Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sudalma

Sudalma

Un izvor cu două feluri de apă

Sudalma„Oare din acelaşi izvor ţâşneşte şi apă dulce, şi apă amară?“ (Iacob 3, 11).

 Multe minuni se mai văd în lumea asta. Dar asta încă nu s-a văzut: un izvor din care să curgă în acelaşi timp două feluri de apă – apă dulce şi apă amară, apă bună şi apă rea. Cum spune şi Apostolul Iacob: „Oare din acelaşi izvor ţâşneşte şi apă dulce, şi apă amară?“ Desigur, o astfel de minune nu s-a văzut.

Şi totuşi… o astfel de minune, în viaţa cea spirituală a omului, se poate vedea. Se poate vedea în viaţa omului suduitor. Omul suduitor este ca un izvor cu două feluri de apă. Gura lui este ca un izvor cu două feluri de apă. „Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea, şi blestemul“ (Iacob 3,10). Cu aceeaşi gură, suduitorul Îl „binecu­vântează“ pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea îi blestemă pe oameni, care sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Iacob 3, 9).

Cu aceeaşi gură, suduitorul se şi roagă lui Dumnezeu şi Îl şi suduie pe Dumnezeu. Îl şi laudă pe Dumnezeu şi Îl şi huleşte pe Dumnezeu. Cu aceeaşi gură se roagă dimineaţa la biserică şi suduie după-amiaza la cârciumă. Cu aceeaşi gură cântă şi lui Dumnezeu şi cântă şi diavolului. Iată deci minunea izvorului cu două feluri de apă. Numai că o astfel de „apă“ nu e de treabă de nimic. (mai mult…)

Ce spun Sfinţii Părinţi despre sudalmă

„Întocmai ca acela care, aruncând cu pietre spre cer, nu poate lovi cerul, dar se poate lovi pe sine însuşi dacă piatra îi cade în cap – întocmai aşa şi suduitorul nu poate atinge lucrurile sfinte pe care le suduie, dar, în schimb, sudalma cade înapoi pe sufletul lui şi-l răneşte de moarte.

În chipul acesta, suduitorul îşi ascute săgeţi pentru a-şi ucide sufletul.“

(Sf. Ioan Gură de Aur )

 

„Nu te temi, suduitorule, că se deschide sub tine pământul şi te înghite? O, nu te înşela! Din mâna Atotputernicului Dumnezeu nu vei scăpa!“

(Sf. Efrem Sirul) (mai mult…)

Şapte duminici la uşa bisericii

trebuia să stea suduitorul pe timpul primilor creştini

În veacurile cele dintâi ale creştinismului – în veacul de aur al creştinătăţii – Biserica nu cruţa păcatul, ci îl lovea fără milă, oriunde şi în orice formă se ivea.

Aşa a fost şi cu sudalma. Iată ce lege avea vechea Biserică privitor la sudalmă şi suduitori:

Suduitorul să stea la uşa bisericii şapte duminici în şir, pe timpul Sfintei Liturghii, în ultima duminică dezbrăcat în cămaşă, desculţ, peste grumaz având un ştreang.

În cele şapte vineri ale acestor şapte săptămâni, să ţină post şi ajun, iar în biserică să nu intre. Pe timpul celor şapte săptămâni, în fiecare duminică să hrănească, după starea lui, unul, doi sau trei săraci. Dacă aceasta nu o poate face, i se va da altceva. Dacă suduitorul refuză acest canon şi de sudalmă nu se lasă, să fie oprit pentru totdeauna de la biserică, iar la moartea lui să nu i se facă rugăciuni şi serviciu religios. (Din Ca­nonul Rom. C. Corpus juridicus, c. 2, X de Maledict).

Iată, aşa urmărea Biserica primară păcatul şi stârpirea lui!

Dar, în curgerea vremii, această împotrivire şi luptă cu păcatul a tot slăbit mereu, până ce am ajuns, azi, de avem bisericile pline de suduitori pe care, la moartea lor, dacă sunt bogaţi, îi îngropăm cu îngropăciune de clasa întâi.

 Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

27 de istorioare despre sudalmă (VI)

Un leac contra sudălmii
– o întâmplare din războiul cel mare –

Un soldat credincios îşi sfătuia camaradul de la cavalerie să nu mai înjure, şi Dumnezeu îi va ajuta să scape teafăr din focul războiului.
– Foarte bine! Dar ce să fac în clipa când îmi vine sudalma pe limbă? întreabă suduitorul.
– În clipa aceea, dă-te îndată jos de pe cal, pune-te în genunchi şi te roagă lui Dumnezeu să te apere de ispita aceasta.
A doua zi, soldatul suduitor trecea călare prin focul de la front. Calul tot mereu se speria de bubuitul tunurilor şi soldatului îi veni să-l înjure. Dar, aducându-şi aminte de sfatul camaradului său, se dădu îndată jos de pe cal şi îngenunche să se roage.
Exact în clipa aceea trecu un şrapnel aprins peste cal, zdrobind şaua şi spatele calului. De nu s-ar fi coborât să se roage, şrapnelul îl rupea pe el în bucăţi. Moar¬tea l-ar fi aflat înjurând şi l-ar fi omorât pe loc. Ascultând astfel sfatul prietenului său, a scăpat şi de la păcat şi de la moarte. (mai mult…)

27 de istorioare despre sudalmă (V)

Vine regele!
– Domnilor subofiţeri, să vă păziţi să nu folosiţi înjurăturile la exerciţiul de azi, că vine M. Sa Regele! – grăi odată un căpitan către subofiţerii săi.
– Bine ar fi, domnule căpitan, răspunse un subofiţer credincios, să nu le folosim niciodată, pentru că Regele regilor e totdeauna de faţă cu noi!

A încercat să suduie din cartea de rugăciuni
Domnul nu-i prea pedepseşte imediat pe cei hulitori. Sunt însă câteodată şi cazuri în care cerul de sus parcă nu mai poate suferi hula necredincioşilor şi le curmă îndată viaţa.
Gazetele au adus ştiri despre un astfel de caz ce s-a întâmplat în Ungaria. Într-o societate ne necredincioşi care chefuiau, unul a luat în mână o carte de rugăciuni, să le arate ortacilor cum ştie el sudui din cartea de rugăciuni. Dar, pe când a desfăcut-o şi a deschis gura să suduie, s-a clătinat, a căzut şi a murit pe loc. Moartea i a închis graiul. (mai mult…)

27 de istorioare despre sudalmă (IV)

„Pentru rugăciune e prea mic!“
Nişte părinţi se delectau în sudălmile ce le spunea pruncul lor cel mai mic. În sudalma pruncului, vedeau un semn de voinicie.
– Frumos mai ştie sudui pruncul dumneavoastră! zise un trecător. Dar de rugat se ştie ruga?
– Pentru rugăciune e prea mic, răspunseră părinţii.

Când cineva îl înjură pe rege
Când cineva îl înjură pe rege, îndată e arestat şi judecat. Este o lege cuminte, care apără de vătămare persoana regelui. Dar când cineva Îl înjură pe Regele regilor nu păţeşte nimic. Nu-l arestează nimeni. Nici măcar nu-l ocărăşte nimeni.
O lege trebuie făcută şi contra celor care Îl vatămă pe Regele regilor! (mai mult…)

27 de istorioare despre sudalmă (III)

Pentru a speria ciorile
Pentru a speria ciorile dintr-un ogor, un om înjura de te lua groaza. Şi totuşi, ciorile nu fugeau de înjurăturile lui.
În acelaşi timp, vecinul lui, un ostaş al Domnului, luă câteva zdrenţe şi o prăjină şi, făcând din ele o sperietoare, o înfipse în ogor şi păsările îndată fugiră speriate din ogorul lui.
– Vezi, zise atunci ostaşul, tu nu poţi alunga ciorile cu înjurături, dar eu le alung şi fără ele.

Fiindcă l-a înjurat pe domnul caporal
În vara anului 1935, Consiliul de Război din Cluj l a condamnat la o jumătate de an închisoare pe soldatul George Bell din Regimentul 31 Infanterie pentru că l-a înjurat pe domnul caporal.
Desigur, pedeapsa e la locul ei, pentru că, în lumea militară, autoritatea trebuie respectată.
Ne întrebăm însă, de ce nu sunt pedepsiţi oamenii şi când Îl înjură pe bunul Dumnezeu, căci doar Persoana Lui, totuşi, e ceva… mai mare decât persoana domnului caporal. (mai mult…)

27 de istorioare despre sudalmă (II)

S-a răstit cu coasa spre cer
– o întâmplare din Iugoslavia, din vara anului 1929 –

Un plugar din Bacica, de necaz că a venit ploaia şi i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa şi cu înjurături spre cer. Dar, în acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ şi i-a închis graiul pentru totdeauna.

Năravul şi legea
Închipuiţi-vă un acuzat în faţa judecătoriei:
– N. N., eşti acuzat de furt, de hoţie…
– Se poate, domnule judecător, dar luaţi în seamă că eu încă de mic am avut acest nărav de a fura! Am început cu un ou şi am ajuns la un bou… nu sunt eu de vină, domnule judecător, ci… năravul. El m-a făcut să fur.
Sau închipuiţi-vă pe un altul: (mai mult…)

27 de istorioare despre sudalmă

„Te rog, nu-l sudui pe tata!“

Pe tren, un om înjura grozav de cele sfinte. Un ostaş din Oastea Domnului se apropie de el, zicându-i:

– Te rog, nu-l mai sudui pe tata!

– Eu n-am nimic cu tata dumitale! răspunse suduitorul. Nici pe dumneata nu te cunosc, cu atât mai puţin pe tatăl dumitale.

– Ba da, răspunse ostaşul, dumneata sudui mai mult decât pe tata… Îl înjuri pe Tatăl meu Cel din cer… dumneata vatămi ceea ce am eu mai scump: pe Tatăl meu Cel Ceresc!… Te rog să nu mai faci acest lucru!… Dacă dumneata nu crezi în Dumnezeu, atunci te rog să nu mai foloseşti deloc Numele Lui, căci prin asta ne vatămi pe noi, cei ce credem în El!…

Suduitorul rămase ruşinat şi încetă cu sudălmile.

Pe suduitori ar trebui noi înşine – şi o lege aspră – să-i oprim de a-L vătăma pe Tatăl nostru Cel Ceresc prin sudălmile lor cele spurcate. (mai mult…)

Cum se pedepseau înjurăturile în vremurile de demult

În toate vremurile şi la toate popoarele, sudalma a fost socotită ca o grea vătămare adusă Dumnezeirii. Şi suduitorul era pedepsit fără cruţare.

Astfel, am arătat cum, în Vechiul Testament, suduitorul era omorât cu pietre.

Istoria ne spune că romanii şi grecii, aşijderea, îi ucideau pe cei ce-i înjurau pe zeii lor (cei făcuţi din pia­tră şi metal).

Pe timpul lui Ludovic al IV-lea, în Franţa, suduitorii se pedepseau cu două feluri de pedepse cumplite: ori li se străpungea limba cu un fier ars, ori erau băgaţi în nişte saci şi aruncaţi în apă.

Pe timpul lui Ludovic al XI-lea, se pedepsea nu numai cel ce suduia, ci şi cel ce auzea pe cineva suduind şi nu îl denunţa. (mai mult…)

WhatsApp chat