Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Marini

Ioan Marini

Cine stă în credinţă, se pleacă în faţa strălucitei lucrări a Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt are de făcut o mare lucrare în cei răscumpăraţi prin sângele Mielului. Lucrarea Lui este să ne sfinţească tot mai mult (I Tes 5, 23), pentru ca să ajungem să fim în viaţa şi în purtarea noastră, aşa cum a fost Domnul Iisus Hristos şi cum ar fi El, dacă ar fi în locul nostru. Suntem rânduiţi „să fim asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi“ (Rom 8, 29). Această lucrare vrea s-o ducă la desăvârşire Duhul Sfânt în orice copil al lui Dumnezeu.

Cine stă în credinţă, este gata să se supună lui Dumnezeu. Dar nu poate să facă acest lucru decât numai dacă se predă în totul călăuzirii Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ia în stăpânire viaţa care I s-a predat, ca s-o sfinţească. Lucrarea Lui este o lucrare minunată, tainică, şi totuşi bine arătată în afară prin viaţa de sfinţenie. Ceea ce face El, nu se poate face nici prin puterea voinţei, nici prin tot felul de sforţări ale trupului, nici prin încordarea puterilor sufleteşti, nici prin carte sau cultură, nici prin educaţie. Sculptorul Dumnezeiesc, căci aşa am putea să numim pe Duhul Sfânt, ciopleşte mereu la blocurile de piatră, care sunt aceia care s-au predat Lui, ca să scoată din ei – sufleteşte vorbind – chipuri asemenea Domnului Iisus. (mai mult…)

Cine stă în credinţă este plin de dorinţa ca şi alţii să fie mântuiţi.

Adevăratul creştin este plin de dorinţa arzătoare de a slăvi pe Dumnezeul lui. Şi când este Dumnezeu slăvit? Când păcătoşii se întorc la El, se supun Lui şi primesc harul care este în Hristos. Acest lucru îl ştie bine cel credincios, şi de aceea zi şi noapte arde în el un foc care nu-l lasă să stea locului. Este focul iubirii şi al milei de păcătoşi. El vrea să-i vadă mântuiţi, pentru ca, prin ei, Dumnezeu să fie slăvit.

Ca să-şi ajungă acest gând, lucrează cu stăruinţă pentru mântuirea păcătoşilor. Pentru aceasta, foloseşte orice prilej, ca să stea de vorbă cu ei, să-i înştiinţeze, să-i aducă la o judecată mai dreaptă, să-i încredinţeze şi să le arate pedeapsa care-i aşteaptă, dar şi mântuirea în Domnul Iisus Hristos. Pretutindeni, în casă, pe stradă, în tren, pe vapor, în atelier, în birou, oriunde ar fi, cine stă în credinţă caută să mântuiască suflete. Împarte pliante, pofteşte pe păcătoşi să vină acolo unde se vesteşte Cuvântul, se duce la ei acasă ca să-i ia la adunare, vorbeşte cu ei despre Domnul Iisus; şi dacă a adus pe cineva la adunare, ia loc lângă el şi strigă către Dumnezeu ca să trimită o săgeată în inima păcătosului şi astfel să fie mântuit. Când s-a sfârşit adunarea, vorbeşte prieteneşte cu el despre cele auzite în legătură cu mântuirea sufletului lui. Zi şi noapte lucrează ca să aducă roadă pentru Dumnezeu. (mai mult…)

Hotărâţi şi statornici

Nu fi un steag arătator de vânt,
şi nu primi uşor orice cuvânt.
Rămâi statornic până la sfârşit
în ceea ce Domnul ştii c-a poruncit.

Nu fi ca plopul ce tremură la orice adiere,
când vrea ispita inima şi cugetul ţi-l cere.
Ori când vreun vântişor de prigonire bate,
tu ţine spada de-ncercare şi răzbate. (mai mult…)

Ioan Marini – un suflet de apostol

  

Sunt oameni la care amintirea trecerii lor prin lume e tot atat de vie, de nu chiar mai luminoasa, decat insasi scurta lor existenta pamanteasca. Timpul consuma tot ceea ce era perisabil in fiinta lor, dă  la o parte toate micile mizerii legate de o mană de pămant, şterge rugina prejudecăţilor contemporanilor, lăsand să apară dincolo de ani, strălucitori şi biruitor, omul spiritual, model de vieţuire pentru generaţii de-a rândul.

Un astfel de om a fost blândul învăţător Ioan Marini, de la a cărui trecere la Domnul se vor împlini anul acesta, la 29 ianuarie , 72 de ani. (mai mult…)

Cine stă în credinţă duce o viaţă ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Intrând cu Domnul Iisus Hristos într-o strânsă legătură de iubire, credinciosul a intrat ca într-o grădină plină de mireasma florilor şi se bucură cu o bucurie negrăită şi strălucită. Ce are el în Domnul Iisus, numai el ştie şi numai el preţuieşte. De aceea, duce o viaţă ascunsă în Dumnezeu, aşa de ascunsă cum era locul prea sfânt din cortul Vechiului Testament, loc în care nu intra nimeni decât marele preot o singură dată pe an. Ce este în ea însăşi această viaţă ascunsă, nu se arată nici pe faţa celui ce stă în credinţă, nici în vreun lucru din afară, nici în rugăciuni, nici în despărţirea de oameni (Is 65, 5); ea nu poate să fie văzută cu ochii trupeşti. Numai Prietenul inimii o vede şi o acopere cu umbra aripilor Lui, dând unui astfel de suflet asigurarea: ,,Mireasă, tu eşti o grădină închisă, un izvor închis, o fântână pecetluită“ (Cânt 4, 12). (mai mult…)

Cine stă în credinţă are faţă de Domnul Iisus adevărata stare de suflet pe care trebuie s-o aibă.

Pentru cel credincios, Domnul Iisus Hristos nu este o fiinţă cu care nu ştie ce să facă şi al cărei rost în lume să nu-l înţeleagă. Domnul Iisus nu este pentru el ceva de a doua mână, ci este soarele în jurul căruia se mişcă şi se învârt gândurile lui, simţirea lui, voinţa lui, tot ce este al lui. Numele Domnului Iisus nu este pentru el un sunet gol, care nu-i spune nimic, ci un nume plin de înţeles, de putere, de har, de viaţă şi de biruinţă. „Numele Tău este ca o mireasmă vărsată“ (Cânt 1, 3). Domnul Iisus este totul: „El este alfa şi omega, începutul şi sfârşitul“, ,,Dumnezeu binecuvântat în veci“ (Rom 9, 5). Fără de El, credinciosul nu poate să trăiască, aşa cum nu poate să trăiască peştele fără apă; cu El însă poate toate.

Domnul Iisus este lauda lui, bucuria lui, fântâna fericirii lui, steaua nădejdii lui, slava lucrării lui, coroana neprihănirii lui, izvorul sfinţirii lui, pe scurt, totul. Fără Domnul Iisus, el n-are nimic: nici pace, nici bucurie, nici nădejde, nici mângâiere în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Inima celui ce stă în credinţă bate cu putere pentru iubitul său Stăpân. El este plin de dragostea Domnului Iisus. Un astfel de om poate să lase pentru Domnul Iisus: case, fraţi, surori, tată, mamă, soţie, copii (Mt 19, 29). Pentru Domnul lui, el poate să-şi jertfească patria (ca misionarul care merge în ţări depărtate de ţara lui), averea, ba chiar şi viaţa… Nimic nu este pentru el prea scump, prea mult, el se socoteşte aşa de neînsemnat, încât dacă Domnul Hristos vrea să se slujească de el, nici nu se gândeşte ce se va alege de el. Îşi dă bucuros orice picătură de sânge pentru slava Domnului Iisus. Chiar moartea nu poate să-l despartă de dragostea Domnului. (mai mult…)

Cine stă în credinţă urăşte păcatul, şi la el însuşi, şi la alţii.

Cei ce stau în credinţă ştiu că păcatul este un lucru îngrozitor, o călcare în picioare a voii lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Ei se poartă cu păcatul ca păcat, deci ca ceva care-i înfioară şi nu-l socotesc ca o nimica sau numai ca o prostie, ci aşa cum şi este în adevăr: o înfiorătoare călcare a voii lui Dumnezeu, călcare care aduce cu sine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători (Efes 5, 6; Rom 1, 18).

Din această pricină, ei urăsc păcatul atât la ei înşişi cât şi la alţii. Ei au ajuns să urască păcatul nu atât din pricină că ne pregăteşte aici pe pământ o viaţă nefericită şi dincolo ne duce la iad, ci pentru că Dumnezeu îl urăşte. ,,Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Gen 39, 9) Eu, care am aflat har şi am ajuns să cunosc că Dumnezeu mă iubeşte, cum să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Să supăr pe Acela Care mă iubeşte atât de mult? Niciodată! Niciodată! (mai mult…)

Comemorarea fratelui învăţător Ioan Marini

La 71 de ani de la înveşnicirea fratelui nostru învăţător Ioan Marini, lucrător neobosit în vremurile de început ale Oastei, alături de Părintele nostru Iosif Trifa, Frăţietatea Oastei Domnului este chemată să se adune la biserica din Săsciori (Alba), duminică, 28 ianuarie a. c., pentru a participa la Sfânta Liturghie, la parastasul în memoria cinstitului înaintaş, precum şi la Adunarea Oastei Domnului de comemorare a fratelui învăţător, ce va urma imediat după sfânta slujbă, cu binecuvântarea părintelui paroh.

La Săsciori de ajunge cu trenul până în gara Sebeş-Alba, iar de la fosta fabrică de ciorapi TEBA, din Sebeş, se pot lua maşini de ocazie, până-n Săsciori.

Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului

Martorul credincios, „Fratele-învăţător” Ioan Marini 1908-1947

fr. Ioan Marini

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săs¬ciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.

În această situaţie, ducându-l în şcoala suferinţei, Domnul l-a ales pentru slujba şi slava Sa. Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:
„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului.”
Ioan Marini, învăţător, Săsciori – Alba
«Lumina Satelor», nr. 4, din 22 ianuarie 1928 (mai mult…)

Posteşti? Arată-mi prin fapte!

– Posteşti? Atunci dovedeşte-mi asta prin fapte!
– Ce fel de fapte? – mă întrebi.
– Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un duşman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pizmui; dacă vezi o femeie frumoasă, n-o pofti în inima ta.

Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcat. Sfarmă lanţurile răutăţii (Isaia 58, 6), iartă semenului tău tot răul ce ţi-a făcut. Cel care posteşte, dar nu se lasă de păcate e ca acela care cu o mână zideşte, iar cu cealaltă dărâmă; e ca omul care acum se roagă lui Dumnezeu, apoi îl înjură şi îl blestemă pe aproapele.

Un vechi propovăduitor al Evangheliei zicea: Nici un folos nu este a pune ziduri şi şanţuri lângă cetate şi a nu păzi poarta prin care intră potrivnicul. Ce folos este a schimba mâncă­rurile şi a nu schimba năravurile rele? Ce folos este a se înfrâna de la bucate şi a nu se conteni de la pofte şi păcate, care totdeauna sunt urâte! Atunci trupul de bucate va fi gol, iar sufletul de păcate va fi plin; oamenii ne vor judeca de bine, dar Dumnezeu ne va socoti ca pe nişte osândiţi şi păcătoşi. (mai mult…)

WhatsApp chat