Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Gavrilă Lupu

Gavrilă Lupu

Lucrul cu targa

Slăvit să fie Domnul!

Într-o adunare ca aceasta, Domnul Iisus vestea Cuvântul, aşa cum ni-L descrie Evanghelistul Luca atât de minunat…

Deodată apar patru oameni care aduceau pe o targă un om paralizat de mulţi ani… Cei patru l-au adus pe slăbănog cu toată dragostea şi cu toată iubirea, dându şi seama de neputinţa lui. El era în neputinţă să se apropie de Domnul… Dar ei, cei patru, scrie Cuvântul Domnului, au făcut o spărtură în acoperişul casei şi l-au coborât cu frânghii până în faţa Domnului Iisus. Şi Domnul Iisus, văzând credinţa celor patru, a celor care l-au adus pe slăbănog, l-a vindecat pe acesta.

Să ne cercetăm o clipă starea noastră în momentul acesta, după ani de umblare pe căile lui Dumnezeu.

Iubiţii şi scumpii noştri, parcă atâţia dintre noi suntem gata oricând să urcăm şi să vestim Cuvântul lui Dumnezeu către alţii…

Atâţia dintre noi suntem gata oricând să dirijăm şi să conducem adunarea şi Lucrarea…

Dar câţi dintre noi cunoaştem lucrarea de a lua targa şi a-i duce la Mântuitorul pe cei slăbănogi?… (mai mult…)

WhatsApp chat