Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

Despre făţarnicii cari Îl mustrau pe Domnul pentru TĂMĂDUIREA FEMEII CE SUFEREA DE 18 ANI

Acum duminică avem la rând evanghelia cu tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani şi „nu putea să se ridice în sus nicicum”. Domnul Iisus a vindecat-o. Fariseii făţarnici Îl mustrau însă pe Domnul, căci făcuse această tămăduire sâmbăta, când „nu se cade cineva a se vin­deca”. Iisus le-a răspuns: „Făţarni­cilor! Fiecare dintre voi îşi dezleagă boul sâmbăta şi-l adapă, iar această femeie pe care de 18 ani a legat-o sa­tana nu se cădea a fi dezlegată?”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 13, 10-17)

Două învăţături de căpetenie ne arată evanghelia de duminică. În­văţătura cea dintâi e cea care trece ca un fir roş prin toată ţesătura Evangheliilor: păcatul şi mântuirea. (mai mult…)

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

(Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. (mai mult…)

PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „ală­turi un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apro­piat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin ade­vărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. (mai mult…)

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul. (mai mult…)

NE POATE SILI SATANA SĂ PĂCĂTUIM?

În vremea aceea, trecând Iisus în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciţi, ieşind din mormânturi, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigai grăind: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?”. Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ce ne goneşti pe noi? Dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci”. Şi a zis lor: „Mergeţi”. Iar ei ieşind, au mers în turma cea de porci şi îndată a sărit toată turma de porci de pe ţărmuri în mare şi s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit şi, intrând în cetate, au spus de toate, şi cele de cei îndrăciţi. Şi iată, toată cetatea a ieşit întru întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L pe Dânsul, L-au rugat ca să treacă din hotarele lor. Şi intrând în corabie, a trecut în cetatea Sa. (Mt 8, 28-34)

Învăţătura evangheliei de duminică este aceasta: (mai mult…)

DIN EVANGHELIA DE DUMINICĂ: SĂMÂNŢA ÎNECATĂ DE SPINI

Acum duminică avem la rând evanghelia cu pilda semă­nătorului. În cartea cu Pildele Mântuitorului aflaţi tâlcuită pe larg această evanghelie.

Aici vom spune câteva cu­vinte despre sămânţa cea căzută între spini. Despre pământul cel cu spini, zice evanghelia că îi închipuie pe aceia „care ascultă Cu­vântul”, dar, cu grijile şi cu bo­găţiile, şi cu dulceţile vieţii ace­steia umblând, „se îneacă şi nu săvârşesc roadă”.

Şi cât de mulţi sunt ace­ştia! E plină lumea de creştini înecaţi în grijile şi alergările, şi desfătările acestei lumi. „Spinii” i-au copleşit cu totul.

Precum un pământ bun şi roditor – zice Sf. Ioan Gură de Aur –, dacă nu se lucrează, pro­duce multă pălămidă şi spini, tot aşa se întâmplă şi cu noi oamenii. Firea noastră e aple­cată a produce roadele faptei bune, însă dacă nu se lucrează cu plugul cucerniciei şi nu se seamănă cu sămânţa cunoştinţei de Dumnezeu, ea produce o în­treagă pădure de păcate…

Aici am ajuns noi, creştinii de azi; la pădurea de spini şi păcate. Viaţa cea sufletească a oamenilor de azi este o pădure fioroasă de spini şi păcate în care s-a înecat aproape cu totul Cuvântul lui Dumnezeu şi grija de cele sufleteşti. (mai mult…)

PILDA CU LUCRĂTORII VIEI

(Mt 21, 33-43).

 

Evanghelia de duminică e o pildă în care se cuprinde toată Biblia Vechiului şi a Noului Testa­ment, adică toată istoria mântuirii omeneşti. „Stăpânul care a sădit vie” e Dumnezeu, Care l-a înze­strat pe om cu un fel de avere sufletească, cu un fel de vie su­fletească în care să lucreze şi „roade” sufleteşti bineplăcute lui Dumnezeu să aducă. Dar, în cur­gerea vremilor, oamenii – şi în­deosebi israelitenii, poporul cel ales – au uitat acest lucru şi pe „slu­gile stăpânului”, adică pe profeţii şi prorocii prin care grăia Dum­nezeu şi-i chema pe oameni la îndreptare, i-au bătut şi i-au omorât. Pe urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Însuşi Fiul Său, pe Iisus Hristos, dar iudeii L-au omorât. Atunci Dum­nezeu a luat via, adică a luat mântuirea sufletească de la iudei, şi a dat-o neamurilor, adică poarelor care s-au întors de la păgânism la credinţa în Iisus. (mai mult…)

IISUS VINDECĂ DOI ORBI

Evanghelia de duminică ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi care strigau după Dânsul: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”. „Credeţi că Eu pot face asta?” – i-a întrebat Iisus. „Da, Doamne” – au răspuns orbii. Şi atingându-Se Iisus de ochii lor, le-a dat vederea. Fariseii se arată îndată şi aici, spunând că Iisus face minuni cu ajutorul dracilor. (Citiţi această evanghelie la Matei 9, 27-35)

În decursul duminicilor de peste an mai sunt încă două evanghelii cu tămăduire de orbi: evan­ghelia cu orbul cel din naştere şi cu orbul de la Ierihon. La fiecare vom da un tâlc separat.

La evanghelia aceasta vom spune ceva despre orbia sufletească ce o fac patimile şi păcatele şi despre tămăduirea acestei orbii. (mai mult…)

LA DUMINICA BOLNAVILOR

Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea unul slă­bănog (Mc 2, 1-12).

În legătură cu această evanghe­lie, Biserica noastră a rânduit un lucru foarte cuminte. Această du­minică – a II-a din post – să fie o duminică a bolnavilor, în care şi mai mult să ne aducem aminte de cei bolnavi şi necăjiţi.

Cercetarea şi ajutorarea bolna­vilor este o invitare cerească, ce trece prin toate Scripturile. Mân­tuitorul a ridicat atât de sus a­ceastă invitare, încât S-a pus pe Sine Însuşi în chipul celor bolnavi şi năpăstuiţi: „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Mt 25, 43). (mai mult…)

ÎNDRĂCIŢII DIN LATURA GADARENILOR

Plină cu adânc înţeles este evanghelia de duminică. Ea se pe­trece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele ne­curate din evanghelie sunt şi astăzi destui, numai că noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei ce ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă gură. Însă de duh necurat e „cuprins” şi e „legat” şi cel ce are pa­timi şi năravuri urâte: beţivul, des­frânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu în fiecare sâmbătă noaptea aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile satanei ca cei din Evan­ghelie? (mai mult…)

WhatsApp chat