un «talentat şi iscusit predicator». («Patria» Nr. 51, 1920). Această înaltă şi neaşteptată apreciere mă îndeamnă să mă opresc un moment, să mă întreb — şi să spun şi altora — cum am devenit eu predicator.

Aceia cari m’au cunoscut în liceu ştiu că nu eram o forţă în «studii» şi pe deasupra eram şi gângav. Nici în seminar n’am fost între «eminenţe». Abia am eşit cu «bine» şi porţile parohiei mele de clasa I abia le-am putut deschide cu rugări pela Mitropolie. (Aveam însă şi ţineam foarte mult la individualitatea mea, la feliul de a gândi, scrie şi vorbi).

Iată dar: din şcoli n’am eşit o forţă, un orator – făcut gata şi acum 10 ani când am întrat în ogorul meu pastoral eu însumi simţiam această constatare. In cele dintâi predici mă înecam recitându-le şi nu odată am pus gând rău să mă las de lucrul acesta, să las predica celora cari au «chemare» şi vrednicie de ea. Cu fiori însă mi-am dat seamă că lucrul acesta şi hotărârea aceasta ar însemnă un neiertat păcat, o crimă pastorală. Toate scripturile ar striga după mine că port un nume mincinos de «învăţăcel a lui Isus», care nu «învaţă» nimic. (mai mult…)

Oastea Domnului în presa vremii – Revista teologică, anul 1932 (text în original)

OASTEA DOMNULUI LA SIBIU. In zilele de Rusalii au fost mari serbări religioase în cetatea lui Andrei Şaguna.

Aceste serbări au fost prilejuite de adunarea membrilor din întreaga ţară a asociaţiei creştine „Oastea Domnului” după zece ani de durată întru cele frumoase şi bune, înfăptuite pe temeiul învăţăturii lui Hristos.

Această tovărăşie creştină şi-a luat fiinţă aproape de îndată după răsboi, sub oblăduirea arhierească a I. P. S. Sale Nicolae, arhiepiscop şi mitropolit al Ardealului.

Eşită din duhul de jertfă şi de dragoste al unui umil preot din munţii apuseni, părintele Iosif Trifa, chemat la acestea de o grea încercare trimisă asupra lui dela Dumnezeu, – alcătuirea aceasta creştină are ca ţintă scoborârea învăţăturii Mântuitorului în viaţa fiecăruia din membrii ei. Combaterea alcoolismului pustiitor, înfrânarea vorbelor de injurie, învârtoşirea simţului de frăţietate între oameni, ajutorinţa săracului şi văduvei, dragostea de ţară sub forma văzută a faptei bune şi clăditoare, iată în puţine cuvinte cele dintâi ţinte ale tovărăşiei. (mai mult…)

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine – din presa anului 1925

«Ciudat!»… vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s’a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».

Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate. (mai mult…)

Apologeţii ortodoxiei – din presa anului 1925

Dăunăzi citeam într’o revistă străină apelai unul scriitor american cătră tovarăşii săi de muncă intelectuală. Numitul apel lansa ideia unei asociaţii de scriitori care şi-ar pune rodul strădaniilor lor în slujba lui Hristos. Era vorba deci de-o ofensivă misionară menită să ducă mai departe opera evanghelizării neamurilor de pe pă­ mântul nou şi să zidească evangheliei Răscumpărătorului forturi inexpugnabile.

Nu ştiu dacă închegarea acestei instituţii atât de folositoare a fost dusă la realizare. Foarte probabil însă că da, întrucât în apus asociaţiile similare riau lipsit nici până acuma. Ba mai mult, problema religioasă nici odată n’a fost îmbrăţişată cu mai mult entuziasm şi cu o mai adâncă înţelegere decât în vremile noastre de aprigă învolburare spirituală. E reacţia celui mai pur element din sufletul umanităţii — după desechilibrul şi ruina morală pe care crâncenulrăsboiu nea lăsat-o drept moştenire imediată. (mai mult…)

Pocăinţa, conlucrare divino-umană în lupta cu păcatul Studiu de caz: Adam și Eva, Cain și Abel, Natan și David

Autor: Pr. Lect. Dr. Constantin Pogor

Rezumat: Studiul de față prezintă din perspectivă narativă trei episoade din Vechiul Testament. În urma analizei realizate, se poate constata existența în aceste texte scripturistice a unei conduite divine repetitive în fața păcatului săvârșit de primii oameni și de urmașii acestora. Astfel, Yhwh propune, în faţa propagării răului, o pedagogie în trei etape. Cuvinte cheie: Adam și Eva, Cain, David, pocăința, pedagogie Introducere Dacă nu există păcat, nu se poate vorbi de pocăință, în sensul că aceasta din urmă apare în urma răului săvârșit. Așadar, pentru ca răul să nu se mai repete, Dumnezeu propune pocăința ca un obstacol în fața propagării acestuia. Dat fiind faptul că pocăința nu este înnăscută, fiecare generație trebuie să fie educată în acest sens. Citeşte în continuare »

Taina Botezului în viziunea Părinţilor duhovniceşti şi filocalici

Arhid. Prof. Dr. Constantin VOICU

Tainele Bisericii urmăresc unirea celui care le primeşte cu Hristos şi încorporarea acestuia în Biserică, deschizându-i astfel posibilitatea accederii la Împărăţia cea veşnică. Începutul acestui drum de unire cu Hristos este reprezentat de Botez, prin intermediul căruia omul dobândeşte libertatea faţă de păcat, devenind imitator al lui Hristos prin har. Duhul Sfânt se pogoară în sufletul celui botezat, se şterge păcatul strămoşesc, iar harul divin lucrează din interior. Botezul reprezintă astfel începutul unei acţiuni de curăţire a omului, care culminează în desăvârşirea sa. Părinţii ascetici şi filocalici au acordat o importanţă deosebită procesului desăvârşirii creştine, fapt evidenţiat de către Omiliile macariene, dar şi de scrierile Sfântului Diadoh al Foticeii şi ale Sfântului Marcu Ascetul.  Citeşte în continuare »

Relaţia Dumnezeu-om în teologia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae

Pr. Conf. Dr. Constantin I. BĂJĂU

Rezumat:

Relaţia Dumnezeu-om, aşa cum reiese din teologia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, constituie un capitol al dogmaticii şi moralei ortodoxe, foarte utilă în teologia practică, pentru că este strâns legată de viaţă, de om, de vieţuirea lui în Dumnezeu, în comuniunea cu El, de perfecţiunea şi îndumnezeirea lui. Relaţionarea omului cu Dumnezeu este posibilă şi necesară, omul având legătura constantă cu El ca dat ontologic întemeiat pe crearea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, relaţie care devine şi mai accesibilă odată cu Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos.

Cuvinte cheie:

relaţie, creaţie, creatură, natură, persoană, eu, mişcare, atracţie, teandrie, îndumnezeire, har, energie, existenţă, conştiinţă.  Citeşte în continuare »

O perspectivă ortodoxă asupra psihoterapiei – Biserica şi recuperarea alcoolicilor

Arhim. Meletios Webber

Fiecare latură a vieţii din sânul Bisericii Ortodoxe are, pentru credincioşii ei, un caracter tămăduitor. Aceasta este viziunea unor autori ortodocşi moderni, printre care îi amintim pe Mitropolitul Ierotei de Navpaktos şi pe regretatul profesor John Romanides. Sfânta Scriptură, sfintele slujbe (în special Dumnezeiasca Liturghie), învăţătura, structura şi ierarhia Bisericii, ba chiar şi sfintele canoane, toate au ca scop primar vindecarea. Altfel spus, aceste elemente ale vieţii ecleziale sunt direcţionate înspre înlăturarea din vieţile noastre a tot ce este „ne-dumnezeiesc”. Pentru creştinii ortodocşi, această lucrare este una de mare importanţă, pentru că suntem invitaţi să participăm la viaţa lui Dumnezeu, iar nu doar chemaţi să asistăm la ea. Aceasta şi facem în Biserică, în special în timpul Sfintelor Taine care ne permit, fiecare în parte şi în mod deosebit, să ne vindecăm de elementele disfuncţionalităţii fundamentale de care toţi suferim. Citeşte în continuare »

  • 1
  • 2
WhatsApp chat