Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Costica Panzariu

Costica Panzariu

Povestiri rămase

În tinereţea mea, când am aflat prima dată de stilou, îl credeam o comoară. Mă întrebam: cum să nu porţi călimară cu cerneală la tine şi totuşi să scri cu cerneală? Auzisem mereu vorbindu-se de un astfel de mijloc de scris, îndată mi-a venit dorul să-mi cumpăr şi eu un astfel de stilou, să pot să scriu oriunde şi oricând ti ce auzeam, tot ce primeam: poezii, cântări…Şi  aşa cum v-am povestit, scriam pe careţele. Dar nu numai atât. Având acum cunoştinţă cu o mulţime de fraţi, căutam să le scriu şi să primesc de la ei o mulţime de scrisori, din care, prin dragostea lor, te hrăneai ca dintr-o merinde aleasă. De aceea,  după ce am trecut Nistru şi având legătură cu nemţii, prima dată am căutat să-mi procur de la ei stilouri de scris. Şi în timpul cât nu eram în gardă, scriam întruna acasă la soţie, la părinţi şi la fraţi. Cea mai plăcută ocupaţie îmi era să scriu, de aceeam când ruşii ocupaseră Basarabia şi Bucovina şi trecuseră în Moldova până la Paşcani, eu fiind la Râmnicu Sărat la nişte depozite, aflând adresele fraţilor din ziare, scriam în fiecare zi şi primeam câte patru-cinci scrisori pe zi, din care mă hrăneam zilnic.
(mai mult…)

Povestiri rămase

În tinereţea mea, când am aflat prima dată de stilou, îl credeam o comoară. Mă întrebam: cum să nu porţi călimară cu cerneală la tine şi totuşi să scri cu cerneală? Auzisem mereu vorbindu-se de un astfel de mijloc de scris, îndată mi-a venit dorul să-mi cumpăr şi eu un astfel de stilou, să pot să scriu oriunde şi oricând ti ce auzeam, tot ce primeam: poezii, cântări…Şi  aşa cum v-am povestit, scriam pe careţele. Dar nu numai atât. Având acum cunoştinţă cu o mulţime de fraţi, căutam să le scriu şi să primesc de la ei o mulţime de scrisori, din care, prin dragostea lor, te hrăneai ca dintr-o merinde aleasă. De aceea,  după ce am trecut Nistru şi având legătură cu nemţii, prima dată am căutat să-mi procur de la ei stilouri de scris. Şi în timpul cât nu eram în gardă, scriam întruna acasă la soţie, la părinţi şi la fraţi. Cea mai plăcută ocupaţie îmi era să scriu, de aceeam când ruşii ocupaseră Basarabia şi Bucovina şi trecuseră în Moldova până la Paşcani, eu fiind la Râmnicu Sărat la nişte depozite, aflând adresele fraţilor din ziare, scriam în fiecare zi şi primeam câte patru-cinci scrisori pe zi, din care mă hrăneam zilnic.
(mai mult…)

Mărturii – Fr. Costică Pânzariu

Fratele Costică Pânzariu despre fratele Traian Dorz:

 

„Mi-a fost frică întotdeauna să mă apropii de astfel de suflete…“

 

 

Pitit undeva la doar 12 kilometri depărtare de cetatea Botoşanilor, sătucul Teişoara (com. Roma) îşi păstrează încă acel inefabil al unei bune cuviinţe şi al unei bune rânduiri care au stăpânit cândva natura, sănătatea sufletească a satului românesc. Aici, fiecare atom de linişte cheamă la meditaţie, la rugăciune. De fiecare dată când poposesc aici, ca prin minune, ritmurile bezmetice ale lumii parcă încetează, timpul se resemnifică, se umple de pace şi de fericită împlinire. Poate şi pentru că aici, în streaşina de lumină a satului, s-au ţesut monadele unor frumoase stări, s-au statornicit destine de lucrare ale Oastei Domnului, s-au vărsat lacrimi şi s-au trasat coordonate de pilduitoare vieţuire.

Am nimerit, de câteva ori, în mijlocul fraţilor de aici. O adunare de har şi suflet, alcătuită din 10-15 surori şi 3-4 fraţi, dintre care doar doi-trei cunoscători de carte. Cu siguranţă însă, suflete cunoscătoare de Dumnezeu. Oastea Domnului s-a înfiripat aici în jurul unuia dintre fraţii bătrâni care n-au înşelat niciodată aşteptările, fratele Costică (în buletin, Constantin) Pânzariu. Unul din fraţii pe care nu i-au ocolit niciodată grelele încercări, focurile încinse ale ispitelor. Despre fratele s-ar putea spune multe. Ne vom opri însă doar la câteva momente deosebite ale vieţii sale şi, în special, la acelea axate pe scopul rubricii noastre: cum l-a cunoscut pe fratele Traian Dorz şi ce a însemnat, pentru frăţia sa, această întâlnire cu neperechele psalmist. (mai mult…)

Vă las

Vă las, iubiţii mei, pe seama
Acelui Cărui I-am slujit,
Ce mi-a dus viaţa-n întregime,
De la-nceput, pân-la sfârşit…

Vă las comoara luminată
Ce de copil m-a fermecat,
Prin Jertfa Golgotei curată
Purtându-mă neîncetat.

Prin binecuvântări măreţe
Şi-atâtea haruri ce-am primit,
Iubirea Lui în mii de feţe
M-a-mbrăţişat şi m-a-ntărit. (mai mult…)

Acasă

Ce dulce-i vorba asta-n lume,
Cu câtă bucurie-i scoasă,
Ce vesel este cine-o spune:
„Curând ne vom întoarce-Acasă!”

Copiii, răzleţiţi departe,
Nemaidorind nici somn, nici masă,
Îşi strigă: „Iute, cât se poate,
Plecăm chiar azi, plecăm acasă!”

Desprinşi, pe cale şi-nspre noapte,
Flămânzi şi obosiţi de coasă,
Îngână doar cuvântu-n şoapte:
„Îndată vom ajunge-acasă!” (mai mult…)

„Un vis pe care n-am să-l uit întreaga mea viaţă”

Încă de mic, mama mă învăţase rugăciuni şi, mai ales, Tatăl nostru.

În casa noastră, drept în colţ, era aşezată icoana Maicii Domnului cu Domnul Iisus în braţe. Mama întodeauna îmi spunea să privesc, atunci când mă rog, la Maica Domnului. Îmi îndrepta ochii, când mă rugam, către Maica Domnului, şi eu, învăţând aşa, când mama nu era în casă şi nici ceilalţi, mă duceam la icoană să văd cine este în interior.

Câteodată, sera, când nu se aprinsese lampa, dar ardea focul, razele lui pătrundeau în Icoană. Atunci vedeam o altă casă, un alt copil, cu alte aşezări, pe care numai acolo le puteam desluşi. Ele se prevedeau din casă, însă mie mi se păreau din  altă lume…

Aşa de mult iubeam eu locul şi Icoana cu Maica Domnului şi Pruncul în braţe, încât îmi erau nedespărţiţi!

Într-o noapte, pe când dormeam lângă tatăl meu, m-am trezit plângând… Ce se întâmplase? Cineva Îl luase pe Domnul Iisus din braţele Maicii Sale şi-L dusese în capătul grădinii, aruncându-L între spini, iar eu mă tânguiam după El. Acest vis l-am înţeles mai târziu, după ce m-am întors la Domnul. El tânjea după mine încă de când eram copil…

Şi ce bine zice Cuvântul: „Tu mă cunoşteai de pe când nu eram decât un plod şi în Cartea Ta erau numărate toate zilele mele”.

Constantin Pânzariu, din „ Mărturia vieţii mele”
Editura „Agnos” – Sibiu, 2004

Încă o primejdie din care m-a izbăvit Domnul Iisus

Îngerul Domnului priveghează mereu, după cum este scris: „Îngerii Domnului tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El”: Eram încă în vremea copilăriei, să fi avut şase anişori, şi, aşa cum sunt copiii, dornic să văd carul, vitele, caii, drumurile şi tot ce poate cuprinde ochiul unui începător. Tatăl meu, fericit că are un băiat, mă lua cu el la moară, la târg câteodată, să aibă cine sta la căruţă. Alteori, mă duce în braţe pe la rude, pe unde vedeam o mulţime de flori, de copii, de oameni, crescând astfel într-un zâmbet plăcut de primăvară.

Într-o zi, terminându-se făina, tata şi-a pus sacii în căruţă şi, văzându-mă că mă uit cu-atâta sete la el, m-a luat şi pe mine la moară, într-un sat vecin ( la noi în sat nu era moară). Satul nostru fiind aşezat pe-o coastă, nu-l poţi vedea până nu ajungi la câteva sute de metri de el, coborând valea. Drumurile pe-atunci fiind rele, trebuia să urci şi să cobori cu mare băgare de seamă printre dealuri cu locuri accidentate, pe coaste hleioase şi de multe ori cu şanţuri adânci.
(mai mult…)

Nu-s închis

Nu-s închis în case triste
Cum greșesc cei răi când zic
Fără pic de judecată,
Neavând bun în ei nimic.

Nici nu plâng cu vreo durere
Tinerețea ce- s-a dus,
Căci am multă mângâiere
De când m-am născut de sus.

Nu mă plâng când cei de-aproape
M-au urât și părăsit
Ci mă bucur cât se poate
De când Domnul m-a primit. (mai mult…)

Acasă

Ce dulce-i vorba asta-n lume,
Cu câtă bucurie-i scoasă,
Ce vesel este cine-o spune:
„Curând ne vom întoarce-Acasă!”

Copiii, răzleţiţi departe,
Nemaidorind nici somn, nici masă,
Îşi strigă: „Iute, cât se poate,
Plecăm chiar azi, plecăm acasă!”

Desprinşi, pe cale şi-nspre noapte,
Flămânzi şi obosiţi de coasă,
Îngână doar cuvântu-n şoapte:
„Îndată vom ajunge-acasă!”

Cei din spitale sau din şcoală
Aşteaptă ziua cea frumoasă
Să treacă dureroasa boală
S-ajungă iar degrab’ acasă.

Cei dintre ziduri, cu durere,
Aşteaptă ziua când să iasă
Cu-a lor dorinţă care cere
Prin rugă să ajungă-acasă.

Şi dac-un cuib de lut e-n stare
S-atragă inima aleasă
La al iubirii foc de soare
Ce arde-n dorul de acasă,

Cu cât mai dulce e vecia
Cu-a ei grădină preafrumoasă,
În care-aşteaptă bucuria
Oştirea cerului Acasă! (mai mult…)

A trecut la Domnul Fr. Costică Pânzariu

Fratele Costică Pânzariu de la Teişoară (Botoşani) a trecut la Domnul, în această noapte. Bunul Dumnezeu să-l odihnească între drepţii Săi.

Romeo Petraşciuc

NE. Frate Costică a fost unul din stâlpii adunării Oastei Domnului din Nordul Moldovei şi nu numai. A scris o carte care se numeşte „Mărturia vieţii mele”, şi a apărut în Editura Agnos, Sibiu.

Înmormântarea va fi joi, 27 ianuarie, la Teişoara, judeţul Botoşani.

WhatsApp chat