Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home CrestinOrtodox.ro

CrestinOrtodox.ro

Postul Crăciunului nu trebuie falsificat

Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 14 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 13 noiembrie.

Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile – unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.

Postul Craciunului nu trebuie falsificat (mai mult…)

„S-A DAT CAP DE SFANT PE TRUP DE DESFRANATA” – Pr. Ciprian Negreanu

“[…] Întorcându-ne acum la această întâmplare zguduitoare – zguduitoare de ce? Pentru că, în general, Sf. Ioan Botezătorul închipuie sau preînchipuie conştiinţa noastră. Toţi avem un Sfant Ioan Botezătorul în mintea şi în inima noastră, conştiinţa care ne vorbeşte și ne spune, aşa cum acela striga şi spunea: Nu-ţi este permis să iei pe femeia fratelui tău! – care încă nu murise. Si le striga fără ruşine, fără frică, de faţă cu tot poporul. Aşa strigă conştiinţa noastră cu glas neîncetat. Oricât am încerca noi s-o astupăm, s-o trecem deoparte, s-o convingem că nu e aşa, conştiinţa noastră strigă adevărul despre fapte pe care le-am făcut sau le facem. Chiar dacă o băgăm la închisoare şi, aşa şi este, flămândă, însetată, goală, ţinută de noi în pustietăţi, ea tot se aude. Geamătul ei, strigătul ei se aude neîncetat. Dacă Irodiada şi Salomeea n-ar fi auzit glasul lui Ioan, şi strigătele lui din adâncul închisorii, dacă glasul lui, care s-a auzit peste tot Israelul, n-ar fi stăruit în urechile lor şi ele nu puteau uita ce-a strigat el, atunci ele nu s-ar fi rugat de Irod să le dea capul lui Ioan Botezătorul. Dar pentru că glasul lui se auzea chiar şi de acolo, din închisoare, ecoul glasului său se prelungea în tot palatul, încât se spune despre Irod că mergea adesea şi-l asculta şi-i plăcea ce auzea, adică conştientiza că aşa este, cum zice Ioan, dar nu trecea la fapte. (mai mult…)

Cușca de aur a diavolului și femeia gârbovă

Preot Constantin Sturzu

„Eliberează-ţi mintea!”; „Faceţi dragoste, nu război!”; „Gândeşte liber!”; „Trăieşte-ţi viaţa!” – sunt doar câteva dintre multele sloganuri pe care cei tineri (sau mai puţin tineri) le îngurgitează, pe nemestecate, de obicei din mass-media. La o privire fugară, am putea spune că toate aceste îndemnuri îşi datorează, pe undeva, existenţa învăţăturilor creştine. De altfel, ele au şi apărut în spaţii culturale peste care şi-a pus amprenta cuvântul Evangheliei. „Eliberează-ţi mintea!” poate fi un reflex secular al literaturii ascetice, în care creştinul (monahul, mai ales) este îndemnat să-şi curăţească mintea prin chemarea neîncetată a numelui lui Hristos. Dacă-l scuturăm puţin de conotaţia sexuală a îndemnului, „Faceţi dragoste, nu război!” trimite, fără îndoială, la iubirea creştină, aceea care este îndreptată nu doar spre cei apropiaţi, spre cei dragi, ci şi – mai ales – către vrăjmaşi/ duşmani. Nu poţi „gândi liber” dacă nu eşti eliberat de patimi, de tot ceea ce te poate încorseta şi îţi poate influenţa modul în care trăieşti, inclusiv modul în care gândeşti. Şi, nu în ultimul rând, unde putem vorbi despre viaţă la modul cel mai serios şi profund, dacă nu în creştinism? Mântuitorul ne spune, în Evanghelii, pe un ton apăsat, că a venit în lume ca omul „viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10). „A-ţi trăi viaţa”poate fi o punere în practică a acestei cristice dorinţi, cu o condiţie, evident: să fie o viaţă trăită în Dumnezeu. (mai mult…)

În Biserică ne vindecăm rănile

Arhim. Siluan Visan

„Si invata Iisus intr-una din sinagogi sambata. Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei si ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu.


Iar mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei! Iar Domnul i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata boul sau, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sa-l adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iata de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta in ziua sambetei? (mai mult…)

Miezul din cununa sfinţilor – Naşterea Maicii Domnului

Sfântă, Sfântă, Sfântă/ ca o lacrimă plăpândâ/ vino dulce adiere/ peste greul trup de miere// Sfântă Maică şi Fecioară/ ruga ta caldă coboară/ peste lumea asta rece/ peste verbul care trece.

Într-o lume a amintirilor, fiecare om îşi poate imagina doar cum i-a fost propria naştere. De naşterea mamelor nici nu mai pomenim. Şi, totusi, exista o naştere a Naşterii. În fiecare an, la 8 septembrie, după ce au trecut doar şapte zile de la începutul Anului bisericesc, prăznuim Naşterea Maicii Domnului.

Orice cunună, cât am căuta, nu are început şi sfârşit, dar, dacă tot ne este data neliniştea căutărilor, vom descoperi ca are miez. În cununa sfinţilor de peste an, Naşterea Maicii Domnului este miezul. Un miez dulce, adevărat şi, mai ales, bisericesc.

Naşterea Maicii Domnului este miezul dulce al existenţei noastre, deoarece este Naşterea Bucuriei. Acum se înnoieşte tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie se preschimbă. De la durerea naşterii de copii transmisă Evei până la plinătatea harului începută de Pururea Fecioara Maria este cale de o sărbătoare dulce. (mai mult…)

“TAINA MANTUIRII”: PREDAREA IN MANA LUI DUMNEZEU.

Harul lui Dumnezeu va veni, daca n-am facut inlauntrul nostru propriul sistem

Harul lui Dumnezeu coboara inlauntrul omului. Lucreaza inlauntrul acelui om care are o atitudine pe masura. Daca nu esti smerit, nu poate face ni­mic harul lui Dumnezeu inlauntrul tau. Oricat de bine ai cunoaste cu mintea ta si oricat te-ai arata a avea dispozitie, ravna, nu se va intampla nimic daca nu patrunde adevarul lui Dumnezeu in sufle­tul tau, ca un dar al Lui. Si va veni, daca esti smerit, daca ai constiinta situatiei tale, daca nu ai facut inlauntrul tau un status quo, un sistem propriu.

Omul poate fi religios, toti evreii erau religiosi, stiau Legea, se raportau la Dumnezeu.Totusi, au inteles toate acestea intr-un mod prin care ei si-au creat propriul sistem, un idol, si in acelasi timp s-a asezat in sufletul lor indreptatirea de sine. Un om care se indreptateste pe sine inlauntrul lui – si are, prin urmare, ingamfare, egoism – nu poate intelege ce inseamna harul, nu poate primi harul, oricat ar incerca sa actioneze asupra lui harul.

Peste un lucru infasurat in nailon, chiar daca ar cadea rauri de apa si mari peste el, daca este inchis ermetic, nu va patrunde nicio picatura ina­untru si nu se va uda deloc, va ramane perfect uscat. Astfel, cand omul isi infumureaza sufletul cu indreptatirea de sine – o spune in continuare Apostolul Pavel -, nu stie ce inseamna smerenia, nu iubeste smerenia, nu-si deschide sufletul spre smerenie si ramane egoist si mandru.Este infumu­rat, este infasurat in nailon, si nu intelege nimic, nu-l atinge harul lui Dumnezeu, lumina Lui. Nu-l atinge ceea ce i-ar putea topi sufletul, ceva care l-ar inmuia si l-ar face cu adevarat crestin. (mai mult…)

“Viaţa înseamnă moarte continuă”

Părintele Arsenie Papacioc
Autor: SIMONA LAZAR
Jurnalul.ro / 19 iulie 2011 – 16:21

Simona Lazăr: Sfinţia Voastră, ca om care v-aţi dedicat existenţa vieţii spirituale, spuneţi-ne: este religiozitatea, în chip natural, o componentă a firii umane?

Părintele Arsenie Papacioc: Dumnezeu este “Calea, Adevărul şi Viaţa”. Eu sunt crescut la ţară, şi aveam oi, şi am văzut o oaie dând din picior şi apoi culcându-se. Şi am văzut că face asta încă o oaie, şi încă una… Şi am întrebat-o pe mama ce fac oile acelea? “Se-nchină, mamă, se-nchină!”, mi-a răspuns. Şi-atuncea, eram mărişor, mi-am luat seama şi mi-am zis: “Oaia nu ştie că e oaie, ea trăieşte şi e de folos. Şi uite că ea ştie că în toate există un duh sfânt. Dar eu, ca fiinţă care ştiu că sunt om?!…”. Şi m-am pus şi eu pe închinat înainte de culcare. Aceasta este educatia prin exemplul mişcărilor vieţii. Natura are un duh şi nu-l putem ignora. Uite, dumneavoastră nu e suficient că m-aţi cunoscut dacă întâlnirea noastră nu schimbă ceva. De folos ar fi dacă v-aţi rupe niţel şi pentru altul. Drumul ăsta este cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă spun lumii: “Iubiţi-vă vrăjmaşii!”, simt oamenii fremătând de parcă le-aş fi săgetat inimile. “Până aici, Părinte! Asta nu putem face!”. Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Şi focul iadului are calorii mai multe… Şi nici lumină n-are, că e întuneric… (mai mult…)

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:
Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului? Dacă noi am gândi şi ne-am cerceta în adânc, am simţi şi am recunoaşte că, într-un anume fel, fiecare este atins, puţin sau mai mult, de lucrarea celui rău, căci păcatul prin cel rău a intrat în lume. Originea răului nu e în om, ci în îngerul căzut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvântului, vom încerca să desluşim ispitele şi păcatele care vin de la noi (dar după cădere, după ispita demonului) şi cele care vin continuu şi în chip nemijlocit de la demon, aşa cum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi. (mai mult…)

Miezul din cununa sfinţilor – Naşterea Maicii Domnului

Sfântă, Sfântă, Sfântă/ ca o lacrimă plăpândâ/ vino dulce adiere/ peste greul trup de miere// Sfântă Maică şi Fecioară/ ruga ta caldă coboară/ peste lumea asta rece/ peste verbul care trece.

Într-o lume a amintirilor, fiecare om îşi poate imagina doar cum i-a fost propria naştere. De naşterea mamelor nici nu mai pomenim. Şi, totusi, exista o naştere a Naşterii. În fiecare an, la 8 septembrie, după ce au trecut doar şapte zile de la începutul Anului bisericesc, prăznuim Naşterea Maicii Domnului.

Orice cunună, cât am căuta, nu are început şi sfârşit, dar, dacă tot ne este data neliniştea căutărilor, vom descoperi ca are miez. În cununa sfinţilor de peste an, Naşterea Maicii Domnului este miezul. Un miez dulce, adevărat şi, mai ales, bisericesc.

Naşterea Maicii Domnului este miezul dulce al existenţei noastre, deoarece este Naşterea Bucuriei. Acum se înnoieşte tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie se preschimbă. De la durerea naşterii de copii transmisă Evei până la plinătatea harului începută de Pururea Fecioara Maria este cale de o sărbătoare dulce. (mai mult…)

WhatsApp chat