Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fr. Popa Petru – Săucani

Fr. Popa Petru – Săucani

”La Crăciun nu m-am putut cumineca, căci sora cutare nu vorbeşte cu mine.”

O, fraţii mei şi surori iubite! Cât de mult ar trebui să ne cutremurăm în faţa lui Dumnezeu şi să ne gândim fiecare la starea noastră şi la viaţa noastră!

Nu sunt trei zile de când am fost într-un loc şi zicea o soră:

– Eu mă duc şi mă cuminec, că la Crăciun nu m-am putut cumineca, căci sora cutare nu vorbeşte cu mine.

– Vai, soră, i-am zis eu, dar cum poţi să te cumineci tu când nu vorbeşti cu sora ta? Du-te şi te împacă cu sora ta şi spune-i să te ierte. Şi s-a dus, dar i-a spus:

– Nu te iert în veci!

Aşa ai făcut tu, fariseule? Aşa aţi făcut voi, cele cinci fecioare nechibzuite? O, voi, toţi care faceţi aşa, niciodată voi nu o să vedeţi Împărăţia lui Dumnezeu! Voi, acelea care nu vă vedeţi cu surorile voastre… (mai mult…)

Priviţi la pomul de Crăciun!

Este un obicei urât în lumea aceasta rea că naşii se duc de fală. Pentru că numele de naş este nume de fală… Şi tot ce este de fală este pentru diavolul, nu pentru Hristos. Orice lucru ai cu care te făleşti, fie o haină, fie o mobilă, fie orice-ar fi, sau chiar daruri dacă ai avea, dacă te făleşti cu ele, atunci, dragul meu, chiar dacă sunt duhovniceşti darurile tale, tu faci un mare păcat.

Îmi aduc aminte, eram copil şi murise tatăl unui alt copil, iar ceilalţi copii îi ziceau:

– Ei, voi n-aveţi tată! Numai voi n-aveţi tată! Voi n-aveţi tată, noi avem! Şi copilul, bietul, înota în lacrimi, că el n-avea tată… Doamne, ce păcat făceau copiii aceştia că se lăudau cu ce aveau ei, că se făleau faţă de cei ce nu aveau ca ei. Ce păcat este lucrul acesta, fala! Când faci un lucru de fală. Când te făleşti cu ceea ce ai şi îl osândeşti pe fratele de lângă tine că el nu are aşa ceva. (mai mult…)

I-a fost lui Dumnezeu milă de tine… Atunci fie-ţi milă şi ţie de fratele tău, de semenul tău.

 

I-a fost lui Dumnezeu milă de tine… Atunci fie-ţi milă şi ţie de fratele tău, de semenul tău. Fie-ţi milă de fiecare slab, cum a îngenuncheat samariteanul cel milostiv lângă cel căzut între tâlhari. Numai îngenunchind i-a putut lega rănile.

Ceilalţi au trecut mai departe. Ce le păsa lor?… Ei se grăbeau la serviciul lor, la afacerile lor pentru care plecaseră de acasă. Numai samariteanul milostiv a putut să se oprească, a putut să cheltuiască şi a putut să-i lege rănile şi să-l ducă la o casă de poposire.

„Du-te şi fă şi tu aşa!”, i-a spus Domnul Iisus cărturarului care îl ispitea pe Domnul Iisus atunci când a întrebat: „Cine e aproapele meu?”.

E cel de lângă tine, fratele meu şi sora mea!

 

Fratele meu şi sora mea, multă vreme nu poţi merge slujind la doi stăpâni.

Spunea un preot la o biserică în ziua de Anul Nou, când se face o dare de seamă: „Iubiţii mei credincioşi! În anul acesta am avut 15 înmormântări, am avut 10 cununii şi am avut 5 botezuri…”.

Ce lucru de mirare! 5 botezuri şi 15 înmormântări? Dar dacă vom merge tot aşa, în 15 ani rămân pustii satul acela şi casele acelea.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că Lucrarea Lui şi adunarea Lui nu rămâne pustie. Dacă am avut un dezertor sau doi, apoi a adus Dumnezeu douăzeci sau treizeci de recruţi şi Domnul le-a dat putere celor care au rămas şi vor să rămână statornici, să trăiască viaţa toată după voia lui Dumnezeu.

Dar din noaptea aceasta, din locul acesta, trebuie să nu mai plecăm aşa cum am venit. În lumina lui Dumnezeu ne vedem fiecare dintre noi, ne cunoaştem şi ştim tot cât trebuia să facem în anul care a trecut şi câtă pagubă a rămas că nu am fost cum trebuia.

Cea dintâi poruncă este: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot cugetul tău”.

Sora mea şi fratele meu! Poţi tu să răspunzi la această întrebare şi la această poruncă? Poţi tu spune: „Da, eu L-am iubit cu toată inima mea, în anul care a trecut, pe Dumnezeul meu!”?

Sau ne vom pleca capul unul câte unul şi vom răspunde Domnului Iisus:

„Doamne, eu l-am iubit mai mult pe copilul meu…”.

„Doamne, eu am iubit-o mai mult pe fata mea…”.

„Doamne, eu am iubit mai mult casa mea, eu am iubit serviciul meu…”

De câte ori mă chema Dumnezeu, şi eu n-am venit să-L ascult pe El, pentru că a trebuit să-mi îmbrac copilul sau fata să meargă la joc sau la bal. A trebuit să grijesc de vite. A trebuit sa dorm, pentru că eram obosit…

Doamne, ce minciuni aduc oamenii! Unde sunt oare oamenii cei care se lăudau că păzesc prima poruncă, de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima? Căci şi aici oamenii îşi pleacă ruşinaţi capul, la prima poruncă, pentru că nici pe asta nu au păzit-o, căci şi la asta au căzut…

Sufletele care L-au iubit pe Dumnezeu din toată inima lor nu au avut niciun idolaş, nu au fost robii nimănui. Ele au fost gata orişicând să răspundă la chemarea Domnului, la rugăciune, la jertfă, la lacrimi, la muncă. Au fost totdeauna prezente.

Eu n-am fost totdeauna prezent la lacrimi. Când au plâns fraţii mei, eu totdeauna am dormit. Eu n-am fost totdeauna prezent la jertfă. Când fraţii mei au adus jertfă în faţa lui Dumnezeu, eu totdeauna am dormit liniştit în aşternutul meu.

Eu n-am fost totdeauna la rugăciune… De-atâtea ori eu am lipsit de la ea. Voi, fraţii mei care aţi fost, cântaţi acum şi bucuraţi-vă, şi daţi slavă lui Dumnezeu. Dar rugaţi-vă şi pentru cei care nu au fost, ca să vină şi ei.

Dar tu, soră, nu L-ai întristat pe Dumnezeul, Cel care ţi-a adus numai bucurii în anul care a trecut?

Când ai întristat pe fratele tău…

Când ai întristat pe sora ta… pe cei care au trebuit să suspine, care au trebuit să plângă din cauza unui cuvânt pe care l-ai scos de pe buzele tale, căci nu trebuia să-l scoţi, tu L-ai întristat pe Mântuitorul tău.

Acestea sunt nişte lucruri amintite ca să ne cunoaştem vrăjmaşii şi să ne îndreptăm viaţa. Doamne, sfinţeşte Tu, buzele care se roagă, pentru ca în noul an să nu mai vorbească niciodată de rău, pentru că toţi cei care vor vorbi de rău niciodată nu vor mai ajunge pe pământul cel nou despre care s-a spus aici. Căci pe pământul cel vechi mult sânge s-a vărsat. Acolo pe noul pământ vor ajunge numai buzele curate, numai oamenii cei noi, numai cei care L-au iubit pe Dumnezeu cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor.

I-a fost lui Dumnezeu milă de tine… Atunci fie-ţi milă şi ţie de fratele tău, de semenul tău. Fie-ţi milă de fiecare slab, cum a îngenuncheat samariteanul cel milostiv lângă cel căzut între tâlhari. Numai îngenunchind i-a putut lega rănile.

Ceilalţi au trecut mai departe. Ce le păsa lor?… Ei se grăbeau la serviciul lor, la afacerile lor pentru care plecaseră de acasă. Numai samariteanul milostiv a putut să se oprească, a putut să cheltuiască şi a putut să-i lege rănile şi să-l ducă la o casă de poposire.

„Du-te şi fă şi tu aşa!”, i-a spus Domnul Iisus cărturarului care îl ispitea pe Domnul Iisus atunci când a întrebat: „Cine e aproapele meu?”.

E cel de lângă tine, fratele meu şi sora mea!

Un singur verset aş vrea ca să mai citesc, căci am avut de mult un gând să-l citesc şi sunt dator cu el. N-am avut niciodată obiceiul să le spun fraţilor, dar de data aceasta aş vrea. Iertaţi-mă!…

În Deuteronom se vorbeşte despre un amestec. Totdeauna când se amestecă lumina cu întunericul nu e ceva bine, nu e ceva clar, căci urmează totdeauna o pagubă, o nenorocire.

Aşa a câştigat vrăjmaşul de prima dată, amestecând…

Aşa a câştigat… El nu a vrut să nu mai avem biserici, să arunce crucile jos, pentru că era prea de tot şi nu avea prea mult de câştigat. Ci a vrut să amestece bine cu răul, lumina cu întunericul. Oamenii să o facă şi pe una, şi pe cealaltă. Să-I slujească şi lui Dumnezeu, şi lui mamona.

Este scris în Deuteronom, capitolul 22, versetul 5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace în haine femeieşti; căci oricine face lucrul acesta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”.

Sunt multe lucruri frumoase pe pământ. Chiar şi pe pământ! Când priveşti la o floare primăvara, Doamne, cât e de frumoasă! Te minunezi de culorile ei, de mirosul ei, dar ea e şi curată.

Când priveşti cerul senin cu stelele, Doamne, ce frumos este! Când priveşti izvoarele apelor, Doamne, cât de curată este apa lor! Şi chiar munţii, cât de frumos sânt modelaţi! Cum e împodobit pământul… Toate sunt atât de frumoase, dacă sunt lăsate aşa cum le-a împodobit Dumnezeu!

Când priveşti un mieluţ primăvara, cât e de frumos, cât e de nevinovat… În ochii lui vezi cât e de gingaş şi cât e de blând. Dar, vai, pe pământul acesta sunt şi lucruri urâte, sunt şi lucruri scârboase, sunt lucruri rele, pe care nici nu ai vrea să le priveşti.

„Femeia să nu poarte haine bărbăteşti, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu!”

În moda lumii, în zilele pe care le trăim astăzi, au apărut şi aceste lucruri: fetele se tund ca băieţii şi se îmbracă cu pantaloni, de nu-i mai deosebeşti care-i fată şi care este băiat. Când îi vezi pe drum sau în tren, sau în autobuz, nu-i mai cunoşti.

Băieţii, nici ei nu se lasă: poartă părul lung. Lucrul acesta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu!

În urmă cu câţiva ani, când a venit o soră de pe la Moldova la noi, am amintit şi surioarelor noastre să se poarte şi să se îmbrace cuviincios, nu cu haine bărbăteşti. De atunci şi până în noaptea aceasta nu am mai amintit de aşa ceva. Atunci, în urmă cu câţiva ani, am spus: „Surorile noastre din Ardeal să ia pildă de la sora Mărioara (din Moldova), pentru că pe acolo surioarele se îmbracă cuviincios, cu baticul pe cap, nu cu capul gol. Şi cu rochia frumoasă şi smerită, nu cu rochia scurtă sau cu pantaloni…”.

De-atunci a trecut cam mult timp şi nu am mai vorbit de aşa ceva, pentru că în adunările noastre nu se vorbeşte despre rochiţe sau pantaloni, despre bască, sau despre batic, ci se vorbeşte despre Iisus. Noi am vorbit numai despre „Ii­sus, Iisus, Iisus, Iisus…”.

Dar sora aceea zicea: „Bine, dar dacă eu mă uit la televizor, doar nu e nimica rău în asta…”. Şi noi vorbim despre Iisus, Iisus, Iisus…

Fratele care bea zice: „Doar ce-i aceea un păhărel?… Doar aceea nu-i mai nimica…”. Şi noi vorbim despre Iisus…

Sora care se îmbracă aşa, ca lumea, zice: „Dar ce-i aceea, frate, dacă mă îmbrac aşa? Nu-i nimica”.

Da! Asta aşa-i! Nu-i nimica! Lucrurile acestea dovedesc că nu-i nimica din Hristos în inima şi în sufletul acela. Ele dovedesc şi arată în afară ceea ce este înăuntru!

Dacă înlăuntrul tău este Hristos, atunci nu va trebui să ţi se spună cum trebuie să vorbeşti, cum să te îmbraci tu… Pentru că îţi va spune Hristos.

Dar dacă nu-ţi va spune Hristos nimica, atunci înseamnă că nu-i Hristos acolo, înlăuntru, în inima ta; şi atunci poţi să spui cu gura ta: „Nu-i nimica”. Şi atunci poţi să te îmbraci cum vrei, poţi să umbli cum vrei tu, poţi să mergi unde vrei tu, poţi să faci ce vrei tu. Căci tocmai aceste lucruri dovedesc că este Hristos lipsă din sufletul şi din inima ta.

Am vrea ca, din noaptea aceasta, să plecăm de aici, toţi cei ce vor să ajungă în Cer, luptând şi împotriva acestui obicei care este moda şi chipul lumii, ca să ne debarasăm de el, căci noi trebuie să fim aşa cum ne arată şi ne cere Chipul lui Hristos.

Iar tu, sora mea, dacă vrei sa fii şi mai departe o urâciune printre copiii lui Dumnezeu, în adunarea lui Dumnezeu, te du mai departe aşa cum este voia ta, căci nimeni nu poate să te oblige. Ţi-a dat Dumnezeu voinţă liberă.

Priviţi-o pe Maica Sfântă din icoană! Ne ruşinăm numai când o privim… E oare îmbrăcată în pantaloni?…V-aţi putea-o închipui în felul acesta?

Sau altceva: închipuiţi-vă că odată, noi, fraţii, am veni la adunare îmbrăcaţi în rochii… Ce-aţi zice voi, surorilor, despre noi, fraţii voştri? „Doamne, bolun­zit-au fraţii noştri?…” Şi aţi striga plângând de ceea ce aţi vedea.

Numai voi, surorilor, nu aţi bolunzit, de aţi umblat aşa? De umblaţi ca să fiţi o urâciune înaintea lui Dumnezeu, dar în pas cu moda satanei?… De ce vă luaţi după lume? De ce vă luaţi după moda aceasta drăcească?

Aveţi cu ce vă îmbrăca: cu ce s-au îmbrăcat şi mamele voastre, şi mamele lor. Nu e din cauza frigului îmbrăcarea pantalonilor. Sunt minciuni că e pentru frig; e pentru modă!

De aceea, am vrea ca din noaptea aceasta să plecăm mai hotărâţi, mai credincioşi şi mai statornici. Să lăsăm aceste lucruri urâte, aceste „pisici” ale satanei: vorbirea de rău, păhărelul, moda, televizorul.

Nu s-au prea spus aceste lucruri până acum aşa pe faţă, fiindcă am zis că în adunare nu se vorbeşte despre aşa ceva. Aici se vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu, care ne face să fim fericiţi. Dar uneori trebuie să le şi araţi cu degetul, să le numeşti pe nume şi să le scoţi pe uşă afară, dacă omul nu-şi dă seama sau nu vrea să-şi dea seama cum umblă, cum trăieşte, cum face…

„Am adus lumea în adunare!…” – cum spunea cineva odată. Acum lumea nu mai este acolo în lume, ci iat-o aici, în adunare.

Ne bucurăm de atâţia tineri în a căror inimă a pus Dumnezeu gândul şi dorul după Rai, după Împărăţia lui Dumnezeu, după Veşnicie, – dar îi vrem să fie şi curaţi, să fie neîntinaţi de lumea aceasta.

Aşa ne-au învăţat pe noi părinţii noştri.

Aşa ne-au învăţat pe noi cei de dinaintea noastră.

Şi numai după aceea, când vom fi cu adevărat oamenii noi, născuţi din nou, atunci vom putea să fim de folos Lucrării lui Dumnezeu şi societăţii în care trăim, să fim de folos Bisericii noastre creştine, să fim de folos neamului nostru. Numai atunci poţi fi de folos, când eşti un om nou. Până când n-am ajuns în starea aceasta de om nou, nu vom fi de nici un folos nimănui.

Se spunea nu de mult despre cineva: „O, fratele acela mai bine nici nu ar fi venit în adunare niciodată, pentru că ne face numai de ruşine şi aduce numai ocară Numelui lui Dumnezeu, pe orişiunde se duce, prin felul cum se poartă”.

Să ne ferească Dumnezeu şi să ferească El Lucrarea Lui de astfel de ostaşi, de astfel de luptători, de astfel de suflete, pentru că pe calea lui Dumnezeu se cer suflete credincioase, ascultătoare, curate, iubitoare, pline de milă, pline de bunătate şi de roduri bune.

I s-a spus smochinului care de trei ani nu făcea roade, tot: „Vin mereu…”, „Vin mereu…”

Nu ştiu… inimii noastre, la unii de trei ani, la alţii de mai mulţi, i se tot spune mereu că Stăpânul vine… În ce stare se găseşte pomul vieţii noastre la ceasul acestei nopţi a Anului Nou, când El vine iarăşi să ne cerceteze?

Ştim bine că de atâtea ori I-a spus Domnul Iisus despre noi Tatălui Ceresc: „Tatăl Meu, mai lasă-l, că am să Mă ocup de el în chip deosebit…”. Şi S-a ocupat Domnul de noi în chip deosebit. Ne-a vorbit cum nu ne mai vorbise nimeni, ne-a făcut să simţim cum nu mai simţisem altădată. Ne-a dus prin unele locuri pe unde n-am mai fost altădată. Ne-am întâlnit cu fiinţe scumpe cu care nu ne‑am mai întâlnit altădată.

Ne-a dat Dumnezeu pe Fiul Său. Ne-a dat Dumnezeu ce a avut mai scump şi ce a avut mai drag.

Dacă şi după aceasta noi nu o să ne îndreptăm, ca să fim mai buni, ca să aducem roadele acelea de la Galateni: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, credincioşia, – s-ar putea întâmpla să vină securea (că şi aşa e înfiptă la rădăcina pomilor) şi să nu mai fie cine să mijlocească pentru Lot… S-ar putea ca Avraam să-şi lase mâinile în jos obosite şi îmbătrânite, şi slăbite…

S-ar putea ca nici Moise să nu mai ţină mâinile tot ridicate în sus…

Şi atunci cine va mai mijloci?… Ce va urma după ce mâinile sfinţilor lui Dumnezeu se vor lăsa în jos?… Că nu au avut pentru cine mijloci…

Iubiţii mei, haideţi să ne ridicăm inimile spre Dumnezeu, să ne îndreptăm cărările după Cuvântul Său!

Să ne ajute Domnul să putem învăţa ceva şi în seara aceasta, a Anului Nou, şi din noaptea aceasta, a Anului Nou, ca să nu intrăm, ca să nu păşim tot oameni vechi, ca să înceapă să trăiască şi să rodească omul cel nou şi în noi, în fiecare dintre noi. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

100. DOMNUL OŞTIRILOR
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Anul Nou – 1983
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol II

Fraţii mei, avem noi odihna în Hristos?

Dacă avem această odihnă, Îi mulţumim lui Dumnezeu, pentru că El ne-a adus-o prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Şi El a făcut să auzim despre nădejdea aceasta dulce prin jertfele acelora care, de la El până la noi, au îndrăznit să mărturisească şi să înalţe Numele lui Iisus.

Dar dacă n-avem odihna aceasta, hai să ne prăbuşim la picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit şi să-I spunem şi noi astăzi: „Doamne Iisuse, fie-Ţi milă, n-am haina Ta, dă-mi-o Tu, că eşti bun şi plin de milă. Tu i-ai îmbrăcat pe toţi nuntaşii aceştia; pe toţi fraţii mei i-ai îmbrăcat. Îmbracă-mă şi pe mine”.

Dacă este vreun suflet, să îndrăznească să se apropie de Iisus. „Iisus vă cheamă, veniţi la El”. (mai mult…)

WhatsApp chat