Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home CHEMAREA ŞI VENIREA

CHEMAREA ŞI VENIREA

CHEMAREA ŞI VENIREA

1. Cine pleacă de la gară când trebuie să vină trenul şi vine după ce a plecat – cum să mai ajungă el undeva?
Cine seamănă în vremea culesului şi se duce să culeagă în vremea semănatului – ce va mai avea vreodată acela în hambarul său?
Tot aşa, cine nu înţelege vremea chemării sale la mântuire, – acela va veni prea târziu.

2. Cine nu vine în ziua mântuirii va veni în ziua pierzării.
Şi cine nu ascultă cuvântul primirii la vremea binecuvântată va trebui să asculte cuvântul alungării la vremea blestemului…

3. Vrei tu, suflete drag, să înţelegi că nu mâine, ci azi este vremea mântuirii tale?
Că nu mai târziu, ci chiar acum este vremea când Dumnezeu vrea ca tu să te predai Lui,
să te naşti din nou pentru El
şi să apuci calea mântuirii, intrând în Lucrarea Sa?
Noi, toţi cei care credem Cuvântul Sfânt al lui Dum¬nezeu şi care am cunoscut vremea mântuirii Lui, te rugăm cu toată stăruinţa să ne asculţi, să crezi şi tu şi să vii acum, primind acest har al lui Dumnezeu.
Acum, până când vremea ta n-a trecut, ca să nu ră-mâi în pierzarea celor ce n-au primit harul lui Dumnezeu când a fost vremea lor…

4. O, dacă ai putea auzi tu câţi plâng şi se vaietă acum în iad că n-au primit şi n-au ascultat acest îndemn atunci când era şi vremea lor!…
O, dacă i-ai putea auzi numai o clipă, cum te-ai în-fiora şi cum ai asculta acum, – spre a nu ajunge şi tu ca ei! Şi cu ei!
Încă o dată te rugăm, vino! Nu mai amâna deloc. E poate ultima chemare.

5. Toată puterea Duhului Sfânt se revarsă şi rămâne peste slujitorul ales al lui Dumnezeu numai atâta vreme cât el umblă în curăţie şi trăieşte în smerenie, – atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor.
Şi atât în cele din afară, cât mai ales în cele dinlă-untru.
Îndată după ce omul duhovnicesc slăbeşte şi începe să-şi piardă curăţia dinlăuntru şi smerenia în cele din afară,
puterea Duhului Sfânt slăbeşte din el şi peste el.
Până ce îl părăseşte de tot.

6. Pe măsură ce omul firesc se întăreşte, iar pornirile acelui om devin tot mai lumeşti sau mai plecate spre atracţiile lumeşti şi pământeşti,
– puterea Cuvântului, [la el], se pierde, căldura dragostei lui scade, frumuseţea curăţiei lui se întunecă, lumina chipului său se umbreşte
– până când ajunge de nerecunoscut.

7. Ce folos de toată frumoasa umblare de dinainte a unui credincios care a ajuns să se lepede?
Ce folos de toţi anii lui suferiţi pentru Domnul?
Ce folos de toate ostenelile şi jertfele atâtor ani ai lui?
De toată mărturisirea puternică şi fierbinte pe care a semănat-o cândva cu râvnă şi cu dăruire deplină,
– dacă acum începe să dărâme cu nepăsare şi cu asprime tot ce a clădit cu atâta stăruinţă şi blândeţe înainte?

8. Cât de greu ajungi să câştigi încrederea sufle-telor!
Câte jertfe scumpe şi câte lacrimi fierbinţi,
câte osteneli grele şi câte dovezi sfinte
se cer pentru a-ţi câştiga un nume iubit, o preţuire sinceră, o dragoste curată, o imagine frumoasă în faţa celor ce-L iubesc şi-L urmează pe Hristos!…
Şi totuşi e de-ajuns doar un singur prilej de poticnire dat undeva şi cuiva, pentru ca într-o clipă să se piardă toată această frumoasă bogăţie duhovnicească pe care ai adunat-o cu atâta trudă, atâţia ani şi prin atâtea încercări!
Fii treaz şi veghează, să nu dai un astfel de prilej nimănui.

9. Ce valoare mai poate avea, în faţa cui te-a văzut păcătuind, propovăduirea ta contra păcatului?
Ce preţ mai are în faţa cuiva predica ta contra bău-turii, când cineva te-a văzut că tu bei
sau că faci băuturi îmbătătoare?

10. Ce crezare îţi mai dă ţie cel care te-a auzit şi te a văzut înjurând sau lovind, sau furând,
sau minţind, sau lucrând duminica, sau umblând prin locuri urâte,
sau cu gesturi vinovate, desfrânate, lacome, viclene, prefăcute şi mincinoase?…
Sau când la orice ameninţări eşti gata să te lepezi de Domnul,
sau, la frică, ajungi vânzător de fraţi,
sau, la ademeniri, ajungi unealta vrăjmaşului?
N-ar fi fost oare mai bine nici să nu te fi născut?

11. Nu este niciunul dintre noi care să poată spune că el este negreşit: Dacă zicem că n-avem păcat, minţim – şi adevărul nu este în noi (I In 1, 8).
Totuşi este o mare deosebire între felul cum luptăm fiecare dintre noi cu privire la asta.
Este o mare deosebire cum veghează fiecare dintre noi, cum se roagă, cum se teme şi cum se păzeşte în fiecare clipă
– sau nu se păzeşte fiecare dintre noi.
12. Necazurile, nevoile şi strâmtorările sunt cele trei încercări ce vin adesea de la Dumnezeu pentru verificarea răbdării noastre.
Bătăile, temniţele şi răscoalele sunt cele trei încer-cări ce vin de la oameni.
Iar ostenelile, vegherile şi posturile sunt cele trei încercări ce vin de la noi,
pe care noi ni le impunem pentru biruinţa noastră în celelalte două de dinaintea lor.

13. Toate aceste nouă feluri de încercări care vin în viaţa noastră ca nişte examene grele pe care trebuie să le înfruntăm şi să le biruim, trecându-le cu bine, sunt de neapărată trebuinţă pentru oţelirea noastră,
pentru curăţirea sau înarmarea noastră,
pentru marea luptă pe care trebuie s-o dăm zilnic cu păcatul din noi şi din alţii.

14. Câtă vreme sufletul se păstrează în curăţia primită la naşterea din nou, atâta vreme el va ieşi biruitor cu uşurinţă din orice fel de luptă.

15. După cum într-o căsnicie, răul cel mai mare în-cepe de la stricarea curăţiei dragostei lor, iar stricarea aceasta începe de la gânduri,
tot aşa, când păcatul începe a strica curăţia credinţei noastre faţă de Hristos, uşor vine şi stricarea faptelor acestei credinţe.

16. Prima virtute pe care trebuie s-o păzim cu cea mai mare grijă, ca pe lumina ochilor noştri, este şi tre-buie să fie curăţia.
Paza curăţiei începe cu gândurile, cu imaginaţia, cu închipuirile care ne-ar putea strica şi întina curăţia dra-gostei.

17. Să nu privim nimic,
să nu ascultăm nimic
şi să nu primim nimic din ce ne-ar putea întina cu-răţia
şi ne-ar putea trezi pofta sau aduce închipuiri urâte,
sau stârni dorinţe sau gânduri ce ne-ar putea întina şi ne-ar face să pierdem curăţia lui Hristos, curăţia ne-prihănirii noastre,
curăţia credincioşiei şi a iubirii sfinte şi unice din El.

18. Când păcatul a reuşit să străpungă cu săgeata unei ispite pe paznicul curăţiei
– atunci vrăjmaşul şi moartea uşor pătrund în cetatea sufletului nostru, nimicind tot ce a pus acolo curat şi frumos dragostea lui Dumnezeu.

19. Toată puterea de limpezime a înţelepciunii o dă curăţia minţii.
Toată tăria îndelungii răbdări o dă curăţia vieţii.
Toată liniştea bunătăţii o dă curăţia inimii.
Toată părtăşia Duhului Sfânt o dă curăţia ascultării.
Toată dragostea neprefăcută o dă curăţia smereniei frăţeşti.
Toată căldura Cuvântului o dă curăţia faptelor şi a trăirii în adevăr
şi toată biruinţa puterii lui Dumnezeu o avem prin curăţia umblării cu El.
20. Vrăjmaşul mântuiri noastre este şi el acelaşi.
Luptele şi ispitele sunt şi ele aceleaşi. Făgăduinţele sau ameninţările sunt şi ele tot aceleaşi.
Viciile şi patimile fiind aceleaşi, virtuţile şi meritele fiind aceleaşi,
– condiţiile pentru dobândirea mântuirii ca şi pri-mejdiile pentru pierderea ei sunt tot aceleaşi care au fost de la început…
Oricine vrea biruinţa trebuie să lupte.
Oricine nu luptă trebuie să cadă.
Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugăm, dă-ne tăria biruinţei Tale.
Amin.

Credinţa Încununată / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *