Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

RUGĂCIUNEA ŞI CĂINŢA PENTRU PĂCATE, ÎN LUCRAREA MÂNTUIRII NOASTRE SUFLETEŞTI

Darul şi puterea ru­găciunii trebuie să lucreze mai ales în sufletul nostru, în viaţa noastră cea sufletească. Cu rugăciunea trebuie să stoarcem ceea ce trebuie sufletului nostru, iar ceea ce îi trebuie, înainte de toate, sufletului nostru este curăţirea lui de păcate. Pă­catul stă între noi şi Dumnezeu; el trebuie depărtat. Păcatul rupe legătura noastră cu cerul cu Dum­nezeu; prin rugăciune trebuie să refacem această legătură. Rugă­ciunea face şi aici minunate lucruri.

Iată în chipul de alături o pildă luată din Biblia Vechiului Testament. Arată acest chip rugăciunea şi căinţa împăratului şi psalmistului David după ce a păcătuit cu femeia lui Urie. Grozavă a fost nelegiuirea lui David.

Pe Urie l-a trimis la moarte, adică l-a omorât, iar cu femeia lui a desfrânat. Acest păcat a tras deasupra capului său sabia judecăţii şi a morţii. Lui David i s-a făcut judecată de moarte pentru păcatul său. Uitaţi-vă la îngerul ce stă deasupra lui cu sabia morţii şi cu cumpăna judecăţii în mână. Sabia morţii e ridicată şi stă gata să ia viaţa lui David, aşteptând să vadă încotro se apleacă cumpăna jude­căţii. Dar, o minune, cumpăna se apleacă spre iertare. (mai mult…)

O RUGĂCIUNE DESPRE RUGĂCIUNE

Preabunule Doamne şi Părinte ceresc! Îţi mulţumesc că ai dat viaţă şi lutului meu şi m-ai făcut o fiinţă vie şi vorbitoare. Dar multă, multă vreme eu am fost un prunc mut. N-aveam răsuflarea rugăciunii. Abia de la un timp mi s-a dezlegat graiul şi am început să vorbesc. Eu, care „sunt pământ şi cenuşă”, am început să grăiesc (prin rugăciune) cu Tine (Fac 18, 27). Ce dar mare este acesta! Dar multă, multă vreme, eu am grăit rău. În vorbirea cu Tine, eu mă gândeam mai mult la cele lumeşti şi trecătoare. Vorbirea aceasta nu prea avea de-a face cu su­fletul meu. Dar după vorbirea mea a fost şi răs­punsul Tău. Eu mă gândeam să mă fac bogat şi, drept răspuns, Tu mi-ai spart cuibul casei. Ceream mai multă sănătate şi, drept răspuns, Tu m-ai trimis la spital. Nu mai înţelegeam nimic. Eram disperat.

În clipele acestea ai sosit Tu, preascumpul meu Mântuitor, şi m-ai învăţat cum trebuie să mă rog. La picioarele Crucii Tale am învăţat cum trebuie să mă rog. La picioarele Crucii Tale am învăţat să cer „mană din cer” şi „apă din stâncă”. La picioarele Crucii Tale am aflat cât de drept a fost răspunsul bunului Dumnezeu la cererile mele. Ceream bogăţie şi nu-mi dădeam seama că poate tocmai bogăţia m-ar fi trimis în iad. Ceream sănătate şi nu-mi dădeam seama că poate tocmai prisosul de sănătate m-ar fi aruncat în bra­ţele diavolului. (mai mult…)

TATĂL COPILUL MUT ŞI DOCTORUL

Un tată – om bogat – avea un copil mut. Era singurul lui co­pil şi nu-l auzise niciodată rostind preadulcele cuvânt tată. Îl crescuse cu dragoste de părinte 30 ani şi niciodată – nici măcar o dată – n-a auzit din gura lui cuvântul tată. Ne putem închipui durerea lui.

Dar într-o bună zi, tatăl aude despre un doctor vestit care vin­decă muţii. Se duce la el.

– Doctore! Uite, am un copil mut… singurul meu copil… ce durere mare pe mine… Îţi dau tot ce-mi vei cere, numai să-i poţi de­schide graiul…

– Să aduci copilul la mine şi peste o lună să vii după el, zise doctorul.

Când se duse peste o lună, o minune, copilul aleargă de departe în braţele lui, strigând: „Tată dragă!”.

Doctorul îi deschisese graiul. Tatăl plângea de bucurie. (mai mult…)

CALEA CRUCII

la Biserica Sfânta Parascheva Satul Ratuș / Republica Moldova

Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică. Ea cuprinde tot ce trebuie să facem pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţaturile din ea.

„Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede se sine”… zice evanghelia. Asta înseamnă că dacă vrei să pleci după Hristos trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor” (Ef 2, 3), adică voile satanei şi ale păcatului; şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-l primeşti pe Hri­stos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri? – zice Apostolul Pavel (I Cor 6, 19) – ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care v-a cumpărat cu preţ”. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gându­rile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Hristos, să le pui în slujba lui Hristos şi în ascultarea de El.

Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea zice mai departe evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie: (mai mult…)

O CRUCE MARE SUNT ŞI VREMURILE NOASTRE

Suferinţele şi necazurile din această lume sunt şi ele o cruce pe care Domnul Dumnezeu o pune pe umerii noştri, spre sănătatea şi mântuirea noastră cea sufletească. Crucea suferinţelor ne aduce aminte de Domnul şi ne cheamă să ne întoarcem la El.

O cruce mare şi grea sunt şi vremile noastre. S-a pus această cruce pe umerii noştri şi pe sufletul nostru odată cu războiul. Şi de atunci ea nu se mai ridică şi nu se mai uşurează. Dimpotrivă. Parcă an de an tot mai mare şi mai grea se face. Dumnezeu a pus pe umerii noştri această cruce. Ea ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu.

Vremile noastre sunt o cruce mare şi grea, sunt o cruce grăitoare, ce strigă pe noi: „Întoarceţi-vă, oamenilor, la Dumnezeu!”. Dar oamenii nu înţeleg chemarea acestei cruci; nu vor să o înţeleagă. Noi umblăm să scăpăm de crucea aceasta. Aşteptăm să se uşureze vremile, să se facă iarăşi bine în lume, ca să ne vedem în tihnă de păcate şi răutăţi. Suduim pe guverne, stăm să suduim chiar şi vremea că nu umblă cum am pofti noi, dar nu vrem să înţelegem că greutăţile şi necazurile sunt puse pe umerii noştri ca o chemare să ne întoarcem la Dumnezeu.

De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un om care făcuse o cruce mare dintr-un prun şi o ducea pentru un mort. Pe drum, poposise cu ea… la un birt. Lăsase crucea în drum şi se apucase de băute şi de cântate, „să-i treacă de necaz”. Aşa şi oamenii de azi. Se bagă pe la crâşmă cu crucea suferinţelor şi necazurilor. Cu alcoolul şi cu desfătările lumii vor să uşureze greutatea crucii. (mai mult…)

LA DUMINICA CRUCII: DESPRE CRUCILE OASTEI

Fiul Meu! Te-ai încredinţat că Oastea Mea este şi ea o cruce? Şi te-ai hotărât să porţi şi tu crucea aceasta? Dar ce te-ai apucat să faci, fiul Meu ? Iată, ai căzut într-o ă greşeală. Vrei să porţi crucea aceasta acoperită? Vrei să intri în Oastea Mea, vrei să fii ostaşul Meu, dar aşa ca să nu te ştie nimeni. Pentru ca să nu ţi se întâmple ceva. Pentru ca să nu te batjocorească cineva. Pentru ca să nu râdă de tine cineva şi să nu strige după tine.

Fiul Meu, ia seama, mare este şi ispita aceasta. Este o ispită pe care am văzut-o şi Eu Însumi când am umblat pe pământ. Nicodim a venit noaptea la Mine, pentru că se temea să vină ziua. Nicodim mă iubea, dar se temea să Mă mărturisească pe faţă. Nicodim îşi luase şi el crucea, dar o purta acoperită, de frica iudeilor. (mai mult…)

LA PICIOARELE CRUCII

Taina vieţii şi mântuirii mele sufleteşti eu am aflat‑o la picioarele Crucii. La picioarele Crucii am aflat că şi eu sunt un Adam pe care păcatul m-a izgonit în noaptea pieirii şi pierzării mele sufleteşti. La picioarele Crucii am înţeles ce mare este dragostea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit şi s-a răstignit pentru mine şi păcatele mele. La picioarele Crucii am început a urî din tot sufletul meu păcatul, dându-mi seama că cu păcatele şi fărădelegile mele bat cuie în mâinile şi picioarele Domnului şi răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu. (mai mult…)

EV. DUMINICII I DIN POSTUL MARE (a Ortodoxiei)

EVANGHELIA DE DUMINICĂ: SĂ MERGEM DUPĂ HRISTOS

Evanghelia de duminică ne spune cum i-a ales Iisus pe învăţăceii Filip şi Natanael. I-a întâlnit în calea Sa şi le-a zis: „Veniţi după Mine” – şi ei au plecat îndată după El.

Să luăm aminte! Tot aşa ne cheamă Hristos şi pe noi: „Veniţi după Mine”. Dar mulţi n-aud această che­mare, alţii nu o înţeleg şi, iarăşi, alţii pleacă după ea, dar nu stăruie înainte pe urmele lui Hristos. Luaţi aminte, creştinilor, că ne-am prea cufundat în vălmăşagul şi vârtejul afacerilor trecătoare şi ne-au prea copleşit va­lurile păcatelor şi ale plăcerilor pline de otravă şi de aceea n-auzim stri­garea şi chemarea lui Hristos. „Iată, stau la uşă şi bat”, zice Hristos” (Apoc 3, 20). Dar patimile şi păcatele fac larmă în casa sufletului nostru şi de aceea chemarea Lui nu se aude. Să ieşim din vârtejul afacerilor şi păcatelor şi să scoatem patimile din casa sufletului, ca să putem auzi che­marea Lui şi să putem pleca pe ur­mele Lui. (mai mult…)

Postul sfintei Învieri soseşte

Postul sfintei Învieri soseşte ca o aducere aminte despre datoriile ce le are omul faţă de sufletul lui, faţă de mân­tuirea lui cea sufletească. Po­stul este un început de urcuş sufletesc spre Golgota, spre Jertfa cea mare şi sfântă din care a izvorât mântuirea noa­stră sufletească. Acest urcuş trebuie să-l faci zi de zi şi clipă de clipă, ca să poţi înţelege şi afla taina cea mare a mântuirii tale sufleteşti. Un post care nu te-a suit la Golgota şi nu te-a trecut peste Golgota n-ajunge nimic.

(Mt 6, 14-21).

Evanghelia de duminică este pusa înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţă­tură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântui­tor de suflete. Evanghelia în­cepe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici po­stul, nici viaţa noastră de cre­ştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este pă­catul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici po­stul, nici rugăciunea, nici mi­lostenia n-ajung nimic dacă au ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuito­rul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi gre­şiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35). (mai mult…)

EVANGHELIA DE DUMINICĂ: ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ

Zis-a Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi îngerii cu Dânsul, atunci va şedea pe scaunul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate limbile şi-i va desparţi pe dânşii unul de altul precum desparte păstorul oile de iezi. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar iezii de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: «Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătita vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi Mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi M-aţi primit. Gol şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine». Atunci vor răspunde Lui drepţii, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat de ai băut? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?». Şi răspunzând Împăratul, va zice lor: «Amin zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie aţi făcut». Atunci va zice şi celor de-a stânga Lui: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc, am însetat şt nu Mi-aţi dat să beau. Străin am fost şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat pe Mine». Atunci vor răspunde şi ei, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flă­mând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi n-am slujit Ţie?». Atunci va răspunde lor, zicând: «Amin grăiesc vouă: Întrucât n-aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie n-aţi făcut». Şi vor merge aceştia în muncă veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică” (Mt 25, 31-46).

O, ce mişcare va fi în ziua cea mare a Judecaţii, când milioane şi milioane de suflete vor sta de faţă înaintea Drep­tului Judecător! Şi o, ce cutre­mur sufletesc va fi în ziua aceea când se vor deschide cărţile, adică inimile oamenilor, şi se va vedea în ele ca într-o oglindă şi cele bune, şi cele rele. Atunci numai vor cunoaşte şi vor simţi toţi oamenii cât de mult L-au vătămat pe Dumne­zeu cu păcatele lor. O groază cumplită îi va cuprinde pe pă­cătoşi simţind că trebuie să se înfăţişeze înaintea Dreptului Ju­decător. Apăsaţi de această groază şi mustrare, păcătoşii vor zice: „Munţilor şi pietrelor, cădeţi peste noi şi ne acope­riţi de Faţa şi mânia Aceluia ce şade pe scaun” (Apoc 8, 10). (mai mult…)