Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home ANDREI LĂPĂDUŞ

ANDREI LĂPĂDUŞ

Fratele Andrei LAPADUȘ din Sibiu

Fratele Andrei LAPADUȘ din Sibiu, s-a născut în 24 ianuarie 1924 în comuna Hăpria, jud. Alba. Fratele Andrei a fost un activ credincios al Biserici, încă din tinerețe făcând parte şi din Lucrarea duhovnicească Oastea Domnului. S-a căsătorit cu sora Maria Ursa, cărora Dumnezeu le-a dăruit doi copi.

Sora Maria a trecut la cele veşnice în anul 2002, fratele Andrei ducându-şi văduvia cu credință și nădejde întru Domnul. A fost nelipsit de la adunările Oastei din Sibiu, pe care le-a iubit cu toată inima. Numai bătrânețea și nepuțintele din ultimii trei ani din viață nu-au mai ajutat să participe la adunare; la biserică însă mergea chiar şi aşa neputincios…

Casa fratelui Andrei şi a surorii Maria a fost o nepretuită betanie în anii comunismului, aici făcându-se multe adunări pe care le organiza fratele Traian Dorz reveloane, cenacluri, comemorări ale Părintelui losif Trifa sau sărbătoarea Rusalilor. (mai mult…)

NU ŞI-A IUBIT VIAŢA

Vorbirea fratelui Andrei Lăpăduş
de la adunarea din a treia seară de priveghere a fratelui Popa Petru

(…) Să luăm pildă de la cei ce ne-au vestit Cuvântul ca fratele Petru Popa, pe care l-am cunoscut de peste treizeci de ani. El a fost un vrednic lucrător al Domnului. Şi un cuvânt adânc şi duhovnicesc a spus totdeauna, ori de câte ori a avut prilejul. Şi, ca el, avem şi astăzi în mijlocul nostru oameni care ne vestesc Cuvântul lui Dumnezeu şi, în măsura în care noi luăm seama şi-l primim în inimile noastre, Cuvântul lui Dumnezeu ne pregăteşte, pentru ca plecarea din viaţa aceasta să fie şi pentru noi vrednică de laudă. Aşa cum a fost a fratelui Petru Popa, să fie şi a noastră, a fiecăruia, un prilej de laudă. Şi să dăm pilde vrednice de urmat, pentru ca cei ce ne privesc viaţa să nu se abată din cale. (mai mult…)

Fratele ANDREI LĂPĂDUŞ

DINTRE FRAŢII DIN SIBIU

 

În 1982, la adunare în casa fratelui Andrei: fratele Fulea (stânga, sus), fratele Roşianu (dreapta, jos)

Fratele ANDREI LĂPĂDUŞ, care împreună cu sora Maria şi-au pus casa lor cu totul în slujba Domnului. Mai ales în ultimii ani, ei s-au devotat cu toată inima pentru Lucrarea lui Dumnezeu, nu numai în Sibiu, ci şi prin multe alte părţi. În casa lor totdeauna Domnul Iisus şi ai Săi au avut o primire plină de dragoste, şi fraţii au venit şi au plecat, totdeauna [fiind] primiţi şi petrecuţi cu iubire. Acolo găzduieşte Domnul şi adunarea Sa de fiecare dată. Din pricina asta ne rugăm să fie totdeauna binecuvântaţi de Dumnezeu pentru această slujbă, până la sfârşit, ei şi toţi urmaşii lor.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

WhatsApp chat