Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Ce putere are citirea Psaltirii și care e baza teologică a citirii ei?

Ce putere are citirea Psaltirii și care e baza teologică a citirii ei?

Ce putere are citirea Psaltirii și care e baza teologică a citirii ei?

 Psaltirea este definită ca fiind o carte bisericească de ritual care cuprinde psalmi atribuiți lui David și care face parte din Vechiul Testament. Am întalnit ca definiție a Psaltirii : fiind firul aurit ce trece prin frumosul veșmânt care este Slujba divină a Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oriunde s-ar uita în Biserică găsește Psaltirea ca fiind ; „prima , ultima și centrală”.Iată câteva exemple: La Sfânta Liturghie întâlnim foarte multe extrase din Psalmi, la Sluba Vecerniei, în Molitfelnic la fel întâlnim Psalmi. „Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei și al valurilor gândurilor; el face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi; este tovarășul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrajmașie. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăză și mângaierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase, una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrânate. Început pentru începători, el este creștere pentru cei care propășesc pe calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârșirii.”

Un răspuns extrordinar despre puterea Psaltirii îl întâlnim la Părintele Paisie Olaru: Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele! Cu aceasta părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceștia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau îngerii pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.

Așadar Psalmii biblici sunt rugăciuni adresate Dumnezeului celui viu, creator al cerului si pământului, iubitor de oameni și răsplătitor al faptelor lor după dreptate. Acești Psalmi nu sunt numai opera omeneasca ci, in primul rand, opera dumnezeiasca pentru ca poarta amprenta inspiratiei divine. Duhul Sfant, prin tainica lucrare a harului Sau, a facut sa tresalte cele mai sensibile corzi ale sufletului unor alesi ai Sai care, exteriorizand profundele lor trairi interioare, au alcatuit aceste armonioase si prea frumoase cantari, recunoscute prin originalitatea lor. O dovada in sensul ca Duhul Sfant este principalul autor al Psalmilor ne este oferita de catre regele si proorocul David, care simtind o putere coborand de sus asupra sa marturiseste : „Duhul Domnului graieste prin mine si cuvantul lui este pe limba mea” (II Sam. 23, 2).

Baza teologică a citirii Psaltirii este regăsită în rândurile de mai sus, această carte cuprinde rugăciunea neîncetată către Dumnezeu, Sfântul Atanasie cel Mare spune că „Psaltirea cuprinde în sine toate simțămintele oricărui suflet omenesc ,schimbările și înoirile lui, așa că dacă cineva voiește poate să își i-a și să-și însușească zugrăvirea ce i se potrivește. Fiecare om găsește rezolvarea problemelor în această cântare de slavă adusă lui Dumnezeu!

Tudosanu Ancuța

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat