Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului

NOROC CU CREDINŢA!

Marea greşeală a omului a fost că s-a rupt de puterea lui Dum­nezeu. A făcut aceasta pentru ca să fie mai slobod în păcatele lui. A iubit păcatul şi de aceea s-a simţit stingherit de fiinţa lui Dum­nezeu. Din pricina aceasta, i-a fost ca mare bucurie vorba bârfitorilor că nu este Dumnezeu. Dar, lepă­dând pe Dumnezeu, a rămas în prada lui, a rămas în voia păca­tului, a rămas o biată fiinţă nepu­tincioasă. Nu mai avea cu el iz­vorul puterii şi s-a prăbuşit întru neputinţă. Dumnezeu îi era spre ferire şi tărie. A crezut că prin aceasta i se răpeşte dulceaţa vieţii, dar a căzut în robia pe care n-o bănuia.

În viaţa omului vin dureri şi amaruri aşa de grele, că-i este pe­ste putinţă să le înghită. Da, omul poate răbda foarte mult. Nu de­geaba zice românul: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!”, cu toate că nu poate răbda chiar peste măsură, dacă nu are şi anumite proptele care-l fe­resc de prăbuşire. Prin singurele lui puteri nu poate răbda prea mult. De la o vreme se prăbuşeşte. Dovadă sunt multele sinucideri din ziua de azi. Ce sunt toate ace­stea? Numai dovezi că omul n-a mai putut răbda. Vine o clipă când i se pare peste putinţă să mai înghită amarul şi atunci îşi taie singur firul zilelor lui. (mai mult…)

LA DRUMUL CEL LUNG

Cine-şi mai aduce aminte de Van der Lubbe? Totuşi nu e prea mult de când a fost omorât în Germania.

Învinuit că a dat foc clădirii par­lamentului german, a fost osândit la moarte şi omorât la începutul acestui an. ( anul 1934 )

Citind acum un număr vechi dintr-un ziar («Credinţa», 17 ianuarie a.c.), găsesc amănuntul că la în­mormântarea lui n-au fost decât trei inşi, dar nici un preot. În lipsa acestuia, groparul a rostit el Tatăl nostru şi apoi mormântul a primit în sânul său pe cel atât de părăsit de oameni.

Se pune întrebarea acum: De ce groparul a luat locul preotului şi a făcut din slujba acestuia puţinul pe care-l putea face el?

Răspundem: Din pricină că cel mort pleacă pe drumul unde nime­ni nu-l mai poate însoţi. Răposatul este totdeauna un părăsit. Cei vii sunt nevoiţi să se despartă de el. Rămâne singur. (mai mult…)

MAI SUS CA SCRIPTURA

Vai! Cum se încurcă omul pe care-l macină slava deşartă! Cum se orbeşte de închinarea către el însuşi! Nici Cuvântul lui Dumne­zeu să nu-l mai oprească din po­vârnişul spre care a apucat!

Nătângului, dacă-l cinsteşti şi-i arăţi bunăvoinţă, i se pare că le şi merită şi începe a se crede. De la un pas pe care l-a făcut, i se pare că a străbătut zece; şi de la orice vorbă pe care o spune, i se pare că e înţelepciune ca a lui Platon.

Dacă-i ajuţi silinţele, dacă ai vorbă bună pentru un pas al lui, mutra i se umflă. Se crede ca sarea în bucate şi că trebuie să-şi spună cuvântul la câte se înfăptuiesc ori să fie de faţă la câte se hotărăsc.

Avem şi noi un nătâng gu­raliv care, ajutat de unul, săltat de altul, în loc de a se mărgini la cât îl duceau puterile şi ce era după mutra lui, a început a se crede acum glas hotărâtor şi a zbiera cu «Glasul» lui la câte se petrec în Bi­serică. Şi zbiară aşa de zece ani şi nu se alege nimic de pe urma zbierătului lui, decât ce se simte în traista cu gologani. Doar că saltă negoţul, iar încolo tufă.

El însă nu încetează a zbiera, scoate foaia în care, după zece ani de hărţuială, n-a învăţat măcar a pune virgulele. Totuşi, dacă a trăn­cănit atâta vreme şi a văzut că se poate trăi şi nefăcând nimic, a că­pătat îndrăzneală şi acum ia pe toată lumea la socoteală (cât îl duce capul), se repede cu condeiul la câte mişcă, după capul lui, şi vrea să se ţină seamă că este şi el pe lume, are „păreri” şi ştie a zbiera. (mai mult…)

DE CINE ÎNTREBAŢI?

Cât s-a înstrăinat ţara noastră de gândirea duhovnicească, ne este o dovadă mărturisirea unui preot din jud. Covurlui. Este vorba de Păr. I. Carp, care în fiecare număr de duminică al ziarului «Acţiunea» din Galaţi are câte un articol despre starea vieţii sufleteşti la noi.

În nr. cu data de 22 ian. a.c. al acestui ziar, Sf. Sa face nişte măr­turisiri care arată ce rău am ajuns cu credinţa noastră, chiar şi la sate, şi cât e de făcut în această privin­ţă pentru a aduce o îndreptare.

Iată înseşi cuvintele Sfinţiei Sale: „Niciodată vreun paro­hian nu mi-a deschis uşa ca să mă întrebe ceva despre învăţătura cea mântuitoare a Domnului… Nici la biserică nu-i văd, nici cu Evanghelia în casă nu-i ştiu. De politică şi de oameni politici m-au întrebat mulţi, dar de Iisus şi de programul Lui de mân­tuire a sufletului nu m-a întrebat nimeni!”. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VIII)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Oastea Domnului este obştea din sâ­nul Bisericii noastre în care tot omul lu­crează, fie mic, fie mare. Când deci la lucru sunt 100 ori 1000, ce mai poate fi lucrul făcut numai de doi sau de trei?

Lucrul creştinului însă are a fi ace­sta pe care l-am înşirat până acum în această lungă cuvântare. Dacă unul lu­crează cu vorba lui prietenească, altul cu cartea pe care o duce la vecini şi cu­noscuţi, prin aceasta lucrul se face.

Când însă facem astfel, se cheamă că toţi lucrează şi bântuielile diavoleşti sunt zădărnicite. Căci aceasta nu tre­buie s-o uităm nici o clipă: lucrul diavo­lului nu stă pe loc. De aceea şi noi tre­buie să fim cu toţii la lucru, pentru a ne împotrivi lucrărilor lui. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VII)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Iată, fraţilor şi surorilor, în ce chip îndemânos putem duce lupta fiecare în mahalaua lui, în satul lui.

Îi zicem „luptă”, dar dacă ea este lup­tă a duhului nu e luptă cu sânge şi cu încruntare, ci cu voie bună. Totuşi lu­crează mai temeinic decât lupta cu ar­mele de ucidere. Da, noi lucrăm cu Cu­vântul lui Dumnezeu şi acesta este mai tare ca sabia, după cum spune Sf. Pavel: „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător şi mai ascuţit decât toată sabia ascuţită pe amândouă părţile… şi este judecător cugetelor şi gându­rilor inimii” (Evr 4, 12).

Va spune cineva, din câţi sunt aici de faţă, că nu poate duce o asemenea lup­tă? Dar când stau femeile în porţi şi spun una ceva, alta altceva, ce ostenea­lă le va costa să vorbească despre astfel de lucruri? De vorbit tot vorbeşti, de trecut vremea tot o treci. Măcar trece-o făcând treabă pentru Dumnezeu!

Nu este acesta singurul chip de a duce lupta. Altul şi mai uşor stă la îndemâna noastră. Să vorbim şi despre acela.

Ca să stau eu de vorbă cu altul des­pre lucrurile credinţei, despre datorii­le către sufletul nostru, încă este o os­teneală. Ba mai trebuie şi oarecare meş­teşug de vorbă. Nu oricare este meşter a spune ce simte. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VI)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Şi ştim că lupta noastră nu va fi cu vărsare de sânge, cu încordare de braţe, cu arme grele de mânuit. Nu vom avea decât armele duhului.

După cum şi până acum ai luptat fără să te gândeşti că duci o luptă, dar totuşi era luptă, aşa şi de acum înainte tu vei lupta fără să ştii că te lupţi. Tu te desfătezi, că eşti cu fraţii tăi, că auzi sfinte învăţături, dar aceasta este o luptă.

Cu atât mai dulce şi de dorit este lupta noastră, cu cât ea nu ne duce la înverşunări, ca luptele cele obişnuite. Rămânem tot senini şi pri­mitori, tot îmbrăţişători şi cu voie bună. Dar acestea sunt arme de lup­tă. Ele, fără doar şi poate, duc la biruinţă. Noi ne împlinim chemarea noastră de luptători fără oţărâre, fără încruntare, fără turbarea omu­lui care loveşte şi vatămă. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (V)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Ce înseamnă oaste? Înseamnă lup­tă. Mai mult decât atâta, orice oaste se gândeşte la luptă nu pentru pofta de a lupta, ci de a birui. O oaste care numai stă cu armele ascuţite, care numai a dat luptă pentru ca să se apere de năvala vrăjmaşilor nu e oastea cea mai tare.

Ia întrebaţi-i pe oştenii cei cu ar­mele de oţel şi cu încărcăturile pli­ne. Ei vă vor spune că oastea cea mai tare nu este cea care se gândeşte numai la apărare, ci cea cu gândul să năvălească asupra altuia.

Diavolul de aceea este tare, fiindcă năvăleşte, îşi are armele ascuţite şi neîncetat se repede asupra celor slabi şi nepregătiţi.

Noi, dacă suntem oaste, numai atunci suntem în chipul cel mai de­plin, când nu ne gândim numai să ne apărăm pe noi, ci umblăm să-i smulgem pe alţii din laţurile dia­volului. Câtă vreme nu facem aceas­ta, nu suntem oastea cea mai tare, cea mai oţelită şi nu suntem oastea deplin biruitoare. Am putut fi birui­tori în apărarea noastră, nu în sfă­râmarea vrăjmaşului. O oaste însă niciodată nu se socoteşte că şi-a fă­cut lucrul ei deplin dacă l-a lăsat pe vrăjmaş întreg, de capul lui şi în sta­re a lupta mai departe şi a-i amăgi pe alţii. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (IV)

Adunarea Oastei Domnului din Teţcani

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Voi, iubiţilor, nu v-aţi adunat aici numai ca să nu faceţi ce fac alţii, adică cei mânaţi de poftele lumii, ci să faceţi altele, faptele Duhului lui Dumnezeu. Voi aţi fost destul de tari şi n-aţi căzut nici în ispitele altora, nici într-ale voastre. V-am spus că prin asta voi v-aţi luptat, aţi stat împotriva altora, împotriva gustului lor, a poftirilor lor, împotriva râsu­lui lor. Nu v-aţi potrivit acelora, ci aţi urmat calea voastră, la care vă îmbiau alte privelişti, mai curate, la care vă îndemna întreaga învăţătură sfântă pe care voi cu drag o ascul­taţi.

Şi doar aţi văzut înaintea voastră destulă veselie a altora. Aţi văzut cum oamenii se pregătesc pentru pe­trecerea lor de duminică, cum se gândesc la ea de mai înainte, cum se desfătează numai gândindu-se la ea, cum îşi mărturisesc unii altora: „Numai să vină ziua aceea!… Are să fie lată!… Să facem un chef să se ducă pomina!…”. Şi într-adevăr, de multe ori se duce pomina mai mult decât se gândesc, pentru că ajung la bătăi, se aleg cu capetele sparte, unii ajung la spital, iar alţii la morgă şi apoi la mormânt. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (III)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Ei, iubiţilor, n-aţi făcut-o, pentru că sunteţi luptători. Fără să vă gân­diţi, voi v-aţi luptat. Pe dinaintea voastră a trecut ispita. Chiotele au­zite, toată veselia care vă întâmpina era o poftire ca să veniţi şi voi acolo, să vă veseliţi la fel.

De ce nu v-aţi oprit la ei?

O, iubiţilor! Pentru că voi eraţi înarmaţi. Voi ştiaţi ce e acolo. Ştiaţi că oamenii aceia sunt nişte bieţi fraţi căzuţi între tâlhari. Ei erau în ghearele diavolului. Erau jucărie în un­ghiile lui ascuţite. Jucau după cum bătea darabana lui.

Aţi văzut şi v-aţi întristat. Fiind voi înarmaţi cu armele Duhului, fiind pregătiţi din vreme, prin citirile sfin­te, ca să înţelegeţi că acolo este nu­mai plăcerea pierzaniei, primejdia sfă­râmării, voi aţi înlăturat ispita tică­loasă. Voi ştiaţi că este ceva cu mult mai dulce decât aceasta, bucuria ne­pieritoare a Domnului, gustarea cea mai presus de fire, apa vie din care, dacă gustă omul, nu mai însetează după altceva. (mai mult…)