Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Libraria Cartea de Aur

Libraria Cartea de Aur

25 noienbrie – Am cutreierat cetatea

Cutreierarea cetăţii ne aduce şi nouă aminte cu amar de toate alergările noastre pe uliţele lumii, căutând mântuirea şi bucuria adevărată, prietenia adevărată, dragostea adevărată. Dar, vai, cât de în zadar au fost toate ostenelile şi căutările acestea! Când ne amintim de alergările şi cutreierările noastre zadarnice căutând pe Domnul acolo unde nu era, ne gândim cu milă la toate aceste nefericite suflete care fac şi ele azi cum făceam noi atunci. O, cum am dori să le chemăm să vină şi ele aici unde noi L-am aflat acum atât de fericiţi pe dulcele nostru Iisus…  Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimi mele, l‑am căutat, dar nu l-am găsit… M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele, şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit… Să nu uităm niciodată amintirile noastre! Căci amintirile sunt un tezaur din care ne putem îmbogăţi mereu. (mai mult…)

24 noiembrie – Sfârşit e tot ce-a fost durere

Sfârşit e tot ce-a fost durere,

sfârşit pe veci e-al tău suspin,

spre veşnicii de mângâiere,

o, vino, Ceru-ntreg te cere,

Iubito, scoală-te şi vin’!

 

Trecute-s ploile duşmane,

se face-acum pe veci senin,

trecută-i iarna de prigoane,

o, vin să-ţi vindec orice rane,

Iubito, scoală-te şi vin’! (mai mult…)

23 noiembrie – Porumbiţa din crăpăturile stâncii

Şi spinii, şi copacii pădurii, şi crăpăturile stâncii vorbesc despre starea de suferinţă, de singurătate şi înstrăinare prin care trăiesc şi luptă sufletele preaiubite ale Domnului Iisus. Dar vorbesc şi despre cât de mângâietor este gândul că Domnul nostru ştie de fiecare dintre ai Lui! Rând pe rând, ai Lui rămân tot între spini, tot smeriţi, tot săraci, tot străini, numai cu Hristos, Mirele lor Care ştie că din dragostea pentru El ei sunt aşa printre acestea (II Cor. 2, 4). Şi rămân fericiţi după oricâte părăsiri. Pentru că îmbrăţişarea lui Hristos îi despăgubeşte pentru orice despărţiri, oricât de dureroase şi nedrepte ar fi despărţirile acestea aici în lumea asta. Scump suflet unit cu Hristos, răscumpărat de Hristos, preaiubit lui Hristos, găseşte în dragostea pe care I-o dai, în dragostea pe care ţi-o dă, destulă putere şi despăgubire de toate cele pe care le înduri în mijlocul alor tăi sau alor Lui.

(mai mult…)

Ca un crin în mijlocul spinilor

Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Preaiubitul Tatălui Ceresc şi Preaiubitului Scump al sufletelor noastre, a fost El Însuşi Crinul cel mai alb şi mai sfânt în mijlocul celor mai răi spini de tot felul, aici pe pământ.

Şi tot aşa a fost şi este şi Biserica Lui cea vie, preaiubita Lui Mireasă Cerească. Şi tot aşa trebuie să fie şi orice suflet curat, care vrea să poarte sfânta dragoste a lui Dumnezeu statornică şi fierbinte până la moarte.

Despre fiecare astfel de suflet se poate spune versetul dulce şi amar:

Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete…

În tot acest sfânt poem al dragostei lui Hristos, Mirele este numai El (Matei 25, 6).

Dar cuvintele referitoare la Mireasă au acelaşi înţeles fie că este vorba de întreagă Biserica lui Hristos, care este Trupul Său (Rom. 12, 5; I Cor. 12, 27) şi Mireasa Lui (II Cor. 11, 2; Apoc. 22, 17), fie că este vorba numai despre sufletul care I se predă Lui şi se uneşte cu Hristos spre a alcătui un singur duh cu El (I Cor. 6, 17). (mai mult…)

Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.

Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“

Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n-au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. (mai mult…)

20 noiembrie – Ce frumos eşti, Preaiubitule

Aceste cuvinte dulci le spui şi tu dragului tău Iisus. Dar ţi le spune şi El ţie, fiindcă în dragoste totul este frumos şi când spui, şi când asculţi.

Suflete drag… Tu ai fost zămislit de dragoste.

O rază a Soarelui din Cer – şi un mugur al pământului, în unirea unei clipe de dragoste, te-au zămislit şi te-au făcut o floare.

Acelaşi Soare, Hristos, acum te îmbrăţişează cu dragostea Crucii Lui…

Te sărută cu cuvintele gurii Lui, care sunt mai bune decât orice vin.

Adică decât tot ce este inspiraţie omenească, desfătare pământească, îmbătare lumească…

Şi vrea să te înveşmânteze în miresmele Lui cereşti, de la viaţă spre viaţă (II Cor. 2, 16).

Primeşte sărutările cuvintelor Lui cu toată recunoştinţa iubirii ascultătoare. (mai mult…)

Nu cântă păsările care îşi fac cuibul pe pământ

Păsările care îşi fac cuibul pe pământ nu sunt cântăreţe şi nici nu pot zbura la înălţime (fazanul, prepeliţa, pitpalacul, cocoşul de munte etc.). Numai păsările care îşi fac cuibul sus, în arbori, sunt bune cântăreţe. Ciocârlia cântă numai când se desparte de pământ şi se înalţă sus spre cer. Cântă în plin zbor spre cer…

Aşa e şi cu viaţa noastră cea duhovnicească. Un creştin care îşi are „cuibul“ pe pământ, un creştin care e legat cu totul de pământ, de grijile şi poftele acestei lumi, acela nu poate nici „zbura“ şi nici „cânta“.

Un creştin „cântător“ şi „zburător“ e numai acela care îşi are „cuibul“ sus, care se desprinde de pământ, de duhul acestei lumi, şi se ridică în lumina şi slava vieţii celei duhovniceşti. Creştinul cel adevărat e ca ciocârlia; cântă, înălţându-se spre cer. Cântă în plin „zbor“ spre cer, spre lumină…

Iar dacă totuşi cuibul cel de sus e bătut de vânturi şi furtuni – o, apoi poate că şi pentru asta cântă păsările din el. Eu mă gândesc şi la „cuibuşorul“ vieţii mele. Dacă n-ar fi bătut în el atâtea aspre „vânturi“ şi „furtuni“, azi n-ar cânta „păsările“ de la Oastea Domnului. (mai mult…)

O rugăciune în pădure

Cât de minunate sunt, o Doamne, toate lucrurile mâinilor Tale! Cât de minunată este şi această pădure! Îmi aplec genunchii şi aici, în faţa Ta, pentru că şi aici este o biserică a Ta; o biserică măreaţă unde se face slujbă neîncetat pentru slava Ta… Unde brazii freamătă veşnic un freamăt ceresc, iar păsările Te slăvesc neîncetat prin cântările lor.

Şi, o, ce predică minunată aud eu aici! Bradul, care creşte drept spre cer, parcă mă mustră pentru strâmbăturile vieţii mele. Iar păsările care Te slăvesc neîncetat (şi Tu, Doamne, Te îngrijeşti de hrana lor) parcă mă mustră pentru puţina mea credinţă, pentru veşnicele mele îngrijorări şi alergări! (mai mult…)

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti

Din toate părţile primesc întrebări despre tainele mântuirii sufleteşti. Taina cea mare a mântuirii sufleteşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Să cazi la picioarele Crucii doborât de greutatea păcatelor… Să cazi plângând la picioarele Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduişte!“ Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul ar însemna să înjugi boii înapoia carului. (mai mult…)

Darul deosebirii

În acest important an aniversar al Oastei, se cuvine să privim în urmă, cu mulţumire adâncă adusă Domnului pentru biruinţele de până acum şi cu recunoştinţă şi evlavie adevărată faţă de marii înaintaşi şi faţă de jertfele lor atât de bogat roditoare. Şi numai pe temelia solidă a unei astfel de retrospective, realizată cu cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă, să ne gândim drumul şi responsabilităţile pe mai departe. (mai mult…)