Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Nasterea Domnului

Nasterea Domnului

La fereastra casei mele – CD audio de colinde

La fereastra casei mele - copertaPreaiubiţi fraţi şi surori, cu ajutorul Domnului, avem un CD de colinde, în conţinutul căruia sunt diverse interpretări, dar o parte din acestea având melodii şi texte noi. Spre deosebire de alte albume, avem, de data aceasta şi o povestire potrivită Sărbătorilor Naşterii Domnului, intitulată: Colindul întârziat – Din lectura fratelui Ghiţă Precupescu. Accentul vocii şi felul de povestire al fratelui Ghiţă sunt fermecătoare şi pătrund până la lacrimi. Starea duhovnicească a preaiubitului nostru frate, plecat de curând la Domnul, s-a vădit prin tot ce-a lucrat, prin tot ce-a spus, strălucind tot mai frumos în memoria tuturor celor l-au ascultat şi înţeles.Pentru toţi ascultătorii, dorim ca aceste colinde şi inclusiv minunata povestire, să fie cu folos duhovnicesc şi să aducă bucurie şi mângâiere tuturor.

Slăvit să fie Domnul!

Sava Constandache

 

Tineri din „Oastea Domnului” – Bucureşti l-au colindat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Colind_PF

Un grup de tineri reprezentanți ai Asociației „Oastea Domnului” din București l-a colindat astăzi, 20 decembrie 2013, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 La final Preafericirea Sa le-a vorbit celor prezenți despre misiunea pe care o fac tinerii care vestesc Nașterea Domnului.

 „Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Să vă dăruiască bucurie sănătate şi să păstraţi bucuria îngerilor şi păstorilor de la Betleem tot timpul în sufletele dumneavoastră şi să o transmiteţi altora. Într-o vreme în care există multă întristare, multă singurătate, multă incertitudine este o mare binecuvântare să transmitem bucurie din bucuria lui Hristos, lumină din lumina lui Hristos şi pace din pacea lui Hristos şi mai ales iubire sfântă din iubirea Preasfintei Treimi care s-a arătat în Hristos Domnul. Să ne ajute Dumnezeu să răspundem chemării iubirii Lui şi să simţim această prezenţă a Lui în viaţa noastră”, a spus Preafericirea Sa.

 Colindătorii au fost răsplătiţi cu daruri.

 Preluat de pe site-ul Basilica.ro

WhatsApp chat