Fratele Ilie Marini a fost fratele cel mai mare dintre cei opt copii în viaţă ai lui Ion şi Ana Marini din Săsciori, judeţul Alba – părinţii fratelui Ioan Marini (care a fost al doilea dintre cei opt). El s-a născut în anul 1905.
Fratele Ilie s-a întors şi el la Domnul tot cam prin anul 1930, devenind îndată unul dintre cei mai harnici propovăduitori ai Cuvântului Sfânt, atât prin viu grai, cât şi prin răspândirea de multe cărţi şi foi religioase aduse de la Părintele Iosif din Sibiu. Şi purtate cu multă râvnă şi dragoste întâi prin satele apropiate ale Săsciorilor, iar mai apoi până în depărtările judeţului Alba şi chiar şi în alte judeţe…
În foaia «Isus Biruitorul» din iunie 1936, numărându-l printre cei mai harnici desfăcători de foi şi vestitori ai Cuvântului Evangheliei pe ţară ai Oastei Domnului din vremea aceea, Părintele Iosif scria despre fratele Ilie Marini următoarele:
„În chipul de alături se vede dragul nostru luptător de la Săsciori, fratele Ilie Marini, nazireul fără barbă, care de ani de zile colindă mereu satele din trei judeţe: Alba, Hunedoara şi Sibiu. El este scumpul nostru făclier care a aprins şi aprinde mereu sate, oşti şi suflete. E tipul şi pilda bunului ostaş care, lucrând de la suflet la suflet, prin stăruinţă, muncă şi jertfă de ani de zile, a creat mereu oşti şi ostaşi care îl au azi ca pe un frate scump şi drag care i-a trezit la o viaţă nouă.
Domnul Singur ştie tot ce a făcut acest umil luptător. El să-i dea răsplata cerească şi El să-i dea şi mai departe ajutor şi binecuvântare de Sus pentru lupta şi jertfa sa în slujba Domnului.”
Părintele Iosif l-a iubit foarte mult pe fratele Ilie pentru râvna lui aleasă şi pentru frumosul lui dar de a vorbi cu blândeţe şi convingere despre Domnul. Dar şi fratele Ilie l-a iubit nespus de mult pe părintele său sufletesc. Rămâne ca o dovadă strălucită de dragoste faţă de Părintele Iosif o scrisoare adresată de el părintelui în unul din cele mai grele momente ale sale şi ale Oastei, scrisoare publicată în «Isus Biruitorul» din 8 noiembrie 1936: „Ochii mei te văd şi acum… Îţi vom păstra o dra-goste şi recunoştinţă veşnică… nu te vom uita niciodată. Te vom urma totdeauna.”
Pe vremea aceea, în 1936, se pornise un început de organizare a Oastei Domnului pe ţinuturi, pentru o mai bună şi mai armonioasă lucrare şi conlucrare a fraţilor, după nişte păreri care veniseră nu de la Părintele Iosif, ci de la alţi fraţi.
Părintele Iosif nu s-a opus acestei idei, dar nici n-a îmbrăţişat-o, ştiind bine prin Duhul Domnului că astfel de iniţiative de felul celor care mai fuseseră şi altele încă de prin 1932 de la Oradea nu vor fi niciodată potrivite pentru caracterul Oastei, care era altfel rânduită de la Dumnezeu să fie. În foaia «Isus Biruitorul» din 9 august 1936, Părintele Iosif scria:
„Imitând pilda fraţilor din Someş, un început de organizare s-a discutat şi s-a făcut şi în adunarea de la Săsciori – Alba. Fraţii s-au rugat mult şi cald pentru călăuzirea Duhului Sfânt şi, după un sfat duhovnicesc de 3 ore, au prins în 8 puncte anumite precizări pentru bunul mers al Oastei. De acum, ca peste tot în Lucrarea Oastei, este şi acest început un aluat care se plămădeşte şi se frământă sub inspiraţia şi căldura Duhului Sfânt. Unii vor mai adăuga una, alţii alta, până ce în urmă vom avea ceea ce Domnul voieşte. Dăm în ceea ce urmează hotărârea luată în adunarea de la Săsciori – Alba…”
Pe scurt, aceste 8 puncte erau:
1. Familia Oastei;
2. Sfatul luptătorilor;
3. Pentru creşterea duhovnicească;
4. Oastea şi politica;
5. Oastea şi sectele;
6. Cercetători de fraţi;
7. Frate de legătură;
8. Adunarea anuală
…Şi, după ce numeau 47 de delegaţi pe comune, în 38 de localităţi din 4 judeţe (Sibiu, Târnava Mică, Alba şi Hunedoara), se numea în fruntea lor, ca frate de legătură pe această regiune, fratele Ilie Marini. Cu această ocazie scria despre el adunarea de la Săsciori următoarele:
„..Pentru buna legătură între toate grupările regiunii Alba, însărcinăm pe fr. Ilie Marini să fie frate de legătură, ca unul care este cunoscut şi cunoaşte pe fraţii din părţile acestea, fr. sa făcând şi până acum de bunăvoie şi cu bun folos slujba aceasta…”
Fireşte, nici din frământarea care s-a făcut atunci pentru acest fel de organizare, ca şi din celelalte de dinainte şi de după ea, nu s-a ales nimic. Timpul şi împrejurările au zădărnicit-o. Domnul avea şi are alt plan cu Oastea Lui. Orice organizare care numeşte pe cineva mai în frunte, fixându-i o însărcinare sau o funcţie de conducere, se pare că este mai dinainte zădărnicită de Domnul. El se pare că vrea să lase ca cinstea aceasta să fie dată neoficial numai acelui suflet care lucrează cel mai mult, care se poate smeri cel mai mult, care poate fi mai înţelept, mai răbdător, mai jertfitor, mai iubitor şi mai ostenitor dintre toţi, fără să ceară, fără să aştepte şi fără să caute nimic pământesc. Ci să lucreze numai din dragostea pentru Dumnezeu şi pentru fraţi…
Fratele Ilie Marini a împlinit mulţi ani o astfel de misiune şi s-a bucurat în tot acel timp de preţuirea şi dragostea tuturor fraţilor care l-au cunoscut. În această muncă şi osteneală sfântă, el a avut multe de suferit şi de ispăşit…
A fost prigonit, bătut, amendat şi ameninţat de multe ori şi în multe părţi, după cum a fost şi iubit şi preţuit foarte mult printre fraţi. Dar el a trecut prin toate lucrând şi răbdând pentru Domnul Iisus ca un bun ostaş al Său.
În acei ani minunaţi, fraţii din Săsciori şi-au orga-nizat şi o fanfară a lor cu multe instrumente, cu care au însufleţit multe adunări ale Oastei din Sibiu, Bucureşti, Alba Iulia şi din multe alte părţi.
După un timp, fratele Ilie s-a căsătorit cu sora Ana din Lancrăm, stabilindu-se în acea localitate. Din cauza vremurilor, apoi a rămas mulţi ani numai acolo, nemai-putând umbla mai departe printre fraţi ca mai înainte.
Cu toate acestea, în anul 1959, a fost arestat şi el şi condamnat la 12 ani închisoare, împreună cu lotul fraţilor din Alba.
A suferit acolo foarte mult, fiind aproape tot timpul bolnav. Într-un timp era pe moarte şi numai îndurarea Domnului l-a salvat.
În 1964, când a fost eliberat, s-a înapoiat iarăşi la Lancrăm, continuând, după împrejurări, să lucreze în satul său şi în adunarea de la Sebeş-Alba.
Tot trecutul frumos al fratelui Ilie Marini, care a fost de un mare folos fratelui său Ioan ca şi multor fraţi din Oastea Domnului, es¬te o frumoasă pildă de hăr¬nicie şi devotament pentru Dom¬nul. Prin lupta fraţilor Ilie şi Ioan Marini, împreună cu fratele Precupescu, cu fratele Ni¬colae şi Ion Capătă şi alţii, Oastea Dom¬nului din Săs-ciori luase pe vremea aceea, din anii 1930 până în 1950, un aşa avânt că era socotită printre primele oşti din ţară.
După plecarea la Dom¬nul a fratelui Ioan şi după mutarea fratelui Ilie, toată lucrarea de la Săs¬ciori a decăzut până la a se pierde de tot. Acum nu mai este acolo nimic.
Să ne rugăm Domnului ca El să trimită din nou o puternică lucrare a Duhului Sfânt, pentru ca din nou să se aprindă la Săsciori focul sfânt al dragostei şi o nouă Oaste a Domnului, cum era atunci când clocotea toată valea Săsciorilor de Cuvântul şi cântările Domnului… de petrecerile şi bucuriile frăţeşti.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din „Fericiţii noştri înaintaşi”
