Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Florin MIHOLCA

Florin MIHOLCA

PRIN MÂINILE TALE ÎȚI LUCREZI VEȘNICIA

O, dacă-n alte mâini mai bune
Te-ai folosi de harfa mea,
Iisuse, ia-mi-o şi-o dă celui
ce Te-ar slăvi mai mult cu ea.

Traian Dorz

 

            În Duminica Sf. Ap. Toma pericopa ce se citește la apostol ne pune în față lucrări ce sau săvărșit prin mâinile Sfinților Apostolilor și ale celor implicați în conducerea templului. Sunt însă atât de diferite aceste lucrări despre care ne vorbește Sf. Luca pentru că prin mâinile noastre se pot face multe lucruri. Cu ele noi putem lucra fie la mântuirea noastră fie la osânda noastră veșnică.

            “prin mâinile apostolilor” (v. 12) se făceau lucruri extraordinare, minuni nemaivăzute, tămăduiri nesperate. Toți cei ce se aflau în suferință tânjeau să întâlnească aceste mâini pentru a se putea vindeca. Unii ca aceștia, fără speranță de vindecare, priveau la mâinile apostolilor ca la o binecuvântare cerească. (mai mult…)

Să ne dovedim credinţa noastră!

Evrei 11, 24-26; 32-40

            În pericopa Apostolică de astăzi avem înfăţişat înaintea ochilor noştri sufleteşti exemplul credinţei pe care sfinţii din Vechiul Testament au fost gata să-l plătească. Ceea ce putem întrezării noi aici, duhovniceşte, nu este altceva decât un panou de onoare al cerului în care cei enumeraţi ne sunt arătaţi nouă eroi, adevăraţi şi nemuritori[1].

Comorile Egiptului şi bunătăţile lui Hristos ne sunt puse în balanţă prin viaţa lui Moise. Şi ce alege el?  „Mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu” (v.25). Dar de ce Moise să faci una ca asta? Dacă tu rămâi fiul fiicei lui Faraon, vei putea ajunge cu siguranţă pe tronul lui Faraon, având tot ce poţi visa de la viaţă. – Nu, căci „batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului” (v.26). Şi atunci pe Moise cei mai mulţi îl vor fi crezut nebun… dar el „se uita la răsplătire” (v.26). (mai mult…)

Să ne trezim inima şi conştiinţa!

Romani 13, 11-14; 14, 1-4

            În pericopa Apostolică de mâine a Sfântului Pavel, întâlnim un glas asemeni celui  părintesc care strigă din răsputeri pentru a-şi salva pe fii săi. Iar glasul răsună, pentru noi toţi, astfel: „este chiar ceasul să vă treziţi din somn” (v.11).

            Ceasul aceasta despre se vorbeşte aici nu este unul pe care să îl urmărim atunci când dorim să fim prezenţi la timp în lumea socială în care noi trăim. Aici este vorba despre ceasul dobândirii mântuirii, care întotdeauna este cel prezent, „acum” – pentru a putea fi gata oricând în ceea ce priveşte revenirea Domnului Iisus.

            Glasul părintesc îmi pare întristat, căci trezirea pentru mântuirea noastră trebuie să o facem acum,   moment „mai aprope de noi decât atunci când am crezut” (v.11). Adică, din momentul în care noi am crezut şi am venit la mântuire a trecut un timp îndelungat în care noi nu am mai crescut deloc duhovniceşte, ci din contră, am regresat adormind. (mai mult…)

SFÂNTUL APOSTOL PAVEL & PĂRINTELE IOSIF TRIFA

În rândurile ce urmează doresc să medităm împreună la doi slujitori ai lui Dumnezeu, privind la modul în care El lucrează prin cei care se doresc să se dedice Lui din toată inima.

Ce fel de om a fost Sfântul Pavel? Cu siguranţă unul înzestrat cu nişte daruri – lucru pe care îl descoperim în epistolele sale, iar unii teologi afirmă chiar faptul că el a fost mintea cea mai strălucită, nu doar a bisericii, ci şi a întregii lumi. Aceasta pentru că avea o putere de argumentare şi de prezentare care uimea auditoriul sau destinatarul epistolei sale.

Dar cum îl pregătea Dumnezeu pentru sarcina ce urma să-i revină? În toată această pregătire – naşterea, creşterea şi educaţia sa, aveau să joace un rol important. Aflăm că prin naştere era cetăţean roman (Fapte 22,29), ceea ce era o mare onoare şi avusese privilegiul să stea la picioarele lui Gamaliel, cel mai mare învăţător dintre farisei şi să devină el însuşi un expert în legea ebraică, aşa după cum ei o predau şi o interpretau. (mai mult…)

Să ne facem datoria cu smerenie!

 „Greutatea răspunderii sufleteşti o simt şi eu în Oastea Domnului. Tremur şi mă cutremur mereu să nu ies din voia şi planurile ce le are Domnul cu această mişcare a Lui. Să nu smintesc lucrarea Lui prin nepriceprea mea, şovăielile mele şi socotelile mele.”[1]

Cuvintele, mai sus menţionate, au fost scrise cel mai probabil cu lacrimi în ochi de către părintele Iosif Trifa la finalul celor patruzeci de nopţi înfricoşate, în care nu avea parte de somn, ci de dureri fizice cu o temperatură de 40 de grade, în a doua jumătate a anului 1936.

Dar, aceste cuvintele sfinte, poartă în ele un fior pe care îl avea omul lui Dumnzeu – chiar dacă el era întemeietorul cel pământesc al Lucrării, acela de-a rămâne mereu în stare de smerenie şi mereu treaz în lupta care trebuia dusă împotriva păcatului. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa – părintele sufletesc al poporului român

Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. 1 Corinteni 4, 15

Atunci când alegea să plece din satul natal Certege, părintele Iosif Trifa, considera probabil că pentru sufletul celor din Sibiu va fi un duhovnic iscusit în a-şi păstori turma încredinţată. Dar lucrurile au stat astfel …  Din Psaltirea pe care a primit-o la 7 ani de la mama sa, Anuţa, încredinţată prin cuvinte profetice – avea să hrănească mii şi sute de mii de fii duhovniceşti până departe la capătul lumii.

În jurnalul inspirat din cronici şi documente istorice al domnitorului Neagoe Basarab – părintele său duhovnic, Patriarhul Nifon (pomenit la 11 august), este zugrăvit astfel: „Nu vorbea din cărţi, deşi era un bărbat preaînvăţat, ci vorbea din cunoştinţa pe care ţi-o dă petrecerea neîncetată în rugăciune. De aceea cuvintele sale atingeau ca un penel aurit inimile noastre, zugrăvind într-însele pentru totdeauna pecetea dragostei de Dumnezeu.”[1] (mai mult…)

Să ne hrănim zilnic din Sfântul Cuvânt!

Vine Cineva adesea la Scriptura ta,

Ca s-o-ntrebe și să vadă cât citești tu-n ea.

Dacă până azi cititul ți-a fost îndoios,

Ia, de azi, și-ascultă zilnic Cartea lui Hristos. (Traian Dorz)

 

Cuvintele sfinţilor noştri înaintaşi au fost mereu asemănătoare unor săgeţi care doreau să ne aţintească privirea şi inima spre Sfântul Cuvânt. În toată alergarea şi osteneala lor, nu doreau să îi vedem pe ei şi să îi cinstim pe ei, ci pe Acel pe care ei îl slujeau cu toată fiinţa lor. Tot astfel, nici opera lor literară nu doreau să fie pusă la loc de cinste, iar Scriptura să fie dată la o parte. (mai mult…)