Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Era a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Sfintei Treimi.

Era a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Sfintei Treimi.

Era a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Sfintei Treimi.

eeeeeeerÎn închisoare începuse un suflu nou. Hrana se îmbunătăţise mult. Începuse o nouă perioadă de reeducare, dar altfel decât cea din urmă cu ani.

În camere se primeau ziare şi cărţi… Slujbaşii închisorii se purtau altfel… Eram scoşi din când în când în marele hol al închisorii unde începuseră să ruleze filme.

Aşteptam aceste filme cu vădită nerăbdare nu pentru fleacurile ce le arătau, ci fiindcă acolo aveam prilejul să ne întâlnim cu unii dintre ceilalţi fraţi şi cunoscuţi de care eram despărţiţi prin celule, de luni şi ani…

Deşi eram scoşi pe celule, fiind împinşi şi strigaţi din toate părţile de către gardienii care ne supravegheau, totuşi, trecând unii pe lângă alţii, în marea mişcare ce se făcea, ne puteam strecura cu un rând sau două mai înainte sau mai înapoi, lângă cei pe care îi căutam. Până ce eram despărţiţi sau până ce se termina filmul, noi aveam un timp scump să stăm de vorbă.

Aici, în aceste din urmă săptămâni ale închisorii, am văzut fraţi cu care nu mă întâlnisem nici prin celule, nici la muncă în toţi aceşti peste cinci ani de când bâjbâiam prin aceste întunecimi…

Ne bucuram şi numai văzându-ne şi făcându-ne de departe, de peste câteva bănci, câte un semn cu mâna sau cu ochii…

Într-o zi din iunie a acestui 1964, am fost duşi cu toţii în clubul închisorii, unde comandantul ne-a citit Decretul de Graţiere a tuturor infractorilor politici, apărut atunci.

Slăvit să fie Domnul, Care adusese în sfârşit şi ziua asta!

Am văzut atunci o privelişte unică. În izbucnirea marii bucurii, unii strigau, alţii cântau, alţii se prăbuşiseră în genunchi. Dar toţi aveau obrajii plini de lacrimi.

Erau printre noi oameni care făceau închisoare neîntrerupt de douăzeci de ani. Alţii chiar şi de mai de mult.

De acum fiecare aştepta zi de zi să vină lista cu numele său, pentru eliberare.

Stăteam ceasuri întregi, privind pe geamul celulei noastre, care da în curte, spre a-i recunoaşte – printre cei care se eliberau şi pe care îi vedeam mergând la magazie după bagaje – pe unii dintre ai noştri.

I-am şi recunoscut pe mulţi. Şi de orice dată Îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru fiecare şi mă bucuram ca de propria mea eliberare.

Acum nimeni nu mai avea răbdare pentru nimic! Oamenii nu mai puteau nici să mănânce, nici să doarmă, nici să vorbească despre altceva decât despre plecare.

Nervii le erau încordaţi până la rupere. Ochii le erau mereu la uşă. Şi urechile nu auzeau decât paşi care veneau cu lista…

Într-adevăr, se sfârşise vremea şi lucrul pentru care fusesem adus şi aici.

În ziua de 22 iunie 1964, uşa camerei noastre se deschise şi intră comandantul cu o listă. Primul nume strigat de pe lista din mâinile lui fu numele meu.

– Prezent, răspunsei şoptind înfiorat: Slăvit să fie Numele Tău, Doamne Iisuse!

– Afară cu tot bagajul!

Era a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Sfintei Treimi.

Ce gând fericit şi recunoscător îmi lumină tot sufletul! Eliberarea mea era darul scump şi lucrarea fericită a întregii Iubiri Dumnezeieşti, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh.

Slavă Veşnică Ţie, Marele meu Dumnezeu şi Izbăvitor!

Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. III

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat