Arhim. Teofil Paraian
Aşa e. Care e situaţia în legătură cu Maica Domnului? Noi nu discutăm despre Maica Domnului. De ce? Pentru că noi credem în Maica Domnului. După cuvântul Sfântul Evanghelist Luca consemnat în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 1 în legătură cu Buna Vestire, când Preasfânta Fecioară Maria a aflat că ea va naşte pe Domnul Hristos, a întrebat: „Cum va fi acesta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Răspunsul îngerului a fost aşa: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Deci Duhul Sfânt S-a pogorât peste Maica Domnului, Tatăl a umbrit-o, Fiul S-a născut din ea. Asta înseamnă că Maica Domnului este locaş al Preasfintei Treimi. Şi nu numai în vremea când a avut pe Domnul Hristos în pântecele ei, ci pentru veşnicie. Pentru că Maica Domnului nu L-a avut pe Domnul Hristos numai în pântecele ei, ci L-a avut şi în inima ei şi orice mamă rămâne mamă pentru veşnicie, nu se desparte de copilul ei când îl naşte. Şi nu se desparte de el nici când moare, îl ţine în inima ei, îl are în inima ei. Şi unde e Domnul Hristos de faţă acolo e şi Tatăl de faţă, acolo e şi Duhul Sfânt de faţă.
Sfânta Elisabeta, sub puterea Duhul Sfânt, după mărturia Sfântul Evanghelist Luca, a spus: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie cinstea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”. Duhul Sfânt nu se poate contrazice, Duhul Sfânt a spus cuvinte veşnice, prin sfânta Elisabeta. O femeie care a ridicat glas din popor a zis şi ea: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt”. Toate acestea – şi alte multe – arată că Maica Domnului este vrednică de cinste.
Cei care nu cinstesc pe Maica Domnului zic despre Maica Domnului că a fost o femeie ca toate femeile. Cum să fie o femeie ca toate femeile când îngerul a zis „Binecuvântată eşti tu între femei”. De ce nu a zis „Eşti şi tu una dintre celelalte femei”. Să ne gândim la lucrurile acestea, pentru că sunt nişte lucruri serioase. Apoi că se spune în Sfânta Evanghelie că Domnul Hristos a mai avut fraţi. Cuvântul „frate” are un înţeles mai larg decât frate de sânge, frate dintr-un tată şi o mamă. Şi în afară de aceasta, nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune că fraţii Domnului sunt fii Maicii Domnului. De ce atunci Domnul Hristos nu a lăsat-o pe Maica Domnului să o îngrijească un fiu de-al ei, ci a lăsat-o în grija Sfântul Ioan Evanghelistul, când a zis: „Femeie, iată fiul tău! Fiule, iată maica ta!”
Şi mai este o chestiune iarăşi importantă şi anume că Maica Domnului nu putea, după ce L-a avut pe Domnul Hristos, să se coboare la viaţa obişnuită. Asta este o chestiune de logică, căci sunt atâţia oameni care trăiesc o viaţă mai presus de viaţa de familie, de viaţa obişnuită.
Sfinţia voastră în ce rânduială sunteţi, călugăr, anahoret sau isihast?
Noi suntem într-o viaţă de obşte. Nu există călugări anahoreţi, anahoreţii sunt trăitori în pustie, sunt singuratici. Isihaşti nu avem. A venit odată Mitropolitul nostru de la Sibiu, I.P.S. Antonie şi zice către mine: „Ai vreun isihast aici în mănăstire?”. Şi zic: nu am nici unul şi nici eu nu sunt. Zice Înalt Prea Sfinţitul: „Să şti că la Sibiu sunt mulţi”.
Adică acum e foarte multă lume preocupată, mai ales tinerii, de isihasm. Vor să facă nişte lucruri extraordinare şi nu le fac pe cele obişnuite. De exemplu la biserică nu se duc, dar vor să facă pe isihaştii. Nu se poate. Întâi trebuie să faci ce fac toţi şi după aceea poţi să faci şi ce fac numai unii. Pentru isihasm trebuie să ai o structură specială, să fii ales de Dumnezeu pentru viaţa aceasta de unul singur, de retragere totală, să fii împlinit prin Dumnezeu. Aceştia sunt foarte puţini. Eu să ştiţi că sunt de 63 de ani împliniţi şi încă nu am întâlnit nici un isihast.
Am fost odată la Sihăstria, am vorbit cu Părintele Cleopa şi mi-a spus că la Sihăstria este un părinte care nu vorbeşte cu nimeni. Şi m-am gândit: dacă nu vorbeşte cu nimeni poate vorbeşte cu mine. Aşa mi-a venit gândul acesta. Şi după aceea tot eu m-am gândit: dacă el nu vrea să vorbească cu nimeni, de ce să-l deranjez, lasă-l să nu vorbească cu nimeni, să vorbească numai cu Dumnezeu de va vorbi numai cu Dumnezeu. Aşa că eu personal nu am întâlnit nici un isihast şi nici nu am întâlnit un om despre care să se spună că are rugăciunea de toată vremea. Adică am întâlnit oameni spunând despre cutare că are rugăciunea de toată vremea, dar când l-am întâlnit eu nu mi-am dat seama că are rugăciunea de toată vremea. Aşa că Dumnezeu ştie unde sunt robii Lui ascunşi, dacă are şi unde are. Ceea ce trebuie să ştim noi şi ceea ce este interesant de făcut pentru noi este să ducem o viaţă corectă, în sinceritate în faţa lui Dumnezeu şi dacă facem, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, „binele de care ne aducem aminte”, poate la vremea potrivită ne va descoperi Dumnezeu şi mai mult bine, vom face şi mai mult bine. Dar deocamdată la noi nu sunt şi nici eu nu sunt.
13 mai 1992
Arhim. Teofil Paraian,
Prescuri pentru cuminecaturi
EDITURA:Invierea
