Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Gheorghe Tiber

Gheorghe Tiber

UN TROFEU AL DOMNULUI

Peştera Meziad

Încă înainte de a lua contact sufleteşte cu Lucrarea Oastei Domnului, în 1976, am fost invitat să merg la o adunare la Peştera Meziad, în preziua Sfântului Ilie, unde Oastea Domnului făcea o adunare în acea noapte. Şi acolo, împreună cu fratele Vis, cu fratele Gigel Dănăilă de la Rediu şi cu alţi fraţi, am ajuns mai devreme şi ne-am ocupat un loc pe iarbă.

La un moment dat, dinspre vale am văzut venind un om micuţ de statură, cu părul alb, vâlvoi, cu mâinile la spate şi… cu un zâmbet îngeresc. Mi s-a părut că-i un înger, nu că este un om care urca spre locul de adunare. A venit către noi, căci se cunoştea cu fratele Vis şi cu ceilalţi, şi m-a îmbrăţişat. Fraţii i-au spus: „Este un tânăr de la noi de la Galaţi, care a venit pentru prima dată printre noi”; şi fratele Popa Petru de la Săucani – despre care am aflat ulterior că aşa se chema – m-a îmbrăţişat, zâmbind într-un fel parcă nemaiîntâlnit printre oameni, şi a zis: „Bine-ai venit, frate, printre noi”. Eu nu ştiam nici apelativul acesta de „frate”, nu ştiam mare lucru… fiind un tânăr la 16, 17 ani, şi am fost foarte surprins de explicaţia primită.

Iar apoi, în ceea ce a urmat acolo până s-a înnoptat şi nu se mai vedeau foarte bine fraţii la faţă, l-am urmărit pe acest om care mergea de la grup la grup, aşa, ca un înger binecuvântat, pentru că se cunoştea cu fraţi din toată ţara. (mai mult…)

WhatsApp chat