Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI

Acum luni avem praznicul Buneivestiri, adică Ves­tea cea bună ce i-a adus-o îngerul Gavriil Preacuratei Fecioare Maria când i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… că, iată, Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus”. (Citiţi pe larg la Evanghelistul Luca, cap. 1).

O, de ce dar mare s-a învrednicit Preacurata Fecioară Maria! Nimeni din muritorii pământului nu s-a învrednicit de un dar aşa mare şi sfânt. Fecioara Maria petrecea o viaţă sfântă de rugăciune şi peste această via­ţă S-a pogorât darul Sf. Duh şi vestea cea bună a naşterii Mântuitorului. Cu credinţă şi cu smerenie a răspuns Sfânta Fecioară la vestea ce i-a adus-o îngerul Gavriil; şi peste această credinţă şi smerenie s-a pogorât darul Sfântului Duh. De la început şi până la sfârşit, viaţa Preacuratei a fost o viaţă de rugăciune, de curăţenie, de smerenie, de iubire, de lacrimi, de suferinţe… şi până la sfârşitul veacurilor, neamurile pământului vor ferici pe Sfânta Fecioară, cântând cu vorbele ei: (mai mult…)

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI

Părintele Iosif Trifa

E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.

Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.

Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.

Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor. (mai mult…)

„ŞI VĂZÂND IOAN PE IISUS, A ZIS: «IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CEL CE RIDICĂ PĂCATUL LU-MII»”

„Şi predica Ioan, zicând: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor»… Şi văzând pe mulţi dintre farisei şi din saduchei venind către el, a zis: «Pui de năpârci, unde veţi fugi de mânia cea viitoare?»… Iată, securea la rădăcina pomilor zace; faceţi dar roade vrednice de pocăinţă»” (Mt 3).

Şi noroadele, înspăimântate, îl întrebau pe Ioan: „Ce trebuie sa facem?” (Lc 3, 10).

Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: „Învăţăto­rule, ce trebuie să facem?” (Lc 3, 12).

Şi îl întrebau şi ostaşii: „Ce trebuie să facem?” (Lc 3, 14).

„Şi văzând Ioan pe Iisus venind către dânsul, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii»” (In 1, 29).

Aspră era predica lui Ioan Botezătorul. Era o predică aspră şi nouă. Predica lui Ioan era o predică nouă, ce nu plăcea fariseilor şi saducheilor. Îl urau pe Ioan pentru că nu predica „zeciuiala” şi „datinile” lăsate de Moise. Fariseilor le-ar fi plăcut de Ioan dacă în predicile lui ar fi grăit cam aşa: „Oameni buni, plătiţi-vă zeciuiala… aduceţi jertfe la templu şi ţineţi datinile lăsate de Moise”. Dar Ioan predica o viată nouă… predica ruperea cu lumea şi cu păcatele. Predica lui Ioan răscolea în suflete marile întrebări ale mântuirii sufleteşti. Ioan predica adevărul – şi oare când a plăcut adevărul? (mai mult…)

PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS..

Diavolul şi azi tot aşa ispiteşte pe oameni

Este cunoscută istoria că­derii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie la cartea Facerii cap 3. Însă puţini sunt acei cari cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură – pe care o cunoaştem din cărţile de religie – e fru­moasă şi e adevărată numai cât pentru mine şi pentru tine cititorule, n-are nici o însem­nătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate pati­mile, fărădelegile şi ticăloşiile. Nici Naşterea Domnului, nici Botezul, nici moartea şi În­vierea Domnului nici mântui­rea lui Adam şi ştergerea pă­catului strămoşesc n-au nici o însemnătate pentru mine şi tine câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viaţă în­cărcată cu toate urmările pă­catului strămoşesc, cu toate patimile şi fărădelegile. (mai mult…)

LA BOTEZUL DOMNULUI

Părintele Iosif Trifa

Prin darul Botezului din râul Iordan, Mântuitorul Hristos a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi naşterii din nou prin apa şi Duhul Botezului a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul Botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Trei lucruri ne spune Evanghelia că s-au arătat la Botezul Domnului în Iordan. (mai mult…)

O, NU MAI STA ŞI ANUL ACESTA TOT AŞA!

Privesc mereu la chipul de ală­turi. Întâi am rămas nedumerit. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, de la o inimă! Dar privesc oarecum întristat la chipul acestei „porţi” încuiate. Lacătul de­ la intrare spune: „Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă”. Vrei să intri în casa aceasta?… Te asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţenii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat.

Lacătul acesta arată apoi o is­torie atât de tristă pentru „casa” la uşa căreia stă.

În primul rând, ne-aduce aminte de cele ce s-au petrecut în noaptea Naşterii, când într-un întreg oraş, pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a aflat loc de poposire. Pretutindeni a întâlnit numai „lacăte” şi porţi încuiate.

Apoi „poarta” aceasta zăvorâtă ne spune despre starea nenorocită a atâtor mii de oameni a căror ini­mă zace zăvorâtă sub puterea pă­catului.

Atâţia şi atâţia oameni îngăduie păcatului, plăcerilor şi lumii să le treacă pragul „casei”, dar când e vorba de Domnul şi Evanghelia Lui, spun că nu e loc. Pentru El n-au decât lacăte şi zăvoare. O, ce lucru grozav este acesta! (mai mult…)

CU CE BILANŢ AI INTRAT ÎN ANUL ACESTA?

Trecerea dintr-un an într-altul este totdeauna prilej de a-şi face omul socoata cum mai stă cu go­spodăria. Ce fel de cheltuieli (ieşite) şi ce fel de căpătări (intrate) a avut. Şi se gândeşte omul ce să mai facă anul ce vine.

Aşa trebuie să facem şi cu cele duhovniceşti. Să ne facem socoata ce „intrate” şi ce „ieşite” am avut. Ce „intrate” de credinţă, de rugă­ciune, de fapte bune etc. am avut în viaţa noastră. Ce a mai intrat din Evanghelie în casa noastră şi în viaţa noastră. Şi ce „ieşite” de păcate am avut. Câte năravuri şi patimi rele au mai ieşit din casa şi viaţa noastră. Şi ce nădejde de „intrate” şi „ieşite” avem pe anul acesta.

Să băgăm însă de seamă că această socoată, acest „bilanţ” are un bucluc. Nicicum nu-l vom putea încheia cu „câştig” de mântuire sufletească până ce la „intrare” nu avem şi „intratul” cel mare de la Apocalipsa 3, 16: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, VOI INTRA la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”.

„VOI INTRA LA EL!” – iată, ăsta e „intratul” care ne scapă „bilanţul”, ăsta e „intratul” care ne scapă de „faliment”.

„Căci oricâte ar fi „intratele” noastre: faptele cele bune, rugă­ciunile etc. – totuşi aceste intrate nu pot „acoperi” nici pe departe „ieşitele” (păcatele), până nu soseşte „suma” cea mare şi mântuitoare: „voi intra la el”; până nu soseşte intrarea Domnului Iisus şi a jertfei Lui de pe Golgota în inima noa­stră, în casa noastră, în viaţa noastră. (mai mult…)

CEI CARE AU ÎNTÂRZIAT TRENUL SPRE VIAŢA DE VECI

Un vestitor al Evangheliei care a scăpat multe suflete de la moarte vorbi odată poporenilor săi despre textul de la Matei 20, 1-16.

„Acum să vă spun ceva asemănător vieţii din cer şi de pe pământ: Aţi văzut vreodată trenul?”. Şi, după ce oamenii au răspuns că da, urmă cu predica, zicând:

„Nu-i aşa că înainte este o locomotivă, care pune în mişcare trenul? Apoi sunt va­goane de clasa întâi, de a doua, de a treia şi de a patra? Care vrea să călătorească, tre­buie să fie acolo de cu vreme, ca să-şi ia bilet şi să plece cu trenul. Un tren merge dimi­neaţa, unul la amiază, unul seara şi unul noaptea.

Ei, bine, şi mersul spre împărăţia lui Dumnezeu este aşa; şi de acest lucru ne aduce aminte Evanghelia de astăzi. Trenul pe care ni-l închi­puim merge în patria cea de sus, în împărăţia lui Dum­nezeu! Locomotiva care pune în mişcare trenul este Mân­tuitorul nostru. În tren că­lătoresc tot felul de oameni. În clasa întâia stau puţini oa­meni, căci… bogaţii cu greu ajung în împărăţia cerului, – însă tot sunt câţiva. În clasa a doua sunt ceva mai mulţi, dar nu prea mulţi. În a treia sunt şi mai mulţi. Însă în clasa a patra, unde oamenii abia stau în picioare, înghesuiţi, acolo e plin de lume: săracilor este predicată Evanghelia! (mai mult…)

TRECÂND DINTR-UN AN ÎNTR-ALTUL

A trecut iarăşi un an… Am trecut iarăşi pragul unui an nou. Ce ne aşteaptă în viitor nu ştim. Un lucru însă îl ştim cu siguranţă: ne apropiem mereu de cimitir. Vremea curge mereu şi, cu dânsa, ne ducem şi noi. Viaţa ni s-a mai scurtat cu un an (tocmai la timpul când ne dorim mulţi ani).

Un an de zile ni se pare un timp lung, dar în ceasul veşniciei acest timp este o biată secundă, este un alerg spre cimitir. Toţi călătorim spre cimitir, dar nu toţi ajungem acolo odată, ci rând pe rând.

În faţa cimitirului din satul sau oraşul nostru stă un semn mare al întrebării. Ne întreabă acest semnal: Când vom ajunge şi noi acolo? În zadar am umbla să scăpăm de acest semn al întrebării, în zadar ne întoarcem capul să nu-l vedem; în zadar ne întoarcem gândul să nu ne gândim la el. El stă mereu în faţa noastră cu marea şi fioroasa întrebare: când? Iar un alt răspuns la această întrebare nu este decât acesta: privegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni Domnul casei: seara sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor; ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind (Mc 13, 35). Viaţa noastră trebuie să fie o neîncetată pregătire pentru veşnicie, căci „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după moarte vine judecata” (Evr 9, 21) Vine binecuvântarea sau osânda, aşa după cum am trăit: o viaţă cu Evanghelia ori contra ei. (mai mult…)

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi do­resc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghe­lia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la ave­re, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Feri­ciţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi. (mai mult…)