Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfinţi Părinţi

Sfinţi Părinţi

Fericit eşti…

“Fericit este cel ce are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun faţă de iubita lui.

 

Fericit este cel ce s-a făcut atât de râvnitor în virtuţi, pe cât sunt de atenţi în râvna lor soţii faţă de soţiile lor.

Cel ce iubeşte cu adevărat, îşi închipuie pururea faţa celui iubit şi o îmbrăţişează cu dulceaţă în lăuntrul său. Unul ca acesta nu se mai poate linişti nici în somn de dorul aceluia, ci şi atunci se îndeletniceşte cu cel dorit. Aşa se întîmplă cu fiinţele trupeşti, aşa cu cele netrupeşti.

Dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate face faţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut în sufletul curat?

Fericit este cel ce stă în rugăciune în faţa Domnului, precum stau slujitorii în faţa împăratului. Fericit este cel ce se nevoieşte să placă aşa de neîntrerupt Domnului, pe cît oamenilor. Nu se lipeşte pruncul de sânul mamei, cum obişnuieşte fiul iubirii să se lipească totdeauna de Domnul.”

Sfântul IOAN SCĂRARUL (579-606)

“Scara dumnezeiescului urcuş”, Filocalia X, trad. Pr. Dumitru Stăniloae,

Editura Humanitas, Bucureşti, pp. 400-402

Rugaţi-vă pentru cei ce vă fac vouă supărare

Cu cât te rogi mai din suflet pentru cei ce te clevetesc pe tine, cu atât mai mult adevereşti pe Dumnezeu şi face El însuşi izbândă pentru tine: „Că a mea este izbândirea, Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Şi iarăşi a zis Domnul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi. Rugaţi-vă pentru cei ce vă fac vouă supărare, pentru cei ce vă izgonesc pe voi”.

Şi pentru care pricină a poruncit El aceasta? Pentru că, adică, să te izbăvească pe tine de necaz şi de mânie şi de pomenirea de rău şi ca să te învrednicească pe tine de dragostea Lui cea desăvârşită. Că voieşte ca să mântuiască pe toţi oamenii și la cunoştinţa adevărului să-i aducă. Şi ca un Dumnezeu ce este din fire, pe toţi la fel îi iubeşte, dar pe cel cu fapte bune îl proslăveşte, iar pe cel rău, în veacul acesta, se sileşte spre cele bune a-l întoarce, ca pe unul ce întru întuneric umblă cu nebunia sa. Pentru că cel desăvârşit, fiind bun dăruitor, nu ştie deosebirea, nici ce este al său, nici al străinului, nici robului, nici celui slobod, nici credinciosului, nici necredinciosului, ci pe toţi asemenea miluieşte. Că, după cum zice Apostolul, nu este nici evreu, nici elin, ci toţi una sunt în Hristos, Căruia este slava, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul Duh, Cel de viață dătător. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din ”Proloagele”, Vol. 1, Ed. Bunavestire, pag. 464

www.ganduridinierusalim.com

Toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii

În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

Numai atunci suntem tari, atunci suntem biruitori, când nu urmărim interesul nostru; acum însă suntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; suntem prieteni cu iudeii şi cu păgânii, şi nu suntem prieteni cu fiii Bisericii.

Sfântul Ioan Gura-de-Aur

Extras din “Omilii la Matei”

Vrei să te răzbuni pe mine? Opreşte-te la mine! De ce te răzbuni pe Hristos în locul meu?

Omilia a 11-a către Efeseni a Sfântului Ioan Gură de Aur (fragment)

Deci, dacă vrem să ne bucurăm de Duhul, Care vine de la Cap, să ne ţinem unii de alţii. Două sunt felurile de separare de trupul Bisericii: prima când ne răcim dragostea, iar a doua când îndrăznim să săvârşim în acest trup fapte nevrednice. În amândouă cazurile ne separăm de pleromă. Dar în special noi, cei care am fost rânduiţi să zidim pe alţii, dacă din capul locului nu zidim, ci destrămăm, ce nu vom pătimi?

Nimic nu poate să dividă Biserica mai mult ca iubirea de stăpânie! Şi nimic nu poate irita mai mult pe Dumnezeu ca dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârşi mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puţini vrednici de pedeapsă decât cei care au crucificat Trupul Său! Căci faptul acela a fost spre folosul lumii întregi, chiar dacă nu a fost făcut cu această intenţie, în vreme ce acesta nu numai că nu aduce niciun folos, ci aduce multă vătămare. Acestea nu le spun numai la adresa celor care conduc, ci şi la adresa celor conduşi. (mai mult…)

Deveniţi copii ai lui Dumnezeu

Nu este nevoie să te vopseşti, nici nu îţi este de folos şi nici la cinematografe sau teatre să mergeţi. Să mergeţi la biserică, la predică, cu oamenii duhovniceşti, ca să vă folosiţi de ei. Să evitaţi multa vorbire, bârfa, glumele, distracţiile şi dansurile căci toate acestea strică sufletul, şi dacă nu încetăm şi nu ne căim vom fi pedepsiţi în viaţa veşnică. Mereu, fiule, să-ţi aminteşti de Dumnezeu şi să-L iubeşti, să împlineşti poruncile Lui, să-I mulţumeşti că te-a lumina şi te-a spovedit. Încercaţi să deveniţi fii ai lui Dumnezeu…

Fericitul Filotei Zervakos,
Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005

Sfântul Ierarh Andrei, mitropolitul Ardealului

CUVÂNT ROSTIT

LA PARASTASUL MITROPOLITULUI ANDREI ŞAGUNA

ÎN CATEDRALA MITROPOLITANĂ,

30 NOIEMBRIE 1994

 Dăruitu-s-a neamului românesc ca fiecare veac al său să poarte cu sine un chip luminos, vestitor al chipului Celui deplin luminos, al Mântuitorului Iisus Hristos.

În veacul dintâi al naşterii sale din apă şi din Duh, Neamul Românesc a fost afundat în sfânta cristelniţă a creştinismului de către Sfântul Apostol Andrei, smeritul pescar ajuns măreţ vânător de oameni prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. Urma trecerii lui, dincolo de toponime sau legende rămase, este însăşi creştinismul nostru cu pronun-ţata sa nuanţă naţională. Venit-a atunci Andrei, Marele Apostol, la un răsărit de neam pe pământul pe care, mai apoi, se va zidi marea Catedrală a creştinismului ortodox românesc. (mai mult…)

Să ne rugăm mai mult și să nu neglijăm puterea postului

Părintele Ioil Gheorghiu

Oamenii în ziua de azi nu se mai pot ruga cu răbdare şi stăruinţă, pentru că zice o cântare bisericească: „grija vieţii m-a scos afară din rai”. Ne-am amăgit cu grijile cele trecătoare şi cu lăcomia de a aduna mult, de a mânca mult, de a trăi după trup şi nu mai avem răbdare la rugăciune, pentru că ni s-au stins duhul şi căldura inimii şi suntem foarte risipiţi şi împrăştiaţi cu mintea la cele pământeşti. Apoi nu ne mai rugăm cu stăruinţă şi cu lacrimi, pentru că uităm de ceasul morţii şi al judecăţii.

Pentru înnoirea vieţii duhovniceşti, Părintele Ioil Gheorghiu spunea:

Viaţa duhovnicească nu se poate reînnoi decât prin multă rugăciune, prin duhovnici buni, prin părăsirea grijilor pământeşti şi prin mare nevoinţă pentru cele duhovniceşti, cerând harul şi mila lui Dumnezeu. Însă acolo unde stăpânesc patimi ca: mândria, dezbinarea, grija vieţii pământeşti, traiul bun şi odihna, nimic nu se poate înnoi, până nu se taie rădăcinile păcatelor. Apoi, nu se poate reînnoi viaţa duhovnicească fără cuvânt de învăţătură, care să iasă din inimă şi să meargă la inimă. Dar să avem nădejde, părinţilor. (mai mult…)

Fiecare mărturisire pe care o aducem trebuie să o aducem ca şi pe cea din faţa morţii

Venim de fiecare data şi ne căim de unele şi aceleaşi fapte, pentru că nu am observat niciodată că un lucru sau altul ne transformă în monştri, că nu mai semănăm cu chipul lui Dumnezeu întipărit în adâncurile noastre. Ne este dată icoana spre păstrare, iar noi o distrugem, o profanăm, o întinăm pas cu pas, prin nepăsare, în accese de răutate, şi nu răutate aprigă, ci răutate măruntă, infimă.

Uneori omul spune: „Nu mă pot rupe de păcatele mele! Dacă aş fi făcut un oarecare păcat mare, aş fi rămas zguduit, poate; însă toată mulţimea păcatelor mele mărunte se aşază peste mine ca praful, neimpovarându-mă. Te obişnuieşti cu ele, după cum te obişnuieşti să locuieşti în dezordinea propriei locuinţe”… Şi nu realizăm că un anume număr de păcate mărunte este mai anevoie de depăşit decât un păcat mare. Pentru că acest păcat mare poate, într-adevăr, să ne zguduie în aşa măsură, încât te trezeşti chiar şi neştiind ce e privegherea. Iar păcatele zilnice… (mai mult…)

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea

Sfântul Ignatie Briancianinov

Bună este rugăciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie şi lui Tobit, cu post şi cu milostenie şi cu dreptate (Tob. 12, 3).
Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru păcătoşi, fiind singura uşă prin care se iese din starea trupească, prin care se intră în mântuitoarea pajişte a pocăinţei şi se ajunge la petrecerea necurmată în această mântuitoare pajişte. Mare bine este el, şi nu doar pentru păcătoşi: el e un mare bine şi pentru drepţi, o mare armă în mâinile lor. În toată vremea pribegiei lor pământeşti ei nu o părăsesc – prin el se păzesc în curăţie şi sfinţenie. Ei îşi întemeiază postul pe milostenie; ei îşi pun postul pe temelia rugăciunii; prin rugăciunea credinţei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24). (mai mult…)

Suntem în stare să iertăm cu adevărat?

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii.

Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea – putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: „Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!”, putem noi oare adăuga: „pentru că merităm”? Niciodata. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

(mai mult…)

WhatsApp chat