Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Grăiţi cuvântul Domnului

Grăiţi cuvântul Domnului

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (VII)

În revista ortodoxă «Telegraful român», numărul din 15 ianuarie 1984, articolul intitulat „Sf. Ioan Botezătorul – Mărturia lui despre Iisus”, sub semnătura Părintelui Vasile, se încheia astfel: „Oare s-a încheiat datoria şi bucuria de a-L mărturisi pe Iisus în lume? Desigur că nu! Orice creştin botezat în numele Sfintei Treimi devine un mărturisitor al lui Hristos în lume, el devine prin botez un mădular al Trupului Tainic al lui Hristos care este Biserica. Datoria de căpetenie a noastră este de a da mărturie despre Hristos în faţa oamenilor, mărturie prin cuvintele şi faptele noastre, mărturie prin toată purtarea noastră în lume. Aşa să ne purtăm, ca, văzând oamenii faptele noastre, să-L preamărească pe Dumnezeu”.

Pe temeiul acesta al mărturisirii lui Hristos de către orice creştin botezat în numele Sfintei Treimi, vom arăta aici că, în Biserica noastră Ortodoxă, până la anul 1450, înainte de căderea Constantinopolului, a existat «Misiunea Ortodoxă», formată din preoţi şi mireni cunoscători ai Sfintei Scripturi şi împlinitori cu fapta, voluntariat duhovnicesc. La 1 ianuarie 1923, sub inspiraţia Duhului Sfânt şi oblăduirea Mitropo-litului Nicolae Bălan al Ardealului, a luat fiinţă Oastea Domnului, Asociaţie Misionară Ortodoxă, formată din preoţi şi mireni, voluntariat duhovnicesc. Prin acest voluntariat se leagă trecutul de prezent şi viitor. Nu vom vorbi aici despre felul şi împrejurările şi cum a luat fiinţă, ci ne vom mărgini să spunem despre calităţile duhovniceşti ce trebuie să-l însoţească pe mărturisitorul lui Hristos în această lucrare, pentru a fi în adevăr şi destoinic în lucrul său. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (VI)

Iadul va fi plin cu hotărâri bune luate prea târziu şi de lacrimi nemângâiate vărsate prea târziu. Lumea e plină de păgâni şi de păcătoşi nemântuiţi, care nu primesc Jertfa Crucii, singura scăpare, singurul mijloc pentru a se mântui, şi resping chemările Harului Divin. Închisorile sunt pline cu păgâni şi infractori. Şi creştini pătrund în închisori când sunt persecutaţi pentru credinţa în Domnul Iisus Hristos. Domnul îngăduie aceasta nu ca pe o pedeapsă, ci ca să ducă mărturie despre credinţa în El, dorind ca nici unul să nu pară, ci toţi să vină la pocăinţă. În împrejurări ca acestea, pentru unii poate părea părăsire din partea lui Dumnezeu, dar realitatea este alta. Soldatul lui Dumnezeu, ostaşul Domnului nu e părăsit în durere, în necaz şi suferinţe, la închisoare, şi nu sfârşeşte o dată cu moartea. El dă mărturie despre Hristos-Domnul şi răsplata-i va fi mare în ceruri. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (V)

Pentru că nu-L putem vedea pe Dumnezeu, aceasta nu ne răpeşte libertatea şi dreptul de a-L simţi. Dumnezeu a înzestrat pe om, creatura Sa, cu cinci simţuri. Ceea ce nu vedem simţim, sau mirosim, au pipăim etc. etc. Prezenţa lui Dumnezeu se simte şi puterea Lui cea veşnic trează se vede şi se observă în toate mişcările Universului.

Când fulgeră şi tună, când trăsneşte, când seceta pâr-joleşte faţa pământului, când se înnourează şi iarăşi se însenină, toate stihiile cereşti, cele de pe pământ şi din afara lui sunt pline de Duhul lui Dumnezeu. El este veşnic lângă noi şi chiar în noi. Dacă soarele de pe cer, creaţie atât de minunată, răspândeşte atâta lumină peste tot pământul şi este părtaş cu noi la suferinţele noastre, se amestecă la toate ale noastre şi nimic şi nimeni nu-i poate sta împotrivă, sau să întunece strălucirea lui, cu cât mai mult Dumnezeu, Care toate le-a creat, Care cercetează inima şi rărunchii, care pătrunde în sufletele noastre, străbate gândurile noastre, se ascunde în întunericul cel mai neînţeles de noi ca un ascuns mărgăritar sau alt neînţeles de noi. Binele pe care-l săvârşim este sub povaţa Lui, când comunicăm cu El; iar răul se săvârşeşte sub privirea Lui, spre ocara şi osânda noastră veşnică. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (IV)

În Biserica Nou-Testamentală, cele mai alese jertfe pentru Dumnezeu sunt: inimă nouă, suflet bun, gând curat, conştiinţă sănătoasă. Cine este bun şi curat la suflet se roagă şi cultivă nevinovăţia. Cine este sfânt se sfinţeşte şi mai mult, este Biserică sfinţită pentru Dumnezeu, Templu pentru Duhul Sfânt. Cine se depărtează de înşelăciuni, lăcomie şi trufie se apropie de Dumnezeu. Cu cât cineva se depărtează de cele rele, se apropie mai mult de Dumnezeu.

Cea mai grasă jertfă ce putem aduce lui Dumnezeu este aceea de a scăpa un om de la primejdii, de la moartea veşnică şi a ne păzi neîntinaţi de lume. Religiozitatea cuiva se arată în sfinţenia sa. Viaţa este dar de la Dumnezeu. Păstrarea vieţii, sfinţenia şi desăvârşirea ei atârnă de părtăşia şi comuniunea creaturii cu Creatorul ei. Comuniunea sufletului cu Dumne-zeu este esenţa vieţii creştine; iar Persoana Divino-Umană a Domnului Iisus Hristos este continuată în creştinism.

Domnul Iisus Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi în veci. Şi Jertfa Lui de pe dealul Golgotei este o prelungire în timp şi spaţiu până la revenirea Sa cu slavă, când, fericiţi, ne vom împărtăşi cu viaţa cea adevărată din Raiul Etern. Crucea Domnului stă martoră între noi şi El de-a lungul veacurilor, aducându-ne darurile Jertfei Lui (cf. Lc 22, 19-20). Setea după desăvârşire, mai presus de toate energiile vieţii, înalţă pe o treaptă mai sus, spre o stare existentă superioară, pur-tând triumfător peste vremi chiar vitrege inimile purtătoare de Hristos-Domnul, spre o eternitate veşnic fericită.

va urma

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (III)

Ne preocupă iubirea Tatălui Ceresc care a binevoit să   ne-o descopere în Fiul Său, Jertfa de ispăşire a Fiului Dumnezeiesc şi Duhul Sfânt, dătătorul de viaţă şi lumină. Focul Duhului Sfânt din ziua Rusaliilor, pogorât peste Apostoli, le-a transformat viaţa în întregime şi în mod desăvârşit. El vine şi la noi să ne arate groapa din care am fost scoşi, Stânca din care am fost ciopliţi, să ne vorbească despre Cruce şi Înviere, despre Slava veşnică la care suntem rânduiţi, dacă ascultăm şi împlinim cu inimă curată cele auzite.

Duhul Sfânt ne curăţeşte sufletele de orice întinăciune a păcatului şi le împodobeşte cu daruri cereşti. Duhul Sfânt face sălaş în sufletele credincioase, le face roditoare pentru Dumnezeu şi pentru semeni (cf. Gal 5, 22-15), iar sufletul primitor de Hristos prin Duhul Sfânt se străduieşte fără încetare să nu întristeze pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care a fost pecetluit pentru ziua răscumpărării (cf. Ef 4, 30). Prin Duhul Sfânt, viaţa poate deveni, dacă şi noi vrem şi ne silim, o „Sfântă Liturghie”, urcuş spre înălţimile divine. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (II)

Iubirea lui Dumnezeu ne trimite apoi la iubirea semenilor în scopul de a ne sfinţi fiecare şi împreună să ne împărtăşim cu Domnul Iisus Hristos.

Fiecare mădular al Bisericii lui Hristos (cf. I Cor 12, 27) este templu pentru Duhul Sfânt. Avându-L şi păstrtându-L pretutindeni pe Hristos-Domnul prin Duhul Sfânt, devenim fiecare un mc cer, un colţişor de rai. Aceste temple mici, aparţinătoare lui Hristos, formează împreună o mică locuinţă pentru Divinitate; alcătuiesc împreună Biserica cea vie a lui Dumnezeu. În această Biserică vie, lucrătorul văzut trebuie să se înfăţişeze ca un om încercat, destoinic, plin de Duhul Sfânt (cf. II Tim 2, 15), cunoscător şi conştient de felul cum trebuie să se poarte în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlpul şi temelia Adevărului (cf. I Tim 3, 15).

O dată cu păcatul a intrat în lume suferinţa. Până şi natura suspină fără încetare, aşteptând descoperirea fiilor lui Dum-nezeu (cf. Rom 8, 19) şi împreună cu firea înconjurătoare Biserica vie a lui Hristos-Domnul aşteaptă arătarea Restau-ratorului de lucruri noi (cf. Apoc 21, 5). Nu un oarecare incident, ci arătarea lucrurilor noi. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII

Părtăşia dragostei lui Dumnezeu creează în sufletele celor ce o au o lucrare şi o stare de unire, de sfinţenie, desăvârşire şi dăruire. Unire cu toţi cei ce sunt în adevăr şi iubesc venirea Domnului. Sfinţire şi desăvârşire întru viaţa cea plină de daruri dumnezeieşti; şi dăruire spre semeni în vederea răspândirii Evangheliei în lume, lărgirea Împărăţiei şi mărirea lui Dumnezeu.

Nu poate fi unire în Adevărul cel unic înaintea sfinţeniei şi înaintare spre culmile cele înalte, precum nici dăruire deplină şi reală. Înaintăm primii paşi spre sfinţenie când ştim că nimic nu avem prin noi înşine. Iar sfinţenia este starea înaltă în care credinciosul, copleşit de ea, trăieşte în cea mai strânsă relaţie de ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu şi împreună cu fraţii formează un organ comun, duhovnicesc, toţi sunt mici şi se supun unul altuia în dragoste. În astfel de familie duhovnicească, Hristos-Domnul tronează prin Duhul Sfânt şi relaţia de culturalizare dintre om şi Dumnezeu este înaintarea în cunoaşterea Domnului Iisus, a drumului Golgotei şi păstrarea legăturilor vii şi reale cu Jertfa de pe Cruce prin credinţa Adevărului, rugăciunea prin Duhul şi Sfânta Euharistie. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (IV)

În Biserica Nou-Testamentală, cele mai alese jertfe pentru Dumnezeu sunt: inimă nouă, suflet bun, gând curat, conştiinţă sănătoasă. Cine este bun şi curat la suflet se roagă şi cultivă nevinovăţia. Cine este sfânt se sfinţeşte şi mai mult, este Biserică sfinţită pentru Dumnezeu, Templu pentru Duhul Sfânt. Cine se depărtează de înşelăciuni, lăcomie şi trufie se apropie de Dumnezeu. Cu cât cineva se depărtează de cele rele, se apropie mai mult de Dumnezeu.

Cea mai grasă jertfă ce putem aduce lui Dumnezeu este aceea de a scăpa un om de la primejdii, de la moartea veşnică şi a ne păzi neîntinaţi de lume. Religiozitatea cuiva se arată în sfinţenia sa. Viaţa este dar de la Dumnezeu. Păstrarea vieţii, sfinţenia şi desăvârşirea ei atârnă de părtăşia şi comuniunea creaturii cu Creatorul ei. Comuniunea sufletului cu Dumne-zeu este esenţa vieţii creştine; iar Persoana Divino-Umană a Domnului Iisus Hristos este continuată în creştinism. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (III)

Ne preocupă iubirea Tatălui Ceresc care a binevoit să   ne-o descopere în Fiul Său, Jertfa de ispăşire a Fiului Dumnezeiesc şi Duhul Sfânt, dătătorul de viaţă şi lumină. Focul Duhului Sfânt din ziua Rusaliilor, pogorât peste Apostoli, le-a transformat viaţa în întregime şi în mod desăvârşit. El vine şi la noi să ne arate groapa din care am fost scoşi, Stânca din care am fost ciopliţi, să ne vorbească despre Cruce şi Înviere, despre Slava veşnică la care suntem rânduiţi, dacă ascultăm şi împlinim cu inimă curată cele auzite.

Duhul Sfânt ne curăţeşte sufletele de orice întinăciune a păcatului şi le împodobeşte cu daruri cereşti. Duhul Sfânt face sălaş în sufletele credincioase, le face roditoare pentru Dumnezeu şi pentru semeni (cf. Gal 5, 22-15), iar sufletul primitor de Hristos prin Duhul Sfânt se străduieşte fără încetare să nu întristeze pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care a fost pecetluit pentru ziua răscumpărării (cf. Ef 4, 30). Prin Duhul Sfânt, viaţa poate deveni, dacă şi noi vrem şi ne silim, o „Sfântă Liturghie”, urcuş spre înălţimile divine. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII (II)

Iubirea lui Dumnezeu ne trimite apoi la iubirea semenilor în scopul de a ne sfinţi fiecare şi împreună să ne împărtăşim cu Domnul Iisus Hristos.

Fiecare mădular al Bisericii lui Hristos (cf. I Cor 12, 27) este templu pentru Duhul Sfânt. Avându-L şi păstrtându-L pretutindeni pe Hristos-Domnul prin Duhul Sfânt, devenim fiecare un mc cer, un colţişor de rai. Aceste temple mici, aparţinătoare lui Hristos, formează împreună o mică locuinţă pentru Divinitate; alcătuiesc împreună Biserica cea vie a lui Dumnezeu. În această Biserică vie, lucrătorul văzut trebuie să se înfăţişeze ca un om încercat, destoinic, plin de Duhul Sfânt (cf. II Tim 2, 15), cunoscător şi conştient de felul cum trebuie să se poarte în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlpul şi temelia Adevărului (cf. I Tim 3, 15). (mai mult…)

WhatsApp chat