Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Părintele Iosif Trifa în presa vremii

Părintele Iosif Trifa în presa vremii

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Mișcarea literară. – „Istoria predicei la Români”

„Istoria predicei la Români” de diaconul Dr. Gheorghe Comşa. Bucureşti 1921. O carte tocmai binevenită pentru zilele noastre. Ea tratează o actualitate: ne pogoară în începuturile predicei noastre şi ne duce înainte prin veacuri căutând pe tot locul glasul şi răsunetul amvonului. Această cercetare istorică ne este nouă preoţilor de tot interesul.

Mai mult decât atât: în această expunere istorică am aflat îndemnuri surprinzătoare pentru noi şi cerinţele vremurilor noastre.

«La anul Domnului 1581 aveam predici regulate, cari îndemnau la pocăinţă şi mustrau pe farisei» (pag. 19). Preoţimea din veacul al 16-lea cerea predici şi dacă nu putea avea destule, le copia pe cele avute, le scria cu mâna, le răspândea mai departe: «o dovadă că mai multă râvnă aveau cei vechi de a compune sau copia predici decât poate mulţi preoţi de azi» (pag. 21). Mai mult chiar: «La anul 1600 predicau preoţi cu pregătire*, cu însemnări, cu predici scrise şi studiate (pag. 22 şi 84). Istoria predicei ne arată apoi încă un mare adevăr şi o mare poruncă pentru vremurile noastre:

«Statornicia în credinţă — ortodoxia — a fost apărată prin predici» (pag. 17) şi cuvântul viu. De multe ori această apărare, acest cuvânt l’au vestit oameni nu din cei mai învăţaţi, dar fanatici în credinţa lor. Iată deci istoria ne dă şi ne arată armele cele bune împotriva primejdiei sectarismului. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Darul (text în original)

”Pentru care pricină îţi aduc aminte, ca să aprinzi darul lui Dum­nezeu, care este intru tine prin punerea manilor”  II Timoteiu 1, 6.

Reîntors dela sfinţire acum 10 ani nu puteam în­ ţelege deplin aceste vorbe, acest in demn al apostolului Pavel. «Să aprinzi darul ce ţi-s’a dat prin punerea ma­inilor!» Cum? — mă întrebam eu — adecă mie nu mi-s’a dat la Sibiiu un dar gata şi deplin ? Trebue să-l mai aprind şi eu, trebue să mai pun şi eu ceva în el? Azi înţeleg deplin acest indemn.

Zece ani de păstorire mi-au arătat şi dovedit că în vorbele apostolului este un mare adevăr, este un indemn, este o poruncă pe care trebue să o asculte fiecare păstor de suflete.

Hotărât! în darul ce-l aducem dela sfinţire trebue să punem şi noi ceva. El este «aluatul pus în măsura de făină» (Luca 13, 21) — dospitura, frământătura noi trebue să o facem. El este scânteia divină — focul noi trebue să-l aprindem.

Darul este sârma curentului sufletesc ce ne leagă peste veacuri dearândul cu Mântuitorul şi apostolii săi. Un curent îl aduce sârma — celalalt noi trebue să-l încopciem şi să-l punem în ea. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Cum am cunoscut eu Biblia (text în original)

In apreciarea vorbirii mele cu prilegiul congresului biblic din Sibiiu («Preotul şi cuvântul lui D-zeu»), fostul meu profesor Dr. I. Lupaş, a spus, că sunt un bun cunoscător şi aplicator al Bibliei.

Cred că va fi de interes să spun şi eu altora cum am cunoscut Biblia. Ca să fiu sincer trebue să măr­ turisesc îndată la început, că nu eram un bun cunos­ cător al Bibliei când am eşit din seminar. Dimpotrivă.

Vina acestei constatări dureroase nu o purtau nici iubiţii mei profesori şi nici eu elevul lor. Vina o purta — şi o poartă — o altă împrejurare: haina atât de nepotrivită a slovelor cirile în care e îm- brăcată limba atât de frumoasă a Bibliei ce se folosea în seminar — ediţia Şaguna. Această haină veche trebue schimbată azi fără întârziere, altcum ea împedecă mereu pe tinerii noştri teologi şi preoţi ca să pătrundă în co­ morile şi frumseţile Bibliei. 1 (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Sectarismul religios. – Soluţiuni pentru combaterea lui din partea bisericii şi a statului. (text în original)

 I.

In vremea din urmă se vorbeşte tot mai stăruitor despre sectarismul religios ce a spart şi sparge în unele locuri credinţa poporului nostru. Cred că e de prisos să mai accentuez ce primejdie înseamnă acest sectarism pentru biserica noastră. Stând în faţa unei serioase pri­ mejdii, despre altceva nu poate fi vorba decât să căutăm a ne apăra cât mai îngrabă şi cât mai cu succes îm­ potriva ei. Voi spune unele mijloace de apărare şl com­ batere pe cari le scot eu a fi bune:

1. Nu mai încape îndoială că arma cea mai tare şi mai bună împotriva sectarilor e predica, vestirea, tăl­ măcirea cuvântului. Hotărât, acum cu vremile schimbate poporul nostru e mai pretensiv în toate celea. Par’că şi în biserică nu-l mai mulţumesc numai slujbele din Molitvelnic şi Liturgier, ci aşteaptă ceva mai mult: tălmăcirea Scripturilor prin cuvânt viu. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – O cerinţă a vremurilor – Casele culturale. (text în original)

Am înţeles la congres că le avem în foarte puţine locuri. Această constatare nu ne poate de loc îmbucură. Dimpotrivă, ne îndeamnă să’ spunem tuturora datoriile ce le, au de a le înfiinţa cât mai curând.

Subsemnatul am înfiinţat în parohia mea casa cul­ turală la 10 Februariei 1919. Acum, după ce o am de, 2 ani trecuţi, veiu spune unele constatări — de interes cred — în jurul înfiinţării şi chemărilor ce le au aceste case culturale.

Voiu spune despre casele culturale că sunt o cerinţă a vremurilor noastre, o întreită cerinţă: culturală, naţio­ nală şi morală.

Ca o cerinţă culturală, casa culturală va fi mai mult decât o «casină» cu gazete şi foi. In un înţeles mai larg folosit cuvântul «cultură», ea va îmbrăţişa şi se va interesă de toate laturile culturale, de tot ceeace poate presta ca cultură un sat, o parohie. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Cum am devenit eu predicator? (text în original)

Părintele, profesor universitar, Dr. I. Lupaş în aprecierea făcută predicelor mele «Spre Canaan» scrie despre subsemnatul că este un «talentat şi iscusit predicator». («Patria» Nr. 51, 1920). Această înaltă şi neaşteptată apreciere mă îndeamnă să mă opresc un moment, să mă întreb — şi să spun şi altora — cum am devenit eu predicator.

Aceia cari m’au cunoscut în liceu ştiu că nu eram o forţă în «studii» şi pe deasupra eram şi gângav. Nici în seminar n’am fost între «eminenţe». Abia am eşit cu «bine» şi porţile parohiei mele de clasa I abia le-am putut deschide cu rugări pela Mitropolie. (Aveam însă şi ţineam foarte mult la individualitatea mea, la feliul de a gândi, scrie şi vorbi).

Iată dar: din şcoli n’am eşit o forţă, un orator – făcut gata şi acum 10 ani când am întrat în ogorul meu pastoral eu însumi simţiam această constatare. In cele dintâi predici mă înecam recitându-le şi nu odată am pus gând rău să mă las de lucrul acesta, să las predica celora cari au «chemare» şi vrednicie de ea. Cu fiori însă mi-am dat seamă că lucrul acesta şi hotărârea aceasta ar însemnă un neiertat păcat, o crimă pastorală. Toate scripturile ar striga după mine că port un nume mincinos de «învăţăcel a lui Isus», care nu «învaţă» nimic. (mai mult…)

WhatsApp chat