Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Meditatii

Meditatii

MAI SUNT CU VOI PUŢINĂ VREME

Iisus a zis: Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

Cu lumea aceasta Hristos nu mai este decât puţină vreme.
Cu cei cărora El le tot vorbeşte şi ei tot nu-L ascultă (Prov. 1, 24),
Hristos nu va mai rămâne mult timp.
Hristos îi mai caută încă pe păcătoşi şi pierduţi… dar nu-i va mai căuta multă vreme.
El îi mai rabdă încă pe cei nesupuşi Cuvântului Său şi voii Sale, dar nu-i va mai răbda încă mult.
Mai aşteaptă să Se îndure de cei care trăiesc în păcat, dar nu va mai aştepta mult.
Mai cheamă să se întoarcă la El cei care nu s-au întors, dar nu va mai chema mult timp.
Mai îmbie mântuirea Sa şi darurile Sale celor care nu le-au primit încă, dar nu multă vreme le va mai îmbia.
Vine Ziua când răbdarea Domnului se va sfârşi,
ceasul când harul Său se va lua
şi clipa când uşa Lui se va închide.
După acestea, vor veni mulţi, vor veni toţi apoi să bată la uşă şi să strige: Doamne, Doamne, deschide-ne! Dar El le va spune cuvântul înfiorător: Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul veşnic (Matei 25, 41).
Poţi să nu crezi lucrul acesta, dacă vrei să nu-l crezi.
Poţi să dispreţuieşti aceste lucruri, dacă vrei să le dispreţuieşti.
(mai mult…)

DAREA ŞI PRIMIREA (III)

12. Există numai două feluri de inimi: inimi bune şi inimi rele.
Numai cugete curate şi necurate.
Numai duhuri neprihănite şi duhuri drăceşti.
Numai minţi luminate şi minţi neluminate…
Iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau a altora.

13. Cele două feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună, în aceeaşi inimă omenească, fără a se da pe faţă că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate şi drăceşti, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (I In 2, 19).
Până când vine încercarea care să le arate clar.
Atunci omul trece hotărât de una sau alta din cele două părţi
şi îşi primeşte una sau alta din cele două plăţi.

14. Există la un loc oameni buni şi oameni răi.
După cum există livezi cu pomi verzi şi cu pomi uscaţi,
sau vii cu viţe verzi şi cu viţe uscate,
sau tufe cu muguri buni şi cu muguri seci,
toate acestea la un loc, fără a se cunoaşte o vreme lungă că unii muguri sunt morţi şi uscaţi, iar alţii verzi şi plini de viaţă.
Până când vine primăvara.
Atunci soarele primăverii arată care sunt viii şi care morţii. Care buni şi care răi. Care seci şi care plini.
Aşa va fi la venirea Domnului Iisus Hristos.

(mai mult…)

DAREA ŞI PRIMIREA (II)

7. În toată lucrarea mântuirii noastre, nici Tatăl şi nici vrăjmaşii,
nici prietenii şi nici Moartea
nu I-au luat Domnului Iisus Hristos nimic cu sila. Dumnezeu putea, dar n-a voit. Moartea voia, dar n-a putut.
Ci şi lui Dumnezeu, şi Morţii, El S-a adus ca jertfă de bunăvoie.
Acesta este Marele Său Preţ, Care a acoperit marea noastră datorie.

8. Fiind una cu Tatăl, Care este Izvorul Vieţii,
fiind El Însuşi Viaţa şi având viaţă în Sine Însuşi, Domnul Hristos, Mântuitorul nostru, Şi-a dat viaţa de la Sine, din Sine Însuşi,
adică avea în El Însuşi Viaţa pe care Şi-a dat-o de bunăvoia Sa, pentru ca astfel, prin această Viaţă dumnezeiască dăruită ca preţ răscumpărător, să ne-o elibereze din robia morţii şi a diavolului pe a noastră.

9. Toţi ne primim viaţa, de orice fel, pe care am avea-o, numai din Iisus Hristos.
Atât viaţa trupească, cât şi cea sufletească şi cea duhovnicească – în întregime ne primim viaţa de la El.
În valuri şi în unde de căldură, de putere şi de lumină vine din Iisus Hristos viaţa care ne dă nouă fiinţa, mişcarea şi rodirea cea bună.
O, ce datori suntem să ne-o îndrumăm toată numai spre El!

10. Şi la fel, viaţa noastră trebuie să se înalţe tot atrasă de El. Tot ceea ce este în noi viaţă Îi datorăm Lui… Viaţa din fiinţa noastră, din opera noastră, din tot ce suntem noi.
Întreg acest circuit de viaţă este o poruncă a Tatălui, care în felul acesta întreţine şi primeneşte viaţa noastră, a tuturor sufletelor, prin viaţa care este şi care vine din Izvorul Vieţii noastre, Care este Hristos.

11. După cum Tatăl întreţine viaţa naturii prin circuitul aerului, sau al luminii, sau al apei – care din mări se face nori, apoi ploaie (care, după ce udă pământul, se întoarce iarăşi înapoi, acolo de unde a plecat, făcând toată această slujbă a vieţii fără să scadă şi fără să crească, [astfel că] nimic nu este mai mult decât era la început) –,
tot aşa, Hristos ne întreţine nouă viaţa în orice fel, prin Harul Său.
Iisus Hristos ne dă viaţa proaspătă mereu şi dulce pe totdeauna.
Pentru că n-ar exista viaţă în alt fel.
O, cât de asemănătoare sunt între ele toate lucrările lui Dumnezeu!
Şi cât de minunate sunt ele toate!

Va urma…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

DAREA ŞI PRIMIREA (I)

1. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa nu ca s-o mai ia iarăşi înapoi numai pe a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogăţită şi cu ale noastre.
N-a trăit fără rod şi n-a murit fără nădejde, ci le a avut pe acestea amândouă, cuprinzându-ne şi pe noi în ele.

2. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa de bunăvoie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăşi să Şi-o ia prin tăria puterii Lui,
nimicind prin moarte pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul (Evr 2, 14-15).

3. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa prin „slăbiciune“, ca să Şi-o ia înapoi prin putere.
Şi pentru că toate acestea Hristos le-a făcut în deplină ascultare de Tatăl – adică: fără să-I fie frică, fără vreo împotrivire, fără nici o ură, fără răzbunare şi fără cârtire,
deci fără păcat, – de aceea El a biruit.

4. Nici cărturarii şi nici fariseii nu I-au luat cu de-a sila viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus.
Nici Pilat, nici Irod şi nici Caiafa (In 19, 11; Fapte 4, 27-28).
Nimeni nu I-au putut-o lua silit.
El Şi-a dat-o de bunăvoia Lui, pentru iubirea noastră.
O, ce putere şi ce iubire a avut Domnul nostru pentru noi!

(mai mult…)

NORODUL I-A RĂSPUNS: AI DRAC

Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?”

Mânia este cel mai rău sfătuitor.
Cine vorbeşte sub îndemnul ei scoate din gura sa cuvinte de care s-ar îngrozi şi demonii şi vorbe pe care nici diavolul n-ar îndrăzni să le rostească.
Cine lucrează sub stăpânirea mâniei, săvârşeşte adesea într-o clipă ceea ce nu mai poate îndrepta nimeni niciodată,
nici cu veacuri de muncă, nici cu mări de lacrimi.

Roadele mâniei sunt cruzimile care au băgat groază până şi în lucrurile de care se atinge cel mânios.
Roadele mâniei sunt cuvintele care ard ca focul topit chiar şi piatra peste care se varsă.
Nimic nu poate fi mai crud şi mai groaznic decât mânia.
Nici un păcat nu-i aşa de fioros şi de nemilos.
Nici o fiară atât de fioroasă şi de turbată ca omul stăpânit de mânie.
Căci în toate celelalte păcate, omului îi mai rămâne mintea, oricât de stricată ar fi,
mintea cu care să cumpănească şi să judece, într-o oarecare măsură, nelegiuirea pe care o face,
dar în mânie mintea omului este nimicită de tot, iar omul lucrează şi vorbeşte fără minte, căzut de tot numai sub stăpânirea miilor de demoni ai pasiunii din el, răzvrătiţi şi înverşunaţi.
Feriţi-vă de mânie ca de un demon fioros şi rugaţi-vă să scăpaţi grabnic din ghearele ei.

Diavolul strecoară în inima omului întâi bănuiala,
apoi îndoiala
şi apoi împotrivirea faţă de Hristos.
După aceea uşor se ajunge la ceartă, apoi la mânie şi în urmă la crimă.
Când lucrurile au ajuns aici, diavolul nu mai lucrează nimic, ci numai stă şi se înfioară de ceea ce vorbeşte şi face unealta lui, întocmai aşa cum priveşte un nebun sau un prost, îngrozit, la focul pus de el, când vede cum arde satul aprins şi casele mistuite de vâlvătăi.

(mai mult…)

MARTA ŞI MARIA (II)

10. Dumnezeu a făcut timpul prin Hristos, căci este scris: „prin El au fost făcute şi veacurile“ (Evr 1, 2)!
Şi Dumnezeu a măsurat mai dinainte durata timpului, pentru a încăpea în el exact atâtea evenimente câte a rânduit El să se întâmple.
De aceea se spune mereu: „la plinirea vremii“ (Gal 4, 4; Ef 1, 10). Sau: „când a sosit ceasul“… (Mc 14, 41; In 13, 1).

11. Dumnezeu a rânduit şi numărul zilelor noastre mai dinainte de a fi vreuna din ele, după cum este scris: „…şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de-a fi fost vreuna din ele“ (Ps 139, 16).
Ce mare lucru este să ni le ştim număra fiecare cât mai bine!

12. Domnul Dumnezeu a pregătit toate faptele bune în care noi să umblăm tot timpul acestei vieţi, zi de zi, după cum de asemenea este scris: „am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca noi să umblăm în ele“ (Ef 1, 5-6; 2, 10).
Fericit este cel ce umblă în toate. Fiecare faptă trecută se duce la Dumnezeu să spună cum am umblat în ea.

13. De împlinirea întocmai, la vremea sa, a oricărui lucru mai depind foarte multe altele, care vor sfârşi atunci sau vor începe atunci,
după cum în pânza unui ţesător iscusit, fiecare fir îşi are locul său în care să se întâlnească cu alt fir, spre a-şi împlini acolo rostul lui. După planul celui ce a urzit ţesătura.

(mai mult…)

MARTA ŞI MARIA (I)

1. Marta, ca stăpână a casei cum era, avea o zi foarte grea şi încărcată ori de câte ori venea Domnul la casa ei.
Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină care ieşeau din gura Domnului! Dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,
de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor
era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste faţă de Nepreţuitul lor Oaspe.
Ce minunată este dragostea ostenitoare pentru Domnul şi pentru fraţi!

2. Trebuie să ne gândim cât de grea era o astfel de zi pentru Marta, care dorea să fie de folos Domnului.
Domnul venea cu încă doisprezece după El. Cel puţin cu doisprezece; uneori, desigur, cu şi mai mulţi!…
Şi toţi veneau de pe drumuri lungi – flămânzi, obosiţi, prăfuiţi…
Binecuvântată fie sora care se gândeşte la toate acestea şi le împlineşte.

3. Pentru cel puţin treisprezece bărbaţi deci trebuia pregătită mâncare.
Trebuia cărată apa de spălat picioarele, şi mâinile, şi feţele lor.
Trebuia spălate rufele lor.
Trebuia făcute aşternuturi, să odihnească…
Fericit este sufletul care nu uită primirea oaspeţilor cu bucurie.

(mai mult…)

ADEVĂRUL ŞI INIMILE (II)

9. Totdeauna neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu aduce păcatul.
Păcatul totdeauna întinează şi strică cugetul.
Cugetul stricat totdeauna rătăceşte credinţa şi strâmbă judecata.
Iar omul cu credinţă rătăcită şi cu judecată strâmbă numeşte binele rău şi răul îl numeşte bine.
Numeşte adevărul minciună, iar minciuna o numeşte adevăr.
Numeşte virtutea păcat, iar păcatul virtute.

10. Când răsturnarea adevărului se întâmplă în mulţime, atunci are loc decăderea şi stricăciunea în masă a unui întreg popor sau a mai multora.
Şi duce sigur la prăbuşirea şi nimicirea întregilor mulţimi bolnave de neascultarea de Dumnezeu.

11. Din starea blestemată a neascultării de Dumnezeu, cum să mai poată judeca bine o gloată sau un individ?
Cu o minte blestemată, cum să mai poată gândi drept, sănătos şi ordonat?
Şi cu o limbă blestemată, cum să nu hulească, să nu mintă şi să nu blesteme?
O, ce stare nefericită este neascultarea de Dumnezeu!

(mai mult…)

ADEVĂRUL ŞI INIMILE (I)

1. Ascultând Adevărul, inimile smerite se pleacă înaintea Lui în tăcere şi în respect, recunoscându-L.
Inimile curate se apleacă înaintea Lui cu uimire şi cu admiraţie.
Inimile bune I se apleacă şi Îl primesc în linişte şi în blândeţe.
Inimile înţelepte Îl adâncesc cu grijă şi preţuire, primindu-L conştiente şi pătrunzându-se deplin de El,
şi descoperindu-L, I se închină pe totdeauna şi pline de frumuseţe.

2. Inimile rele, fiind pline de prostie şi de inferioritate, dispreţuiesc Adevărul
şi-L resping fără să-L cerceteze;
iar inimile trufaşe nu-L pot suferi nicidecum.

3. Unele inimi se ridică direct şi pe faţă împotriva Adevărului şi caută cu ură să-L nimicească de oriunde şi prin orice mijloace,
fără judecată şi fără amânare.
De aceea, aceste inimi sunt cele mai asemănătoare cu a diavolului.
Ce cumpliţi şi vinovaţi sunt oamenii care sunt gata oricând să ia pietre pentru a ucide lumina şi adevărul care le osândesc păcatul şi orbia lor!

4. Lumea cea de azi, ca şi cea din trecut, Îl urăşte de moarte pe Hristos şi Adevărul Său.
Urăşte Calea Lui, urăşte Cuvântul Lui, urăşte lucrarea Lui, pentru că El mărturiseşte despre ea şi despre faptele ei că sunt rele;
şi de aceea lumea îi urăşte şi pe credincioşii lui Hristos.

(mai mult…)

MĂREŢIA ŞI BUNĂTATEA (III)

16. Tatăl şi Fiul sunt Una,
dar nu numai Una, ci Unul, ca două lumini împreunate.
Păstrându-Şi deplin Persoana Sa, Fiul Era şi Este totuşi Unul cu Tatăl. O, ce Taină Dumnezeiască este Asta:
Unul, pentru că nici într-o zi şi în nici o lucrare n au fost şi nu sunt despărţiţi. Ci într-o deplină unitate, totdeauna şi pretutindeni.
Unul, pentru că întru totul sunt la fel, Hristos fiind Lumină şi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat şi de Aceeaşi Fiinţă cu Tatăl, Cel binecuvântat în veci.
Unul, pentru că oricine Îl cinsteşte pe Tatăl, Îl cinsteşte pe Fiul în acelaşi timp.
Şi tot aşa, oricine Îl tăgăduieşte pe Fiul, Îl tăgăduieşte şi pe Tatăl!

17. Tatăl este Veşnicul Spirit Unic, Izvorul tuturor Cauzelor, Creatorul Spiritului şi al Materiei, Pricina tuturor evenimentelor şi explicaţia tuturor acestora.
Tatăl este Cel care a dat fiinţă la tot ce este nevăzut şi la tot ce nu se poate vedea,
la tot ce se poate bănui şi la tot ce nici măcar nu se poate.

(mai mult…)

WhatsApp chat