Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home fr. Moise Velescu

fr. Moise Velescu

Comemorarea fratelui Moise Velescu, la zece ani de la trecerea sa la Domnul

Cu binecuvântarea şi participarea ÎPS Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului, duminică, 4 martie, a.c., va avea loc Adunarea de comemorare a fratelui Moise Velescu, la biserica ortodoxă din cartierul Grădişte, municipiul Arad, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa la Domnul.

Programul va începe cu Sfânta Liturghie, la care va participa şi ÎPS Sa Timotei, după care se va oficia slujba de parastas pentru sufletul fratelui Moise, al surorii Eliţa, soţia sa, precum şi pentru al înaintaşilor Oastei. Urmează deplasarea la mormântul fratelui Moise, unde se va ţine un scurt program duhovnicesc, urmând ca, între orele 15:00 – 18:00, să aibă loc, tot la biserica din cartierul Grădişte, Adunarea propriu-zisă de comemorare a înaintaşului nostru drag, la care, de asemenea, va participa şi ÎPS Sa Timotei.

Aşteptăm cu bucurie participarea a cât mai mulţi preoţi, fraţi şi surori din toată ţara!…

Familia şi Adunarea Oastei Domnului din Arad

 

Adunare de comemorare a fratelui Moise Velescu – la 6 ani de la trecerea la Domnul

Update 02.03.2014: Înregistrarea video a adunării de la Arad

Cu binecuvântarea şi participarea Î.P.S. Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului, duminică, 2 martie, a.c., va avea loc Adunarea de comemorare a fratelui Moise Velescu, la biserica ortodoxă din cartierul Grădişte, municipiul Arad, la împlinirea a 6 ani de la trecerea sa la Domnul.

Programul va începe cu Sfânta Liturghie, după care se va oficia slujba de parastas pentru sufletul fratelui Moise, al surorii Eliţa, soţia sa, precum şi pentru al înaintaşilor Oastei. Urmează deplasarea la mormântul fratelui Moise, unde se va ţine un scurt program duhovnicesc, urmând ca, între orele 15:00-18:00, să aibă loc, tot la biserica din cartierul Grădişte, adunarea propriu-zisă de comemorare a înaintaşului nostru drag.

Aşteptăm cu bucurie participarea a cât mai mulţi preoţi, fraţi şi surori din toată ţara.

Slăvit să fie Domnul!

Familia şi Adunarea Oastei Domnului din Arad

WhatsApp chat