Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sergiu Grossu

Sergiu Grossu

Cu pleoapele deschide

Deşi Evanghelia acordă o importanţă deosebită vederii, se înţelege de la sine că nu intră în discuţie privirea fizică, după cum nu despre ochiul trupului vorbeşte Domnul Iisus în predica de pe munte: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi curat. Iar de va fi ochiul tău rău tot trupul tău va fi întunecat“ (Mt 6, 22-23). Ceea ce preocupă pe Mântuitorul este vederea spirituală, privirea sufletului, ochiul lăuntric al minţii şi al inimii, a cărui sensibilitate morală variază de la om la om, într-o vădită concordanţă cu etapa evolutivă a vieţii de credinţă.

Să luăm câteva cazuri biblice. Isaia, de pildă, îşi permite să scrie: „În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ… Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei“ (Isaia 6, 1-5). În schimb privirea lui Sihem, tributară instinctului sexual, şi ca atare, infractoare, neevoluată, pătimaşă, îl va face să vadă nu pe Dumnezeu ci pe Dina, fata lui Iacov şi ce-a urmat se ştie: „Văzând-o Sihem, feciorul lui Hemor Heveul, stăpânitorul pământului aceluia, a luat-o şi, culcându-se cu ea, a necinstit-o“ (Fc 34,2).

Există, din păcate, două categorii de creştini: (mai mult…)

Ca un bun ostaș al lui Hristos – în amintirea lui Traian Dorz, cântărețul Oastei Domnului

de Sergiu Grossu

Scrie în cartea Apocalipsei: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14, 13).

Versetul acesta i se potriveşte, în chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, căruia Părintele Iosif Trifa îi spunea întotdeauna, cu o ruptură de suflet: „dragă Dorz”.

La cuvintele acestea reconfortante, m-am gândit atunci când un frate de credinţă din Banatul sârbesc mi-a adus la cunoştinţă, pe la mijlocul lunii iunie, că Traian Dorz, cântăreţul lui Hristos şi slujitorul neobosit al Evangheliei, se află de câteva zile internat la un spital din Beiuş, căzut într-o stare de comă profundă şi că, din păcate, clipa „plecării” lui este aproape. Am telefonat îndată la familia cea mai apropiată de inima sa, ca să mi se răspundă că ucenicul şi prietenul său, Vasile, împreună cu care bătătorea drumurile spitalelor şi-ale băilor Covasna, îi veghea zi şi noapte lenta, tăcuta lui stingere. Pentru ca, la 20 iunie, să mi se comunice la telefon, cu o voce înlăcrimată, că fratele Traian a adormit în Domnul în zorii zilei, la ora 4 şi 10 minute, el, care a suferit toată viaţa, care a luptat, a cântat şi-a scris toată viaţa conform îndemnului Sfântului Pavel, „ca un bun ostaş al lui Hristos” (II Tim. 2, 3). (mai mult…)

Poezia fratelui Traian Dorz este ca o rugăciune rostită cu timiditatea penitentului umil.

Sergiu Grosu
«Cuvântul Românesc», septembrie 1989

Scrie în cartea Apocalipsei: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa, 14. 13). Verse­tul acesta i se potriveşte, în chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, căruia Părintele Iosif Trifa îi spunea întotdea­una, cu o ruptură de suflet: „Dragă Dorz”. (mai mult…)

Altar şi jertfă

Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.

Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă! (mai mult…)

Două vieţi

Două vieţi, cu drumuri alte.
Doi flăcăi. Doi fraţi.
Abel – tot pe piscuri nalte,
Cain – fără să tresalte
La vreun dor mai sfânt, încalte,
Fără, peste văi, să-şi salte
Ochii-nneguraţi…

Două vieţi, cu-aceeaşi trudă,
Pururi în nevoi!
Cain, inimă zăludă
Care-njură şi asudă,
Plugărind cu mâna-i udă
Spini şi pălămidă crudă;
Abel – după oi…

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

Amintiri

Câteodată amintirea-i bună
Şi te scaldă-n liniştite ape;
Altădată-i rea ca o furtună
Care-ncearcă sufletul să-ţi sape.

Nu mai vezi nici Rai, nici Pomul Vieţii.
Au rămas şi îngerii, departe.
Bate vântul aprig al tristeţii
Sub un cer aducător de moarte.

Ce-i cu tine, Eva? Ce-i, Adame?
Vă-nspăimântă deznădejdea firii?
Inima, în felurite game,
Sângeră pe spuza amintirii…

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

Lângă poarta Raiului

Lângă poarta
Raiului,
Om, cu soarta
Scaiului.

Lângă apa
Domnului,
Om, în groapa
Somnului.

Lângă visul
Stelelor,
Om, cu scrisul
Relelor.

Lângă locul
Dragostei,
Om, în focul
Pacostei.

Lângă pomul
Plângerii,
Omul, omul
Stângerii…

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul Şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.

Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri astfel o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse? (mai mult…)

Îndemn

„Veniţi la Mine
toţi cei trudiţi şi împovăraţi…“
(Matei 11, 28).

Deschisă-i şcoala lui Iisus
Şi pentru noi şi pentru tine…
De ce-ai rămas pe gânduri dus?
Oricât ai fi de chin răpus,
Deschisă-i şcoala lui Iisus
Te-aşteaptă-n lacrimi şi suspine… (mai mult…)

Vacanţa

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor.
Şi moartea nu va mai fi“ (Apoc. 21, 4).

Am trecut examenul cu bine.
S-a sfârşit serbarea cu-al ei treapăt.
După-atâta muncă şi suspine,
Am luat vacanţă fără capăt.

Ochii noştri, de şcolari sfielnici,
Scaldă-se în lacrima iubirii.
Nu mai suntem oamenii vremelnici,
Ci plutim în slava nemuririi. (mai mult…)

WhatsApp chat