Ce mai înțelegem prin cuvântul: Biserică ?

Părintele Arhimandrit Andrei Coroian

Trăim vremuri paradoxale, în care o parte a societății românești (și europene) a pierdut înțelesul adevărat al Bisericii. Pe de altă parte, mulți alții se trezesc duhovnicește, cautând cu râvnă arzândă, trăirea adevărată în Biserică,adică adevărata viață bisericească.

Mulți dintre membrii ai Bisericii, creștinii botezați. nu mai au cunoștința înțelesului adevărat și mântuitor al termenului.Ne- având parte de o inițiere liturgică, mistagogică, ei nu cunosc și nu trăiesc viața creștină practică, care se trăiește eminamente în biserică, de aceia nu au nici un beneficiu, din faptul, că fac parte organică din trupul lui Hristos, care este Biserica…

Cuvântul Biserica are mai multe înțelesuri, de aceia este greu de dat o definiție sinteză, care să cuprindă a multiplitudinea sensurilor ce înglobează.
De aceia ne rezumăm la înțelesurile fundamentale ale cuvântului sau termenului biserică.

Mai întâi Biserica, eclesia, este adunarea tuturor celor ce cred, Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. În al doile rând, o înțelegem ca locaș de cult și de rugăciune, ca instituție divino-umană, care are un mod de organizare, într-un fel asemănător altor instituții omenești.

Dar ea este, ceva cu mult mai mult. Mai mult decât adunarea adepților lui Hristos, organizația divino-umană următorilor Lui. Biserica este Trupul lui Hristos !

Înțelesul fundamental, cu desăvârșire teologic, care exprimă realitatea teandrică a termenului, este aceasca că: Biserica este Trupul lui Hristos !

Ce înseamnă aceasta ?… Mai întâi Înseamnă că în biserică, trăiește viu, Duhului Sfânt, al lui Dumnezeu, a treia Persoană a Sfintei Treimi și prin El, toată plinătatea dumnezeirii ( cf.Coloseni 2.9). Știin că unde este o Persoană a Preasfintei Treimi, sunt și celelalte Două…Astfel înțelegem că prin prezența și plinătatea Duhului Sfânt, este prezent și Hristos, cu toate puterile și harurile Sale de dumnezeiesc-omenești….

Hristos S-a înălțat la cer, cu sufletul și trupul, reunite și pline de toată puterea dumnezeirii.

Odată așezat de-a dreapta Tatălui, în interiorul Treimii, El trimite dela Tatăl, pe Duhul Sfânt, ca prin puterea și lucrarea Acestuia, să-și continue lucrarea de mântuire a oamenilor și o desăvârșească.

Prin Duhul Sfânt, în fiecare creștin botezat, Hristos, sălășluiește întreg, împreună cu Tatăl, multiplicându-și astfel, lucrarea mântuitoare, așa cum prin Sfânta Împărtășanie,Se dăuiește întreg, fiecăruia dintre noi. Fiind întreg în fiecare părticică a Preasfântului Său Trup și a Precuratului Său Sânge..

Părintele Dumitru Stăniloae, teologul prin excelență al Bisericii Ortodoxe Românești, scrie în dogmatica sa,1 în capitolul despre biserică, că Hristos Mântuitorul a realizat, mântuirea omului (oamenilor) în cinci acte sau etape. Anume : Întruparea, Răstignirea (Moartea), Învierea din morți, Înălțarea la cer și întemeierea Bisericii.

Pentru a înțelege rolul și rostul Bisericii, este necesară cunoașterea modului în care Hristos a lucrat (și lucrează) mântuirea noastră, după cum este necesară, cunoașterea Persoanei Sale teandrice, divino-umane.

Mai întâi este necesar să înțelegem, că mântuirea omului din păcat, o putea face, doar un Om fără păcat..

De ce Om fără păcat ? Care să fie și Dumnezeu în același timp… Pentru că dacă privim mai adânc la situația în care omul se afla după cărdere, orice modalitate, pe care Dumnezeu ar fi folosit-o, pentru al mântui era o lucrare din afară. Prin atotputernicia Sa, a fi putut cu un act de putere, să lucreze fapte care l-ar fi uimit și impresionat la culme pe om, dar nu l-ar fi angajat la o schimbare, la o viață nouă, și mai ales nu la lar fi transformat în ființa sa.

Pe de altă parte, omul rămas doar în puterea minții și a voinței lui, nu-și poate realiza mântuirea, istoria dovedind că ori ce încercare s-a dovedit a fi un eșec.

Dumnezeu, rămânând ascuns în transcendent, necunoscut, pentru omul păcătos, nu putea fi pentru acesta un model de urmat.Omul avea nevoie de un modelul uman, vizibil, ( desigur fără de păcat, desăvârșit) pe care să-l urmeze.Ca să parcurgă și să urmeze calea îndumnezeirii, avea nevoie de puteri și energii sfinte, care nu se mai găse-au în ființa sa.Pe deasupra era apăsat de blestemul neascultării, primilor oameni, cu care se năștea…Moartea, ca și consecință a păcatului, iadul ca moștenire a vieții în păcat, îl îngroze-au apărându-i ca un destin implacabil, pe nu-l pute-a depăși sau învinge cu nici un chip.. De aici, nevoia de un Mântuitor, de un Hristos, Om și Dumnezeu, devine logică și mai mult absolut necesară.

Dumnezeu, a fost îndeajuns de înțelept ca să prevadă soarta omului, și adânc iubitor, ca din acest adânc de iubire, unită cu infinita Sa putere și înțelepciune, s-ă găsească această ingenioasă, neașteptată solulție. Aceia de a se face Om.

Tradiția Bisericii, mărturisește, că acesta era planul din veci, pregătit, de Atotputernicul, Atotștiutorul și Atotînțeleptul Dumnezeu, în vederea fericiirii și înveșnicirii omului.

Taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută ( cf.Romani 16.25), era de fapt fericita surpriza pe care a pregătit-o Făcătorul, făpturii : Întruparea veșnicului Său Fiu.

Era nevoie ca Dumnezeu ca să ia firea umană, să fie în același timp Dumnezeu și Om luat dintre oamnei, să vină astfel in interirorul firii lor, ca prin interior, să vină în maximă apropiere cu ei, să fie una cu ei.

Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, prin fire fără de păcat, Nemuritor, Atotputernic, Atotțiitor, Atotveșnic,Atotdrept, Atotsfânt, Atotfericit și izvor al fericirii veșnice. Ca Fiu și Cuvânt veșnic al Tatălui, î-și ia ființă omenească din Duhul Sfânt și Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria, care a trăit viață fără păcat .Prin rugăciune și înfrânare, Preacurata Fecioră Maria, a biruit și înclinația spre păcat.

De aceia, Iisus Hristos, Dumnezeu și Om, născut din Preacurata Fecioară și din Duhul Sfânt, este fără păcat, fără înclinație spre păcat, capabil să vindece oamenii de păcat.

La Buna-Vestire, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Preacurata Fecioară și puterea Celui prea înalt a umbrit-o ( Luca 1.35), Preasfânta Fecioră, potrivit mărturiei imnografice a bisericii, a pierdut grija păcatului, adică a ajuns în imposibilitatea de a mai păcătui..

Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, fiind născut din Duhul Sfânt și din Preacurata Fecioară, nu are înclinația spre păcat, luând doar afectele firii omenești: fomea, setea, frigul, somnul, oboseala, fiind în toate asemeni cu noi oameni, afară de păcat și înclinație spre păcat..

Iată diferența dintre oamenii (de rând) și Dumnezeu –Omul Iisus Hristos!

Omul de rând se naște din păcat și moștenește înclinația spre păcat…De aceia el are o nevoie ontologică, ființiială, de un Mântuitor, de un Hristos, de o Persoană fără de păcat, care să o mântuiască. Această Persoană trebuie să fie fericită în Sine, nepătimitoare, nemuritoare, veșnică.

Iubind această Persoană, crezând în ea, îmbrățișându-o, unidu-se cu aa, omul poate și el, să guste fericirea, nepăcătuirea și nepătimirea, să dobândească nemurirea și fericirea veșnică..

Hristos Mântuitorul a trăit pe pământ viață fără de păcat. Cine mă va vădi de păcat? Zice El !(cf.Ioan 8.46 ). A trăit viață dumnezeiască în trup omenesc2, cum zice sfântul Maxim Mărturisitorul.

Acesta este primul act.Viața fără păcat a Domnului Hristos, biruința asupra păcatului în trupul Său, unite cu desăvârșita ascultare față de Dumnezeu Tatăl. Hristos a apărut în lume ca Prunc nevinovat, preablând și preacurat, pentru ca astfel să înduioșeze și să îmblânzească, chiar cele mai aprige firi și cele mai împietrite inimi…A trăit pe pământ viață fără păcat, în cea mai mare simplitate care poate fi cu putință, ca Persoană, ca Familie și ca Etnie… Dar în toate aceste ipostaze, El era și Dumnezeu cel veșnic, Atotputernicul, Atotcreatorul și Atoțiitorul…De aceia viața Lui dumnezeiesc- omenească, a fost, este și rămâne o mare Taină. O Taina Tainelor, din care izvorăsc toate celelalte taine.

Ca omul să fie mântuit, Hristos trebuia să moară în chinuri, în dureri și zvârcoliri pe Cruce..

Moartea în chinuri, este al doilea act al mântuirii. Oamenii datorită păcatului strămoșesc, se împărtășeau de moarte și apoi mergeau în iad. Datorită păcatului intrat în toată firea omenească, moartea era dureroasă..Hristos s-a împărășit și El de moarte în dureri, arătând cu adevărat, că a luat firea omenească, deși nu avea păcat. A ales de bună voie să moară în dureri pe Cruce, asumându-Și starea de păcătoșenie și vina, celui mai mare păcătos, hoț ori criminal, stare care însuma în sine în mod real, toate păcatele și fărădelegile omenirii și pedeapsa lor..

Cât a trăi pe pământ, Hristos, identificat cu păcătoșii și cu samarinenii, cea mai disprețuită categorie de oameni. Aceasta pentru ca cei mai mari păcătoși, hoți ori criminali, să îndrăznească, să se apropie El. Să se împărtășească de iertarea, de sfințenia Lui. dee harul,de iubirea, bucuria și feririrea Lui…

Dar Hristos n-a avut păcat ! Atunci moartea ce drept avea asupra Lui ? Nu avea nici unul !

Pentru că El era Om (fără păcat) dar și era Dumnezeu..Luîndu-l drept muritor pe Cel nemuritor, moartea s-a înșelat..Primindu-L, a fost ea însă-și a fost omorâtă…Satana s-a înșelat și el și fostzdrobit, iadul a fost sfărâmat…Toți demonii, crede-au că Hristos este un Om fără păcat, dar nu credeau, nu știau, că este și Dumnezeu, Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu…

Hristos a învăluit în taină, dumnezeirea Sa, ascunzându-o, după perdeaua trupului Său omenesc.

Moartea Sa, dureroasă, groaznică, înjositoare, suportată de bună voie, a fost însă, omorârea morții, sfărmarea iadului și începutul vieții veșnice, după cum cântă sfântul Ioan Damaschin.

O biruință strașnică, cum n-a mai fost alta dela facerea lumii. Sfântul Ioan Gură de Aur, spune că o biruință este zdrobitoare este atunci când dușmanul este biruit prin vicleșug.Este înșelat..nu doar învins prin forță, ci este zdrobit și zdruncitat în propria s-a credință.

În Cuvântul din noaptea de Paști, sfântul saltă, se bucură, strigând : Unde î-ți este moarte boldul tău3 ? Unde î-ți este iadule biruința ta ?.

Satana a fost înfrânt, iadul a fost sfărâmat, moartea a fost omorâtă…Prin moarte Hristos, a băut până la fund paharul suferinței umane, dar prin coborâre la iad duce vestea mântuirii Sale, celor care de mii de ani așteptau acolo : Adam, Noie, Avraam,Isaac,Iacov, Moise, Adam, David, Solomon, și alte mii de drepți.

În iad a și-a arătat deplin puterea Sa dumnezeiască, a continuat trei zile, lucrarea Sa evanghelică, dumnezeiesc-omenească…

Al treile act este Învierea. Înviere din morți al Mântuitorului Iisus Hristos este întreita biruință asupra morții, asupra iadului și asupra diavolului. Hristos omoară cu moartea Sa moarte , sfărâmă iadul ca temniță și-l pradă, scoțându-i pe cei legați, care –L așteptau și au crezut în El.Îl leagă pe satana, prin arhanghelii Săi, Mihail și Gavriil, limitându-i considerabil puterea, asupra făpturilor umane..

Despre pogorârea în iad un fapt important trebuie reținut.

Mântuitorul Hristos, odată ce și-a dat viața pe Cruce, în persoana Sa divino-umană, ca manifestare, ia prim planul, dumnezeirea și atotputernicia ei. În iad Mântutorul Hristos a intrat ca un Dumnezeu și Domn al puterilor, însoțit după măturia Sfântului Epifanie4, de puterile cerești și de mai mari lor.
Al patrulea act este Înălțarea la cer, de-a dreapta slavei Tatălui ceresc…

Părintele Dumitru Stăniloae5 , spune că numai prin Înălțarea la cer, prin reîntoarcerea și reașezarea de-a dreapta slavei părintești, în interiorul Preasfintei Treimi, Trupul lui Hristos, este deplin pnevatizat și preaslăvit. Se cunosc șapte motive teologice pentru care Hristos s-a înălțat la cer.

Fără să intrăm în enumerarea și explicarea lor, putem totuși afirma, că prin Înălțare se închide cercul lucrării personele, a Mântuitorului Hristos, care a venit din cer ( Ioan 3.13) și S-a înălțat la cer, unde îi era locul, arătând astfel și destinația finală, a făpturii umane: Îndumnezeirea și șederea de-a dreapta slavei părintești, în împărăția cea cerească.

Al cincea etapă a lucrării Mântuitorului, sau la cincilea act, al operei Sale mântuitoare, este întemeirea Bisericii…

Biserica exista virtual în trupul lui Hristos ( în gândul creator originar al lui Dumnezeu, fiecare trup omenesc are menirea de ajunge biserică și toți împreună formăm biserica ), dar ia ființă în chip văzut, prin pogorârea Duhului Sfânt, la cinzeci de zile după moartea și învierea Domnului..

De aceia fiecare om, care îl primește pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mântuitor și Domn, î-și descoperă menirea sa ontologică, acea de a deveni biserică,templu și mireasă al lui Hristos Dumnezeu. Toți împreună formăm biserica trup al lui Hristos, dar și fiecare în parte suntem biserică, în interiorul bisericii, după organismul uman, este format din celule, alcătuite în țesuturi și organe, având însă, potrivit științei, fiecare și viață sa proprie, în interiorul organismului uman…

Definiția bisericii se găsește tocmai în această lucrare a lui Hristos, de trecere a puterii și lucrării Sale, mântuitoare, în persoanele umane, prin Duhul Sfânt. Acesta este o lucrare dumnezeiască la care omul se deschide sinergic,lepădând egoismul său generator de păcat și participă împreună cu Hristos la viața Sa preasfântă, plină de smerenie, pace, iubire, mulțumire și recunoștință.Căci Hristos a trăit și toate le-a făcut din iubire pentru noi și spre binele, mântuirea și fericirea noastră..

Hristos ne mântuiește întrucât Se sălșluiește în noi prin Duhului Sfânt6..scrie Părintele Stăniloae.

Coborârea Duhului Sfânt e cea care dă existență reală, punând început sălășluirii trupului îndumnezeit al lui Hristos în celelate ființe umane și, cu aceasta începutul Bisericii..Pogorârea Duhului Sfânt fiind actul de trecere de la lucrarea mântuitoare a lui Hristos în umanitatea Sa personală și extintederea acestei lucrări la celelate persoane.Căci Hristos nu s-a întrupat pentru Sine. Ci s-a întrupat, a trăit , a murit în chinuri pe cruce, a înviat și s-a înălțat petru noi oameni..

De aceia Biserica nu este o instituție omenească ( Vasilios Gondikakis) ci este o mod de viață divin7, fericit, la care oamenii sunt chemați să se participe..
Prezența lui Hristos viu, Om și Dumnezeu, fără de păcat, răstignit, mort, înviat, înălțat, pnevatizat, proslăvit, este meru vie și aceiași prin Sfintele Taine…Noi trăim în El, (căci El este Dumnezeu necuprins și toată creația este în interiorul Lui) dar comcomitent și El trăiește în noi.

Așa cum paradoxal, aerul pe care îl respirăm, înconjoară planeta pământ, dar se lasă respirat de fiecare organism viu. De aceia toată credința se învață și se trăiește în Biserică…

În trecut Biserica avea Școli Catehetice, acum avem tipărite Catehisme, Dogmatici, Cărți de Liturgică și Spiritualitate..Toată trăirea în Biserică are o rațiune teologică, divină, bazată pe revelația biblică..

Teologia în toate aspectele ei, dogmatice, morale, biblice, istorice, liturgice, canonice, spirituale, s-a dezvoltat din totdeauna ( și se dezvoltă ) în Biserică.

Se dezvoltă atât ca mod de cunoaștere, cât și ca mod de viață, de trăire, acesta se face mereu, dela simplu la compus..Dacă primillor creștini li se cerea ( ținând cont de cultura teologică a lumii de atunci) la Botez, să creadă doar în Duhul Sfânt și în Biserică8, astăzi cunoșterea teologică a credinței creștine este mai mult mai nuanțată.

Duhul Sfânt și Hristos sunt Persoanele dumnezeiești veșnice, aceleași, neschimbate, vii, atotputernice și atotprezente, care trăiesc în Biserică..

De aceia Biserica este singura instituție divino-umană, dacă o numim așa, care produce sfinți.

Sute de milioane de sfinți și miliarte de creștini sunt mântuiți de-a lungul istoriei…Numai mucenicii creștini ai Bisericii numără, potrivit statisticilor, peste 200 de milionae..Biserica este pe pămâmt dar este și în cer, este în istorie și de-asupra ei..De două mii de ani, membrii ei cresc mereu și umplu cerurile..Nici o altă instituție omenească nu se poate lăuda cu așa ceva..

Marele dogmatist sârb Sfântul Iustin Popovici, scrie că Biserica este singura instituție adevărată în lumea aceasta9..De altfel în slujirea bisericii, sunt primele trepte ale ierarhie omenești: apostoli prooroci, ierarhi, teologi, făcători de minuni, taumaturgi, ( cf…II Corinteni )..

Tot acest sfânt contemporan, om de o mare cultură și talent, poet, filosof, teolog-dogmatist și imnograf, scrie: Toată taina credinței creștine se află în Biserică; toată taina Bisericii este în Dumnezeu-Omul; toată taina Dumnezeu-Omului stă în faptul că Dumnezeu S-a făcut trup și a sălășluit în trup toată plinătatea Dumnezeirii Lui, toate vredniciile și desăvârșirile Sale Dumnezeiești, toate Tainele lui Dumnezeu…. Taina Bisericii este necurprisă , este împărăția lui Dumnezeu pe pământ10.

În persoana Dumnezeului Om Iisus Hristos, locuia trupește toată plinătatea dumnezeirii (Coloseni 2.9), El fiind și piatra cea din capul unghiului( Matei 21.42).Hristos este numit și temelia bisericii, adică El fiind capul sau conducătorul, stăpânul și cel din dântâi membru al ei.

Sfântul Apostol Pavel o numește biserica : ,, stâlp și temelia a adevărului, pe ca porțile iadului nu o vor birui ”( I Timotei 3.15). De ce nu o pot birui ?
Pentru că Biserica înseamnă Hristos ! Hristos a biruit și moartea,și iadul și pe satana.

Iar cine cu știință sau din neștiință, se luptă împotriva Bisericii, adică a lui Hristos, va avea soarta celor trei dușmani amințiți mai sus și înfrânți de Hristos, adică moartea, iadul și satan…

Mai reținem un lucru extrem de important. Hristos nu S-a întrupat doar acum două mii de ani..

El Se întrupează mereu, an de an, în fiecare nou botezat. Și trăiește mereu acum și aici, în fiecare dintre noi…Așa se întâmplă cu toate actele sau evenimentele din viața Sa..Nu a murit pe cruce și a înviat, doar atunci, ci o face mereu. An de an, în sărbătorile și praznicile Bisericii și mai des în fiecare membru al Bisericii, nou botezat.În fiecare Hristos, biruie din nou moartea, iadul și pe satan.

Biserica retrăiește și rememorează în fiecare Sfântă Liturghie : Jertfa Sa de pe Golgota, Învierea Sa și Înălțarea la cer…Biserica unește vii cu morți, cerul și pământul în slujbele ei și Tainele ei..

Doar biserica rememorează mereu, viața sfinților.Retrăiește vieți de ierarhi, martiri, eroi, moși, strămoși..Biserica este o istorie sfântă, merei vie și învietoare.În ea retrăim în propria noastră versiune, viața Mântuitorului Hristos, a Maici Domnului și a Sfinților, și așa începem să trăim veșnic.. Ne alăturăm de aici de pe pământ, miliardelor de mântuiți și milioanelor de sfinți, căutând a evita greșelile lor și practicând virtuțille lor…

Biserica unește cerul cu pământul și doar în ea se poate trăi adevărata iubire în formă de cruce..Biserica înseamnă rugăciune neîncetată și muncă necontenită.Aceasta pentru a-L face pe Dumnezeu transparent și vizibil pe pământ..

De acea Biserica nu a dat doar sfinți, mari mistici, mari rugători sau făcători de minuni, ci și oameni ai artelor și culturii dezvoltate la rândul ei din cult: poeți, scriitori, pictori.

Biserica Ortodoxă Română se poate mândri cu oameni care au pus bazele literarurii și poeziei românești, începând cu sfântul Ierarh Dosoftei, dar și cu poeți, scriitori, traducători, istorici, de primă mână, în vremurile noastre, ca : Daniil Tudor, Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, Nicoale Șteinhardt11..care au lăsat opere de profundă frumusețe și spritualitate pentru secololele ce vor urma…

Ce fericire că facem parte din Biserică ! Că acest popor, la o sută de ani dela întregirea sa statală, este peste optzeci la sută botezat..

Multe avem însă și de făcut. Mult avem de lucrat la încreștinarea și îmbisericirea noastră lăuntrică, la trăirea efectivă a poruncilor creștine în viața de zi cu zi..

Dar avem motive de bucurie, și mai ales de speranță, căci o redeșteptarea a vieții duhovnicești, prin viață de rugăciune și trăire euharistică, este posibilă mai ales acum..

Semnele nu sunt mari dar sunt vizibile totuși și consistente, odată cu sfințirea altarului Catedralei Naționale de la București.Râvna apostolică a Sfântuli Apostol Andrei și Harul Mântuitorului Hristos, rezește în noi dorința de înălțare duhovnicească…

Ne face să-L iubim și să-l urmăm cu bucurie pe Domnul. Să-l primim cu bucurie și recunoștință, îprin Sfintele Sale Taine, știind că: ,,În taina Dumnezeului Om Iisus Hristos și în taina Bisericii Sale, care este trupul Său dumnezeiesc –omenesc, sunt cuprinse toate tainele cerului și ale pământului”12.

Iar cunoașterea tainelor este inepuzabilă. Iubirea Sa este nesfârșită…Cunoașterea Sa, ne aduce bucurie iar iubirea Sa, ne aduce fericire..

Prin iubire, bucurie și fericire creștem în Hristos și ne asemănăm cu El..Creșterea lui Hristos în noi și creșterea nostră întru El, sunt arvuna vieții noastre veșnice, infinite și fericite, pe care odată gustată, avem datoria sfântă de a o păstra și spori mereu, mereu, până la întâlnirea noastră cu El, în lumina slavei părintești..Amin…