Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Înviere

Înviere

O învăţătură despre Înviere

Bucuria Învierii nu este numai un Hristos care a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui, ci este, mai ales, un Hristos care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, care petrece cu mine.

Cât timp am fost la şcoală, dascălii mi-au vorbit despre un Iisus Hristos care a trăit pe vremea lui August Împăratul: a vorbit frumos, a suferit, a murit şi a înviat a treia zi şi şade de-a dreapta Tatălui. Mare folos duhovnicesc n-am avut din aceste lecţii. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl vedeam mai mult în lumina istoriei.

Mai tîrziu, mi s-au spus şi mai multe lucruri despre Iisus Hristos. În Teologie am învăţat pe larg, temeinic şi cu ştiinţă despre toată viaţa şi învăţăturile lui Iisus Hristos. Dar nici din această şcoală n-am ieşit cu Hristos al meu. Eu L-am aflat pe Domnul numai cînd El „S-a arătat mie”, ca să mă încredinţeze că este viu şi că petrece cu mine. În izbeliştile şi furtunile vieţii, Domnul mi S-a arătat mereu, şi azi, şi mîine, pînă în clipa cînd am aflat că este viu, şi am strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. (mai mult…)

Poate fi-nfrunzită lunca…

Poate fi-nfrunzită lunca,
iarba s-o-nveşmânte,
mieii pe câmpii să zburde,
graurul să cânte,
pot cireşii să-nflorească,Lunca
inul să răsară,
poate câmpul să-nverzească
– nu e Primăvară.

Pot copiii să se joace,
vântul să adie,
pot să se îmbrace-n zâmbet
caişii toţi la vie,
pot albinele s-alerge
floare după floare,
clopotele pot să cânte
– nu e Sărbătoare.

Pot să sune mii de strune,
cântecul suspină,
pot să ardă candelabre,
jale e-n lumină,
pot să fie ouă roşii,
casa e tăcere –
cât mormintele sunt pline
nu e Înviere.

Când nu vor mai fi pe lume
ziduri şi lăcate,
când va respira şi gândul
numai libertate,
când va fi lumină-n casă
şi senin afară,
– aia fi-va Sărbătoare,
aia, Primăvară!…

Traian Dorz

Foto: Emi Popa

WhatsApp chat