Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VIII)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Oastea Domnului este obştea din sâ­nul Bisericii noastre în care tot omul lu­crează, fie mic, fie mare. Când deci la lucru sunt 100 ori 1000, ce mai poate fi lucrul făcut numai de doi sau de trei?

Lucrul creştinului însă are a fi ace­sta pe care l-am înşirat până acum în această lungă cuvântare. Dacă unul lu­crează cu vorba lui prietenească, altul cu cartea pe care o duce la vecini şi cu­noscuţi, prin aceasta lucrul se face.

Când însă facem astfel, se cheamă că toţi lucrează şi bântuielile diavoleşti sunt zădărnicite. Căci aceasta nu tre­buie s-o uităm nici o clipă: lucrul diavo­lului nu stă pe loc. De aceea şi noi tre­buie să fim cu toţii la lucru, pentru a ne împotrivi lucrărilor lui. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VII)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Iată, fraţilor şi surorilor, în ce chip îndemânos putem duce lupta fiecare în mahalaua lui, în satul lui.

Îi zicem „luptă”, dar dacă ea este lup­tă a duhului nu e luptă cu sânge şi cu încruntare, ci cu voie bună. Totuşi lu­crează mai temeinic decât lupta cu ar­mele de ucidere. Da, noi lucrăm cu Cu­vântul lui Dumnezeu şi acesta este mai tare ca sabia, după cum spune Sf. Pavel: „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător şi mai ascuţit decât toată sabia ascuţită pe amândouă părţile… şi este judecător cugetelor şi gându­rilor inimii” (Evr 4, 12).

Va spune cineva, din câţi sunt aici de faţă, că nu poate duce o asemenea lup­tă? Dar când stau femeile în porţi şi spun una ceva, alta altceva, ce ostenea­lă le va costa să vorbească despre astfel de lucruri? De vorbit tot vorbeşti, de trecut vremea tot o treci. Măcar trece-o făcând treabă pentru Dumnezeu!

Nu este acesta singurul chip de a duce lupta. Altul şi mai uşor stă la îndemâna noastră. Să vorbim şi despre acela.

Ca să stau eu de vorbă cu altul des­pre lucrurile credinţei, despre datorii­le către sufletul nostru, încă este o os­teneală. Ba mai trebuie şi oarecare meş­teşug de vorbă. Nu oricare este meşter a spune ce simte. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VI)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Şi ştim că lupta noastră nu va fi cu vărsare de sânge, cu încordare de braţe, cu arme grele de mânuit. Nu vom avea decât armele duhului.

După cum şi până acum ai luptat fără să te gândeşti că duci o luptă, dar totuşi era luptă, aşa şi de acum înainte tu vei lupta fără să ştii că te lupţi. Tu te desfătezi, că eşti cu fraţii tăi, că auzi sfinte învăţături, dar aceasta este o luptă.

Cu atât mai dulce şi de dorit este lupta noastră, cu cât ea nu ne duce la înverşunări, ca luptele cele obişnuite. Rămânem tot senini şi pri­mitori, tot îmbrăţişători şi cu voie bună. Dar acestea sunt arme de lup­tă. Ele, fără doar şi poate, duc la biruinţă. Noi ne împlinim chemarea noastră de luptători fără oţărâre, fără încruntare, fără turbarea omu­lui care loveşte şi vatămă. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (V)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Ce înseamnă oaste? Înseamnă lup­tă. Mai mult decât atâta, orice oaste se gândeşte la luptă nu pentru pofta de a lupta, ci de a birui. O oaste care numai stă cu armele ascuţite, care numai a dat luptă pentru ca să se apere de năvala vrăjmaşilor nu e oastea cea mai tare.

Ia întrebaţi-i pe oştenii cei cu ar­mele de oţel şi cu încărcăturile pli­ne. Ei vă vor spune că oastea cea mai tare nu este cea care se gândeşte numai la apărare, ci cea cu gândul să năvălească asupra altuia.

Diavolul de aceea este tare, fiindcă năvăleşte, îşi are armele ascuţite şi neîncetat se repede asupra celor slabi şi nepregătiţi.

Noi, dacă suntem oaste, numai atunci suntem în chipul cel mai de­plin, când nu ne gândim numai să ne apărăm pe noi, ci umblăm să-i smulgem pe alţii din laţurile dia­volului. Câtă vreme nu facem aceas­ta, nu suntem oastea cea mai tare, cea mai oţelită şi nu suntem oastea deplin biruitoare. Am putut fi birui­tori în apărarea noastră, nu în sfă­râmarea vrăjmaşului. O oaste însă niciodată nu se socoteşte că şi-a fă­cut lucrul ei deplin dacă l-a lăsat pe vrăjmaş întreg, de capul lui şi în sta­re a lupta mai departe şi a-i amăgi pe alţii. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (IV)

Adunarea Oastei Domnului din Teţcani

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Voi, iubiţilor, nu v-aţi adunat aici numai ca să nu faceţi ce fac alţii, adică cei mânaţi de poftele lumii, ci să faceţi altele, faptele Duhului lui Dumnezeu. Voi aţi fost destul de tari şi n-aţi căzut nici în ispitele altora, nici într-ale voastre. V-am spus că prin asta voi v-aţi luptat, aţi stat împotriva altora, împotriva gustului lor, a poftirilor lor, împotriva râsu­lui lor. Nu v-aţi potrivit acelora, ci aţi urmat calea voastră, la care vă îmbiau alte privelişti, mai curate, la care vă îndemna întreaga învăţătură sfântă pe care voi cu drag o ascul­taţi.

Şi doar aţi văzut înaintea voastră destulă veselie a altora. Aţi văzut cum oamenii se pregătesc pentru pe­trecerea lor de duminică, cum se gândesc la ea de mai înainte, cum se desfătează numai gândindu-se la ea, cum îşi mărturisesc unii altora: „Numai să vină ziua aceea!… Are să fie lată!… Să facem un chef să se ducă pomina!…”. Şi într-adevăr, de multe ori se duce pomina mai mult decât se gândesc, pentru că ajung la bătăi, se aleg cu capetele sparte, unii ajung la spital, iar alţii la morgă şi apoi la mormânt. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (III)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Ei, iubiţilor, n-aţi făcut-o, pentru că sunteţi luptători. Fără să vă gân­diţi, voi v-aţi luptat. Pe dinaintea voastră a trecut ispita. Chiotele au­zite, toată veselia care vă întâmpina era o poftire ca să veniţi şi voi acolo, să vă veseliţi la fel.

De ce nu v-aţi oprit la ei?

O, iubiţilor! Pentru că voi eraţi înarmaţi. Voi ştiaţi ce e acolo. Ştiaţi că oamenii aceia sunt nişte bieţi fraţi căzuţi între tâlhari. Ei erau în ghearele diavolului. Erau jucărie în un­ghiile lui ascuţite. Jucau după cum bătea darabana lui.

Aţi văzut şi v-aţi întristat. Fiind voi înarmaţi cu armele Duhului, fiind pregătiţi din vreme, prin citirile sfin­te, ca să înţelegeţi că acolo este nu­mai plăcerea pierzaniei, primejdia sfă­râmării, voi aţi înlăturat ispita tică­loasă. Voi ştiaţi că este ceva cu mult mai dulce decât aceasta, bucuria ne­pieritoare a Domnului, gustarea cea mai presus de fire, apa vie din care, dacă gustă omul, nu mai însetează după altceva. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (II)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Dar sunteţi luptători, fraţilor şi surorilor, şi, dacă am apucat a spune aşa, acum sunt dator să vă arăt cum sunteţi luptători.

Nu staţi împotriva nimănui? Nu aveţi în faţa voastră nici un vrăjmaş?

Ba aveţi, iubiţilor, şi încă cum!

a) Oare voi, când aţi venit aici, nu v-aţi desprins dintre alţii, care n-au urmat drumul vostru? Atâţia alţii au rămas în curţile voastre, în uli­ţele voastre, în mahalalele voastre. Ce fac aceia? De ce n-au venit cu voi?

Pentru că au alte gânduri decât ale voastre. Unii poate au plecat mai nainte aiurea, alţi au să plece mai pe urmă.

Oricum, n-au venit unde vă aflaţi voi. Ei sunt ai altui duh. Poftele lor îi mână aiurea. Nu i-a tras inima să fie cu voi, fiindcă alte puteri îi mână pe ei. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL!

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

„Să învie Dumnezeu, să se ruşineze vrăjmaşii şi să fu­gă de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El” (Ps 67, 1).

Prea iubiţi fraţi şi surori întru Domnul!

De câte ori noi ne adunăm în chi­pul acesta, de atâtea ori luptăm pen­tru Domnul. Eşti un om tăcut, o fe­meie care numai la luptă nu te gân­deşti, care nu poţi ucide nici măcar un gândac. Cu toate acestea, eşti un luptător. Fără să te gândeşti, fără să cauţi aceasta, tu totuşi te lupţi.

Toţi cei ce se adună mărturisind pe Domnul, bucuroşi că se pot vedea cu alţii care au aceeaşi dorinţă, toţi cei ce se adună ca să cânte laude Domnului, să se îmboldească a făptui lucrurile Domnului, oricât ar fi ei de potoliţi şi de dulci în vorbele şi gân­durile lor, sunt tot nişte luptători.

Doar omul nu se luptă numai cu armele. Ba am putea spune, fără a greşi, că cel ce se luptă cu armele este mai slab decât cel ce se luptă cu duhul. Da, noi avem armele duhului şi prin aceasta, suntem şi noi luptători şi putem fi mai tari decât cei ce se luptă cu armele. (mai mult…)

LIMANUL CREDINŢEI

Credinţa stă în mij­locul nostru ca un dar al lui Dum­nezeu. Atunci când toate ale noa­stre s-au prăbuşit şi omul se vede înconjurat din toate părţile numai de gurile căscate ale pieirii, se ri­dică înaintea lui chemarea din îm­părăţia nevăzută care-i spune: „Stai şi nu te pierde! Mai este ceva şi nu crede că totul este pierdut. Dacă crezi, nimic nu este pierdut”. Cum a spus Domnul Hristos către cel care cerea vindecare pentru fiul său şi era strivit de durere şi deznădejde: „Nu te teme, crede numai!”.

A merge în calea gusturilor noastre este a merge într-o cale potrivnică nouă. Deşi ni se pare că aceea este calea noastră, fiindcă ne place, dar dovada se face în­dată că este calea care nu se po­triveşte cu fiinţa noastră, fiindcă ne roade şi ne doboară. Într-ade­văr, care om ar putea spune că păcatul l-a dus la înălţare, la fe­ricire? Totdeauna gustarea păca­tului aduce o stare de dezgust. Trebuie să mai treacă apoi o vreme pentru ca omul din nou să poftească spre el. Păcatul nu este în firea noastră. Este boala care s-a furişat în trupul nostru şi ne‑a strâmbat şirul drept al faptelor noastre.

Dimpotrivă, aţi auzit vreo­dată că cel ce a gustat odată din grădina credinţei, omul care a pă­răsit calea păcatului şi a găsit ca­lea lui Dumnezeu să mai tân­jească după păcatul pe care l-a părăsit? Aşa de fericit se simte omul care vede îndărătul lui pu­stia din care a scăpat şi aşa se încântă de limanul la care a ajuns! (mai mult…)

ŞI VOI CU CE VĂ VESELIŢI?

Am scris în altă bucată că omul duhului nu stă cu privirea în pământ şi numai se posomorăşte pentru primejdiile care ameninţa viaţa cea sănătoasă, ci el este şi vesel, fiindcă nu lasă întristările să-i abată mulţumirea sufletului. Sf. Pavel spune: „Am bucurie întru tot necazul nostru” (II Cor 7, 4). Deci şi noi trebuie să păstrăm su­fletele noastre aşa ca să putem fi veseli şi netulburaţi şi când neca­zurile vin peste noi. Omul duhului ştie că toate sunt în mâna lui Dum­nezeu şi atunci el nu se poate tulbura de zbuciumările vremelnice ale acestei vieţi.

Dacă este aşa, noi ne bucurăm şi când vrăjmaşii noştri turbează de mânie împotriva noastră şi facem haz de înverşunarea lor. Privim spre lucrul lor şi-l vedem şubred şi faptă de oameni nărăvaşi. Ne veselim privindu-l şi ne mai des­creţim frunţile zâmbind în po­pasurile lucrului nostru. (mai mult…)

WhatsApp chat