Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home DINCOLO DE PÂRÂUL CHEDRON

DINCOLO DE PÂRÂUL CHEDRON

DINCOLO DE PÂRÂUL CHEDRON

Pârâul Cedrilor (Chedron) sau Valea Iosafat care vine din Ierusalim

„După ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Lui.”

Domnul nostru Iisus Hristos desăvârşise lucrarea Adevărului, prin care ucenicii Săi ajunseseră la cunoaşterea Tatălui.
Acum mergea să desăvârşească lucrarea dragostei, prin care ucenicii vor ajunge la cunoaşterea Lui, a Mântuitorului lor.
Şi astfel ei vor fi transformaţi în nişte temelii veşnice aşezate de Hristos Bisericii Sale slăvite şi veşnice (Efes. 2, 20; Apoc. 21, 14).
Vor fi transformaţi în nişte luminători cu viaţă veşnică, prin care Dumnezeu va lumina lumea în etern şi etern (Ioan 17, 3; Dan. 12, 3; Matei 13, 43).
Astfel, după ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Săi.

Să medităm puţin asupra cuvintelor „dincolo de pârâul Chedron”!
Chedronul era un pârâiaş la miazăzi de Ierusalim. Dincolo de Chedron începea Muntele Măslinilor.
Ce locuri şi ce împrejurări erau acelea prin care trecea acum Împăratul Hristos, împreună cu „suita” Lui!
Cât de puternic Se asemăna acum Iisus, Fiul, cu înaintaşul Său, David, unsul Vechiului Testament (Ierem. 23, 5-6; Luca 1, 69-70)!
Cât de puternic trebuia să-şi fi adus aminte acum Iisus şi ucenicii Lui, la fiecare pas din drumul pe care mergeau, despre un astfel de drum pe care îl făcuse cândva, tot pe aici, împăratul David şi tot aşa, cu sufletul copleşit de povara şi de durerea unei trădări, a trădării fiului său Absa¬lom, de care fugea.
Cât de dureros este înfăţişat acest tablou în Cartea a doua a lui Samuel, capitolul 15!
Acolo scrie că, în timp ce David mergea ferindu-se de fiul trădător, tot ţinutul plângea şi scoteau toţi ţipete de mare jale la trecerea întregului popor.
Împăratul a trecut şi el pârâul Chedron şi tot popo-rul a apucat cu el drumul care ducea în pustie… (II Sam. 15, 23).
David suia plângând şi cu capul acoperit… şi mergea cu picioarele goale. Şi toţi cei care erau cu el şi-au acoperit şi ei capul. Şi suiau plângând.
Ce durere sfâşietoare trebuie să fi însoţit atunci pe David!
Cartea Domnului spune că tot ţinutul plângea şi scotea ţipete mari la trecerea împăratului alungat de trădarea unui fiu răzvrătit.
Şi de lepădarea unei mari părţi din popor, care se lăsase înşelat de acest blestemat fiu nerecunoscător.

Acum, cu Domnul Iisus, împrejurarea se repeta exact prin aceleaşi locuri şi exact în acelaşi fel ca şi cu David.
Numai că grozăvia fărădelegii săvârşite acum faţă de Hristos era cu atât mai mare decât aceea săvârşită atunci faţă de David, cu cât Cel Care era urmărit în clipa aceasta era Unicul Împărat – Dumnezeu Veşnic, nu ca David, un împărat – om trecător.
Şi Împărăţia lui Iisus, zădărnicită acum, era singura Împărăţie binecuvântată şi fericită, nu ca a lui David, una trecătoare.
Domnul Iisus, suind şi coborând, ştia bine toată desfăşurarea următoare a lucrurilor care începuseră în seara aceasta.
Ştia unde este ascuns acum Iuda, ucenicul trădător, şi ce face el.
O durere nemărginită trebuie să fi simţit Mântuitorul străpungându-I inima pentru soarta nefericită pe care şi-a ales-o acest ucenic, Iuda, cândva atât de iubit şi el, după cum iubit fusese şi Absalom.
Ştia Domnul prin ce încercare grea vor trece ucenicii Săi în noaptea aceasta… Şi, privind la ei, desigur, Se ruga să fie scăpaţi cu bine din necruţătoarea cernere spre care se duceau.
De atâtea ori vor mai fi trecut pe aici ucenicii cu Domnul Iisus…
Fiecare pom şi fiecare potecuţă de pe dealul acesta le vor fi fost atât de cunoscute şi le vor fi adus aminte de atâtea adevăruri.
De multe ori se vor fi oprit alte dăţi aici, în vreo poieniţă cu flori şi cu iarbă moale, să odihnească de drumul lung, mergând spre acel loc unde se retrăgeau obişnuit spre rugăciune. Şi câte le va mai fi spus El atunci!
Fiecare tufiş îi cunoştea şi fiecare loc păstra amintirea vreunui moment fericit, a vreunui cuvânt neuitat, a vreunei bucurii trăite acolo. Cât de dureroase sunt amintirile scumpe, în vremea trecerii prin locurile din care ţi-au rămas, în ziua unei mari nenorociri!
Acum toate aceste locuri trebuie să fi privit la Iisus, Împăratul Care trecea, cu o durere nespus mai mare de-cât cea cu care îl priviseră cândva pe David fugind de fiul său Absalom.
Cum trebuie să fi plâns tot ţinutul acesta! Şi ce ţipete mari trebuie să fi scos toate, la vederea nenorocirii şi ameninţării în care era Domnul Iisus!
Dar cine oare poate auzi plânsul lucrurilor mute? Şi cine oare poate înţelege marele ţipăt al durerii celor care nu pot vorbi omeneşte când fratele devine criminal şi cel căruia i-ai făcut bine devine unealta diavolului împotriva binefăcătorului său?
Domnul Iisus mergea acum alungat de cetatea Sa iubită, de poporul Său iubit, de ucenicul Său iubit, de Casa Lui iubită.
În acest drum sfâşietor, numai o mică ceată de uce-nici credincioşi Îl însoţesc, semn că Dumnezeu nu-L va lăsa singur pe Fiul Lui iubit nici în cele mai grele clipe. Câţiva ucenici, câţiva prieteni nedespărţiţi vor fi tot-deauna cu El.

Să-L însoţim şi noi pe Domnul în tot acest drum amar, cu dragostea şi cu devotamentul cu care l-au însoţit pe David slujitorii săi credincioşi.
Să recitim încă o dată capitolul 15 din Cartea a do-ua a lui Samuel şi să ne aducem aminte de sfârşitul tuturor lucrurilor acelora.
Să cugetăm la răsplata care aşteaptă odată pe fieca-re om, potrivit cu slujba şi cu calea pe care şi-a ales-o el de bunăvoie.
Şi să alegem nedespărţirea de Hristos.
Căci neapărat şi repede va veni plata lui Iuda, uce-nicul trădător, pentru fapta sa, tot aşa cum va veni răsplata şi pentru Ioan, ucenicul iubit şi iubitor, pentru credincioşia lui.
Încă puţin, şi noi înşine le vom vedea pe toate acestea.

Slavă veşnică îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Tău,
conştienţi de slava adevărului Tău,
pătrunşi de puterea dragostei Tale
şi luminaţi deplin asupra drumului pe care l-am luat,
dorim să călcăm şi noi pe urmele Tale, Iisuse Doamne, şi să ne unim şi noi soarta noastră, pe veşnicie, deplin cu soarta Ta.
Îngăduie-ne să Te însoţim pas cu pas, dulcele nostru Mântuitor Iisus Hristos, pe calea pe care porneşti Tu acum, prin pustia lumii acesteia spre Canaanul cel Ceresc.
Când vom cădea, ridică-ne!
Când vom dormi, trezeşte-ne!
Când vom fugi, întoarce-ne!
Când ne vom îndoi, încredinţează-ne!
Până vom ajunge de neclintit, aşa cum ne doreşti Tu şi cum ne spui (I Petru 5, 10).
Amin.

Hristos – Răscumpărătorul nostru / Traian Dorz – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2015

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *