Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home DUMITRU OPRIŢI

DUMITRU OPRIŢI

DUMITRU OPRIŢI din Cicir

GRUPUL FRAŢILOR DIN ARAD

Încă înainte de 1930, fratele Dumitru din Cicir este pomenit prin foile Oastei Domnului ca un frate harnic şi râvnitor. Cântăreţ la biserica din satul său, el a contribuit foarte mult la răspândirea Oas­tei în satul său şi în satele vecine.

Adunările Oastei Dom­nului, atât în Cicir, cât şi în toate satele de pe linia aceasta a Mureşului, se ţineau în biserici, acestea fiind totdeauna pline. Viaţa fraţilor şi a surorilor noastre fiind atunci plină de evlavie şi de fapte bune, Lucrarea Oastei Domnului era vorbită de bine de tot norodul. Şi numărul celor ce intrau în ceata fraţilor era mereu în creştere peste tot.

Fratele Dumitru a fost unul dintre cei statornici până la moarte.

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

WhatsApp chat