Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Doxologia.ro

Doxologia.ro

Canonul cel Mare, dialog cu propria conștiință

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un dialog sincer și binefăcător cu propria conștiință.

Odată cu începutul Sfântului și Marelui Post al Paștilor pornim război, unul nevăzut, în care combatanții vom fi noi, iar inamicii, patimile, păcatele de tot felul, gândurile, tentațiile pătimașe, orgoliul și egoismul ce ne stăpânesc. Frontul se va numi post, iar triumful sperăm să ne aparțină, întruchipat în învierea noastră duhovnicească.

Chiar de la debutul mult așteptatei perioade de pocăință și stăruitoare rugăciune, Biserica ne pune înainte un model complet de luptă în vederea fortificării și biruinței noastre în lupta cu păcatul. Este vorba de Canonul Sfântului Andei Criteanul, rânduit a se citi în cadrul slujbei Pavecerniței Mari în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, reluat apoi în întregime în cadrul utreniei din joia săptămânii a cincea din cuprinsul aceluiași post.

Acest imn liturgic, impresionant nu doar prin întinderea sa (este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene), ci mai ales prin conținut – fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință – îl are drept autor pe Sfântul Andrei Ierusalimiteanul sau Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII. Prima numire a sfântului ne amintește de faptul că s-a călugărit la Ierusalim, făcându-și ucenicia în cadrul „Frăției Sfântului Mormânt”, pe când ultima ne indică rangul său de episcop al cetății Gortyna din insula Creta; de pe această înaltă treaptă sacerdotală a slujit Biserica lui Hristos cu toată ființa sa, până ce Domnul l-a chemat către cereștile locașuri. (mai mult…)

Cu cât omul este mai smerit, cu atât devine mai primitor.

(Mt. 15, 28) Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti”. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Vedeți, fraților, cum este preaslăvită smerenia acestei femei care venea dintre neamuri, fiind canaaneancă, și care a reprezentat un simbol (adică, o prefigurare a Bisericii). Iudeii cu adevărat, precum sunt mustrați și în Scriptură, se umflaseră de mândria că au fost aleși să primească legea, pentru că patriarhii au venit din acel neam la care s-au arătat proorocii și pentru care slujitorul lui Dumnezeu, Moise, a săvârșit multe minuni despre care se vorbește în psalmi (Ps. 105). (mai mult…)

Semnificația teologică a Întâmpinării Domnului

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este de o deosebită importanță pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria .

Iisus adus la Templu pentru a fi îmbisericit arată continuitatea de sens a așezămintelor vetero-testamentare cu noul eon hristologic. Hristos integrează în sine toate rațiunile istoriei, iar așezământul religios iudaic își vădește inteligibilitatea, dar și limitele sale în realizarea planului divin de înomenire a lui Dumnezeu. Ascultarea lui Iisus ca prunc este o paradigmă a umanității ascultătoare de Dumnezeu ca răspuns și restaurare a răzvrătirii adamice. Hristos este Noul Adam care asumă în Sine toate căderile lumii și le transfigurează prin Cruce și Înviere.

O altă dimensiune a praznicului Întâmpinării Domnului este cea a îmbrățișării omului de către Dumnezeu și a lui Dumnezeu de către om. Privegherea dreptului Simeon în negura veacurilor este paradigma așteptării întregii istorii, iar îmbrățișarea Pruncului Iisus de către bătrân este momentul în care umanitatea devine primitoare de Dumnezeu. Sărbătoarea este așadar și o consacrare a umanității Fiului în iubirea lui Dumnezeu. (mai mult…)

Predică la Soborul Maicii Domnului – Preot Vasile Gordon

Colinde, colinde!/E vremea colindelor, /Căci gheaţa se-ntinde/Asemeni oglindelor./Şi tremură brazii/Mişcând rămurelele,/Căci noaptea de azi-i/Când scânteie stelele./Se bucur’ copiii,/Copiii şi fetele,/De dragul Mariei,/Îşi piaptănă pletele,/De dragul Mariei/Şi-a Mântuitorului,/Luceşte pe ceruri/O stea călătorului…/(M. Eminescu, „Colinde, colinde”).

Începem cuvântul consacrat Soborului Maicii Domnului, sărbătoarea zilei a doua a Crăciunului, cu această splendidă poezie eminesciană, pentru că descrie în mod admirabil atmosfera şi semnificaţia acestei frumoase zile: cinstirea Sfintei Fecioare Maria în ambianţa plăcută a colindelor. (mai mult…)

Vrem „magia” Crăciunului sau bucuria ca Hristos să Se nască în sufletul nostru?

Așteptăm cu o dorință arzătoare Nașterea Domnului. Așadar, cum vrem să prăznuim această sărbătoare? Lumeşte sau duhovniceşte? Depinde de ceea ce căutăm noi. Magia acestor zile, pentru care face foarte multe „stăpânul vicleniilor”, sau bucuria sărbătorii, așa cum vrea Biserica noastră?

Cu siguranță, sărbătoarea Nașterii Domnului are un adânc înțeles duhovnicesc, sfânt și mântuitor, deoarece prin acest praznic nu cinstim o oarecare sărbătoare națională sau eveniment lumesc, ci însăși arătarea, între noi oamenii, a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, cu trup și oase. Așadar, avem unirea zidirii create cu Însăși Făptura Necreată ‒ Dumnezeu. Scopul acestei Întrupări este îndumnezeirea omului. Așadar, odată cu Nașterea Domnului nu facem nimic altceva decât să trăim o recreere a noastră, o reconstrucție a noastră din starea jalnică la care ne-a condus păcatul. De aceea, mesajul sărbătorii este cel mai îmbucurător și plin de nădejde din istorie: „Căci, iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). (mai mult…)

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii. Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă a rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an. Sărbă­toarea de astăzi o cunoaştem sub numele de „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce. (mai mult…)

Părintele Teofil Părăian – Predică la Învierea fiicei lui Iair – Credința în învierea morților

 

Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”

Iubiți credincioși,

Cuvintele acestea, „Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos și I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte și L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală. (mai mult…)

Concediul de odihnă și șomajul duhovnicesc

Arhimandritul Mihail Daniliuc

Câți își propun să-și „bronzeze” ființa la Soarele dreptății – Hristos Dumnezeu, raportându-și viața la învățăturile Lui mântuitoare?

Vara auzim tot mai des referiri la noțiunea de concediu. Potrivit dicționarului explicativ al limbii române concediul este intervalul de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta munca, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită.

Nu ne mai întrebăm de ce angajații au nevoie de  aceste zile de odihnă prelungită. Studiile făcute de specialiști au demonstrat necesitatea rânduirii unor perioade de relaxare, tihnă și recuperare în vederea sporirii randamentului la locul de muncă. Atât timp cât omul muncește potrivit unui program riguros și constant, sigur este mai mult decât evident că are nevoie și de o perioadă din an în care să-și refacă forțele în vederea unei eficiențe profesionale crescânde. (mai mult…)

Ortodoxia orbilor

Succesul secularismului în ţara noastră este direct proporţional cu ortodoxia orbilor din Biserica noastră. Victimile ipocriziei noastre, a credincioşilor ortodocşi care, în fiecare duminică, avem în biserici înfăţişarea adevăratei credinţe, iar în tot restul vieţii noastre – în aspectele ei sociale, politice şi culturale -, îi tăgăduim puterea, sunt, în primul rând, tinerii.

Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. (2 TIMOTEI 3, 5)

Inimile noastre sunt oarbe din naştere. Le vindecă Hristos prin Botez. Apoi, când păcatele ni le acoperă cu ţărână ne redau vederea lacrimile căinţei, vărsate de inimi, la Spovedanie.

Numai că, paradoxal, mulţi dintre noi nu dau semne de recăpătare a vederii după Spovedanie. Adică, nu-L văd pe Cel bolnav, pe Cel închis, pe Cel singur, pe Cel bătut, nedreptăţit, jefuit şi abandonat la marginea drumului, în toţi necăjiţii şi obidiţii acestei lumi. Şi, mai ales, în fraţii de credinţă. De exemplu, angajatul ortodox de la Poşta Română nu l-a văzut, cu inima, pe angajatul ortodox de la Oltchim când Statul român îl bătea şi tâlhărea luându-i pâinea de la gură prin falimentarea hoţească a intreprinderii; ca atare, nu a simţit nevoia să se solidarizeze cu el, deşi, în mod clar, era vorba de o victimă a unei tâlhării ca şi cea din parabola Bunului Samarinean. Tot ce îşi doreşte ortodoxul de la Poştă e să nu ajungă tâlharii şi la el, negândindu-se măcar că tocmai lipsa de solidaritate cu cel de la Oltchim va deschide calea tâlharilor spre instituţia în care lucrează el. Dar iată că deja au ajuns. Şi se simte foarte singur… (mai mult…)

Ascultarea cea… încăpăţânată

Zice unul: „Eu fac ascultare de Evanghelie, dar, din păcate, constat că zice şi minciuni.” Măi-măi! Mare descoperire, după atâţia ani, după mii de ani, aflăm că Evanghelia mai zice şi lucruri neadevărate. Şi care sunt acelea? Zice acela: „Bat la uşa milei pentru o problemă simplă, atâţia ani, şi nu îmi deschide uşa. Deşi a spus: Bateţi şi vi se va deschide, eu bat şi nu deschide.”

Dacă cercetăm cu logica noastră, este adevărat faptul că omul are o oarecare dreptate. Însă, când batem la poarta lui Hristos şi nu a vrăjmaşului, Hristos nici nu surzeşte, nici nu Se află departe de noi. Fiecare bătaie este păstrată ca într-o memorie proprie, adică fiecare încercare personală de a-L găsi pe Hristos este ţinută minte de Acesta şi apreciată. Ca urmare, toate, rugăciunile noastre sunt nişte bătăi la poarta milei, care, toate laolaltă, sunt luate în calcul de Domnul. Ba chiar vor fi scump răscumpărate şi în această viaţă şi; în cealaltă. Însă, de multe ori, gestul lui Hristos de a nu răspunde imediat, ne dă de ştire că trebuie să cercetăm lucrul care-l tot cerem, să întrebăm şi pe altcineva care să ne confirme că facem bine; nu cumva greşim? Adică, poate că Dumnezeu ne-a deschis o alt uşă, iar noi batem la alta, puţin mai jos, iar pe cea disponibilă nu o vedem sau nu vrem să o vedem, îţi zice cineva: (mai mult…)

WhatsApp chat