Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Şi acum să facem!

Şi acum să facem!

Firea veche este ca şarpele care nu cedează decât când îi este zdrobit capul

Pocăinţa atunci este adevărată, când scoate rădăcina păcatului, nu când taie numai lăstarii din afară.

Fără naşterea din nou nu există izbăvire de sub puterea păcatului. Firea cea veche este rădăcina păcatului – şi câtă vreme n-am scos-o prin puterea Cuvântului şi a Duhului Sfânt din toată inima noastră, ea va da mereu lăstari plini de amărăciune (Evr 12, 15).

Dar şi după naşterea din nou mai pot da lăstari ai firii vechi, precum pe sub un altoi pot să iasă muguri şi lăstari din tulpina veche, împiedicând creşterea mlădiţei noi şi până la urmă uscând-o. (mai mult…)

STRĂMOŞII ŞI ÎNVĂŢĂMINTELE (II)

11. Ca să poţi vedea bine înainte, ţi se cere mai întâi să priveşti bine înapoi. Ca să te poţi orienta bine în viitor, trebuie mai întâi să ştii trage bine învăţămintele din trecut. Şi ca să ştii să-ţi îndrumi bine copiii, trebuie să fii cu multă luare-aminte la felul cum te-au îndrumat pe tine părinţii tăi.
Cine nu ştie sau nu vrea să ia seama la aceste condiţii se va neferici şi pe sine, şi pe cei ce vor fi cu el.

12. O adevărată lucrare duhovnicească trebuie să ţină seamă neapărat de tot ce a fost bun în trecut, dar şi de tot ce este bun în prezent. Numai când îmbină fericit lucrul vechi cu lucrul nou lucrarea este proaspătă, vie şi durabilă.
E o mare nenorocire atunci când trecutul exclude prezentul, când noul dispreţuieşte vechiul, când tradiţia şi înnoirea se ucid reciproc.
Viaţa este în continuă transformare şi cere mereu noi metode pentru realizarea binelui necesar tuturor.
Fără să lepădăm nimic din ceea ce ne aduce bun trecutul, trebuie să primim tot ce ne aduce bun şi viitorul. (mai mult…)

STRĂMOŞII ŞI ÎNVĂŢĂMINTELE

1. Strămoşii poporului nostru, după fiecare înfrângere ori biruinţă a lor, trăgeau învăţăminte şi luau hotărâri. Astfel, ei descopereau locurile vulnerabile, iscoadele vrăjmaşului, conducătorii slabi… Dacă aveau grijă să înlăture aceste slăbiciuni, izbânda era asigurată.
În Lucrarea lui Dumnezeu trebuie luptat la fel în confruntarea cu ispititorul. El nu ne biruie prin puterea sa – ci numai prin slăbiciunile noastre.

2. Ce bine este atunci când ochiul din frunte este curat şi treaz! Atunci el vede cu mult înainte şi poate lua măsuri să apere picioarele să nu alunece, mâinile să nu se ardă, gura să nu se otrăvească…
Vai de adunarea care n-are îndrumători curaţi şi treji, ca şi de trupul care are ochiul murdar şi adormit! (mai mult…)

DRUMUL EVANGHELIEI (II)

11. Vrăjmaşul diavol Îl urăşte cu toată puterea sa pe Dumnezeu şi tot ce este al lui Hristos. În dezlănţuirea acestei uri, el nu cruţă nici un mijloc blestemat.
Când nu poate fi crud şi dur, el se preface blând, se linguşeşte prietenos, se milogeşte slugarnic, zâmbeşte, lăcrimează şi chiar este în stare să sărute, numai ca să ajungă în final să ucidă.

12. Satana nu vrea să ne ştie decât ori robi ai săi, ori morţi. Şi el face totul ca, dacă nu ne poate duce mai grabnic direct la moarte, să ne ducă măcar întâi la robie, apoi la nimicire. Întâi să ne zdrobească sufletul, – apoi şi trupul.

13. În acest drum de lupte şi prăbuşiri – sunt totuşi şi momente mari şi decisive, fie prin jertfele lor, fie prin dezmeticirile pe care le produc.
Strămoşii noştri după orice înfrângeri trăgeau învăţământ şi luau hotărâri. (mai mult…)

DRUMUL EVANGHELIEI

1. Istoria umblării prin lumea asta a poporului lui Dumnezeu – fie în întregimea sa, fie în etape şi pe părţi – se aseamănă cu o călătorie prin locuri când mai grele, când mai uşoare, când mai înalte, când mai joase, când prin lumină, când prin umbră.

2. Purtând în numele ei Numele Lui, Lucrarea Evanghelică a Oastei Domnului trebuie să aibă şi ea în lumea aceasta soarta pe care a avut-o Domnul ei… „Da-că pe Mine M-au iubit, şi pe voi vă vor iubi – a zis Domnul Iisus. Dar dacă vă urăşte lumea, nu vă miraţi, pentru că pe Mine M-a urât întâi” (In 15, 18). (mai mult…)

LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC (II)

10. Ce fac instituţiile religioase (dacă măcar nu fac oficial nici un fel de acţiune pentru ameliorarea lipsurilor trupeşti ale celor suferinzi) – ce fac măcar pentru ameliorarea lipsei sufleteşti a oamenilor? Căci în această lipsă nu sunt numai cei închişi în vreun loc împrejmuit – ci toţi oamenii care mişună pretutindeni.

11. Bisericile se mai îngrijesc – de bine, de rău – de cei 2-3 sau 20-30 ori 200-300 care vin în biserică o dată pe săptămână sau pe lună, sau pe an…
Dar cine se îngrijeşte de ceilalţi, mii şi mii, care nu vin decât când îi duc alţii în sicriu? (mai mult…)

LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC

1. Există lumină trupească şi există lumină sufle-tească – după cum există şi întuneric la fel.
Există orbi de ochii trupeşti, iar aceştia sunt neferi-ciţi. Dar există orbi de ochii sufleteşti – iar aceştia sunt sigur cei mai nefericiţi dintre toţi oamenii.

2. Este o mare nenorocire când un trup nu poate vedea şi cunoaşte soarele – dar este o şi mai mare nenorocire când un suflet nu-L poate vedea şi cunoaşte pe Hristos.
Căci pe cât de necesar este soarele pentru trup, de o mie de ori este mai necesar Hristos pentru suflet. (mai mult…)

Gust şi lumină

„1. Domnul Iisus a trimis pe ucenicii Săi în lume ca sarea pământului şi lumina lumii, cerându-le gust şi lumină. Fără gust, sarea n-are nici un preţ. Fără lumină, o făclie n-are nici un rost. Fără bunătate şi fără înţelepciune şi credinciosul este la fel!

2. Hristos Domnul, plecând în cer, i-a lăsat în locul Său pe ai Lui – dar le-a dat aceste semne după care vor fi recunoscuţi de Tatăl şi cunoscuţi de lume: gustul şi lumina. Bunătatea şi înţelepciunea. Dragostea şi Adevărul. Cine le are pe acestea, face cinste Domnului său. Cine nu le are, face ocară locului pe care îl ocupă.

3. Un loc ocupat promite, dar şi ameninţă. Dă şi drepturi, dar pretinde şi datorii. Oferă şi cinste, dar obligă şi la răspunderi. Amândouă aceste condiţii merg împreună şi una depinde de cealaltă. Cine profită de avantajul unui loc, dar nesocoteşte datoria, – acela este un nelegiuit. Şi cu cât este răbdat mai îndelung, cu atâta va fi şi osândit mai greu. (mai mult…)

PLOAIA ŞI CUVÂNTUL

Ne-am înşelat totdeauna când am zis: Am semănat aici ani de zile Cuvântul lui Dumnezeu, – dar nu se vede nici un rod. Mi-am scos sufletul să-l ajut măcar pe cineva să se ridice şi să pornească măcar şi încet pe calea Domnului, – dar nu se vede nici o speranţă la ni-meni. Şi sămânţa zace uneori mult timp sub brazdă şi se pare că s-a pierdut. Dar nu – numai ce o vezi dintr-o dată ieşind. Aşteaptă cu încredere şi vei vedea şi Cuvântul aşa!

Să nu ne îndoim de puterea de rodire a Cuvântului lui Dumnezeu. Cât de târziu şi cât de departe, orice cuvânt va aduce rod. (mai mult…)

În Sus, ori în jos

1 – Adevãrat este cã sufletele unite cu Hristos şi despãrţite de pãcat şi de satana, înainteazã şi cresc frumos din bine în mai bine, din sus în mai sus, pânã ajung pãrtaşe firii Dumnezeieşti (2 Petru 1, 4).
2 – Dar tot atât de adevãrat este cã şi sufletele unite cu pãcatul şi cu satana şi despãrţite de Hristos, se prãbuşesc mereu din jos în tot mai jos, din rãu în tot mai rãu, pânã ce ajung pãrtaşe firii diavoleşti.
3 – Fie în bine, fie în rãu, nu existã o stare pe loc, ci o urcare ori o prãbuşire necontenitã.
4 – Pe cel bun, faptele lui bune de ieri, îl fac sã fie mai bun astãzi. Iar pe cel rãu, pãcatele lui de astãzi îl vor face sã fie mai rãu mâine. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat