Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre descoperirea dumnezeiască ( IV )

Despre descoperirea dumnezeiască ( IV )

Despre descoperirea dumnezeiască ( IV )

Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiești?

Se poate vorbi cu toată siguranţa. Am văzut mai înainte că Descoperirea dumnezeiască

poate fi împărţită în trei mari perioade de timp. Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde mai mult sau mai puţin o treaptă de înaintare, cu toate că aceste trepte nu sunt nici totdeauna egale şi nici nu vin unele după altele într-o ordine neschimbată. Timpul de la căderea în păcat până la darea Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai strădanii ale firii omeneşti spre cunoaşterea adevărului şi deci a lui Dumnezeu, ci şi ajutoare directe de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, făcută patriarhilor. La fel, după darea Legii. După venirea Mântuitorului, Care a desăvârşit Descoperirea, cele două trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost înlăturate. Deci, în linii mari, Biserica admite trepte în lucrarea Descoperirii supranaturale.

Cum este şi firesc, Biserica pune accentul pe cele două trepte în Descoperirea dumnezeiască, înfăţişate prin cele două Testamente. Sfântul Grigorie Teologul, vorbind despre schimbările produse de către acestea în viaţa omenirii de-a lungul timpului, le numeşte cutremure de pamânt şi le schiţează astfel: «Cele două Testamente sunt două cutremure dintre care unul face trecerea de la idololatrie la legea lui Moise; celălalt, de la legea lui Moise la Evanghelie. Dar e şi un al treilea cutremur, care este mutarea din această viaţă în cealaltă».

Deci Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeieşti.

Treapta de la Vechiul la Noul Testament e arătată de nenumărate ori de Mântuitorul, de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Ei arată că este o desăvârşire a Noului Testament faţă de cel Vechi. Acesta din urmă îşi păstrează valoarea lui, e adevărat. Mântuitorul zice: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; nu am venit să stric, ci să plinesc. Că adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă nu va trece din Lege, până ce vor fi toate” (Matei 5, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuie «plinite» în lumina gradului nou de Descoperire (Noul Testament): „Aţi auzit că s-a zis celor de demult…”, „Iar Eu zic vouă” (Matei 5, 21 ş.u.). Noul Testament e dezvoltarea şi plinirea celui Vechi; dar e mai mult decât atât: el e «răsăritul cel de sus», care face să treacă «umbra legii». Sporul în descoperirea persoanelor Sfintei Treimi e arătat de Sf. Grigorie Teologul, prin cuvinte ca: «Adaosuri parţiale», «înălţări», «înaintări» şi «treceri din slavă în slavă».

Duhul Sfânt însuşi Şi-a rânduit lucrarea Lui în chip treptat, măsurând-o după puterea de primire a Sfinţilor Ucenici. Astfel, la început a lucrat prin minunile săvârşite de Domnul, după patimi şi înviere a fost insuflat Ucenicilor, iar după înălţare, la Cincizecime, S-a arătat în chip de limbi de foc.

De ce învăţătura creştină e socotită drept cea mai înaltă treaptă a credinţei?

Pentru că învăţătura creştină a fost dată de Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, şi pentru că nimeni altul n-a cunoscut că El de-a dreptul pe Dumnezeu şi n-a învăţat pe oameni chiar din izvorul care e Însuşi Dumnezeu: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Cel Unul-Născut, Fiul, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18). Mântuitorul însuşi declară: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Căci „nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei 11, 27). Iisus 1Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevărului dumnezeiesc, pe care omenirea s-a învrednicit să le cunoască de la începutul lumii. Credinţa adusă de El a astâmpărat şi astâmpără setea după adevăr a nenumărate suflete. Ea a schimbat faţa lumii vechi. Prin luminarea şi schimbarea adâncă a sufletelor, ea a legat din nou viaţa omenească, veştejită de păcat de Izvorul nesecat al vieţii netrecătoare: Dumnezeu. Ea a coborât cerul pe pământ, împlinind rugăciunea Psalmistului: „Doamne, pleacă cerurile Tale si Te pogoară, atinge-te de munţi şi fă-i să fumege” (Ps. 143, 5). Cerurile s-au plecat şi chiar s-au deschis (Luca 2, 9-15; Matei 3, 16). În sfârşit, nici o altă credinţă sau cunoaştere religioasă n-a putut şi nu poate înlocui pe cea creştină, fiindcă n-a avut şi nu are roadele acesteia. Învăţătura creştină stă pe culmea cunoaşterii religioase, pentru că nicăieri sufletul credinciosului nu se desfată de adevăr, de dreptate, de fericire, de viaţă veşnică, ca în Hristos.

va urma

Sursa: Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2015, p. 10-23.

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat