Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Traian Dorz

Traian Dorz

BUCURIILE NOASTRE

1. Serile noastre de colinde şi bucuriile noastre din Noaptea Naşterii Domnului sunt ca ale cetelor îngereşti care îl însoţeau pe măreţul arhanghel Gavril, purtătorul Veştii Bune la Buna-Vestire, spre Sfânta Maria, iar acum, cu împlinirea ei, spre păstori.
Asemenea îngerilor trebuie să-i însoţim şi noi de fiecare dată pe cei ce duc Vestea cea Bună celor ce-L aşteaptă pe Mântuitorul.

2. Vouă, care sunteţi treji, vouă, care vreţi să auziţi cea mai Bună Veste ce s a dus vreodată cuiva, ascultaţi şi primiţi bucuria, că şi pentru voi S a născut Iisus, Singurul, dar Desăvârşitul Mântuitor al fiecăruia şi al tuturor.

3. Vestea cea mai mare trebuia dusă de mesagerul cel mai însemnat. Marele înger Gavril spunea el însuşi despre sine: Eu sunt Gavril care stau în faţa lui Dumne-zeu şi am fost trimis să ţi aduc această Veste Bună (Lc 1, 19).
Ce sol strălucit şi ce solie strălucită! (mai mult…)

SPRE UNDE-ŢI MERGE?

Spre unde-ţi merge luntrea ta de-aceste valuri dusă,
la cine este cârma sa, de ce mâini e condusă?
Nu cumva mergi, de vânt împins, grăbit spre Marea Moartă
şi, de-un păcat ascuns învins, un duh vrăjmaş te poartă?

Opreşte-te o clipă-acum şi uită-te în faţă
spre unde mergi, spre care drum, – la moarte, ori la viaţă?
Opreşte-te acum cât poţi să-ntorci de la pierzare,
căci din a vaietelor porţi n-ai să mai fii în stare.

Să nu mai mergi un pas aşa şi nu mai sta o clipă,
căci, iată, pe deasupra ta e-a morţii rece-aripă.
’Nainte de-a fi prea târziu ia calea spre viaţă;
– în seara asta mai eşti viu, dar nu ştii, dimineaţă.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Viitoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

SĂ DORIM SĂ FIM

1. Lucrarea sfântă a Evangheliei şi a dragostei Domnului Iisus este ca o grădină, ca cea mai frumoasă şi mai iubită grădină pe care Marele Grădinar Sfânt, Mântuitorul nostru, o îngrijeşte cu atâta drag. Cred că nu există în nici o parte a lumii o altă lucrare cu roade atât de gustoase şi de dulci; o altă lucrare în care Dumnezeu să fi investit atâta iubire, atâta durere, atâta jertfă, atâtea lacrimi.
De aceea şi este în ea atâta har.

2. Să ne desfătăm în ea binecuvântând pe Dumne-zeu şi să ascultăm din toată inima când El ne vrea cu gelozie pentru Sine, într o predare tot mai deplină, pentru a Se uni cu noi tot mai desăvârşit pentru acele stări din care să putem face o slujbă vrednică de El.

3. Să dorim să fim! Dar să dorim din toată inima, iar pentru aceasta să muncim tot timpul, adunând în mintea noastră cât mai mult putem Cuvântul lui Dumnezeu, care este comoara cunoştinţei, a simţirii, a puterii, a inspiraţiei. Şi din cuvintele oamenilor lui Dum-nezeu, care şi au tras seva inspiraţiei lor din izvoarele Bibliei. (mai mult…)

BUNUL-SIMŢ

1. Bunul-simţ, măsura înţeleaptă, judecata echilibrată şi atentă ne sunt necesare tuturor şi fiecare avem nevoie să fim înzestraţi cu ele, – aşa cum ai nevoie de o busolă, spre a te orienta bine în orice situaţie. Aşa cum o vietate are nevoie de antenele cu care îşi presimte drumul. Sau o pasăre călătoare, de instinctul orientării sale în zbor.

2. Suntem ca nişte păsări migratoare şi noi… Zburând spre Patria Caldă unde trebuie să ajungem pe totdeauna, noi trecem în zbor ori ne târâm, ori vâslim printre multe primejdii ori întunecimi, ori amăgiri, ori ispite.
Ceva înţelept trebuie să avem instinctiv pus în noi, spre a ne şti comporta bine faţă de oricare dintre aces-tea.

3. Acest ceva pus de Dumnezeu în noi, care ne este ca un pipăit duhovnicesc, putem, folosindu l bine, să ni l creştem, să ni l lărgim, să ni l sensibilizăm până la un înalt punct binecuvântat.
Sau putem, neglijându l, să l pierdem până la de tot. (mai mult…)

CE-AJUNGE PÂN’ LA TINE

Ce-ajunge pân’ la tine din câte-ndemnuri sânt,
culege sau aduce vreun rod Cuvântul Sfânt?
Te ’nalţă sau te-apleacă al rugăciunii ceas?
Te-nchide sau deschide al suferinţei glas?

Viteaz e doar acela ce s-a învins pe el,
bogat e-acela care nu cere-n nici un fel
şi fericit e-acela ce vrea cel mai puţin.
Ce-ai tu din toate-acestea, ce-alegi când ele-ţi vin? (mai mult…)

Vino chiar în clipa aceasta şi fă pasul mântuirii.

Şi dacă până astăzi n-ai aflat încă o biserică sau o adunare sfântă
în care cineva şi ceva să te cuprindă puternic,
trăgându-te cutremurat în faţa Dumnezeului TĂU,
cu Care să te întâlneşti faţă în faţă…
şi a Cărui privire să te biruie,
să te dărâme,
să te învie,
să te renască,
să te înalţe…
– atunci, dragul meu, dacă până astăzi tu nu L-ai aflat pe Hristos, să ştii că ai fost foarte nenorocit!
Vino chiar în clipa aceasta şi fă pasul mântuirii.
Încă mai poţi! Şi nu vei mai avea nici o dezvinovăţire dacă nu-l faci, pentru că acum, iată, ai cum! (mai mult…)

DIN STRĂFUNDUL VEŞNICIEI

Din străfundul veşniciei ai făcut atâta drum
către-o altă veşnicie, ajungând aici acum.

Iată, timpul tău e-acesta, azi e-al clipei tale rând,
poţi ori binecuvântare, ori blestem s-alegi, trecând.

Ai ajuns acum în faţa unui ceas de-un unic preţ,
poţi s-alegi ori drumul Morţii, ori al Veşnicei Vieţi.

Poţi urma ori calea sfântă, prin lumină spre Hristos,
ori şuvoiul stricăciunii, spre adâncul fioros.

Viitorul e nesigur, mâine este-al nimănui,
azi e-al tău, o, numai astăzi: – cum te hotărăşti – şi cui?

Din străfundul veşniciei ai făcut atâta drum,
– către care veşnicie îţi alegi să mergi de-acum?

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

MEDITAŢIE ŞI TRĂIRE

1. Meditaţia înseamnă adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Adâncirea înseamnă cunoaşterea Domnului Iisus.
Cunoaşterea înseamnă trăirea în Duhul Sfânt.
Trăirea înseamnă părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu (I Cor 3, 9)
şi roadele doveditoare ale acestei Taine dumnezeieşti (Gal 5, 22).

2. Nimeni nu poate ajunge la o înaltă şi vrednică părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu fără o limpede cunoaştere a Lui,
cunoaştere căpătată prin adâncirea şi meditarea stăruitoare asupra Cuvântului Său şi a Voii Sale. (mai mult…)

FIECARE EXISTENŢĂ ESTE O TAINĂ

Când m-am născut cu trupul acesta printre voi

era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…

 

Actele mele spun că m-am născut în 25 decembrie 1914, iar mama mea Maria mi-a spus că atunci era o noapte noroasă, că ningea şi că era tare frig.

Tatăl meu Constantin era atunci plecat pe frontul austro-ungar, în războiul ce începuse în luna august a aceluiaşi an, iar acasă cu mama erau numai părinţii tatălui meu. Bunicului meu – tot Constantin – îi zicea lumea Moane. Iar bunicii mele, Veselina.

Părinţii mei se căsătoriseră abia în luna februarie 1914. În luna august începuse primul mare război în care au fost duşi îndată toţi tinerii în stare de arme, din toate ţinuturile stăpânite de monarhia austro-ungară, sub robia căreia era pe atunci şi Ardealul în care se găsea şi judeţul nostru Bihor, din care făcea parte comuna mea natală, Mizieş. (mai mult…)

AMENINŢARE ŞI IZBĂVIRE

1. Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare.
Dar nu deznădăjdui nici chiar atunci.
Mai este o salvare la Dumnezeu! El are totdeauna încă o uşă de salvare.
Dar crede atât de puternic cum cere minunea pe care o aştepţi.

2. Dar în cele mai grele din stările sale, sufletul nenorocit de tot nu mai găseşte nici o putere, nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde.
Ci stă pierdut, copleşit, leşinat – aşteptând să fie înghiţit.
O, atunci, Doamne, fă numai Tu totul!

3. Căci sufletul doborât de tot nici măcar conştiinţa n-o mai are clară,
când sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte,
fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii l-a cuprins, acoperindu-l şi îngropându i tot mai adânc întreagă fiinţa sa – şi cea duhovnicească, şi cea sufletească, şi cea trupească.
Vai de cel ce a ajuns astfel! Acesta şi-a pierdut până şi speranţa – singura frânghie de salvare cu care l ar fi ridicat din valuri Dumnezeu. (mai mult…)