Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Biserica din casa ta

Biserica din casa ta

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( V )

În adunarea lui Hristos, El este prezent totdeauna, precum S-a promis, oricât de puţini ar fi la număr (cf. Mt 18, 20). Noi am experimentat acest mare adevăr. Prin rugăciune, Îl atragem pe Domnul în câmpul nostru de lucru şi de luptă. El este Puterea Atotbiruitoare. De aceea diavolului nu-i place şi se războieşte împotriva adunărilor frăţeşti. El vrea adunări, dar fără Hristos, reci, lipsite de Harul Divin, lipsite de puterea creatoare.

Şi alte două lucruri demoniceşti care se nasc în mintea neînduhovnicită sunt:

– clătinare sau sminteală de pe linia adevărului, care duce la alunecarea în braţele unei lucrări de rătăcire şi să ţi se pară bine că ai ajuns acolo, sau să fii iarăşi dus în lume prin pofte. Şi a doua este

– spaima, frica, teama, care te face să te ascunzi, să te acomodezi timpului sau vremii, să chibzuieşti, să alegi altă cale sau stare în care să fii scutit de suferinţa pentru Domnul, de încercare, de lupte, de suferinţe. Amândouă acestea sunt produs al minţii neluminate de Hristos, lipsite sau prea puţin copleşite de dragostea lui Hristos-Domnul, crescute slab, nu îndeajuns. În împrejurarea aceasta, oamenii trec cu uşurinţă peste unica înştiinţare ce au primit-o hotărât din partea Duhului Sfânt şi fără cercetare minuţioasă a provenienţei acelei gândiri, nu ascultă de fraţii în a căror părtăşie L-au cunoscut pe Domnul, părăsesc adunarea, trec la alte adunări, se duc în lume, pentru libertăţi, promisiuni şi progrese omeneşti. Gândirea sa alterată îi zice să se ducă la o altă vestire, care nu se potriveşte deloc cu solia primită şi încredinţată lui. Şi, astfel, unindu-se cu ateii, cu alte adunări, solia încredinţată lui se pierde undeva. Care-i va fi răsplata, dacă nu a celor neascultători? Şi cât de mare va trebui să-i fie pocăinţa reîntoarcerii? Toată viaţa cu smerenie, rugăciune şi lacrimi. (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( IV )

În casa lui Zaheu, după ce acesta s-a pocăit, Mân-tuitorul, în predica sa, rosteşte pilda polilor, în greceşte mine, cerând să se negocieze cu aceste mine, sau cu aceşti poli. Deci fiecare creştin este chemat să fructifice în folosul altora polii încredinţaţi lui. Nu ca cel rău, leneş şi neroditor. Dacă ziua revenirii Sale cu slavă multă ne era descoperită, aceasta era spre pierzarea multora; căci parte dintre creştini se luau după lume, zicând că mai au vreme de pocăinţă, după demonul răului, şi multe suflete, necunoscând adevărul mântuitor, se pierdeau în necunoştinţă, iar Biserica nu-şi îndeplinea sfânta misiune ce i s-a încredinţat, amânând de la o zi la alta.

Obştea credincioşilor şi fiecare mădular viu să fie gata în orice clipă, gata în asemănarea celor cinci fecioare înţelepte, căci în ceasul şi clipa în care nu gândim va veni Fiul Omului (cf. Lc 12, 40). Binecuvântată este această hotărâre a lui Dumnezeu, şi în folosul mântuirii fiecruia care crede, dorinţă de aur, ca să nu se piardă nici unul. Taina tainelor, spre mântuirea tuturor. (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( III )

Falsele ideologii şi ştiinţe umane ce se desprind din concepţii îngâmfate, lipsite de sensibilitatea descoperirilor divine se vor arăta tot mai evident în cele trei falsităţi sau falsitate întreită a diavolului şi anume:

– gura balaurului

– gura fiarei

– gura proorocului mincinos, din care ies trei duhuri necurate ca nişte broaşte. Căci sunt duhuri demoniceşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul (cf. Apoc 16, 13-14).

Duhurile acestea rele se află şi printre noi, oamenii simpli sau de rând, cum se mai spune. Ele ne îndeamnă la păcat şi la războiul cel dintre noi. Ne răscoală pe unii împotriva altora, să urâm ce este sfânt şi dumnezeiesc, ne îndeamnă la neascultare de voia lui Dumnezeu Care vrea sfinţirea noastră şi prin sfinţire, îndumnezeirea; ne îndeamnă să ne ridicăm la asuprirea celor ce stăruie în a face binele după voia lui Dumnezeu. Ne îndeamnă la învinuiri minci-noase, împotriva celor ce caută neprihănirea, pacea şi sfin-ţirea în Hristos, la necinstirea lor prin vorbe murdare, necinstite, neadevărate, mincinoase, ca să ne asemănăm diavolului şi să ni se răpească premiul ceresc. Astfel, ca de sus şi până jos, cei mari şi cei mici să fie una ca unul în duhul neascultării, al îngâmfării şi al minciunii. Aceste duhuri necurate, în vremea din urmă, vor avea influenţe tot mai mari asupra omenirii, după complexitatea modernizării, a creşterii ştiinţei, după ideologia modernă a vremii. (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( II )

În Noul Testament, Evanghelistul Matei ne prezintă pe Hristos-Domnul ca Mire, Iar Biserica fiind Mireasa sau Aleasa Lui. Evanghelistul Marcu ne înfăţişează o călătorie. Şi Stăpânul dă sarcini robilor până la întoarcerea sa. Evanghelistul Luca ne prezintă pe un om de viţă nobilă, care, plecând într-o călătorie, lasă toate bunurile în grija robilor săi.

Evanghelistul Ioan ne prezintă o făgăduinţă de mare însemnătate. Zice Domnul Iisus: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu să fiţi şi voi” (In 14, 2-3).

În Epistola către Romani se spune că toate lucrurile vor fi sub picioarele Sale. În Epistola I către Corinteni: Să învie morţii. În a II-a Epistolă, noua casă. În Epistola către Coloseni: „Iar când Hristos, Care este viaţa voastră Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru mărire” (cap. 3, 4). În Epistola I către Tesaloniceni, ni se spune, în esenţă, să aşteptăm promisiunea lui Dumnezeu care va veni din ceruri. În a II-a Epistolă către Tesaloniceni ni se spune că Hristos vine cu Sfinţii Săi. În Epistola către Timotei: Domnul va răsplăti pe toţi cei ce vor fi iubit venirea Lui. În Epistola către Tit: Preafericita speranţă… În Epistola către Evrei: „Tot aşa şi Hristos, după ce a fost o dată adus jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară, fără de păcat Se va arăta celor care cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire” (cap. 9, 28). (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT?

O întrebare pe care fiecare în taină şi-o pune. Sunt două lucruri de mare însemnătate, lucruri de care depinde mântuirea sau pierzarea omului, şi anume: ascultarea şi împlinirea Cuvântului. Mântuitorul ne va spune: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care ascultă Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la Judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (In 5, 24). „Şi Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu” (In 11, 25. Şi Apostolul dragostei ne va spune: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I In 3, 14). Toate poruncile sunt cuprinse în acest cuvânt: „Să iubeşti!” (Rom 13, 9; Mt 5, 43-45). (mai mult…)

HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII ( II )

Dragostea Bisericii, a fiecărui mădular, faţă de Cel ce este Capul, Hristos, să fie cu aceeaşi valoare cu a Lui: „…Şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin Cuvânt, şi s-o înfăţişeze sieşi Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Ef 5, 25-27).

Noi Îl sfinţim, Îl preamărim şi-L recunoaştem ca Domn şi Mântuitor prin înnoirea vieţii; căci Biserica se supune lui Hristos şi unul altuia în dragostea Lui (Ef 5, 24-25). Sfântul Ciprian ne spune că „Nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată cine nu are Biserica de mamă”. Cum am văzut mai sus, Biserica este sfinţită de Însuşi Domnul Iisus Hristos, I se supune Lui în dragoste, ea este vie, lucrătoare, mărturisitoare, şi, în afara ei, alt îndrumător spre cer nu este. De aceea, în afara ei, nici mântuire nu-i. Sf. Ap. Pavel o numeşte „Mama noastră cea duhovnicească” (Gal 4, 26). Prin ea ne naştem, creştem în duhul învăţăturii Mântuitorului nostru, ne îngrijim în ea şi ne pregătim pentru viaţa cea de Sus. (mai mult…)

HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII

Hristos este Capul Bisericii, trupul Său este Biserica, Mântuitorul ei este Hristos-Domnul (cf. Ef 5, 23). Ducerea la îndeplinire a sfintei Sale misiuni de propovăduire a Sfântului Cuvânt se face prin Biserică. El Şi-a făcut slujitor Biserica. Iată ce ne spune unul din cei mai de seamă slujitori ai Săi: „Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în carnea mea lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col 1, 24).

Smerenia nu se vede pe sine, nu vorbeşte despre sine decât de la cea mai josnică treaptă. Iată un slujitor al lui Hristos, model pentru toate veacurile creştine: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunias, rudele mele, şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Rom 16, 7). Câtă smerenie cuprinde un astfel de slujitor al lui Hristos, care nu se arată pe sine, nu vorbeşte nimic despre sine şi nevoile sale, ci numai despre ale altora, ca şi cum el le-ar avea pe toate din belşug şi, nemaiavând trebuinţă de cele ale trupului, s-a spiritualizat, fără să facă din aceasta o pricină de laudă, se înjoseşte pe sine, vrea să-i vadă pe colaboratorii săi liniştiţi, odihniţi, având de toate, fără să ducă vreo lipsă, ca satana să nu aibă nici un câştig. Se înjoseşte pe sine, se neglijează în folosul altora. (mai mult…)

SUFERINŢA VERIFICĂ CALITATEA CREDINŢEI ( V )

Prigonirile de totdeauna apăreau crude, înspăimântă-toare, dar aveau marele efect acela de a se răspândi cu iuţeală nebănuită Evanghelia mântuirii, creşterea numărului credin-cioşilor, al numărului caselor puse în slujba mântuirii sufle-telor, creşterea considerabilă a unităţii frăţeşti, a părtăşiei dragostei în Duhul Sfânt. Fraţii se privesc cu dragoste; şi când dragostea-i curată, nu sunt bănuieli rele sau prejudecăţi. În dragoste familia-i duhovnicească. Fără dragoste dumneze-iască nu-i nimic. Şi ceea ce se pare că este curând se dezbină.

Prigonirile celor fărădelege fac ca adunarea Domnului să crească şi în intensitate, să se adâncească tot mai mult în cunoaşterea lui Hristos-Domnul, iar viaţa spirituală să fie tot mai strânsă de învăţătura divină, dezbrăcând ce este trecător, asemănându-se cu Hristos, grăbind astfel ziua revederii, ziua cea mare a Domnului Iisus, şi, îmbrăcaţi în straie albe ca de nea, să strălucească de bucurie. (mai mult…)

SUFERINŢA VERIFICĂ CALITATEA CREDINŢEI ( III )

O, Golgota, pe tine s-a ridicat o cruce, pe a cărei greutate se omoară păcatele noastre şi nu numai ale noastre, ci ale lumii întregi.

O, Mântuitorule, această greutate era comună nouă, dar singur ai purtat tot conţinutul greu. Singur ai purtat Crucea pe care oamenii n-au putut-o ridica. Ai pătimit pentru noi şi în locul nostru, luând din povara comună tot, căci oamenii n-au putut-o duce. Patimile tale au fost compătimire. Tu eşti nu numai pătimitorul, ci şi compătimitorul omenirii, şi doreşti ca şi noi, pe cât ne este cu putinţă, asemeni lui Simon din Cirene (cf. Mt 27, 32), să împărţim povara, purtând fiecare părţile noastre mici din Crucea comună. Asemeni Sfântului Tău Pavel, să ne răstignim şi noi am vrea, precum doreşti, dar ajută-ne ca răstignirea să fie împreună cu Tine, asemeni Ţie, ca să trăim veşnic împreună cu Tine, de aici, pentru slava ce va să fie (cf. Gal 2, 20; Rom 6, 5-9; II Cor 5, 15-17; Ef 5, 2; Tit 2, 14). (mai mult…)

SUFERINŢA VERIFICĂ CALITATEA CREDINŢEI ( II )

Un creştin, anume Cozlov, se ruga: „Auzi, Hristoase, rugăciunea mea, luminează-mi Tu sufletul meu, şi ca faţa mării smereşte-mi a inimii mele iritare furtunoasă… Pe mine nu mă îngrozeşte crucea mea – suferinţa prin credinţă înfloreşte. Însuşi Dumnezeu ne trimite cruci, iar crucea noastră ne dă pe Dumnezeu. Gata fiind a merge după Tine, eu rog ca duhul meu să-l întăreşti, doresc să port cununa cea de spini, cum singur Tu, Hristoase ai purtat. Dar în întunecoasa soartă întristată, deşi sunt fără de ochi şi fără picioare, încă mai arde în trupul meu ucis focul patimilor turbate”. Poetul I. I. Cozlov, fiind paralizat, a rămas deodată fără ochi şi fără de picioare, şi întreaga lui viaţă a fost un şir de dureri insuportabile şi de suferinţe. Şi cu toate acestea, în colecţia lui de versuri se pot vedea minunate imnuri spre slava lui Dumnezeu. Competentul cunoscător Belinschi vede în creaţia literară a lui Cozlov că talentul i-a fost strâns legat cu viaţa. Că talentul lui a fost exprimarea sufletului său, şi fără pierderea vederii Cozlov ar fi trăit toată viaţa nebănuind să aibă calităţi de poet.

Zice Fericitul Augustin, printre altele: „De ce omul bun este sărac, iar cel rău – bogat, desfrânatul se bucură, iar cel binecredincios îndură supărări, necinstitul se foloseşte de o bună sănătate, iar cel evlavios cade sleit de puteri?” Însă există şi ceva ce nu se explică totdeauna: „moartea timpurie răpeşte pe copiii folositori pentru omenire, iar cei care parcă nici n-ar fi trebuit să se nască trăiesc prea mult… Cine va culege sau va număra toate faptele de felul acesta?” În viaţa noastră pământească judecăţile drepte ale lui Dumnezeu se ascund de la simţul şi înţelegerea muritorilor, deşi, de altfel, Fericitul Augustin adaugă: „în această chestiune nu se ascunde de credinţa evlavioşilor, că cele ascunse sunt după dreptate”.

va urma

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

 

WhatsApp chat