Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sãgețile biruitoare

Sãgețile biruitoare

„Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebune”.

În orânduirile nedrepte omeneşti, omul cel neprihănit este aproape totdeauna sărac.
Unde se află adunată avuţia, acolo aproape totdea-una cineva a lucrat în chip nelegiuit pentru a strânge.
De aceea cei săraci s-au bucurat de binecuvântarea lui Dumnezeu, pe când cei bogaţi au fost mereu osândiţi de El.

 Inima omului bogat aproape totdeauna este îngâmfată şi necredincioasă,
pe când inima omului sărac, neavând bogăţiile şi mândria lumii acesteia, umblă în smerenie faţă de Dumnezeu
şi în respect faţă de semenii săi.
De aceea spune Cuvântul:
„Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebune”.

1. Adevăratul credincios caută întâi foloasele Dom-nului, apoi pe ale semenului său,
dar falsul credincios umblă numai după foloasele lui (Flp 2, 21), se gândeşte numai la sine, îi pasă numai de el însuşi,
nici nu se gândeşte la voia lui Dumnezeu
şi nici nu-şi aduce aminte de sufletul şi de bucuria de-aproapelui său.

2. Ce crudă fiinţă este omul egoist, omul iubitor de sine! Omul care nu-şi vede decât foloasele lui şi care mereu umblă iritat, supărat, nervos, când [ceva] nu-i re-uşeşte aşa cum vrea el.
Nu există o mai mare nenorocire decât să fie cineva într-o astfel de stare. Şi să ai a face cu el.

3. Un om egoist şi fals, dacă este fiu, nu-i pasă de părinţii lui. Dispreţuieşte sfaturile lor. Cheltuieşte banii lor. Risipeşte averea lor. Râde de lacrimile lor. Înne-greşte zilele bătrâneţii lor.
4. Sufletul fals, dacă este soţie, îşi chinuieşte soţul. Îl înşală. Îl dispreţuieşte, îl bate, îl fură, îl minte şi îl pă-răseşte.
Dacă este părinte, bea banii copiilor săi. Îi chinu-ieşte, îi poartă goi, flămânzi şi murdari. Îi alungă sau îi ucide.
O, ce nenorocire este un om fals şi egoist!

5. Linguşitorul este totdeauna un făţarnic.
Tot ce vorbeşte cu gura lui este numai spre a avea un câştig trupesc de la cel pe care îl laudă,
pentru sine, care mereu se laudă.
Oriunde este un suflet linguşitor, el niciodată nu este vrednic de încredere.
Înţeleptul îl alungă totdeauna din preajma lui.

6. Cel fals şi egoist, dacă este negustor, umblă numai să înşele;
dacă este medic, caută numai banii bolnavului, şi nu sănătatea lui;
dacă este judecător, aşteaptă numai mită;
iar dacă este meseriaş, vrea numai bacşiş şi plată înainte, ca să nu-şi ţină niciodată promisiunile.

7. Acela care este sincer caută totdeauna mai întâi ce-I place lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu Îi place să-L iubim pe El mai presus de orice.
Apoi pe de-aproapele nostru să-l iubim ca pe noi înşine (Lc 10, 27).
Ca pe noi înşine.
Adică să-i dăm bucata care ne place nouă. Locul care ne place nouă. Cinstea care ne place nouă. Partea care ne place nouă.
Nu există pe pământ o mai mare fericire decât să fie cineva în felul acesta.
Şi să ai a face cu el.

8. Omul smerit niciodată nu-l judecă pe altul, ci totdeauna se judecă pe sine.
În faţa unei datorii, el nu întreabă cum stă altul – ci se întreabă cum stă el cu împlinirea ei.
În lumina unei mustrări, el nu-l vede pe altul – ci se vede pe sine.
Numai când este vorba despre laude, atunci el vede pe alţii vrednici de ele.
O, ce bine îţi face când mai afli pe lumea asta şi câte un astfel de om!

9. În orânduirile nedrepte omeneşti, omul cel ne-prihănit este aproape totdeauna sărac.
Unde se află adunată avuţia, acolo aproape totdea-una cineva a lucrat în chip nelegiuit pentru a strânge.
De aceea cei săraci s-au bucurat de binecuvântarea lui Dumnezeu, pe când cei bogaţi au fost mereu osân¬diţi de El.

10. Inima omului bogat aproape totdeauna este îngâmfată şi necredincioasă,
pe când inima omului sărac, neavând bogăţiile şi mândria lumii acesteia, umblă în smerenie faţă de Dum-nezeu
şi în respect faţă de semenii săi.
De aceea spune Cuvântul:
„Mai mult preţuieşte săracul care umblă în nepri-hănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebune”.

11. Prin aceasta se cunoaşte că cineva spune Cuvântul lui Dumnezeu: că acel om spune cel mai mult tocmai cuvântul care îi osândeşte păcatul în care tră¬ieşte chiar el însuşi.
Spre a fi judecat chiar de propriile sale cuvinte.

12. Dumnezeu, Care ştie viaţa celui care îşi face o meserie din a predica Evanghelia Lui, trimite înaintea acelui om tocmai cuvântul potrivit stării sale, ca să se trezească şi să se îndrepte.
Dar predicatorul de meserie nu-şi recunoaşte nici-odată propriile sale păcate. El spune totdeauna despre ale altora.

13. Ce greu se înşală inima nelegiuită şi făţarnică a celui ce nu are nici o dorinţă să se lase de păcat
şi nici teama de a nu se pretinde credincios – dacă nu este.
Vai de cel ce nu are cinstea curajului de a se lăsa de predică, dacă nu se poate lăsa de păcat,
ci crede că-L poate înşela pe Dumnezeu, despăgu-bindu-L prin vorbe de ceea ce Îl păgubeşte prin fapte.

14. Tot astfel, omul fals crede că îi poate înşela pe ascultătorii săi care, auzindu-l vorbind cu atâta pornire împotriva păcatului blestemat, n-au să-l bănuiască tocmai pe el că trăieşte chiar în acest păcat împotriva că-ruia tună şi fulgeră.

15. De fapt, omul nu poate să înşele pe nimeni, decât pe sine însuşi.
Pe Dumnezeu nu-L poate înşela, căci El ştie tot ce face fiecare om în ascuns. Şi nu-l va socoti pe cel nelegiuit ca nevinovat (Ezec 18, 20; Rom 2, 9-13).
Pe oameni, la fel, nu-i poate, fiindcă ei văd viaţa fiecărui semen al lor ca prin pereţi de sticlă.

16. Duhul celui care vorbeşte strigă mai tare decât gura lui.
Şi graiul duhului care stăpâneşte în inima omului fals este mai convingător decât cel pe care îl spune cu gura sa.
De aceea, cu cât vorbeşte mai mult, este ascultat mai puţin.

17. Ce mare lucru este ca vestitorul Evangheliei să trăiască el însuşi mai înainte în chip curat şi demn Cu-vântul pe care îl vesteşte!
Ce plin de putere iese din gura unui trăitor al sfinţeniei fiecare cuvânt al Adevărului Sfânt!

18. Ce tristă condamnare veşnică este cea pe care şi-o vestesc cu însăşi gura lor cei care zic, dar nu fac… (Mt 23, 3).
De aceea este mai de preţ ascultătorul sărac care umblă în neprihănirea lui, trăind cu temere de Dumne-zeu, cu respect de Cuvântul Sfânt şi cu smerenie faţă de neprihănire,
decât vorbitorul bogat în cuvinte, care, cu buze stricate de păcat şi cu mintea nebună de făţărnicie, spune ce nu trebuie să facă şi face ce nu trebuie să spună.
Să nu ne înşelăm singuri (In 3, 7-10).

19. Să nu se înşele nimeni în felul acesta…
Vinul – toate băuturile îmbătătoare – sunt batjocoritoare de Dumnezeu şi sunt o desfrânare a trupului.
Oricine le foloseşte se depărtează de neprihănire şi Îl înjoseşte pe Dumnezeu.

20. Nu poate fi un credincios adevărat nici un suflet care foloseşte băutura.
Nu poate fi decât un mincinos şi un nelegiuit oricine caută să forţeze Scriptura, spre a afla acolo îngă-duinţa de a bea.
Păcătuieşte împotriva Cuvântului Sfânt oricine ca-ută să îndreptăţească folosirea băuturilor îmbătătoare.
Cuvântul Sfânt spune limpede: Nu puteţi bea şi pa-harul lui Dumnezeu, şi paharul dracilor.
Dumnezeule al Sfinţeniei, nu ne lăsa să ne îngă-duim ce opreşti Tu.
Amin.

20. ADEVĂR ŞI FALSITATE
Săgeţile biruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

Prin naşterea din nou, devenim fii ai luminii şi ai neprihănirii

Prin lucrarea răului a venit în lume păcatul.
Prin lucrarea păcatului s-a născut în noi firea lumească.
Şi prin lucrările firii lumeşti stăpâneşte în fiinţa noastră totdeauna o puternică pornire spre neascultare şi nesupunere.
Aceasta este firea cu care ne naştem.
Cu care trăim în trupul nostru.
Şi cu care avem de luptat până la despărţirea de această lume.
Şi până la ieşirea din acest trup.
Şi numai Duhul Sfânt ne-o poate înnoi şi păstra spre viaţă, în fiinţa noastră cea nouă.

Încă din clipa convertirii noastre,
din clipa când o rupem cu păcatul şi ne unim cu Hristos,
din clipa când, prin naşterea din nou, devenim, printr-o tainică transformare, fii ai luminii şi ai neprihănirii,
– din clipa aceasta sfântă, în noi se naşte o nouă fire. (mai mult…)

Despre Maica Domnului

”Preasfântã Maicã a Domnului nostru Iisus, – cât de bine se vede cã Tu nu L-ai avut decât pe El, fiindcã pe Cruce El Te-a încredințat Sfântului Ioan, ucenicul cel mai statornic și iubit, spre a-ți fi fiu și sprijinitor în locul Fiului și Dumnezeului Tãu, care mergea la Tatãl.
Rãmânând a nimãnui pe lume, ucenicul iubit Te-a luat la el acasã, ca pe mama fãrã nici un fiu.
Cât de vinovați sînt cei care vorbesc altfel, necunoscând Scripturile ți înjosind pe Dumnezeu.” (Traian Dorz, din ”Mãrgãritarul Ascuns”) (mai mult…)

HRISTOS ESTE TOTUL (II)

11. Omul înţelept nu se făleşte nici măcar cu ziua de azi, fiindcă în orice clipă se poate întâmpla orice ne-norocire.
Câtă vreme omul nu-şi cunoaşte viitorul nici cu o clipă înainte, el se poate teme de orice.
Nimeni nu-i sigur nicăieri, ci oricine este primejduit oriunde.

12. Fericit este orice om care îşi cunoaşte bine marginile până la care se cuvine să se întindă
şi care nu trece peste limita bunei-cuviinţe nici-odată.
Acel om chibzuit şi înţelept nu va fi nici de ruşine şi nici de pagubă, niciodată. (mai mult…)

HRISTOS ESTE TOTUL

1. Lumina este înţelepciunea prin care au fost concepute toate.
Materia din care au fost zidite toate.
Echilibrul prin care se ţin toate.
Şi rostul prin care sunt îndreptăţite toate.
Iar Lumina aceasta este Hristos (In 8, 12). (mai mult…)

Cine mai are suflet de frate faţă de cel ce trage în jug, când el este sus pe scaunul căruţei?…

1. Falşii eliberatori i-au înlocuit pe nişte asupriţi cu alţii, dar n-au putut nimici asuprirea de peste toţi niciodată. Numai Hristos este Unicul Eliberator ade-vărat.
În numele milei pentru alţii, falşii binefăcători şi-au urmărit propriul lor interes. Numai Hristos este Unicul Binefăcător adevărat al tuturor.

2. În tot lungul istoriei oamenilor, lacrimile nu s-au uscat, ci au trecut numai din ochii unora în ai altora.
Gemetele n-au încetat, ci au izbucnit numai din alte guri.
Silnicia n-a dispărut, ci a trecut numai asupra altor nevinovaţi,
fiindcă oamenii, în loc să-L aleagă pe Hristos, şi-au ales mereu pe Baraba…
Şi barabele aşa le ştiu plăti celor ce îi aleg. (mai mult…)

Despre Maica Domnului

”Preasfântã Maicã a Domnului nostru Iisus, – cât de bine se vede cã Tu nu L-ai avut decât pe El, fiindcã pe Cruce El Te-a încredințat Sfântului Ioan, ucenicul cel mai statornic și iubit, spre a-ți fi fiu și sprijinitor în locul Fiului și Dumnezeului Tãu, care mergea la Tatãl.
Rãmânând a nimãnui pe lume, ucenicul iubit Te-a luat la el acasã, ca pe mama fãrã nici un fiu.
Cât de vinovați sînt cei care vorbesc altfel, necunoscând Scripturile ți înjosind pe Dumnezeu.” (Traian Dorz, din ”Mãrgãritarul Ascuns”) (mai mult…)

Iubirea și inima

1 – O, dacã am iubi familia noastrã, casa noastrã, pe cei imediat ai noștri, mai cald și mai duios ca pe oricare alții!…
Ce rai ar deveni cãminul nostru. Ce bucuroși pãrinții noștri. Ce binecuvântați ne-ar crește copiii!
– Și ce fericitã ne-ar fi inima.

2 – O, dacã ne-am iubi frãțietatea noastrã mai mult ca pe oricare alta, – cât am vedea-o de frumoasã, de înzestratã, de fãrã cusur.
Și dacã n-am pãrãsi-o niciodatã. Ci ne-am strãdui neîncetat s-o împodobim cu și mai multe pietre scumpe, sã fie ea și mai frumoasã.
Nu-i inimã mai asemãnãtoare cu a lui Dumnezeu, ca inima ce iubește.

3 – Toatã taina pãcii, armoniei și fericirii, stã în dragoste.
Unde este dragoste, acolo totul este frumos.
Numai unde este ea.
Și numai cât ține ea. (mai mult…)

DINCOACE ŞI DINCOLO

1. Când credincioşii Domnului care sunt dincoace de hotarul veşniciei sunt cu adevărat într-o stare după voia lui Dumnezeu, ei sunt în Hristos cu tot felul lor de gândire, de simţire şi de umblare. Fiindcă ei sunt plini atunci de Duhul Sfânt Care este sfinţirea lor.

2. Credincioşii de dincoace sunt un singur trup cu credincioşii Domnului care sunt dincolo de hotarul timpului, în veşnicie. După cum mădularele inferioare ale trupului sunt unite cu mădularele superioare ale aceluiaşi trup, prin aceeaşi inimă, prin acelaşi sânge, prin aceiaşi nervi. Duhul Sfânt face legătura între noi, cei de jos, şi cei de sus, după cum sângele unui trup întreţine şi îndrumarea tuturor.

3. Evanghelia nu ne mai spune despre alţii, care ar mai fi fost chemaţi în acelaşi timp la slujba apostoliei, decât despre cei doisprezece. Dar se poate presupune că Mântuitorul, căutând, îi va mai fi chemat şi pe alţii până ce s-a întregit numărul. Însă alţii n-au primit chemarea acestei apostolii, decât ei. După ce s-a împlinit numărul, poate că ar mai fi venit şi alţii, dar acum numărul se umpluse. (mai mult…)

CELE TREI MARI ADEVĂRURI ( II )

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Simeria – 17 august 1985

Am vrea să vorbim acum, pentru că suntem la o sărbătoare atât de minunată şi fericită, despre unul dintre ceilalţi profeţi ai neamului nostru, pe lângă opera căruia am trecut foarte mulţi dintre noi foarte nepăsători, cum am trecut pe lângă zidurile mănăstirilor şi ale bisericilor noastre fără s-o auzim pe Ana, pe Maria, pe Ştefan, pe Neagoe vorbindu-ne din aceste ziduri. Odată, când fariseii certau copiii să nu cânte „Osana!”, să nu-L laude pe Dumnezeu, I-au spus lui Iisus atunci: „Ceartă-Ţi ucenicii! Nu vezi ce vorbesc?”. Mântuitorul le-a zis: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Pentru Dumnezeu trebuie să mărturisească cineva. Când glasurile tac, trebuie să mărturisească pietrele. Ştefan a tăcut şi Neagoe a tăcut, şi Ana a tăcut, şi Manole a tăcut. Dar vorbesc zidurile, vorbesc pietrele. Şi aceste pietre ne aduc aminte nouă despre toate aceste jertfe minunate şi despre istoria atât de grea, dar atât de frumoasă a acelora care ne-au adus până astăzi pe noi, prin toate câte au trecut. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat