S-au dus, pierind, milenii – şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi… şi-aşa vei fi oricând,
cântară-Ţi veci de aur din harfe de lumină,
– ci alţi veci au să vină, cântarea-Ţi reluând.
Te-au preamărit profeţii vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii, creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii, trecând spre Înviere,
– ci Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.
Cândva, prin Veşnicie, s-a ridicat din Vină
un fir de praf pe-o clipă, voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar Neputinţa-l duse Uitării – şi, senină,
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş. (mai mult…)