Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Duhul adevărului rămâne în Biserică

Duhul adevărului rămâne în Biserică

Duhul adevărului rămâne în Biserică

După făgăduinţa Domnului, Duhul adevărului rămâne în Biserică, îi povăţuieşte la tot adevărul pe păstori, precum şi pe ceilalţi membri binecinstitori, ai Bisericii. Priviţi cum a orânduit El dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre, cât de frumoase, de măreţe, de înţelepte, de instructive, de pline de umilinţă şi zdrobitoare sunt ele! – Priviţi cât de mişcător, de solemn, de înălţător se săvârşeşte pomenirea celui mai mare şi mai uluitor eveniment care a avut loc vreodată în lume: întruparea, viaţa, învăţătura, pătimirea, moartea, învierea şi inalatarea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a mântuitoarei Sale Cine celei de Taină, care se săvârşeşte şi acum şi se va săvârşi până la sfârşitul veacurilor cu adevăratul Trup şi Sânge al Mântuitorului.

În cultul său divin, Biserica, reţine atenţia rugătorilor asupra unor subiecte de cea mai mare trebuinţă, vitale pentru om, şi de care el trebuie să ţină seamă neîncetat: crearea lumii de către Dumnezeu; poruncă ce i-a fost dată omului şi încălcarea ei din nepăsare; caracterul pierzător al păcatului, care a dat naştere blestemului şi morţii; izgonirea din rai sau din locul vieţii fericite a primilor oameni; nevoia fiecărui om de a se pocăi; făgăduinţă făcută lumii lovite de pierzanie de a i se trimite un Mântuitor; venirea Mântuitorului; naşterea Lui în sărăcie, viaţa Lui înainte şi după începutul slujirii oamenilor; propovăduirea şi minunile Lui; împlinirea de către El a toată dreptatea Legii; patimile şi moartea Sa, Învierea şi înălțarea. Tot cultul divin al Bisericii noastre e rânduit cu înţelepciune, dumnezeieşte!

din “Liturghia: cerul pe pamant”, de Sf. Ioan de Kronstadt

Author: admin

Comentarii

  1. … Cu adevarat, ASA ESTE! NIMIC nu este, nu poate fi, mai sfant si mai inaltator CA SFANTA LITURGHIE, savarsita in duhul Bisericii, cand si slujitorii Sfantului Altar si „poporul ce sta inainte” SUNT VII si stau cutremurati de Prezenta si Revarsarea Duhului Sfant, incepand de la „Binecuvantata este Imparatia a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh…” Dar… – si aici imi aduc aminte de vorbirea I.P.S. Justinian, Arhipiscopul Maramuresului si Satmarului, la preafrumoasa Manastire Barsana, de ziua hramului: Soborul Sfintilor Apostoli, in fatza a multe mii de ascultatori… Spunea Arhiereul o istorioara de prin Pateric, despre un mare Cuvios care petrecea mai tot timpul in rugaciune, fara sa fie deranjat in vreun fel de faptul ca numarul celor ce veneau la chilia lui era tot mai mare… La un moment dat, Cuviosul si-a ridicat privirea inspaimantata peste marea de trupuri din preajma lui, care erau… FARA CAP… Ingrozit, a intrebat: „Doamne Iisuse, ce este cu aratarea asta de la diavolul?” La care i s-a raspuns: „Nu este de la diavolul ceea ce vezi, ci oamenii acestia asa sunt aici si acum: FARA CAP! Si-au adus aici NUMAI TRUPUL, nu si capul…” Apoi, I.P.S. Justinian si-a inceput predica, intreband: „CATI dintre cei ce sunteti aici v-ati adus SI CAPUL, si atentia, si mintea, si sufletul?…”
    Ce adevarata si ce actuala este constatarea Parintelui Iosif Trifa: „Ma uit cu durere peste tara mea… Intr-o tara unde crucile, sfintii, Maica Domnului, Impartasania, ba chiar si Bunul Dumnezeu le auzi vesnic amestecate in noroiul injuraturilor, CUM ar putea sufla pe acolo Vantul cel Ceresc?…” (Vantul cel ceresc, Ed. a II-a, 1997, p. 18). NOI TOTI, BISERICA INTREAGA, TREBUIE SA INVIEM MAI INTAI… ABIA APOI NE VOM PUTEA HRANI SI INTARI DIN SFINTELE TAINE! SA FIM CRESTINI VII si sa nu ne multumim numai cu frumusetea slujbelor, ci sa ne infruptam din harul si puterea lor…

  2. Slavit sa fie Domnul Foarte frumos a scris Fr.Petrica! Slava lui Dumnezeu pentru ca mai avem oameni deosebiti printre noi. Oameni care iubesc Lucrarea cu toata fiinta lor. Fiti binecuvantati toti cei care simtiti asa . Slavit sa fie Domnul!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat