Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfinţi Părinţi

Sfinţi Părinţi

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre prietenie

(Migne,P. G. 62,403-406)

Aşa trebuie prietenul [adevărat] să iubească, încât şi sufletul dacă îi este cerut, să nu refuze a-l da, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge [cu sârguinţă] să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credincios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, nimic nu se compară cu prietenul adevărat.

Să spunem mai întâi câtă dulceaţă aduce prietenia. Când [prietenul] vede pe prietenul său, se luminează si se revarsă din sine [se topeşte]2, se împleteşte cu acela cu o împletire care conţine o dulceaţă sufletească negrăită [şi tainică]. Şi chiar dacă numai îşi aduce aminte [anamnesis] de el, îi învie si i se-ntraripează mintea [dianoia]3. Iar acestea le spun despre prietenii cei adevăraţi care sunt de un suflet şi care aleg să şi moară unul pentru altul şi care se iubesc cu căldură. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre desfrâu şi adolescenţi

(Migne, .P G. 62,423-428)

„În rest [încolo] fraţilor vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul lisus: după cum aţi primit de la noi că trebuie să umblaţi şi să plăceţi lui Dumnezeu, [aşa] să prisosiţi mai mult. Căci ştiţi ce porunci v-am dat prin Domnul nostru lisus Hristos. Căci aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţirea [haghiasmos] voastră” (I Tesaloniceni 4, 1-3).

1. Când, după ce s-a oprit asupra celor nu aşa de importante şi care sunt mai la îndemână, urmează să treacă mai departe, la cele ce au nevoie să fie făcute necontenit şi care trebuie să fie auzite neîncetat, adaugă acest cuvânt „în rest”, care înseamnă: „Pururea şi necontenit vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul”. Vai, vai! Nici măcar să roage pe alţii nu se consideră pe sine vrednic – deşi cine era aşa de vrednic de crezare [precum el]? -, ci îl ia în ajutor pe Hristos. „Prin Dumnezeu vă rugăm”, zice. Căci aceasta înseamnă „în Domnul”. Aceasta şi corintenilor le-a spus: „Dumnezeu vă roagă prin noi” (II Corinteni 5, 20).
„Ca după cum aţi primit de la noi”. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre iubirea trupurilor

(Migne, P G. 61,448-454)

Ce înseamnă: „slava Domnului ca prin oglindă privind, în acelaşi chip ne prefacem”(II Corinteni 3, 18)? Acest lucru se arăta mai limpede când lucrau harismele minunilor şi semnelor. Dar nici acum nu este greu să vadă acest fapt cel ce are ochii credinţei. Căci atunci când ne botezăm, sufletul nostru luminează mai tare şi decât soarele, fiind curăţit de Duhul.

Şi nu numai noi ne uităm la slava lui Dumnezeu, ci şi de acolo primim oarecare strălucire. Şi după cum o suprafaţă argintată şi curată, dacă este pusă către razele soarelui, şi ea va emite raze, nu singură, din firea ei, ci pentru că există strălucirea solară, aşa se întâmplă şi cu sufletul curăţit -care de altfel devine mai luminos decât argintul; şi el primeşte rază din slava Duhului şi apoi o reflectă. De aceea şi zice: „privind ca prin oglindă, ne prefacem în acelaşi chip de la slavă”, e vorba de cea a Duhului, „spre slavă”, adică a noastră, şi care devine în chip firesc cum e aceea de la Duhul Domnului. Ia aminte cum şi aici îl numeşte pe Duhul Domn. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Către cei ce lasă Biserica şi se întinează la hipodrom şi teatru

(Migne, P.G. 56, 263-270)

1. Sunt de răbdat acestea? Sunt de suferit acestea? Căci către voi, împotriva voastră vreau să mă pornesc. Aşa a făcut şi Dumnezeu cu evreii, căci pornindu-Se împotriva lor a zis: „Poporul Meu ce ţi-am făcut Eu ţie şi cu ce te-am întristat s-au cu ce te-am asuprit? Răspunde-mi!” (Miheia 6, 3). Şi iarăşi: „Ce greşeală au găsit părinţii voştri în Mine?” (Ieremia 2, 5). Pe Acesta îl voi urma şi eu şi voi spune iarăşi către voi: „Sunt de răbdat acestea? Sunt de suferit acestea?”

După îndelungate revărsări de cuvinte şi atâta învăţătură, unii, lăsându-ne pe noi, s-au întinat prin privirea întrecerii cailor. Şi atât s-au aprins încât au umplut tot oraşul de ţipăt şi strigăt neorânduit care aduce mult râset, ba, mai degrabă, jale. Aşadar, eu, şezând acasă şi auzind glasul ţipător, am pătimit mai cumplit decât cei bătuţi de furtuni. Căci după cum aceia, în timp ce valurile sfarmă pereţii corăbiei primejduindu-se, se tem că [le-a sosit] vremea de pe urmă, aşa şi pe mine acele ţipete cumplite m-au sfărâmat şi m-au aruncat la pământ şi am fost acoperit [de ele]. Şi asemenea lucruri le fac pe de-o parte cei necuviincioşi din tribune şi, pe de altă parte, în mijlocul forului, cei ce ţin frâiele şi care strigă lucruri mai cumplite decât aceia. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre modul de a depăşi piedicile de familie

(Migne, P. G. 62, 660-662)

Şi cum este cu putinţă să fie atras harul [charis]?

Făcând cele plăcute lui Dumnezeu şi supunându-ne Lui întru toate. Oare nu şi în casele mari vedem că acelea dintre slugi au trecere [charis] care nu se îngrijesc de ale lor, ci, cu tot sufletul şi sârguinţa, de cele ale stăpânilor? Şi le rânduiesc bine pe toate nu numai fiindcă sunt nevoiţi aşa din pricina stăpânirii , ci şi din râvnă şi din iubire.
Când pururea ei se află în ochii lor [ai stăpânilor]2, când petrec în casă, când nu fac nimic pentru ei înşişi, când nu se îngrijesc de ale lor, oare nu au atunci mai degrabă în locul [câştigurilor] lor cele ale stăpânilor lor3? Căci cel ce a făcut cele ale stăpânului nu a făcut cele ale unui stăpân [oarecare], ci cele ale stăpânului său. Asemenea stăpânului porunceşte în cele ale stăpânului. Asemenea aceluia le deţine [pe toate]. Şi multe dintre slugi mai degrabă se tem de el; şi ce zice el [sluga], aceasta zice şi acela [stăpânul]. Şi toţi duşmanii lui au frică de el. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre petrecerea femeii în casă

(Migne, P. G. 59,340-342)

Căci, dacă în Ioan trebuia să creadă, cu atât mai mult în Acesta. Dacă fără semne au crezut în acela, cu atât mai mult în Acesta, Care avea împreună cu mărturia aceluia şi dovada semnelor. Vezi cât i-a folosit pe ei petrecerea în loc [pustiu] şi depărtarea de oamenii răi? De aceea, neîncetat îi scoate şi îi depărtează de la petrecerea cu aceia. Acest lucru l-a făcut şi în Vechiul Testament, formându-i în pustiu, departe de egipteni, şi dându-le [acolo] iudeilor, întru toate, un mod de vieţuire [rythmizein].

Acest lucru şi pe noi ne îndeamnă să-l facem, poruncindu-ne pe de-o parte să fugim de for2 şi de agitaţii şi de tulburări, iar pe de alta să ne rugăm în cămara [noastră] cu liniştire [meta esychias]. Căci şi corabia depărtată de tulburarea [valurilor] pluteşte cu vânt prielnic; [tot aşa] şi sufletul ce este în afara lucrurilor [lumii], şade în port. De aceea şi femeile trebuie să fie mai filosoafe decât bărbaţii, ca unele ce se preumblă mai mult în vântul prielnic al casei3. La fel şi lacov era în starea lui bună4 [aplastos] când locuia acasă şi era slobod de tulburările ce sunt în mijlocul [cetăţii]. Că nu degeaba a pus Scriptura acest lucru, când zice: „locuind în casă” (Facerea 25, 27). (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Comentariul capitolului 7 din Epistola I către Corinteni 1 ( III )

(Migne,P.G. 61, 151-160)

4. Vai, vai! Unde a pus robia! După cum tăierea împrejur nu foloseşte nimic iar netăierea împrejur nu vătăma cu nimic, aşa nici robia sau libertatea. Şi ca să arate aceasta mai limpede, zice prin abuz de limbaj: „însă şi dacă poţi să fii liber, mai degrabă foloseşte-te” (I Corinteni 7, 21), adică mai degrabă rămâi rob46. Şi de ce porunceşte ca cel ce poate să se elibereze [din robie] să rămână totuşi rob? [Face asta] vrând să arate că robia nu vătăma cu nimic, ci chiar şi foloseşte.

Şi nu trec cu vederea faptul că unii spun că „mai degrabă foloseşte-te” s-a zis despre libertate [nu despre robie]. Ei spun că [el ar vrea să zică aici]: „De poţi să te eliberezi, eliberează-te”, însă, dacă aşa pricep ei, mult se împotriveşte cuvântul [lor] la ceea ce a vrut să spună Pavel. Căci spre a-l mângâia pe rob şi a-i arăta că nu este nedreptăţit cu nimic [prin starea lui de robie], de aceea a poruncit să nu fie liber. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Comentariul capitolului 7 din Epistola I către Corinteni 1 ( II )

(Migne,P.G. 61, 151-160)

3. Deci, pentru că în acest caz este biruită necurătia, de aceea şi este îngăduită însoţirea.
– Dar [atunci |, in cazul femeii care desfrânează, nu este osândit bărbaţii care o leapădă?
– [Nu], pentru că aici este nădejde să se mântuiască prin nuntă parte pierdută, pe când acolo nunta deja a fost destrămată26. Acolo [în cazu desfrâului] amândoi s-au stricat, aici [cazul necredinciosului] este doar vina unuia. Ce vreau să spun? Cea care a desfrânat odată este întinată. Deci dacă cel ce se lipeşte de desfrânată, este un singur trup cu ea, şi el devine întinat odată ce se amestecă cu cea desfrânată27. Şi de aceea s-a dus toată curăţia Aici însă nu e aşa.

– Dar cum?
– Necurat este [bărbatul] idolatru, dar femeia nu este necurată. Dacă ar fi avut părtăşie cu el în ceea ce era el necurat – adică în necredinţă [asebeia]28 -, şi ea urma să devină necurată. Acum însă idolatrul este necurat în ceva iar femeia are părtăşie [koinonei] cu el în altceva, în care el nu este necurat29. Căci nunta este şi amestecare a trupurilor, precum [se înţelege] prin [cuvântul] „părtăşie” [koinonia]. Şi iarăşi, acesta30 nădejde a fost numit pentru femeie, căci ea este strâns legată [de bărbatul ei]31. Acela32 însă [nu poate fi numit] foarte uşor [nădejde pentru soţia lui]. Căci pentru cea care a necinstit timpul de mai înainte şi a fost a altuia şi a distrus cele ce ţin pe drept de nuntă, cum va mai putea să-i fie [soţul] nedreptăţit numit [„nădejde”] de vreme ce acesta i-a rămas ca un străin? Iarăşi, în acel caz, după desfrâu bărbatul nu mai este bărbat [al femeii sale]31. Aici însă, chiar dacă idolatră este femeia, nu se nimiceşte dreptul bărbatului34. Şi nu a spus simplu: „să locuiască împreună cu cel necredincios”, ci cu cel [necredincios] care vrea [şi el să stea cu ea]. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Comentariul capitolului 7 din Epistola I către Corinteni 1

(Migne,P.G. 61, 151-160)

„Despre cele ce mi-aţi scris: bine este omului să nu se atingă de femeie, dar din pricina desfrâului fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei” (I Corinteni 7, 1-2).

1.Îndreptând cele mai grele trei probleme – mai întâi sfâşierea Bisericii, a doua cazul desfrânatului şi a treia cazul celui lacom – a întrebuinţat mai departe un cuvânt mai blând. Şi a pus după [acestea] îndemnul şi sfâtuirea cu privire la nuntă şi feciorie, odihnind pe ascultător după cele mai împovărătoare2, în cea de-a doua epistolă face exact pe dos: începe de la cele mai blânde şi sfârşeşte în cele mai întristătoare. Dar şi aici, potrivind bine cuvântul despre feciorie, iarăşi ajunge la cele mai biciuitoare; şi nu le pune pe toate dintr-o dată, ci variază cuvântul în fiecare [caz], după cum cere momentul şi nevoia lucrurilor puse [în discuţie]. De aceea zice: „despre cele care mi-aţi scris”. Căci i-au scris dacă trebuie să stea departe de femeie sau nu. Şi răspunzând la acestea şi legiuind pentru nuntă, introduce şi cuvântul despre feciorie: „bine este omului să nu se atingă de femeie”. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre relaţia dintre bărbat şi femeie ( IV )

(Migne, P. G. 61,211-224)

7. Însă nu lua aminte numai la acestea, ci, spunând acestea, cercetează şi cele de dinainte: cum slujnica a ocărât-o, cum s-a lăudat înaintea stăpânei. Şi ce era mai dureros decât asta pentru o femeie liberă şi cu bunăcuviinţă? Aşadar, să nu aştepte femeia virtutea bărbatului, şi atunci [numai] să o dea pe a ei. Căci asta nu e nimic mare. Nici, iarăşi, să nu aştepte bărbatul buna rânduială a femeii, şi atunci [numai] să filosofeze. Căci nici asta nu e vreo ispravă. Ci fiecare, după cum am spus, să dea cel dintâi cele ale sale.

Căci dacă celor din afară care ne pălmuiesc obrazul drept trebuie să le dăm şi celălalt obraz, cu mult mai mult trebuie să  suferim pe bărbatul obraznic.Şi nu spun asta ca femeia să fie lovită. Să nu fie! Căci acest lucru este cea de pe urmă ocară [hybris], nu pentru cea lovită, ci pentru cel ce loveşte, însă chiar dacă dintr-o împrejurare oarecare ai parte, femeie, de un astfel de bărbat, nu te necăji, ci cugetă că ai plată pusă deoparte pentru acestea şi laudă în viaţa aceasta. (mai mult…)

WhatsApp chat