Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Petru Droc

Petru Droc

Fratele PETRU DROC din Voineasa – Vâlcea

din GRUPUL FRAŢILOR

DIN OLTENIA

Şi despre el, Părintele Iosif scria în «Isus Biruitorul» din iulie 1936 următoarele:

„În adunarea noastră de la Rusalii l-am văzut şi pe dragul nostru luptător, fratele Petru Droc din Voi­neasa – Vâlcea. Cu acest prilej ne-a făcut nişte mărturisiri care au cutremurat toată adunarea. Ne-a istorisit în chip mişcător întoarcerea lui la Dumnezeu prin aflarea Oastei.

«Israilitenii au rătăcit 40 de ani – ne spunea fratele P. Droc – prin pustie şi abia la 40 de ani au aflat Canaanul. Eu am rătăcit 49 de ani prin pustiul acestei lumi şi abia acum, la 49 de ani, am aflat şi eu acest Canaan de mântuire. Timp de 49 de ani m-am ocupat de toate cele ale lumii… am colindat toate văile, dar acum dau slavă Domnului că am aflat calea lui Dumnezeu…» Fr. Droc a făcut şi face lucruri mari pentru Domnul. A umplut satele cu cărţile Oastei şi vestirea Evangheliei. Dintr-un om lumesc s-a făcut un călător şi luptător pentru Domnul Iisus Hristos şi Oastea Lui.

Domnul, Care îi ştie toate ostenelile şi faptele lui, să-i dea răsplata cerească. Şi să-i dea ajutorul şi izbânda Sa în lupta ce o poartă pentru El. Amin.”

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

WhatsApp chat