Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home LUMINA EVANGHELIEI Exegeze la Evangheliile duminicale

LUMINA EVANGHELIEI Exegeze la Evangheliile duminicale

Despre minuni

Duminica a XXIV-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 8,41-56

41 Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, 42 căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.43 Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44 apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. 45 Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. 47 Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. 48 Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. 49 Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. 50 Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. 51 Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 52 Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. 53 Şi râdeau de El, ştiind că a murit. 54 Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! 55 Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. 56 Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. (mai mult…)

Tinere, ţie-ţi zic: Scoală-te!

Duminica a XX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 7,11-16

11 Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. 12 Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 13 Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! 14 Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. 15 Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. 16 Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

 1. Nain. Un mic sat din Galileea, la poalele Muntelui Tabor, poartă până astăzi numele de Nain. Aici a săvârşit Mântuitorul o mare minune: a înviat pe un tânăr pe care-l duceau să-l în­groape. Este una dintre cele trei învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul, despre care ne mărturisesc Sfintele Evanghelii, alături de învi­erea fiicei lui Iair şi a lui Lazăr. (mai mult…)

Pâine şi peşte

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,14-22

14 Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. 15 Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. 16 Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. 17 Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. 18 Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. 19 Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. 20 Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. 21 Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. 22 Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

 1. Ca un nou Moise. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează una dintre marile minuni săvârşite de Mântuitorul. Anume, o minune asupra naturii. Cu cinci pâini şi doi peşti, El a hrănit o mare mulţime de oameni. Minunea era de netăgăduit. Locul pustiu, puţinătatea mijloacelor, mulţimea martorilor, cele douăsprezece coşuri de fărâmituri, toate arată că a fost vorba de o minune evidentă și concretă, o minune care vine să confirme o dată mai mult puterea dumnezeiască a Mântuitorului. (mai mult…)

Demonizări

 

 1. Gadara, Gherasa, Gherghesa. Toate cele trei Evanghelii sinoptice istorisesc minunea (Mt 8,28 – 9,1; Mc 5,1-20; Lc 8,26-39). Relatarea de la Matei este însă cea mai scurtă. Sfinţii Marcu şi Luca ne oferă o serie de detalii suplimentare, al doilea (Luca) folosind îndeaproape textul celui dintâi (Marcu).

O primă problemă o constituie faptul că la Marcu şi la Luca este vorba de un singur demonizat, în timp ce la Matei sunt doi. Această deosebire se poate explica în două feluri: fie că Iisus a vindecat atunci doi demonizaţi, dar numai unul dintre ei şi-a exprimat dorinţa de a-L urma pe Iisus şi numai acela a devenit un vestitor al Mântuitorului, Sfinţii Marcu şi Luca fiind interesaţi îndeosebi de acest final fericit al întâmplării (Mc 5,18-20; Lc 8,38-39); fie că Sfântul Matei combină într-o singură relatare două vindecări de demonizaţi, săvârşite în momente diferite. (mai mult…)

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime. (mai mult…)

Harul Duhului lui Hristos

Duminica a IV-a după Paşti

(a Slăbănogului)

Evanghelia de la Ioan 5,1-15

1 După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. 2 Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. 3 În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. 4 Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. 5 Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6 Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? 7 Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. 8 Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. 9 Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. 10 Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. 11 El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. 12 Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? 13 Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. 14 După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. 15 Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

 1. „În har sunteţi mântuiţi”. Mântuirea noastră este un dar al lui Dumnezeu, adică, un har, pentru a folosi acest termen biblic-teologic (de la grecesul haris, care înseamnă dar). Iată un adevăr afirmat cu multă putere în Sf. Scriptură. Marile confesiuni creştine sunt de acord în această privinţă, deşi între ele există deosebiri importante în ce priveşte înţelegerea raportului dintre harul lui Dumnezeu și libertatea omului (adică libera împreună-lucrare a omului) în realizarea mântuirii sale. (mai mult…)

Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia”

Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

43 A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 46 Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 47 Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 49 Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 50 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 51 Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

 1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48). (mai mult…)

Judecata faptelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi)

Evanghelia de la Matei 25,31-46

31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 32 Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. 33 Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. 34 Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 35 Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 36 gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. 37 (mai mult…)

Genealogia Mântuitorului

Duminica dinaintea Naşterii Domnului

(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Matei 1,1-25

 1. O mărturisire de credință. Evanghelia de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului, pe care am auzit-o ca prima parte a Evangheliei acestei Duminici (Mt 1,1-17). O altă genealogie ne-o dă Sfântul Luca (3,23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El? (mai mult…)

Hristos Arhiereul şi preoţia creştină

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a VII-a după Paşti

(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic)

Evanghelia de la Ioan 17,1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (mai mult…)

WhatsApp chat