Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Neagu

Ioan Neagu

Ioan Neagu din Pechea – Galaţi

Fratele Ioan Neagu, zis şi Jane, s-a născut în anul 1904, din părinţii Vasile şi Mărioara, oameni simpli şi săraci din comuna Pechea, judeţul Galaţi. N-a putut în-văţa decât 4 clase primare. S-a căsătorit în 1924 cu Ioana Ivaşcu.

A iubit din tinereţe pe Domnul, luând parte la corul bisericesc. Prin anul 1924, toamna, într-o duminică, pre-otul a anunţat în biserică sosirea mai multor foi «Lumina Satelor» din Sibiu, scrise de Părintele Iosif Trifa, şi a îndemnat poporul să aboneze foaia şi să se înscrie în Oastea Domnului. Printre primii înscrişi a fost fratele Ioan Neagu. Setea şi foamea lui sufletească îl făceau să fie tot mai plin de râvnă. S-a predat Domnului împreună cu câţiva dintre consătenii lui, începând adunările Oastei în biserică, dar spre toamnă şi iarnă, nemaiputând să se adune acolo, au căutat să facă adunări prin case…

Cum cei mai mulţi din familiile lor erau ne-hotărâţi pentru Domnul, neprimindu-i nicăieri şi alungându-i de pretutindeni, ei au dus ani de mari lupte şi greutăţi, căci satul era plin de vin şi băuturi, iar ei, luptând împotriva acestora, aveau nespus de mult de suferit. Până când şi soţia fratelui Jan şi părinţii lui erau contra Oastei, strigând după fraţi că sunt sectari şi rătăciţi. Că n-au voie să citească Biblia. Că ei vor să strice obiceiurile şi datinile strămoşeşti… (mai mult…)

WhatsApp chat