Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Libraria Cartea de Aur

Libraria Cartea de Aur

Cine stă în credinţă are faţă de Domnul Iisus adevărata stare de suflet pe care trebuie s-o aibă.

Pentru cel credincios, Domnul Iisus Hristos nu este o fiinţă cu care nu ştie ce să facă şi al cărei rost în lume să nu-l înţeleagă. Domnul Iisus nu este pentru el ceva de a doua mână, ci este soarele în jurul căruia se mişcă şi se învârt gândurile lui, simţirea lui, voinţa lui, tot ce este al lui. Numele Domnului Iisus nu este pentru el un sunet gol, care nu-i spune nimic, ci un nume plin de înţeles, de putere, de har, de viaţă şi de biruinţă. „Numele Tău este ca o mireasmă vărsată“ (Cânt 1, 3). Domnul Iisus este totul: „El este alfa şi omega, începutul şi sfârşitul“, ,,Dumnezeu binecuvântat în veci“ (Rom 9, 5). Fără de El, credinciosul nu poate să trăiască, aşa cum nu poate să trăiască peştele fără apă; cu El însă poate toate.

Domnul Iisus este lauda lui, bucuria lui, fântâna fericirii lui, steaua nădejdii lui, slava lucrării lui, coroana neprihănirii lui, izvorul sfinţirii lui, pe scurt, totul. Fără Domnul Iisus, el n-are nimic: nici pace, nici bucurie, nici nădejde, nici mângâiere în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Inima celui ce stă în credinţă bate cu putere pentru iubitul său Stăpân. El este plin de dragostea Domnului Iisus. Un astfel de om poate să lase pentru Domnul Iisus: case, fraţi, surori, tată, mamă, soţie, copii (Mt 19, 29). Pentru Domnul lui, el poate să-şi jertfească patria (ca misionarul care merge în ţări depărtate de ţara lui), averea, ba chiar şi viaţa… Nimic nu este pentru el prea scump, prea mult, el se socoteşte aşa de neînsemnat, încât dacă Domnul Hristos vrea să se slujească de el, nici nu se gândeşte ce se va alege de el. Îşi dă bucuros orice picătură de sânge pentru slava Domnului Iisus. Chiar moartea nu poate să-l despartă de dragostea Domnului. (mai mult…)

Cine stă în credinţă urăşte păcatul, şi la el însuşi, şi la alţii.

Cei ce stau în credinţă ştiu că păcatul este un lucru îngrozitor, o călcare în picioare a voii lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Ei se poartă cu păcatul ca păcat, deci ca ceva care-i înfioară şi nu-l socotesc ca o nimica sau numai ca o prostie, ci aşa cum şi este în adevăr: o înfiorătoare călcare a voii lui Dumnezeu, călcare care aduce cu sine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători (Efes 5, 6; Rom 1, 18).

Din această pricină, ei urăsc păcatul atât la ei înşişi cât şi la alţii. Ei au ajuns să urască păcatul nu atât din pricină că ne pregăteşte aici pe pământ o viaţă nefericită şi dincolo ne duce la iad, ci pentru că Dumnezeu îl urăşte. ,,Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Gen 39, 9) Eu, care am aflat har şi am ajuns să cunosc că Dumnezeu mă iubeşte, cum să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Să supăr pe Acela Care mă iubeşte atât de mult? Niciodată! Niciodată! (mai mult…)

Despre mândrie

Pentru necurată mândrie şi deşartă mărire

“De-ţi este voia, iubitule, să-l smereşti pe omul cel mândru, nu-l în­văţa şi nu-l certa cu multe cuvinte, ci cu puţine şi înţelepte.

Adu-i aminte numai de neputinţa firii omenesti şi zi-i: Omule, ce te măreşti şi te mândreşti în deşert, fiind şi tu pământ şi cenuşă ca şi noi? Iar de va zice că se va face aşa când va muri, să-i zici ca şi acum, când este viu, omul este pă­mânt şi cenuşă, însă nu cunoaşte că este aşa, de vreme ce-şi vede frumuseţea trupului.

Vede puterea şi cinstea, vede laudele mincinoşilor şi pe cei ce stau de slujesc mesei şi spun basme. Aşadar această nălucire a hainelor scumpe îl înşală [pe omul cel mândru] şi îl face să-şi uite firea. El nu merge niciodată la morminte să vadă coşciugele pline de împuticiune şi de putoa­re, ci caută numai spre cele trecătoare, iar nu spre cele ce or să fie. Şi să-i zici lui iar: Ce te mândreşti, omule, care eşti pământ, şi cenuşă şi putregai? (mai mult…)

Pentru tine eşti

Fiecare om este un singuratic pe pământ. Până la urmă urmelor el rămâne singur în faţa tuturor lucrurilor şi răspunsurilor sale. Nimeni nu-l poate nici înlocui în împlinirea datoriilor lui şi nimeni nu-i poate nici lua osânda sau răsplata sa pentru împlinirea sau neîmplinirea acestora.

Numai Domnul nostru Iisus Hristos ne-a luat o dată locul fiecăruia dintre noi, pe Crucea Golgotei, atunci când a venit să ispăşească păcatul nostru, al fiecăruia personal, pentru ca noi, fiecare, primind iertarea Sa prin credinţă, să putem să ne împărtăşim personal, fiecare, de iertarea Tatălui Ceresc. Nimeni altcineva nu poate lua locul altora.

Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept – spune Sfânta Scriptură. Dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi! … (mai mult…)

Obârşia înţelepciunii

Domnul m-a făcut pe mine mai nainte decât toate,

mai naintea celor care mai dintâi au fost lucrate.

Mai nainte de-nceputuri eu am fost, din veşnicie,

până nici n-a fost a lumii aşezată temelie.

 

Eu am fost născută-atuncea când Adâncul n-a fost încă,

nici izvoarele-ncărcate cu belşug de apă-adâncă.

Mai nainte-am fost făcută ca a munţilor tărie,

mai nainte de-a fi dealuri sau întinderi de câmpie.

 

Până nici era pământul, nici câmpii cu-ntinderi roată

până n-a fost nici fărâma cea dintâi a lumii dată.

Eu, când întocmit-a Domnul cerurile-am fost de faţă,

când a tras El prima zare pe-adâncimea cea măreaţă… (mai mult…)

Ferice omul care Mă ascultă

O, slăvită Înţelepciune a lui Dumnezeu, Iisuse Domane, îndură-Te şi fă ca toţi să Te ascultăm pe Tine. Să Te primim în inimă şi să Te păstrăm în ea.

Îndură-Te şi rămâi în fiecare creatură a Ta îndrumător ascultat, rod fericit, mântuitor şi etern.

Îndură-Te şi rămâi în fiecare timp şi în fiecare loc dreptate, pace, libertate şi armonie între oameni, între popoare, între generaţii, între mentalităţi. Îndură-Te şi ridică-i pe cei căzuţi, vindecă-i pe cei bolnavi.

Mângâie-i pe cei întristaţi. Îndreaptă-i pe cei rătăciţi. Izbăveşte-i pe cei în primejdii. Călăuzeşte-i pe cei călători. Însoţeşte-i pe cei singuratici. Apără-i pe cei năpăstuiţi. Luminează-i pe cei ce conduc. Şi răsplăteşte-i pe cei binefăcători. (mai mult…)

Ideea şi vrednicia smereniei

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (1 Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim, 1, 15).

Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia – păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. (mai mult…)

Petru s-a întristat

A treia oară, i-a zis Iisus: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?» Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: «Mă iubeşti?» Şi I-a răspuns: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc». Iisus i-a zis: «Paşte oile Mele!».“ (Ioan 21, 17)

S-a mai spus că, în lucrarea Domnului, sufletele sunt mereu în cele trei stări: începători, crescuţi şi înaintaţi. Ucenici, lucrători şi meşteri. Copii, maturi şi bătrâni. Un adevărat îndrumător duhovnicesc trebuie să fi trecut prin fiecare din aceste trei stări, să le cunoască şi să le înţeleagă aşa cum un păstor adevărat îşi cunoaşte turma sa, cu vârsta şi puterea fiecărei oi în parte. El cunoaşte nu numai folosul pe care îl capătă de la fiecare miel sau oaie, ci mai ales datoria pe care o are el faţă de fiecare, după trebuinţele sale. De aceea lucrarea de păstorire va trebui neapărat să cuprindă preocupări deosebite pentru fiecare categorie de suflete. Dând hrană pentru oi, nu trebuie uitate niciodată oiţele ori mieluşeii. Lucrând pentru fraţi, nu trebuie să uităm surorile ori copiii. Ocupându-ne de cei înaintaţi, nu trebuie să-i uităm pe cei mijlocii ori pe cei începători. Vorbind pentru ascultătorii cunoscători, să nu-i uităm niciodată pe ascultătorii cei mai puţin pregătiţi sau, mai ales, pe cei neştiutori. (mai mult…)

Ce poate face o Oaste a Domnului

Un frumos exemplu de urmat, mulțumim frumos! Este și aceasta o ideea încălzitoare şi salvatoare a Oastei Domnului.

Ca un răspuns tuturor criticanţilor şi nedumeriţilor cu Oastea Domnului, dăm raportul de mai  jos, aşa cum ni s-a trimis:

«Iubite Părinte Trifa, pe Valea Cernei începuse, în ciuda noastră, a preoţilor şi a învăţătorilor, o puternică propagandă sectară care ne răpea ici-colo câte o victimă. Contra-propaganda noastră era asiduă, dar totuşi nu stăvilea pe deplin răul, căci exemplele vii ale faptelor, numai cu numele creştineşti ale multora, dintre drept-credincioşii noştri, săreau în sprijinul sectarilor. Simţeam că ne lipseşte ceva fără de care nu puteam învinge. Dumnezeu, Care în clipele grele ne-a trimis totdeauna scăpare, ne-a dăruit ideea încălzitoare şi salvatoare a Oastei Domnului. (mai mult…)

20 Iunie 1989 – La mormântul din fața „bisericuței albe” de pe „dealul înflorit” al Mizeșului

După lungi și grele suferințe, atât trupești cât și sufletești, în dimineața zilei de 20 Iunie 1989 sufletul lui bun și blând intră purificat deplin în liniștea veșniciei, unde este așteptat cu brațele deschise de Scumpul său Mântuitor Iisus Hristos. Acela pe care L-a iubit cu toată putera sufletului său și pentru care a fost în stare să-și dea și viața de nenumarate ori.

De acum nici un asupritor nu-l va ma putea nici urmări, nici închide… (mai mult…)